Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Radem, glumim, dar sa nu umilim! Cate ceva despre glumele rautacioase

vineri, 12 februarie 2016


glume rautacioase elev umilinta copii adolescenti

Sa mai vorbim inca putin despre cazul care a inflamat opinia publica in ultimele zile, caz legat de presupusa umilire a unui elev intr-un prestigios liceu din capitala. Informatia livrata initial plaseaza intreg tabloul intr-un registru pervers care aproape ca te lasa mut: pentru o marire de nota, profesorul ii cere elevului sa se tarasca, la propriu, in genunchi, pana la catedra. Tanarul se supune, iar la intreaga scena asista colegii de clasa intr-o complicitate pasiva. Pasivitate rupta de o alta colega, pare-se ca nu din aceeasi clasa cu elevul umilit, care, impreuna cu mama sa intalnesc sprijinul unor canale media prin intermediul carora pornesc o campanie de defaimare a profesorului si a institutiei respective de invatamant.

Reactiile asupra situatiei din liceul Tudor Vianu au fost impartite in functie de modalitatea fiecaruia de identificare. Unii, extrem de revoltati impotriva sistemului de invatamant din Romania, au luat acest exemplu drept unul graitor pentru felul in care se face scoala in zilele noastre. S-au folosit expresii precum "pe vremea comunismului", "invatamant sovietic", "parinti care cad in genunchi, copii care se tarasc in genunchi" etc. In acest caz vorbim despre o identificare cu victima, elevul declarat umilit. O identificare destul de fireasca daca ne gandim la felul in care presa a evocat faptele. Fapte care ar putea concura usor cu cele din experimentul Stanford descris pe-ndetele de Philip Zimbardo in Efectul Lucifer. Prin urmare, motivatiile lor i-au condus catre solidarizarea cu elevii agresati ai acestei tari si pedepsirea agresorilor. O alta categorie de oameni s-a identificat cu autoritatea. Acestia au acordat de la inceput prezumtia de nevinovatie profesorului. Unii au fost suspiciosi in legatura cu declaratiile din presa, altii, pe baza experientei personale avute cu liceul Vianu, au negat zvonurile conform carora elevii acestei scoli ar fi umiliti de profesori. Probabil ca a existat si o a treia categorie care nu s-a pronuntat in nici un fel asupra acestui caz.

O situatie cu un puternic impact emotional in care este vorba despre o forma de abuz genereaza reactii emotionale puternice. Iata de ce, iesirea la iveala si confirmarea ipotezei ca, de fapt, ar fi fost vorba despre o gluma intre elevi, a generat multiple rani (narcisice) printre cei care aveau certitudini si/sau opinii ferme in legatura cu acest caz.

Sigur, subiectul referitor la sistemul de invatamant din Romania ramane deschis si necesita reflectii serioase. Exista scoli in care copiii sunt umiliti, in care educatia inseamna doar a venera o autoritate. Exista profesori care folosesc diverse motivatii inconstiente pentru a-i tine pe elevi intr-un soi de dependenta emotionala bazata pe frica. Exista clase de elevi unde sunt incurajate discriminarea si rivalitatile frivole. Exista o atitudine care incurajeaza dezvoltarea laturii cognitive in scoala, fara sa incurajeze dezvoltarea emotionala a copilului. Toate aceste probleme au devenit o cangrena a invatamantului din Romania care macina generatii intregi de elevi. Si, pe buna dreptate am putea afirma, si de parinti.

