Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri

joi, 14 aprilie 2016


salvador dali gradina trandafiri

Pe langa toate fortele magiei, zeilor si luminilor Yr-u-ului, Deborah era sigura ca mai exista o dovada a nevredniciei ei intrinsece. Dovada aceasta se afla in lume, in intamplarile din viata de zi cu zi din copilarie. Ceea ce o atragea la ceilalti era forta magica vadita. Cineva trebuia sa aleaga sau sa fie ales ca partener in tabara, coleg de banca la scoala si membru (intr-o anumita ordine a importantei) in tot soiul de clici si grupuri si categorii. Trebuia sa se supuna unei aparente de apartenenta la lumea pamaneasca. Deborah descoperise ca putea sa raspunda exigentelor acestei apartenente doar cu cei stigmatizati, foarte saraci, infirmi, desfigurati, ciudati, cu mintile pierdute. Aceste relatii nu erau planificate sau elaborate, fie si in taina, ci se infiripau la fel de firesc precum atractia dintre magnet si metal, si totusi multi dintre cei care se stransesera astfel laolalta stiau in adancul inimii lor motivul si se urau pe ei insisi si pe partenerul lor.

Intr-o vara, in tabara fusese o fata sclipitoare pe nume Eugenia. Ultima mare schimbare se apropia cu pasi repezi, si Yr ii cerea lui Deborah sa inchine slujirii sale tot mai multe zile, dand in schimb din ce in ce mai putin. Eugenia si Deborah s-au descoperit una pe cealalta, stiind de ce, si uneori se chinuiau reciproc din cauza asta. Totusi intre ele exista si o simpatie, o cunoastere care nu avea sa fie exprimata in cuvinte a suferintei ce putea exista in spatele celui mai simplu gest, o intelegere a greutatii nespuse de-a pastra Aparenta in fata lumii. Mai presus de toate simteau nevoia de prietenie superficiala - sa mearga impreuna la masa, pe terenul de sport, la lac, sa se incurajeze reciproc fara vorbele care sa fie minciuni sfruntate sau care sa se conformeze Aparentei. Desi aveau nevoie de ziduri intre ele insele si ceilalti, ele aveau cel mai mult nevoie - insa doar uneori, si doar cu cate cineva - sa strapunga acel perete insonorizat de sticla care era Aparenta si, pentru scurt timp, sa vorbeasca de parca intreaga lume nu ar mai fi reprezentat Adunarea.

(Fragment din Hannah Green, Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri,  traducere de Nicolae Balta, Editura Trei, 2006, pp.198-199)
Sursa foto: daydaypaint.com

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!