Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Despre fragmentarea Sinelui, cu domnii Kohut, Kafka si K

miercuri, 27 aprilie 2016


heinz kohut psihologia sinelui psihanaliza
Anthony Perkins, interpretandu-l pe Josef K in Procesul (1962)

Traducerea animatelor prelegeri sustinute de Heinz Kohut la Chicago la mijlocul anilor 1970 propune cititorului roman o intalnire, in premiera, cu psihanalistul care a marcat decisiv psihologia actuala. Prezentam mai jos fragmente din volumul Psihologia Sinelui, carte ce va fi publicata in luna mai la Editura Trei. (Intertitlurile apartin editurii).

Pana relativ in ultimii ani, esenta psihanalizei a fost conflictul. Tot ceea ce a tratat, in esenta, psihanaliza, a fost conflictul. Si a fost un anumit tip de conflict. Conflictul in sine cu siguranta nu este patologie, ci baza psihopatologiei este un tip aparte de conflict, pe care am ajuns sa-l numim conflict structural. Astfel, cura consta in aducerea in constiinta a unui conflict structural in care una sau ambele forte contradictorii care nu erau constiente erau aduse in constiinta, in acea parte a personalitatii care este, ca sa zic asa, cel mai inalt dezvoltata. Atunci se poate face ceva cu conflictul. In loc de simptom, am creat un conflict constient; in locul unei formatiuni de compromis inconstiente, am deschis ambele laturi ale fortelor opuse in fata Eului, astfel incat Eul sa poata decide. Noi stim ca nu-i vom spune pacientului cum sa decida; noi doar ii dam sansa de a decide intr-un fel sau in altul. As spune ca aceasta a fost esenta psihanalizei pana relativ recent.


heinz kohut psihologia sinelui psihanaliza

De la conflict la fragmentare


Este evident, cred, ca exista o diferenta enorma intre un cadru teoretic ce sondeaza esenta suferintei umane, in sanatate si in boala, considerand-o o consecinta a conflictului ce nu poate fi rezolvat imediat, si o perspectiva asupra psihopatologiei care vede esenta conditiei umane ca pe o continuitate sau o discontinuitate a Sinelui, ca pe o coeziune sau o fragmentare a Sinelui. Nu ma indoiesc ca ambele sunt abordari legitime sau ca problemele continuitatii si discontinuitatii, ale coeziunii si fragmentarii Sinelui, isi au locul lor.

Din punctul meu de vedere, exista o dovada foarte buna, dintr-o sursa de incredere, ca suferinta principala, psihopatologia principala a omului, trece intr-adevar de la predominanta situatiilor conflictuale, a problemelor conflictuale, la predominanta coeziunii Sinelui.

Heinz Kohut despre personalitatile narcisice


Presimtirile artei moderne


Martorii acestei tranzitii psihologice sunt artistii si preocuparile lor majore. Cred ca poate fi dovedit prin observatie empirica, probabil chiar statistic daca se doreste, ca artistii si temele principale de care se ocupa acestia o iau inaintea recunoasterii stiintifice a naturii problemelor umane majore. Iar eu nu am nici o indoiala ca arta moderna, de la inceputul secolului si pana in ziua de azi, a fost din ce in ce mai preocupata de problemele Sinelui ce se dezintegreaza, dupa care e reconstituit sau restaurat. Luati in ansamblu, artistii moderni nu descriu conflictele omului; ei nu descriu cu precadere, chiar daca uneori pare sa fie asa, conflictele interioare ale omului, conflictele sale constiente. Ei se ocupa de ceea ce numim adesea probleme existentiale, realitatea existentei, semnificatia existentei.

Heinz Kohut, asa cum il vede Otto Kernberg 


”Macar daca ai fi vinovat”


Franz Kafka este un excelent exemplu. Cel putin el este unul care poate fi inteles, intrucat o descrie cu cea mai mare claritate, desi cred ca, probabil, unele dintre celelalte ramuri ale artei moderne sunt si mai convingatoare. Luati un fenomen precum Gregor Samsa, din Metamorfoza lui Kafka, omul care se trezeste si descopera ca s-a transformat intr-un gandac de bucatarie respingator, oribil. Chiar si familia sa, obiectele sale ale Sinelui din camera alaturata, vorbesc despre el la persoana a treia. El a spus asta, el face ailalta. Raceala familiei sale il face sa se simta bizar. Am impresia ca acest tip de arta ar fi avut o foarte restransa semnificatie in vremurile lui Shakespeare. Atunci se punea problema unor conflicte enorme in interiorul oamenilor in legatura cu ei insisi si cu ce ar trebui sa faca si despre loialitate. Era vorba despre forte indreptate unele impotriva celorlalte.

Acelasi lucru este valabil pentru arta vizuala, pentru alte tipuri de arta verbala, muzicala - in toate universul cunoscut este destramat si apoi reconstruit cu configuratii noi, semnificative. Ganditi-va, de exemplu, la arta lui Picasso sau la varietatile de muzica atonala. (...)

Atunci cand dl K moare in Procesul lui Kafka, el isi doreste sa fi fost vinovat; el isi doreste sa fi fost executat pentru o fapta pe care chiar ar fi comis-o. Dar nu, el moare ca un caine atunci cand i se rasuceste cutitul in inima. Si nu stie de ce este executat; el nu poate afla niciodata de ce se face vinovat. Poti incerca la nesfarsit sa afli de ce ti se dezintegreaza Sinele; dezintegrarea nu se datoreaza vinei; macar daca ai fi vinovat.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!