Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Romania identitara: Individualitatea unei persoane, individualitatea unei comunitati

joi, 23 iunie 2016


romania identitara societatea romana de psihanaliza srp

Romania identitara - In cadrul seriei de propuneri de dialog cu intrare libera, gandire libera si asocieri libere.

Societatea Romana de Psihanaliza (SRP) anunta lansarea unui nou proiect cultural in care psihanalistii propun intalniri culturale cu societatea civila: Romania identitara. Proiectul deschide o tema cu miza nationala: "Identitatea".

Studenti, universitari, oameni de cultura, publicul din 6 mari orase – Bucuresti, Timisoara, Iasi, Targu Mures, Bacau si Chisinau – sunt invitati la cele 10 intalniri-eveniment la dezbateri libere pe o tema definitorie pentru fiecare dintre noi in parte si pentru noi, ca natie, in general: "Identitatea".

Aflat sub egida Societatea Romana de Psihanaliza (SRP), proiectul Romania identitara va beneficia de co-finanţarea Administratiei Fondului Cultural National si de sustinere parteneriala din partea a numeroase institutii universitare si de cultura, precum si a unora dintre personalitatile marcante ale societatii romanesti si moldovenesti.

Romania identitara este un proiect cultural avand ca obiectiv recuperarea memoriei istorice si asumarea sentimentului identitar in contextul cultural si national ale timpului prezent. In conditiile in care libertatea si autenticitatea exprimarii era interzisa de dictatura comunista si de regimul totalitar care impuneau o voiosie exuberanta si un optimism absurd si fals, propunerea unui dialog deschis prin Romania identitara aduce premiza catarsisului, vindecarii si metamorfozei individuale si de grup, permitand recuperarea sentimentelor de cetatenie si apartenenta la o comunitate. Prin participare activa, impreuna, dialogurile Romania identitara cultiva participarea si exprimarea individuala, incurajand, in acelasi timp, constiinta democratica. Constiinta libertatii de sine vine in completare cu cea a libertatii celuilalt. Evenimentele din cadrul proiectului Romania identitara, de la cele mai formale la cele mai informale, sustinute cu o mare diversitate de categorii de oameni, isi propun sa faca apel la rememorarea experientelor si trairilor generate de experienta totalitara, creand spatiul constientizarii unui fond cultural si istoric comun, atat de necesar prin actualitatea lui.
Ideile bune deseori apar in mintea mai multor persoane, sincron si, cand acestea se intalnesc intr-un spatiu comun de dialog, ele pot crea adevarate evenimente de impact. Tema identitatii starneste si coaguleaza, si de aceasta data, resorturi individuale si colective extraordinare, cu ocazia acestui eveniment. Sunt foarte recunoscatoare ca aceasta sansa angreneaza Societatea Romana de Psihanaliza si valorosi parteneri, deja traditionali, din medii culturale diverse, care au dat girul lor evenimentului, pe care il anticipam cu impact social larg.
Dr. Rita Teodoru, presedinte SRP


Romania identitara - Institutii partenere


Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematrografica I.L. Caragiale, Universitatea din Bucuresti, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, Academia de Studii Economice din Bucuresti, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea de Stat din Moldova, Institutul pentru studiul si tratamentul traumei, Hermitage Urban, Editura Trei, Editura Oscar Print, Radio Romania Cultural, Cafe Gradiva, Psihoo.ro, Muzeul National al Literaturii Romane Iasi, Argo Art, Fundatia Ioan Barbus, Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata, Asociatia Romana de Psihanaliza Legaturilor de Familie si Grup “Enrique Pichon Riviere”, Teatrul Evreiesc de Stat, Societatea Timisoara, Teatrul din Podul Meu.


Romania identitara - Perioada de desfasurare


Iunie-noiembrie 2016

Primul eveniment al proiectului Romania identitara va avea loc sambata, 25 iunie, ora. 11.30, la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Strada Academiei, nr. 18-20.

