Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Spaima ce ne otraveste

joi, 3 martie 2016


frica hrana infestata paranoid

Frica incepe ca un gardian al vietii. Ea ne protejeaza de invazia a ceea ce e distrugator, ne avertizeaza de posibilele pericole, ne ghideaza atunci cand suntem in primejdie. Ea vine ca reprezentarea unui instinct sanatos de a ne tine in viata. Bebelusul simte neliniste cand persoana fata de care se afla intr-o totala dependenta, mama, nu se afla in preajma lui pentru o vreme. Apoi, cand mai creste, apar fricile care pot fi imblanzite cu ajutorul celor fata de care copilul simte atasamant: anxietatea de separare, frica de intuneric, de insecte, de cosmaruri, de animale sau de straini. Copilul invata sa exploreze mediul din jurul sau antrenat fiind intotdeauna de anxietate. El simte pericolul si, in mod normal, stie instinctiv sa se fereasca de el. In acest caz, anxietatea duce la crestere.

Crestem fiindu-ne teama de ceea ce este nou, de ceea ce nu ne este familiar. Toleram greu incertitudinea si simtim disconfort cand trebuie sa ne depasim propriile prejudecati. Crestem si odata cu noi fricile isi modifica obiectul, reprezentarile, scopurile. Ne acompaniaza toata viata, uneori ne invadeaza, alteori invatam cum sa le stapanim. Apoi, este frica de moarte care variaza in intensitate si efecte de la o fiinta umana la alta. Frica de propria moarte, de cea a parintilor sau a celor dragi, frica de boala, de razboi sau de catastrofe naturale. Temeri legate de viitor, de alegerea partenerului de viata si a carierei. Frica de a da viata altei fiinte umane, de a o creste suficient de bine, de a nu o traumatiza, de a nu-i transmite propriile continuturi psihice inconstiente patogene. Frica de dentist, de doctori si de ace. De avion, serpi si paianjeni. Reprezentari ce se agata de amintiri foarte timpurii si care se tes in temeri elaborate la oameni ajunsi la maturitate. Ne e teama sa ne ingrasam si sa nu mancam nesanatos. Sa nu ne imbracam inadecvat la un interviu de angajare sau la o cina romantica de mult visata. Ne e teama de incalzirea globala si de amenintarea islamismului. De religie, de preoti pedofili si de activism ecologic. Ne e frica de ambivalenta, de santaj emotional si de politicieni corupti. Invatam sa crestem odata cu aceste frici, fara insa a le permite sa napadeasca dorinta noastra de a trai. Frica este pusa in slujba pulsiunii de viata.

Exista insa si alt tip de teama a carei intensitate o depaseste cu mult pe cea descrisa mai sus. Este o frica al carei scop final este anihilarea. Vedem un bebelus amenintat cu spaima de prabusire, de gol, de dezintegrare si de vid. Mama nu este acolo sa-i contina toate aceste stari care-i pun in pericol viata in mod real. Sau, mama se afla acolo fizic, dar din punct de vedere psihic nu este capabila sa preia, sa digere si sa inapoieze aceste frici ale bebelusului intr-o maniera care sa le imblanzeasca, sa le scada din intensitate si sa le faca mai putin amenintatoare. Vorbim despre frici angoasante, non-nevrotice, care ating angoasa psihotica. Frica de contaminare, de infestare, de urmarire si de pedeapsa. Toate aceste frici sunt violente si ameninta integritatea vietii la fiecare pas. Este vorba despre frici fara obiect, coplesitoare, despre care adesea nu se poate vorbi si nu se poate gandi. Aceste frici trimit catre o perioada preverbala, inainte de constituirea gandirii simbolice, cand totul se construieste in jurul senzatiei si a perceptiei, a franturilor de reprezentari si de ganduri incipiente. Frici care cresc si graviteaza in jurul unor teme delirante. Frici care stopeaza cresterea si care stau in slujba pulsiunii de moarte. Ele devin in asa masura coplesitoare si tenebroase, incat luminii ii este imposibil sa mai patrunda in aceasta existenta. Teama terbila de a mai iesi din casa pentru ca afara totul inseamna pericol, teama de a mai manca pentru ca totul este contaminat, teama de a gandi despre viitor pentru ca acolo vezi doar intuneric. Construiesti un soclu fricii si-i dai tarcoale mereu, dar nu reusesti s-o privesti in fata, s-o confrunti. Confruntarea ar fi mult prea primejdioasa, ea ar insemna faramitarea identitatii intr-o mie de bucati. Aceasta frica prevesteste un dezastru total si iminent. Ea inrobeste, leaga si nu mai dezleaga.

