Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Prohibitie, revolutie, exhibitie

marți, 24 mai 2016


exhibitionism cenzura fenichel stoller freud

De la o vreme incoace constatam cu usurinta ca totul este public. Adica la vedere. De la scandaluri matrimoniale pana la dezvaluiri incendiare cu iz politic, de la rupturi principiale de ideologie pana la cele mai pulsionale renegari, de la prabusiri, drame, falimente pana la lista datornicilor la stat, de la catuse in plina strada pana la un interior fumegand. Sa fie un semn al unei societati oneste ce a evoluat catre o transparenta a sinelui social? Sa fie un mesaj catre cetateanul de rand ca el poate accesa vizual intreg sistemul "digestiv" al comunitatii de care apartine si ca acest drept de a cunoaste cu un ochi liber cugetator este in stransa legatura si cu responsabilitatea de a digera ceea ce vede?

Odinioara, in vremuri de rastriste, actiona cenzura. Tot ceea ce ar fi daunat ochiului pentru ca i-ar fi trezit simturile era taiat, decupat, interzis, alienat etc. Pentru ca acest filtru, care semana mai degraba cu un capac de canal decat cu o sita, sa functioneze, in vietile oamenilor era insinuat un ochi necrutator omniscient. Orice respiratie mai lunga decat ar fi fost acceptabil pentru regulile stramte ale regimului era ciopartita cu foarfeca reductiei. Orice oftat cu accent critic era suprimat cu palnia muteniei. Orice scuipat de nemultumire era absorbit de scutul protector. Puteai vedeai doar ceea ce ti se arata, puteai gandi doar ceea ce ti se spunea, puteai dori doar ceea ce ti se oferea.

Apoi a venit revolutia. Cenzura a picat subit, ca o perdea roasa de timpul greu asternut peste ea. Ochiul nu a putut suporta insa imaginea goala, lipsita de orice retinere. Fiecare si-a deformat privirea asa cum a putut mai bine. Unii au negat ceea ce vedeau, pastrand pelicula incremenita a cenzurii. Altii au deformat ceea ce vedeau fie in sensul unui privilegiu indelung asteptat, fie in sensul unui blestem absurd. Tranzitia a luat rapid locul oricarei proces elaborativ, devenind un fel de hol lung fara capat, cu sens unic, dar fara nici un gand asociat.

S-a trecut apoi de la o democratie salbatica la una integrata, comun impartasita, reglementata. Poate ca sentimentul acesta ca din nou cineva ne va impune reguli si restrictii (desi acestea ar fi fost neutru binevoitoare si nu persecutoare) a creat un nou ochi. De data aceasta, ochiul public a aparut ca un drept constitutional de a sti tot ce face celalalt. Acum, interiorul nu trebuie asortat unui model standard pentru toti cetatenii, dar trebuie intors mereu pe dos si afisat live in timp ce este cotrobait prin toate madularele sale. Cenzurii i-a luat locul exhibitia, in egala masura o transgresare, dar in sens invers.

Citeste si Ce inseamna "a intra in pervers" si unde este plasata perversiunea 

La ce serveste exhibitionismul actual? Doua ipoteze psihanalitice ne sunt oferite, ambele extrem de interesante si cu semnificatii in travaliul istoric al devenirii postcomuniste. Prima ipoteza isi are sursa in ceea ce afirma Fenichel si anume ca exhibitionismul ramane mai narcisic decat oricare alta pulsiune partiala, pentru ca alaturi de scopofilie se origineaza din dorinta sexuala de a se lasa privit. Acesta extinde conceptul lui Freud care privea exhibitionismul ca o reasigurare impotriva castrarii si ne lasa sa intelegem ce isi spune inconstient exhibitionistul: Reasigura-ma ca am un penis reactionand la vederea lui. Reasigura-ma ca iti este teama de penisul meu, cu alte cuvinte ca iti este teama de mine, si atunci si eu ar trebui sa ma tem de mine insumi (identificarea cu agresorul). Iti arat ceea ce mi-as dori sa imi arati tu mie (actul exhibitionist ca un gest cu semnificatie magica).

Daca cenzura, care ea insasi este un act ce reprezinta o taiere, a reprezentat fantasmatic o castrare ce a lasat urme adanci, atunci aceasta nevoie de exhibitie, de a face totul public, nu este altceva decat o permanenta incercare de reasigurare a prezentei, a existentei neintrerupte. Reasigura-ma ca exist reactionand cat mai intens la vederea mea. Reasigura-ma ca stii ca a exista presupune si un pericol iminent, deci ca iti este teama ca ti s-ar putea intampla si tie ceea ce vezi, deci ca iti este teama ca tu insuti ai putea trece acea limita fina. Si nu in cele din urma, arata-mi ca esti la fel ca mine, deci ca toti suntem la fel. Asadar, in felul acesta suntem cu totii inca conectati si prinsi in acelasi cerc vicios, nu este nimeni individuat sau liber sa aiba o alegere diferita.

A doua ipoteza este bazata pe ceea ce spunea Stoller si anume ca exhibitionismul este forma erotica a urii, o fantasma motivata de ostilitate, de obicei pusa in act si in mod necesar pentru ca cineva sa fie satisfacut. Aceasta ostilitate este o fantasma de razbunare, adica de a converti o trauma timpurie intr-un triumf al adultului.

Citeste si Cine este perversul? (2) (Unde aflam cumva ce are Foucault de a face cu psihanaliza) 

Cu alte cuvinte, o modalitate de a prelua controlul asupra ceea ce ai trait traumatic si de a simula o razbunare mai mult decat satisfacatoare pentru a iesi invingator fara a parcurge suferinta aferenta unei vindecari. Cenzura ne-a abrutizat sufletul, refulandu-i simtirea, iar acum exhibitionismul ni-l extrage in vazul tuturor, simulandu-i vindecarea, dar retraumatizandu-l.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: Posterul expozitiei The Rolling Stones Exhibitionism, Saatchi Gallery, Londra, aprilie-septembrie 2016

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!