Invitati:
  • Bogdan Sebastian Cuc - Psihanalist Dr. Psih. I Membru SRP
  • Mihaela Zamfir (Grigorescu)- Sef de Lucrari Dr. Arhitect I UAUIM


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 1: INDIVIDUALITATEA UNEI PERSOANE, INDIVIDUALITATEA UNEI COMUNITATI


Despre identitate se poate vorbi din perspective diferite: stiintifice, artistice, apeland la modele sau la determinari culturale, la repere concrete sau la modele virtuale. Dar oricum ne-am organiza discursul atunci cand incercam sa descifram identitatea, nu putem face abstractie de dinamica devenirii noastre, ca indivizi, ca exponenti ai unei comunitati, sau chiar ai mai multor comunitati, ca actori intr-un spatiu care ne construieste si la constructia caruia contribuim. Care sunt jaloanele acestei deveniri?, Cum se organizeaza aceasta dinamica?, acestea sunt intrebari care isi pot gasi raspunsul, sau poate chiar drumul catre alte intrebari la intalnirea unor domenii care au in comun, tocmai aceasta dinamica a devenirii, la intalnirea unor oameni pe care ii framanta aceleasi intrebari.
Bogdan Sebastian Cuc

Cand vorbim despre identitate nu putem sa nu vorbim despre arhitectura. Arhitectura contemporana destinata unei comunitati contemporane este Gemeinschaft si Gesellschaft in acelasi timp, se adreseaza atat comunitatii, cat si individului, stimuland participarea, dinamica comunitatii si sentimentul de apartenenta.

Cred cu tarie ca expresia unei societati contemporane civilizate si arhitectura care o reprezinta isi gasesc resursele in viata comunitatilor constituente si in relatiile stabilite intre membrii acestora.

O arhitectura identitara astazi are o misiune dificila, aceea de a mentine un balans fin intre traditie si modernitate, intre globalizare si national, intre tectonic si efemer. O arhitectura identitara este integrativa, democratica, incluziva, flexibila, adaptabila.

Pentru mine, Romania identitara este reprezentata de o arhitectura a comunitatii, o arhitectura ontologica.
Mihaela Zamfir



Restul evenimentelor se vor derula conform Calendarului:

romania identitara societatea romana de psihanaliza srp


Romania identitara - Calendar evenimente



ROMANIA IDENTITARA - TEMA 2: AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR - O ISTORIE


  • Invitati: Irina Margareta Nistor - critic de film
  • Locul de desfasurare: Bucuresti, Academia de Studii Economice din Bucuresti
  • Perioada: iulie 2016
  • Tip de activitate: Proiectii de film cu tematic, ce işi propun sa ofere contextul necesar unui dialog intre public şi realizatorii celor mai recente filme romaneşti (Chuck Norris vs. Communism, scurt metrajele Amintiri din epoca de aur etc.).


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 3: CAND TRAUMA NE PRIVESTE PE TOTI SI MODELELE DEVIN ALE FIECARUIA


  • Invitati: Diana Vasile - presedinte Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, Anca Maria Cernea – presedinte Fundatia Ioan Barbus pentru victimele comunismului
  • Locul de desfasurare: Bucuresti
  • Perioada: august 2016
  • Tip de activitate: grupuri de intalnire, grup de explorare privind propriile experiente traumatice traversate sau de prelucrare a consecintelor psihologice si relationale ale acestor experiente


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 4: IDENTITATEA SUFLETULUI ROMANESC. CUM INVATAM IDENTITATEA?


  • Invitati: Remus Azoitei - profesor de vioara al Academiei Regale de Muzica din Londra, rector prof. univ. dr. Nicolae Mandea – Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale”
  • Locul de desfasurare: Bucuresti
  • Perioada: septembrie 2016
  • Tip de activitate: act artistic, apropierea de muzica clasica – sursa de vindecare emotionala, autoexplorare - regasirea si perpetuarea unui climat artistic



ROMANIA IDENTITARA - TEMA 5: PLATFORMA MEMORIEI SI CONSTIINTA


  • Invitati: cadre didactice, istorici si muzeografi (Muzeul National al Literaturii Romane din Iasi); prof. univ. Dr. Mariana Muresan
  • Locul de desfasurare: Iasi
  • Perioada: septembrie 2016
  • Tip de activitate: dezbatere cu publicul larg in care psihanalistii, alaturi de invitati si parteneri, propun o dezbatere libera pe tema climatului actual: migratie, libertatea de miscare, multilingvism