Totusi, cazul din liceul Vianu reprezinta o situatie particulara. Ce a facut ca ea sa se transforme dintr-o tragedie aproape colectiva intr-o poveste despre o farsa adolescentina? In acest punct trebuie sa subliniem faptul ca nimeni nu cunoaste felul in care elevul asupra caruia s-a rasfrant farsa s-a simtit in legatura cu aceasta gluma. Sau cu altele asemenea. Dar, daca plecam de la presupunerea ca a fost o gluma care nu a lezat in mod fundamental narcisismul si buna-functionare a nici unuia dintre cei implicati, putem sa ne apropiem mai mult de gandurile pe care le propun reflectiei in acest articol. In primul rand, atunci cand vorbim despre gluma sau despre umor, in general, avem in vedere trei dimensiuni: una este data de cel care initiaza gluma; a doua, de cel ce reprezinta obiectul farsei, iar a treia face referire la spectator-in-sine, la cel care priveste gluma si efectele ei si care, din acest motiv, obtine placere. Nimeni nu poate afirma ca acest mecanism intalnit in umor este unul de natura patogena. Sigur, gandindu-ne la rolul fiecaruia dintre protagonisti, putem atribui niste tendinte psihice. Pe cel dintai il putem suspecta ca ar scoate la lumina latura sadica, pe cel de-al doilea cea exhibitionista. Al treilea, in sfarsit, poate fi perceput drept voyeurist. Dar, fundamental, este ca umorul, sau o gluma de acest fel, nu apartine registrului pervers. Adica, nu da seama de ceva patologic. Scopul ei este de a produce placere. Iar placerea vine, stim de la Freud, datorita unui sentiment de superioritate sau a unei bucurii rautacioase. Freud remarca in articolul sau din 1905 despre Cuvantul de spirit si raportul lui cu Inconstientul ca
Daca vedem pe strada ca un om aluneca si cade, radem, pentru ca aceasta impresie este comica, desi nu stim de ce. In aceeasi situatie, copilul rade datorita unui sentiment de superioritate sau a unei bucurii rautacioase "Tu ai cazut, nu eu!"
Si, continua Freud,
Pentru adulti, unele din sursele de placere ale copilului nu mai sunt accesibile, in schimb, in aceleasi situatii, sentimentul "comic" inlocuieste ceea ce am pierdut. Comicul este rasul de copil regasit.
Or stim bine ca inocenta nu este nici pe departe cel mai potrivit termen pentru a defini un copil.

Citeste si Domnii "comic" şi "umor" ne-au sărit în ajutor!

Intorcandu-ne la subiectul in discutie, gluma colegilor elevului din Vianu este, intr-adevar, una rautacioasa. Insa daca este vorba doar despre o gluma asumata si consimtita si nu despre hartuire, atunci observatiile lui Freud referitoare la umor ne pot fi de folos. Pentru adolescenti, sentimentul de apartenenta la un grup este crucial. Ne putem imagina ca elevul "supus" glumei ar fi fost provocat la un ritual de trecere, la un ritual de acceptare in grupul cu pricina. Poate ca aceasta presupunere nu e valida, poate ca nu au existat intentii constiente de acceptare intr-un grup. Poate, pur si simplu, dinamica inconstienta a grupului din clasa respectiva a ales ca el este cel potrivit pentru a fi tapul ispasitor. Daca observi atent un grup de adolescenti sau de preadolescenti, constanti numeroase astfel de comportamente rautacioase si de glume obscene. Aceste practici nu dauneaza, ci, dimpotriva, produc o anumita coeziune grupului, o anumita complicitate generatoare de placere. Rezultatul este ca legaturile devin mai puternice intre membrii grupului care isi permit libertatea de a se comporta unul cu altul de-o maniera dezinhibata care produce acel soi de bucurie rautacioasa despre care vorbea Freud.

Daca nu ne referim la vatamarea psihologica si sociala, acest gen de agresivitate benigna descarcata cu ajutorul glumelor rautacioase apartine cursului firesc de dezvoltare. Daca insa reactionam cu mare anxietate pentru ca vedem in aceste practici un potential pericol, este posibil ca noi insine sa avem in minte un model de lume puternic idealizata. Or lumea reala este una dura, este una puternic instinctuala, una in care dragostea este intricata de ura, in care dorinta de prietenie este amprentata de invidie, in care gluma poate fi inocenta si corect politic sau obscena si subversiva. Intr-un astfel de tablou, a accepta sa te tarasti pana la catedra pentru pura placere a colegilor tai si, de ce sa nu recunoastem, intr-o masura si a ta, reprezinta, iata, o mai buna adaptare la realitate. Sa mai clarificam, spre incheiere, ca, asa cum puncta Slavoj Žižek,
comicul este opusul rusinii.
Daca rusinea presupune a lua distanta fata de anumite lucruri ce nu se vor sau nu se pot a fi dezvaluite, trasatura principala a comicului este data tocmai de dezvaluirea a ceea ce era ascuns. Efectul situatiei comice si placerea derivata de aici sunt indeplinite atunci cand, in urma actiunii de a dezvalui, se constanta banalitatea continutului ascuns vizavi de caracterul presupus traumatic al acestuia.

psiholog Alexa Pleşcan psihoterapeut Bucuresti copii Cafe Gradiva

Alexa Plescan

este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii. Pentru consultatii in Bucuresti sunati la 0735 524 756 sau scrieti un email la contact@alexaplescan.ro.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!