Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Zaventem

marți, 26 aprilie 2016


zaventem airport freud einstein why war

Nu-mi propusesem sa ajung pe aeroportul Zaventem, stiind ca este inca afectat de ceea ce s-a intamplat acolo in luna martie. Dar, cum aveam programat un zbor inca din ianuarie, am acceptat, cu inima stransa, aceasta intrevedere. Imi puteam imagina cum ar trebuie sa fie pe acolo, dar niciodata mintea nu poate figura in cele mai mici detalii realitatea unei catastrofe. Venind dinspre Bruges, unde orasul pastreaza inca idilismul venetian departe de amenintari si pericole iminente, cum pui piciorul in Bruxelles, te simti instantaneu in stare de alerta. Zecile de soldati care alearga cu arma in mana si cu caini de gherila in toate partile nu reusesc sa te faca sa te simti in siguranta, ci doar sa te intrebi ce urmeaza sa se mai intample. Este de apreciat faptul ca incearca sa iti vorbeasca frumos, iti raspund la orice intrebare si chiar iti zambesc daca ai vreo grimasa de groaza. Sa mentii o bruma de umanitate si un strop de normalitate in conditii de haos este un lucru meritoriu. Insa, cu toate acestea, ai impresia ca se filmeaza un film din al Doilea Razboi Mondial.

Socul incepe o data cu sosirea pe aeroportul Zaventem. Totul este dezafectat, singurul receptioner ospitalier este betonul. Este tot ce a mai ramas din explozia care a sfasiat in bucati ceea ce insemna civilizatia miezului european. O lumina destul de slaba si o liniste apasatoare te conduc catre locul faptei. Cel mai mult te impresioneaza linistea adanca, de parca suflul exploziei ar fi asurzit simturile. Apoi, brusc, in fata ta apare negru. Cat priveste de jur imprejur totul este imprejmuit, acoperit cu material negru. Zaventem este in doliu si doar din loc in loc cate o inima insangerata cu un contur vag, iti aminteste ca rana este inca deschisa. O mare de oameni se intinde printre betoane, afara, in frig, in tacere. Privesc cand negrul ce le aminteste ca doar la cativa pasi au murit oameni, cand soldati cu arma in mana ce pazesc randurile. Cativa se incumeta sa faca conversatie cu soldatii, iar acestia rasufla usurati, amintindu-si ca sunt printre oameni pasnici si nu in prezenta inamicului care trebuie scrutat cu privirea si secerat. Multimea seamana cu o procesiune funerara. Oamenii privesc atenti si inainteaza greu. Nici macar nu stau cu ochii in telefoane, ceea ce este foarte neobisnuit pentru zilele noastre. Pe masura ce se inainteaza, intervine confuzia, lumea se agita, se nelinisteste. Un copil care cade peste o valiza si o darama, cu zgomot, produce adevarata rumoare si se aud tipete. Se respira teama, se traieste cu frica si mai ales se simte ca locul a ramas impregnat cu ura fata de ucigasi. Acolo unde era leaganul civilizatiei europene si al tolerantei multiculturale a ramas acum o ruina.

In fapt, Zaventem se asemana cu un cimitir. Se intampla adesea ca la locul unei tragedii sa se creeze pe loc un cimitir. Este ca si cum pamantul inghite tot ce i s-a intamplat si il pastreaza. Sirurile interminabile de oameni sunt ca un cortegiu care isi aduce omagiul celor ce nu au apucat sa isi ia la revedere.

Afara, in frig si ploaie, se face un prim control. Oameni isi trantesc valizele si isi pun hainele pe banda, fara sa aiba nimic de comentat. Toti par resemnati, ca si cum nici macar acest control amanuntit nu ar putea schimba nimic. Pericolul adevarat nu salasluieste in valiza sau in buzunare. Ci in adancul inimii hranite cu ura. Apoi se intra intr-un cort urias. Sute de oameni, intinsi pe jos, pe mocheta, doar doua toalete si un bidon cu apa dau de inteles ca ai pasit intr-o improvizatie de criza. Sentimentul este ca trebuie sa pleci cat mai repede de acolo. Dar haosul de abia incepe. Turnul Babel se recreeaza aici. Toate limbile pamantului striga unele la altele, hartia pare neputincioasa si nu face fata valului de oameni. Tehnologia a murit odata cu explozia. Zeci de tineri sunt mobilizati sa ajute la orientarea oamenilor catre punctele de plecare. Can I help you?, scrie pe spatele lor. Yes, get me out of here!, iti vine sa le spui. Timpul petrecut in cortul acela pare interminabil. Cei a caror companie aeriana este strigata alearga usurati spre iesire. Imi imaginez ca asa arata o multime evacuata in caz de urgenta.

Urmeaza un nou filtru dupa ce lasi bagajul si apoi scari din ciment. Multe scari din ciment care nu se mai termina. Pierzi orice reper cu privire la locul in care esti, sau incotro te indrepti. Sunt doar pereti si scari. Simti ca aerul se scurge si ca nu vei mai ajunge nicaieri. Apoi, in sfarsit, eliberarea, se deschide o usa si ajungi in sfarsit in aeroportul asa cum il stim cu totii. Insa acolo sunt cozi uriase la un nou control. Starea de nervozitate este la cote maxime, aici doliul pare a se suspenda si oamenii se anima intrand in conflicte. Se aud acuze la adresa celor de acolo cu privire la incapacitatea lor de a face functional aeroportul. Cei de la paza, aproape cu o precizie robotica, dar cu o privire obosita si trista, trec prin filtrul securitatii om dupa om. Singurul lucru care ridica probleme si suspiciuni sunt doua chitari. Intr-o lume a armelor ascunse si mortale, doua chitari pot fi un pericol de moarte. Posesorii lor, doi spanioli, nu par a intelege in ce consta suspiciunea. Zambesc larg si isi prezinta cu tandrete cutiile in care se afla instrumentele lor. Urmeaza apoi un nou control al documentelor. Acolo, o scurta conversatie te invioreaza. Cel de la ghiseu gaseste timp sa te indrepte unde te duci, sa faca o gluma cu privire la poza din pasaport sau sa iti spuna ca parere de rau ca stie ca esti obosit. Dar ai reusit, dupa aceasta poarta esti liber sa pleci in sfarsit. Cel putin pentru moment, razboiul s-a incheiat. Nu parem a fi invatat nimic din trecut, iar viitorul pare mai fragil ca niciodata.

Every man has a right over his own life and war destroys lives that were full of promise; it forces the individual into situations that shame his manhood, obliging him to murder fellow men, against his will; it ravages material amenities, the fruits of human toil, and much besides. Moreover, wars, as now conducted, afford no scope for acts of heroism according to the old ideals and, given the high perfection of modern arms, war today would mean the sheer extermination of one of the combatants, if not of both. This is so true, so obvious, that we can but wonder why the conduct of war is not banned by general consent.
Sigmund Freud, Albert Einstein, Why War?, 1933

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: criteriul.ro

2 comentarii

  1. Sugestiva descriere. In poza parca-i un peisaj lunar.

    RăspundețiȘtergere
  2. Noua normalitate... impusa, din pacate! :(

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!