Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Numai iubirea, doar iubirea...

marți, 2 februarie 2016


iubirea dragostea romantica ura ambivalenta

Intr-o perioada in care cautam cu orice pret optimismul ca mod de viata permanent, gandirea pozitiva ca motto personal, armonia universala ca o aspiratie spirituala si gandul magic care vindeca prin puterea lui insusi, citeam saptamana trecuta un articol motivational care promova iubirea. De fapt, scopul lecturii era sa ne convinga ca putem trai numai cu iubire, nu avem nevoie de absolut nimic altceva. Daca imi aduc bine aminte, ideea era cam asa: daca seful a tipat la tine, iubeste-te; daca ai varsat cafeaua pe tine, iubeste-te; daca te simti rau, iubeste-te; daca ceva te scoate din sarite, iubeste-te etc. Si inca un aspect dezbatut in texte era faptul ca toate relele din lumea asta provin din ura si ca daca vom face in asa fel incat ura sa nu mai existe si vom pastra doar iubirea, lumea va fi un loc minunat.

Aproape instantaneu, o imagine mi-a rascolit mintea. N-am putea trai doar cu o mana? Nu cumva cealalta ne incurca? Dar la un picior n-am putea renunta? Sau la o ureche? Cine s-a incapatanat oare sa faca lucrurile asa duale, ba chiar sa mearga pana la ambivalenta cand viata ar fi fost mult mai simpla daca ramanea monocroma din punct de vedere afectiv. Cu siguranta, o astfel de imagine ne-ar ingrozi si ne-ar produce suferinta, nicidecum nu ne-ar da sentimentul de usurare al unui om care traieste in armonie.

Revenind la iubire, ea nu este un mausoleu pe care il pastram neatins si care la orice atingere a furtunii emotionale ce exista in fiecare din noi devine o impuritate. Ea exista tocmai pentru ca toate celelalte, furia, tristetea, ura ii permit sa se defineasca, sa se puna la incercare si sa se dezvaluie in mod autentic. A te enerva te ajuta sa intelegi ce anume te deranjeaza si cum ai putea sa reusesti sa fii mai calm data viitoare. A te infuria te ajuta sa intelegi ce anume te-a ranit si cum ai devenit vulnerabil. A uri inseamna a intelege ce din tine este speriat si s-a simtit neputincios in fata unei situatii imposibil de controlat. A te iubi si atat inseamna a ascunde sub o mangaiere rece de matase tot ceea ce este viu si a construi ceea ce Winnicott numeste Sine fals.

Daca ne-am imagina un Ideal al iubirii, el ar suna cam asa:
Iubirea este indelung rabdatoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasa, iubirea nu se lauda, nu se mandreste. Ea nu se poarta necuviincios, nu cauta ale sale, nu se manie, nu tine cont de rau. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucură de adevar. Toate le suporta, toate le crede, toate le spera, toate le indura. Iubirea nu incetează niciodata (Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, XIII, 4-8).

Dar acest ideal nu ar fi altceva decat o negare vehementa a tot ceea ce in fapt este iubirea in fiecare clipa: iubirea este impulsiva, iubirea este necrutatoare, este invidioasa, iubirea se lauda, se mandreste. Se poarta adesea necuviincios, se cauta mereu pe sine, se manie, este razbunatoare. Se bucura uneori de nedreptate, asa cum se bucura alteori de adevar. Toate le suporta, toate le crede, toate le indura, dar isi cere recompensa la final. Iubirea este egoista, nu inceteaza niciodata, dar inceteaza imediat atunci cand este ranita.

Aceasta iubire capricioasa este cea care permite cresterea si maturizarea. Este cea care isi construieste spatiu si invata sa fie mai atenta, mai ingaduitoare, mai continatoare si mai ales, mai libera. Fara tot acest travaliu, iubirea este o bula de aer pe care o putem umfla, dar care intr-o clipita, cand ne asteptam mai putin, se va sparge in fata noastra. Iubirea nu poate exista fara perechea ei opusa. Are nevoie de contrapondere, asa cum noi avem nevoie de doua maini pentru a ne sincroniza, de doua picioare pentru a merge in echilibru, de doi ochi pentru a vedea complet.

Excesul are exact acelasi efect ca si deficitul. Prea mult inseamna la fel de nociv ca prea putin. Iubirea care sufoca orice alta traire este toxica. A te iubi pentru a masca ceea ce simti nu este o experienta autentica, ci a te iubi pentru ca te accepti cu tot ceea ce simti.

Dar mi-am adus aminte de o vorba celebra:
Omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea
(S. Freud) sau de vorba unui trubadur autohton :
Numai iubirea, doar iubirea / iti da speranta sa traiesti.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://www.newlovewallpapers.com/?titile=romantic-love-couples-images

3 comentarii

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!