Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Nu mi-ai promis niciodata un Oedip fericit

marți, 13 septembrie 2016


franz kafka psihanaliza

Intr-o recenta incursiune de duminica prin libraria Humanitas Cismigiu am descoperit o aparitie nou-nouta, Franz Kafka – Scrisoare catre tata (cu o traducere din limba germana realizata de Mircea Ivanescu). Desi subtirica si deloc cu pretentii estetice la prima vedere, cartea avea o sobrietate aparte si parca nu te lasa sa nu o bagi in seama.

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka, Scrisoare catre tata se adauga Jurnalului 1910-1923 si volumelor de corespondenta. Paginile, adresata tatalui sau, Hermann Kafka, sunt scrise in 1919, dupa ultima incercare esuata a lui Franz de a se casatori. 

Textul este foarte intens si ofertant din punct de vedere emotional, deschizandu-se cu o intrebare retorica retrospectiva:
Iubite tata,
M-ai intrebat odata, acum de curand, de ce sustin ca mi-e frica de tine.

Scrierea, deloc simplista sau romantata, este o continua interogare a unui interior care, dincolo de a fi conflictual sau ambivalent, este distrus de neputinta de a fi crescut. Umbra tatalui, absolut necesara, pare a fi depasit insa cu mult posibilitatile fiului de a adaposti sub amenintarea ei si de a o infrunta la momentul propice.

Dar ca tata ai fost pentru mine prea puternic, […] eu a trebuit sa port de la inceput singur toata povara, si pentru una ca asta eram mult prea slab.

Rapid, textul desconspira o problematica oedipiana si ne incita la o abordare a acesteia dintr-un unghi cat se poate de contemporan. Oedipul, dincolo de placere si dorinta, dincolo de iubire si ura, dincolo de incest si castrare, se regaseste a fi nu o cautare perpetua a mamei, ci o lupta disperata pentru a exista. Fiul nu poate exista in interiorul filiatiei pentru ca paternitatea tatalui sau il anuleaza in permanenta. Tatal sau nu poate avea un fiu pentru ca traiectoria acestuia ar anula propria existenta a tatalui. Lupta nu este doar inegala si inutila, ci si iluzorie.

Oricum, eram atat de deosebiti, si in deosebirea asta dintre noi atat de primejdiosi unul pentru celalalt, incat, daca s-ar fi putut calcula dinainte cum aveam sa ajungem sa ne comportam unul fata de celalalt, […] s-ar fi putut presupune ca tu m-ai fi strivit pur si simplu, calcandu-ma in picioare pana cand n-ar mai fi ramas nimic din mine.

Copilul, si mai tarziu adultul, creste stapanit de un sentiment de nimicnicie cultivat de neputinta acuta a tatalui sau de a-l recunoaste in vreun fel. Doar o himera oedipiana ar putea intemeia un razboi intre acest copil care in "ochii tatalui sau nu insemna nimic" si tatal sau, "omul acela urias, autoritatea suprema". Pentru un razboi este nevoie sa fii amenintator, sa poti fantasma triumful, sa iti poti imagina iar si iar cum iti ucizi inamicul.

Cititi si Kafka si fetita

As fi avut nevoie de putina incurajare, de putina prietenie, de o oarecare usurare a propriului meu drum, si in loc de toate acestea, tu mi-ai inchis drumul.

Copilul isi simte existenta subtiata intr-atat de tare incat gandurile lui se soptesc doar din gandurile tatalui sau, sinele sau se hraneste doar din judecata acestuia, iar independenta sa este dependenta acuta de acordul sau dezacordul acestuia.

Eu eram intotdeauna acoperit de rusine.[…] Toate gandurile mele in aparenta independenta de tine erau de la inceput apasate de judecata ta minimalizatoare; incat era aproape cu neputinta s-o suport pana sa-mi deapan pana la capat si consecvent gandul.

Motto-ul inscriptionat in psihicul sau de catre vocea unui tata halucinant de absolutizat e alcatuit chiar in cuvintele acestuia:
Sa n-aud nici un cuvant de-mpotrivire!

Intr-un moment in care impotrivirea construieste o existenta proprie si asigura psihicul ca este valid pentru a primi o identitate, o istorie, un destin, copilului i se interzice de timpuriu sa ia cuvantul si traieste urmarit de amenintarea constanta a tatalui si de mana sa ridicata care are puterea de a anula totul: vocea copilului, cuvintele acestuia, mintea lui, corpul etc.

franz kafka scrisoare catre tata mircea ivanescu

Te rup in bucati ca pe un peste!
nu este doar semantica psihica a unei angoase de castrare inspaimantoare, ci este insasi o amenintare cu disparitia, o scena primitiva de devorare canibala si de stergere a oricarei urme ca a existat vreodata.

Amenintarea aceasta corespundea aproape intru totul cu felul in care imi reprezentam eu forta, puterea ta, incat aproape te credeam capabil sa o faci.

Cititi si Franz Kafka în viziunea lui Piotr Dumała

Cat priveste figura mamei sale, o himera la randul ei, elogiu al neputintei si al bunatatii ce constituie inca o piedica in calea existentei copilului. Nu doar ca bunatatea ei nu il ajuta sa se afirme in relatia cu tatal lui, dar ii intareste un sentiment de vinovatie accentuat si il transforma intr-o
fiinta furisa, cel care din pricina propriei nimicnicii, nu poate ajunge decat prin inselaciune la ceea ce considera el ca e dreptul lui.

Astfel, concluzia autorului pare una plina de sens:
Prin toate acestea lumea s-a impartit pentru mine in trei parti: una in care traiam eu, sclavul, supus unor legi care fusesera inventate numai pentru mine, o a doua lume, nesfarsit de departe de a mea, in care traiai tu, indeletnicindu-te cu conducerea, cu emiterea ordinelor si cu mania starnita de neascultarea lor si, in sfarsit, o a treia lume, unde erau restul oamenilor, fericiti si neapasati de porunci si de datoria de a le da ascultare.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://freudquotes.blogspot.ro/2016/07/kafkas-letter-to-his-father.html

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!