Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Mancam u(ntu)ra pe paine

marți, 16 februarie 2016


sindrom down clasa a cincea scoala a 5-a

Mai tineti minte cum mancam cand eram mici untura pe paine si ni se parea delicioasa? Intr-o abolire sublima a oricarei varietati alimentare, untura pe paine parea o delicatesa. Astazi ni se pare o crima la adresa sanatatii si gasim chiar respingatoare o asemenea mancare nociva. Aceeasi „bunatate” de odinioara este acum aproape o otrava.

Neobisnuita mea introducere pleaca tot de la actualitatea saptamanii trecute, dar se ancoreaza mai intai in trecut, pentru a se intoarce apoi catre actualitatea de azi. Asta pentru ca altfel ceea ce se intampla azi ar parea absurd daca nu am tine cont de ceea ce am trait odinioara. Din nou educatia a tinut capul de afis, de data aceasta prin situatia unui copil cu sindrom Down aflat in clasa a 5-a, ai carui parinti au cerut ajutor pentru ca copilul ar fi fost in mod repetat respins si s-ar depune eforturi pentru a fi inlaturat din clasa si din scoala. Citind un articol despre situatia copilului respectiv si despre pozitia scolii, mi-au picat ochii pe comentariile cititorilor din subsolul articolului. Si o mica epopee kafkiana s-a declansat. Timpul parca s-a contractat strambandu-se dureros si s-a schilodit de orice cunoastere. O avalansa de ura s-a napustit invelita „poetic” in vorbe cu ecoul azilelor comuniste in care daca aveai un handicap insemna ca erai condamnat la moarte.

Daca aveti un copil defect va asteptati sa aiba si drepturi?, era intrebat tatal copilului. V-ati trezit sa deranjati o scoala de copii normali si sa le prejudiciati viitorul?, curgea lin o alta intrebare. Cine se cred acesti parinti ca sa indrazneasca sa vorbeasca de discriminare? Locul lor e in scolile alea speciale pentru retardati, nu in scoala normala, rasuna un alt verdict. Punctul culminant ii apartinea cuiva care aprecia ca ar trebui sa dispara toti acesti „monstri nascuti din droguri si alcool”.

Citeste si Mesaj pentru o viitoare mamica de la persoane cu Sindrom Down

Atunci cand gandirea este siderata, afectul inunda si copleseste. Cu greu reflectia isi poate reintra in rolul ei obisnuit. Din prezent nu avea nici un sens, parea absurd. O minima informare, o cat de mica interactiune cu realitatea, putin claritate si luciditate si ar fi sunat altfel aceste cuvinte. Dar daca ele nu aveau nimic de-a face cu realitatea? Daca erau doar o arhiva de fantasme, o colectie din cultul urii, care oricant de prafuita ar fi, poate fi scoasa oricand la lumina si i se poate redea stralucirea?

Imi vine in minte ceea ce spune Hannah Arendt si anume ca ura contra celuilalt porneste in primul rand de la ura fata de sine. Trebuie sa urasti teribil parti din tine, sa le privesti ca fiind monstruoase, inspaimantatoare, demne de dispret, de sila ca sa le proiectezi asupra altora si sa ajungi sa-i urasti pe acestia pana la a le dori moartea. Credinta ca daca vor disparea ei, vor disparea si toate acele parti urate este o usurare, dar si o iluzie. Caci imediat ce oglinda investita cu uratenie se va crapa, toata uratenia se va intoarce la cel care a proiectat-o.

Asadar, la 26 de ani de la caderea comunismului, continuam sa mancam u(ntu)ra pe paine. La prima confruntare cu ceea ce ne sperie, cu ceea ce nu stim, cu ceea ce nu ne-am fi imaginat sau nu am apucat sa cunoastem, ne aducem aminte ca ne placea otrava. Ma intreb care este antidotul.
Education is the point at which we decide whether we love the world enough to assume responsibility for it, and by the same token save it from that ruin which except for renewal, except for the coming of the new and the young, would be inevitable. And education, too, is where we decide whether we love our children enough not to expel them from our world and leave them to their own devices, nor to strike from their hands their chance of undertaking something new, something unforeseen by us, but to prepare them in advance for the task of renewing a common world.
Hannah Arendt, The crisis in Education

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: https://www.youtube.com/watch?v=8TsWO1o9MMc

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!