Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Galeria mea de nihilisti 4: Kitamura, de la idealism la nihilism…

luni, 8 august 2016


kitamura jaccard
Deschizand la intamplare frumoasa carte a lui Maurice Pinguet, un apropiat al lui Michel Foucault, despre moartea voluntara in Japonia, am facut cunostinta cu Kitamura Tôkoku (1868-1894), fiu de samurai hranit cu Byron si Emerson. Era obsedat de ideea ca ar trebui sa aiba vise mari, sa conceapa o opera nemuritoare, dar, nefiind in stare de acestea, trebuie atunci sa ispaseasca. Intr-un eseu publicat cu un an inaintea mortii sale, el scrie ca in suicid exista fatalmente o doza de razbunare. Se simte vinovat pentru toate suferintele sale. Si ce suferinta mai mare poate exista decat aceea de a nu deveni ce ai crezut ca esti, ce ai vrut sa fii? Exista fara indoiala, ascunsa in forul nostru cel mai profund, o vina a non-creatiei care saboteaza orice idee de fericire sau placere. Idealismul conduce la nihilism si hraneste resentimentul prin confruntarea a ceea ce este cu ceea ce ar trebui sa fie. La un moment dat visatorul isi razbuna visul: se sacrifica.

Daca acesta ar fi fost cel mai adesea cazul, am fi asistat la o incantatoare hecatomba a sinuciderilor. Dar oamenii si-au luat obiceiul de a arunca vina pe altii, iar condamnarea lumii de catre ei mai degraba se pune in serviciul satisfactiei pe care o au in a combate Raul sub toate formele - politic, moral, religios... Nu multi sunt aceia care dispretuiesc acest subterfugiu. De altfel, ii uitam iute, punandu-le luciditatea pe seama unei melancolii morbide. Asa si destinul lui Kitamura. Fara a reusi sa isi convinga tanara sotie ca un suicid in doi i-ar cruta de dezamagiri si deziluzii, el incerca sa se omoare cu o lovitura de pumnal la 28 decembrie 1893, dar fu ajutat, spitalizat, iar rana se cicatriza. El aprecia ca si-a ratat viata. Sa isi rateze si suicidul, iata o umilinta mai mult: se va spanzura pur si simplu de un copac din gradina sa. Un fiu de samurai nu isi tergiverseaza moartea.

Acum ori niciodata sa ne reamintim ceea ce cel mai mare romancier al epocii, Sōseki Natsume, profetiza in Eu sunt o pisica (1905):
Cei mai multi oameni nu sunt foarte inteligenti si lasa lucrurile sa isi urmeze cursul natural, apoi lumea si dificultatile ei sfarsesc prin a-i omori. Insa oamenii cu caracter nu se multumesc cu o moarte la foc mic. Ce isi doresc acestia este sa paraseasca aceasta lume intr-o maniera care sa poarte marca lor personala.
Voi adauga ca acelui prêt-à-porter al mortii naturale ii e preferabila eleganta unui suicid indelung elaborat si gandit. De ce sa nu invatam la scoala Suicidologie in loc de Morala!

Roland Jaccard Cafe Gradiva

Roland Jaccard

este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!