Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Galeria mea de nihilisti 5: Giuseppe Rensi sau voluptatea disparitiei…

luni, 15 august 2016


Giuseppe Rensi Roland Jaccard

Aidoma amicului nostru Philipp Mainländer care aspira la o filosofie a auto-aneantizarii speciei, Giuseppe Rensi (nascut la Verona in 1871 si mort la Genova in 1941), sustinea, schopenhauerian convins, ca nu exista ceva mai grotesc ca ideea ca trebuie sa actionezi, sa ameliorezi lumea, sa o faci sa progreseze. In opozitie cu Hegel si cu neohegelienii, el sustinea ca tot ce e real e irational, iar cauzele pierdute au dreptatea de partea lor deopotriva, daca nu chiar mai mult decat cauzele castigate. Mai mult, ar trebui sa ii fie evident oricarui ganditor al omenirii ca lumea nu este, din punct de vedere estetic, decat un muzeu al caricaturilor, din punct de vedere intelectual - un azil de alienati, iar din punct de vedere moral - o adunatura de snapani.

Acest profesor de filosofie din Genova era intru totul constient ca succesul li se intampla doar filosofilor conformisti, celor care sunt destul de naivi sau de intortocheati pentru a justifica - macar in ultima instanta - lucrurile, lumea, viata. Sub Mussolini el va insista asupra imposibilitatii de a da o baza politicii, ceea ce nu il va convinge pe Duce sau pe sotia sa sa inceteze. Cenzura nu suporta sa il auda amintind inaintea fiecarui curs ca orice idee politica, din momentul in care se realizeaza, se corupe si se denatureaza cu necesitate. Sub mastile ideologice apare precum o substanta chimica aproape pura ceea ce reprezinta cu necesitate chintesenta artei exersarii puterii: violenta arbitrar legitimata de lege. 

Sa incheiem intr-o nota optimista (o data n-o fi foc). Giuseppe Rensi povestea ca atunci cand se mai intalnea, dupa ani, cu o persoana pe care o cunoscuse pe cand era mult mai tanara, se intreba de indata, observand-o, ce teribila nenorocire o lovise. Iata o experienta pe care oricare dintre noi ar putea sa o aiba. Iar concluzia care se impune este ca sensibilitatea omeneasca nu-i nimic altceva decat o lenta concentrare a radiatiilor suferintei sau, daca preferati, o baterie incarcata cu durere. Sa fim linistiti: ea nu dureaza prea mult! Cat despre schimbarea prin procreare, mai bine nici sa nu ne gandim. Copiii pe care nu ii am nu vor sti niciodata cata fericire imi datoreaza.

Roland Jaccard Cafe Gradiva

Roland Jaccard

este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

Toate articolele acestui autor

2 comentarii

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!