Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cele trei scoici si minimalismul barbar

marți, 10 mai 2016


psihanalist minimalist

Imi aduc aminte de un psihanalist care avea un cabinet foarte sumar mobilat si in timpul unui interviu a fost intrebat daca este adeptul stilului minimalist si asa se explica austeritatea cabinetului sau care continea o fereastra, un calorifer, un divan, o polita si un scaun de la bunicul sau mostenire. Cat se poate de natural, psihanalistul a raspuns ca el nu stie ce este aia stil minimalist.

In camera de consultatie a unui psihanalist 

Atunci cand nu stim ceva si nici nu pretindem ca stim, avem toate sansele sa putem afla despre ce este vorba sau sa alegem sa ne asumam in continuare dorinta de a nu fi interesati. Dar atunci cand pretindem ca stim si construim o pojghita de mucegai cu pretentii de Versailles, suntem deja intr-o situatie destul de inoportuna, care incalca bunul-simt in sensul lui cel mai clasic.

In ultima vreme a aparut si la noi principiul conform caruia mai bine putin si bun, dar mai scump, caci obrazul subtire cu cheltuiala se tine, decat mult si prost, dar mai ieftin. Nu-i neaparat un principiu lipsit de fundament sa cauti calitatea, confortul, frumosul, gustul elevat si, de ce nu, sa si fii suprins placut de ingeniozitate. O incursiune recenta intr-un loc cu pretentii dintr-o zona prezidentiala, la doi pasi de disciplina lucrului bine facut si la o aruncatura de bat de aerul curat al gradinii botanice (pe care nu o mai pot privi cu aceeasi ochi de cand i-am vizitat surata din Edinburgh), avea sa imi revizuiasca perspectiva despre putin si bun.

O prima impresie a fost asocierea cat de poate de traumatica dintre o farfurie-cana, mai potrivita pentru un espresso, si o ciorba de cocos. Pasarea, simtind poate nepotrivirea de specie cu aluatul ceramic, cam parasise incinta in cea mai mare parte, ramanand in urma ei doar o zeama albita de lacrimile incompatibilitatii. Doar vis-a-vis de ea, o capucina de ciuperci se innegrise realmente la fata de suparare si scapase pe marginea generoasa a vasului cativa stropi de pamant. Nu am mai indraznit sa intorc capul spre alte varietati ale lichidului binefacator pentru stomac. Apoi, golul, in cel mai psihanalitic sens. Adica, blancul, nimicul, nicaierea timpului, si orice se mai potriveste pentru a descrie o asteptare pustie de orice suflare omeneasca. Ce a urmat dupa, a fost realmente impresionant.

O odisee minimalista cu o compozitie gastronomica de exceptie, ciupita pe alocuri de lacune grosiere, dar scaldata in generozitati din alte puncte de vedere. Un tribut adus porcului ucis prin inec in baie de ulei si trei cartofiori strambi, cruzi, ce supravietuisera razboiului din bucataria doar fantasmata de mine. Le insotea o coroana mortuara dintr-o salata ce fusese creata la tinere, dar acum se ofilise de ceea ce ii vedeau ochii. O pulpa de rata plina de asimetrii ce se sprijinea pe doi cartofiori intr-un echilibru fragil. O constructie aparte, nascocita de vreo minte contemporana, cultiva ideea unui platou traditional urcat pe un tron de lemn, pentru beneficiul narcisic. Dar, apoi, spanzurate pe o sarma cocotata intre doua bare metalice si atarnate de niste carlige, pentru beneficiul masochist, se intindeau la fel de depresive ca niste rufe spalate de mana pe vremea regimului ceausist, niste produse "maramuresene": sunca de Praga, prosciutto, o chestiuta mica, tare, rotunjoara si vinetie spre negru, neidentificata, un salamior uscat, doua bucatele de branza si o ceapa rosie. Painea nu era inclusa, era suplimentara. Desi poate cateva firmituri risipite ar fi dat bine tematic.

Noul val in cinematografia romana si formarea unui contra-public

Punctul culminant al orgiei minimaliste era insa un fel denumit idilic paste cu fructe de mare. In aceeasi farfurie-cana, dezvaluindu-si hermafrodismul gastronomic si lipsa oricarei discriminari intre specialitatile din meniu, cateva spaghete se inlantuiau intr-o ultima suflare de amor menite sa le protejeze impotriva inhatatului si deasupra, precum Leonardo Di Caprio in Titanic strigand I’m the King of the World, se inaltau gratioase trei scoici. La o privire mai atenta, una fusese deposedata de continutul ei languros si ramasese in coaja goala.

Dupa asa festin barbar, am ramas dezamagita de minimalism. Si mi-au rasunat in minte cuvintele lui Tudor Arghezi: Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"

Nu este vina noastra ca ne-a despuiat zeci de ani comunismul de orice traire estetica, de orice efuziune culturala moderna sau inovativa, ca ne-a privat de optiuni si alternative, ca ne-a dezgolit sufletul de libertatea de a alege. Acela a fost un abuz. Este insa vina noastra ca permitem inca la 26 de ani de la caderea comunismului sa ne despoaie inca de bunul-simt si sa ne priveze de respectul de a nu primi "bajbaiala" ridicata la rang de arta.

P.S. Minimalismul se refera la acele miscari sau stiluri in diverse forme de arta si design, in special arte vizuale si muzica, unde lucrarea de arta este redusa la partile fundamentale. In alte domenii ale artelor, minimalismul caracterizeaza nuvelele lui Ernest Hemingway, arta aranjarii florale japoneze, Sogetsu Ikebana, piesele de teatru ale lui Samuel Beckett, filmele lui Jean-Pierre Melville si Robert Bresson, povestirile lui Raymond Carver si chiar planurile de automobile ale lui Colin Chapman.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!