Citesc presa din Romania ultimelor zile si nu pot sa nu constat cum continutul ingerat de cititor graviteaza in jurul celui de-al doilea tip de frica: teama care copleseste, angoasa care inghite si din ghearele careia nu exista scapare. Bebelusi infestati cu E.coli din branza de vaci. Unii mor, altii supravietuiesc. O frica paranoida pune stapanire pe multi dintre cei care primesc aceasta informatie. Hrana care otraveste bebelusii. Seamana cu o teama, spuneti-i fantasma, pe care toti am experimentat-o la un moment dat, mai mult sau mai putin constient. Frica se naste in urma modalitatii in care informatia este distribuita: tonul catastrofic, contaminarea e amenintatoare, marturiile "de la fata locului" mult prea emotionale cat sa mai permita ratiunii sa-si faca treaba. Nu este loc pentru a gandi lucid, imaginile dinamiteaza totul, chiar si realitatea insasi, hranind frici si amenintari de neimblanzit. Cu ce sa-ti hranesti bebelusul daca pana si branza de vaci este infestata? Apa e contaminata, la fel si aerul, acum si mancarea. Unde sa mergi sa traiesti cand totul sta sub semnul amenintarii? Linistea unui colt verde, undeva la tara, este si ea compromisa. Pesticide, ingrasaminte, in sfarsit, nici raiul samanatorist nu mai e asa idealizat cum era candva. Te trezesti intr-un oras poluat, inghesuit, cu prea putine spatii verzi si cu si mai putin spatiu psihic de reflectie care sa aduca schimbarea. Informatia este insa la putere. Si ea insasi este contaminata si contamineaza. Cu frica. Cu spaime care sadesc semintele neputintei, a dependentei si a manipularii. Caci un popor inspaimantat este un popor usor de controlat. Este vorba despre o frica regresiva, infantilizanta. Despre un soi de spaima care naste supunere si credinta oarba. Aceasta frica ne va face sa uitam de supravietuire, de crestere, de iubire si de pasiune pentru viata. Este o frica nascuta din minciuna si din distorsionarea realitatii. Si nu, imaginile de la televezior nu ne vor scapa de ea, ci o vor alimenta. Asa cum spunea poetul, vom incepe sa cantam frica. Ma intreb, insa, este oare posibil ca aceasta frica sa fie cantata, sa fie sublimata?
Pentru moment nu vom mai canta iubirea,
ce s-a refugiat mai adanc decat subteranele.
Vom canta frica, cea care face sterpe imbratisarile,
nu vom mai canta ura fiindca nici ea nu exista,
exista doar frica, parintele si insotitorul nostru,
uriasa frica de sertões*, de mari si deserturi,
frica de soldati, frica mamelor, a bisericilor,
vom canta frica dictatorilor, frica democratilor,
vom canta frica de moarte si frica dupa moarte,
dupa care o sa murim de frica
iar pe mormintele noastre vor rasari flori galbene si infricosate.
Carlos Drummond de Andrade, Sentimentul lumii (1940), in Masina lumii si alte poeme, antologie, traducere din portugheza, prefata, tabel cronologic si note de Dinu Flamand, Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2012

* Regiuni desertice din interiorul Braziliei.

Sursa foto: doctoroz.com
psiholog Alexa Pleşcan psihoterapeut Bucuresti copii Cafe Gradiva

Alexa Plescan

este psiholog si lucreaza cu adulti, adolescenti si copii. Pentru consultatii in Bucuresti sunati la 0735 524 756 sau scrieti un email la contact@alexaplescan.ro.

Toate articolele acestui autor

Un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!