Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

”Starea natiei”: Sa radem de saraci

miercuri, 9 martie 2016



- Cate picioare are sarpele?
- Nu stiu!
- Nu se poate, doamna, n-ati vazut niciodata un sarpe?
- Am vazut sarpe, dar cu picioare... nu stiu cate sa aibe…
- Nu le-ati numarat?
- Nu.
- Dati-mi, asa, un numar, poate il nimeriti.
- Poate sa aiba 6-7, mai mult nu cred. 

Si seria de intrebari-capcana continua, spre deliciul celor ce urmaresc seara de seara ”Starea natiei” de pe TVR 1: Omul este mamifer sau conifer? Cati bani are un leu? Ati pupa moastele Sfantului Osama Bin Laden? Ce parere aveti ca se interzice Facebookul in Romania? Cu o mina sobra, reporterul de la rubrica ”Vax Populi” bate ulite infundate, luand la intrebari trecatori ridati de saracie si griji. Microfonul si camera video ii dau autoritate. Intrebarile pleaca de la axiome strecurate printre randuri. Caci, de vreme ce jurnalistul nostru vine sa ceara opinii, e clar ca ”situatiunea” e grava, e limpede ca Facebookul chiar a fost interzis sau ca sarpele musai ca are picioare.



Televiziunea - bardul zilelor noastre


Care e, pana la urma, finalitatea acestei parodii? Dincolo de elementul evident de entertainment, aceasta ”rusinare” a ignorantilor de prin sate vine sa le confirme privitorilor (multi dintre ei, indivizi activi din mediul urban - v. aici structura audientei) ca ei, cei din fata televizorului, sunt niste oameni educati, si cu optiuni politice valide, care au toate motivele sa priveasca ”de sus” catre vulgul ”asistatilor” si analfabetilor care voteaza orbeste, dupa comanda (gasiti printre comentariile de pe contul de Facebook al rubricii ”Vax Populi” suficiente atitudini in acest sens). Reporterul de la „Vax Populi” ne asigura totusi ca

ideea nu e sa-mi bat joc de acesti oameni... incerc sa atrag atentia ca oamenii astia sunt ignorati si folositi. De primari. De preoti. De parlamentari. 

Scuza sa nu convinge. O data, acest citat sta sub un vox pop pe tema: ”De ce sunt atat de multi analfabeti in Romania?”. Apoi, reporterul vorbeste despre niste oameni sarmani care sunt ”folositi”, de ca si cum rubrica sa nu i-ar obiectualiza pe aceiasi indivizi spre uzul emisiunii sale satirice. Si, mai ales, spre folosul audientei, care se bucura de confirmarea statului ei superior - ca mentalitate, ca educatie, ca valori politice. Spectatori ai ignorantei acelor marginali, putem zambi cu distanta si cu sentimentul ca ”noi” suntem altfel - noi nu votam cu ochii inchisi, noi nu asteptam pomeni, noi formam acea meritorie ”clasa de mijloc”. Televiziunea, in acest caz, ne pune in fata o oglinda, ne reconfirma valorile pe care juram oricand. Televiziunea reia astfel, după formula lui John Fiske, functia bardului traditional care exprima, in versuri, preocuparile vremurilor sale si care
”comunica membrilor unei culturi o versiune confirmata despre ei insisi” (Semnele televiziunii, p. 86).


Defaimarea poate fi nobila


”Vax populi” reproduce, nu neaparat deliberat, un mit, o ideologie dominanta legata stigmatizarea persoanelor aflate in saracie, ca fiind a priori needucate, lipsite de initiativa si lenese. Pe de alta parte, imi amintesc de un alt vox pop, tot parodic, realizat pe la inceputul anilor '90, la acelasi TVR. Revista ”Academia Catavencu” a realizat atunci un sondaj inspirat in care i-a intrebat pe politicieni daca nu exista motive ca sa fie ingrijorati de concentratia ingrijoratoare (de 66%) de hidrogen din apa (H2O) consumata de bucuresteni. Memorabila a ramas replica lui Adrian Severin, care s-a aratat extrem de preocupat, dar ne-a asigurat ca la Consiliul Europei se studiaza deja problema. Desigur, si alte raspunsuri similare au fost smulse unor notabilitati politice ale vremii. Si de aceasta data, audientei i s-a confirmat ceva ce stia deja - ca noii politicieni sunt demagogi si ca nu ii sunt cu nimic superiori la nivel de inteligenta / educatie. Doar ca registrul acelui vox pop n-a fost unul ”de sus” si autosuficient, ci mai degraba unul contestatar, fata de o clasa de politicieni cocotati, in graba, mai sus decat ar fi meritat. Preluand o formula a unei specialiste in etica mass-media de la scoala de jurnalism Poynter Insitute, exista momente in care a rusina pe cineva, a-l expune, a-l defaima public poate face parte, in mod justificat, din actul jurnalistic - de exemplu, atunci cand dai in vileag o corporatie ce-si abuzeza angajatii prost platiti (sau, as completa, atunci cand dezvalui demagogia politicienilor). Aceasta ar fi, deci, o ”rusinare corecta” (good shaming), cu un ”scop nobil”. Insa a rusina pe cineva doar de dragul de a-l face de ras tine deja de bad shaming, de defaimarea incorecta, de rea-credinta.




Victor Popescu Cafe Gradiva

Victor Popescu

este filosof si jurnalist specializat in etica mass-media.

Toate articolele acestui autor

9 comentarii

  1. Execelent!
    Mi se pare trist si degradant sa iti bati joc de niste oameni defavorizati. Mai bine ar investi timp si bani in educarea lor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu cred ca o productie de pe un canal public (national) ar putea pune un pic altfel problema celor saraci si maginalizati (si ignoranti din motive care nu tin strict de vointa lor).

      Ștergere
  2. Orice discurs poate fi folosit ca justificare pentru o anumită cunoaștere. Cu alte cuvinte, dacă interpretezi răspunsurile celor intervievați în seria vox populi, așa cum o face autorul în articol, atunci aduci prejudiciu de imagine acelor persoane, din moment ce reporterul explica în mod diferit demersul său. Dacă este sincer sau nu, contează mai puțin. Versiunea tradițională din literatură de înțelegere a „autorului” prin prisma intențiilor (atribuite) și biografiei este o tendință care trebuie depășită așa cum arată Roland Barthes. Astfel, nu văd de ce trebuie să afișam acest scepticism distructiv și să impunem ce semnifică „cu adevarat” creația unui alt om, în cazul de față, un reportaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred si eu ca acest ”vax populi” e ceva dincolo de intentia auctoriala (am si precizat ca aceste pseudosondaje reproduc ”nu neaparat deliberat” o mentalitate, o atitudine a unei clase anume), am vorbit despre functia ”bardica” a televiziunii si cred ca optiunile noastre metodologice nu sunt chiar asa de diferite. E drept, am citat si justificarea reporterului, dar tocmai pt. a arata incongruenta dintre ce crede el ca face (intentia) si ce iese pana la urma pe ecran.

      Ștergere
  3. scepticism distructiv ii spuneti
    eu i as spune spirit critic/ gandire critica
    necesar ca aerul si care e bine sa apara cat mai des
    nae

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu dvs., am incercat o analiza ”critica” (nu ”sceptica”).

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!