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 6: IERTARE FARA UITARE SAU UITARE FARA IERTARE – O ANAMNEZA CRITICA A DESPARTIRII DE TRAUMA COLECTIVA A COMUNISMULUI


  • Invitati: cadre didactice Universitatea de Vest din Timisoara – prof. univ. Dr. Alin Gavreliuc
  • Locul de desfasurare: Timisoara
  • Perioada: octombrie 2016
  • Tip de activitate: Masa rotunda



ROMANIA IDENTITARA - TEMA 7: SINELE AUTENTIC SI SENTIMENTUL APARTENENTEI


  • Invitati: centre de diagnostic si tratament, membri si studenti ai Institutului de Formare al SRP
  • Locul de desfasurare: Bucuresti
  • Perioada: octombrie 2016
  • Tip de activitate: Psihanaliza, pe langa perspectiva clinica, ofera o paleta foarte larga de instrumente prin care pot fi abordate mai multe aspecte ale realitatii psihice. Din perspectiva psihanalitica, creatia este abordata ca proces, perspectiva in care se intalneste cu alte domenii, cel mai interesant fiind intalnirea cu domeniul antropologiei. In explorarea formelor de dezvoltare si de evolutie ale proceselor creative pot fi utlizate tehnici de mediere prin mijloace expresive, cu accent pe modul de transformare a formelor de expresie de la o modalitate de expresie la alta, pe modelul de squiggle propus de D. W. Winnicott. Fiecare activitate creativa va avea o tema de pornire si vom incerca sa construim in grupul de beneficiari o solutie comuna, valorizand diveristatea specifica grupului in care vom lucra.


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 8: “BUNICO, CE ESTE SOIMUL PATRIEI?”


  • Invitati: Anca Ganciu - Asociatia Romana de Psihanaiza a Legaturilor de Grup si Familie „Enrique Pichon Riviere”, cadre didactice Universitatea din Bacau – prof. univ. dr.Venera Cojocariu
  • Locul de desfasurare: Bacau
  • Perioada: octombrie 2016
  • Tip de activitate: grupuri de intalnire destinate familiilor cu copii prescolari, psihologi, oameni interesati de subiect. Familia a cunoscut in permanenta modificari de functionare. Intrebarea propusa publicului este cum influenteaza generatia actuala a copiilor si identitatea lor, istoria parintilor si istoria bunicilor


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 9: DEPORTARI, NATIONALIZARE, COLECTIVIZARE, DEMOLARI


  • Invitati: cadre didactice Universitatea de Stat din Moldova
  • Locul de desfasurare: Chisinau
  • Perioada: octombrie 2016
  • Tip de activitate: dezbatere cu urmatoarele obiective: 1) de a readuce deportarile in spatiul reflexiv al comunitatii pentru a facilita un proces comun de elaborare a traumei; 2) de a incerca o transformare a deportarilor din statutul de trauma a dusmanilor poporului/deportatilor in trauma a intregului popor; 3) de a analiza contextul istoric in care a fost posibila exterminarea si denigrarea partii progresiste a unei tari; 4) de a analiza mecanismele de influenta persuasiva prin care populatia deportata a fost stigmatizata ca fiind dusman al poporului– realitati care pot crea si mentine si astazi atitudini resentimentare in societate


ROMANIA IDENTITARA - TEMA 10: TREI GENERATII – EXPOZITIE DE ARTA PE TEMA IDENTITATII


  • Invitati: Zoltan Bela - artist
  • Locul de desfasurare: Targu Mures
  • Perioada: noiembrie 2016
  • Tip de activitate: Cronologie a unor amintiri comune unei generatii, rezervor-arhiva, teleportare deschisa prin intermediul ferestrei picturilor, terapie ideologica de exorcizare a fantomelor trecutului, imblanzinte la nivel artistic (expozitia va include picturi si capsule autentice incarcate cu magia timpului ce reflecta o viata traita in comunism)


INTRAREA LA EVENIMENTELE ROMANIA IDENTITARA ESTE LIBERA.


Contact de presa:
Gabriela Magureanu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!