Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Bebelusul din adulti. Regressus ad uterum in manifestarile clinice si socio-culturale

miercuri, 12 octombrie 2016


narcisism primar regressus ad uterum psihanaliza

Pentru fiinta umana, primul moment critic se intampla imediat la nastere. Copilul este nevoit sa se ciocneasca violent de ceea ce se numeste ,,realitatea externa”. Mediul gazos, gravitatia, lumina intensa, sunetele puternice nefiltrate de pantecul matern, senzatiile de foame si cele tactile, de frig, reprezinta stimuli noi care asediaza psihismul inca foarte crud si neajutorat al celui mic. Afluxul brusc de excitatii poate fi sursa tuturor traumatismelor si a angoasei de-a lungul vietii (Otto Rank & Sigmund Freud). Se pare ca toata viata imaginativa a omului tinde sa reconstituie simbolic, prin situatii si reprezentari asemanatoare aceasta stare paradisiaca initiala. Tot asa cum ea se inversuneaza sa invinga oribilul traumatism al nasterii, in urma caruia suntem expulzati din Paradis, trecand in chip brutal dintr-un mediu protector inchis intr-o lume deschisa tuturor primejdiilor, ingrozitor de ,,reala”.

Asadar, copilul este nevoit sa se trezeasca dintr-o stare psihica nediferentiata asemanatoare unui vis vascos, neclar, confuz, format din franturi de perceptii.

Ce viseaza nou-nascutii? Este foarte dificil sa ne imaginam din perspectiva mintii mature a adultului, de fapt, ceea ce a trait fiecare din noi, dar avem la dispozitie, intr-un mod indirect, diferitele manifestari ale vietii psihice, din registrul clinic (normal sau patologic) si din alte comportamente din cadrul socio-cultural.

E cunoscut faptul ca un fat viseaza inca din primele luni de viata intrauterina, de cand sistemul neuronal este suficient de format ca sa sustina acest fenomen psihic. Putem banui ca activitatea onirica este mai mult o manifestare formata din descarcari electrice ale retelei de nervi in formare si ca se produce in mod automat ca un reflex, ca o descarcare vegetativa generata involuntar.

Ulterior nasterii, creierul nou-nascutului incepe sa viseze propriu-zis, adica, dezvolta posibilitatea de a avea reprezentari de senzatii prin intermediul primelor frustrari pe care le simte. Astfel, bebelusul dobandeste capacitatea de a halucina satisfacerea unei nevoi fiziologice imediat ce experimenteaza primele senzatii de placere prin contrast cu tensiunea corporala. Cu alte cuvinte, halucinarea presupune cel putin o experienta de satisfacere anterioara. Un exemplu de halucinare tactila ar fi atunci cand sugarul de doua zile, caruia ii este foame, plange si cauta cu gura sanul, intinzandu-si buzele.

De cele mai multe ori, mamele stiu intuitiv cum sa fie un ,,filtru de excitatie” si sa refaca inconstient mediul intrauterin pentru protejarea celui mic. Astfel, ingrijirea materna intretine intre anumite limite sentimentul nemarginirii si amintirea unei stari privilegiate si unice. Nasterea a afectat profund sentimentul de integritate narcisica si atotputernicie, iar atitudinea mamei din privire, voce, ingrijire, vor atenua aceasta bulversare.

Asadar, inertia starii de dinainte de nastere domina inca activitatea psihica a nou-nascutului prin formele onirice pseudo-halucinatorii si prin nevoia defensiva de a face fata bombardamentului cu stimuli noi.

In 1921, o data cu elaborarea celei de-a doua teorii asupra pulsiunilor, Freud vorbeste despre ,,narcisism primar” ca o stare in care Eul nu este diferentiat de Sine si nici de lumea exterioara, iar realitatea nu este deloc investita afectiv cu energie psihica, prototipul acestei stari fiind viata intrauterina. Caracteristica principala a acestei situatii e faptul ca individul este aproape complet repliat asupra lui insusi, iar mediul exterior nu este investit sub nici un aspect. Bebelusul percepe tot ce este in exterior ca si cum ar fi o prelungire a lui, fara sa poata face o distinctie , de exemplu, intre propria persoana si san / mama sa. Prin aceasta perceptie a nou-nascutului, unitatea narcisica dintre copil si mama este o stare anterioara care ar precede investirea in reprezentarile de obiect ulterioare. Conform lui Margaret Mahler si René A. Spitz, exista o unitate narcisica originara ca stare in care copilul incearca sa prelungeasca simbioza specifica vietii din lichidul amniotic.

Si pentru ca a venit vorba de narcisism...

Pontalis si Laplanche remarcau faptul ca in conceptia lui Freud s-a sters orice distinctie intre auto-erotism si narcisismul primar, pentru ca cel mic investeste tot libidoul asupra lui insusi. Adica, traieste o stare precoce anobiectala si nedeferentiata, fara clivaj intre subiect si lumea exterioara.

Intre anii 1907-1909 Freud observa in clinica sa, ca nevroticul si poate ,,orice copil al oamenilor” incearca constient sau inconstient sa raspunda enigmelor majore ale existentei sale. Teremenul de fantasme originare Urphantasien apare in scrierile din 1915 si astfel sunt denumite niste structuri imaginare tipice de importanta majora. Acestea organizeaza viata fantasmatica, oricare ar fi experientele personale ale subiectilor. Universalitatea acestor fantasme se explica, dupa Freud, prin faptul ca ar constitui un patrimoniu transmis filogenetic, bazat pe filiatia si istoria speciei noastre.

Prima fantasma originara in ordin cronologic si existential ar fi cea legata de viata intrauterina denumita ,,regresia la uter”. Fenomenul este adesea observat in continutul miturilor colective, dar si in numeroase manifestari umane. Totodata, aceasta fantasma intrauterina este o ,,solutie” pentru ceea ce copilului ii apare drept o enigma majora: despre cum era (ar fi) in pantecul matern?

Poate cel mai des intalnit fenomen care este asociat cu nostalgia reintoarcerii la uter este somnul. Freud mentiona in 1916:
Relatia noastra cu lumea in care am venit fortati mi se pare ca atrage dupa ea faptul ca nu o putem suporta fara intrerupere. De aceea ne retragem temporar in starea de dinainte de lume, deci in existenta din pantecele mamei.

Mai multi artisti au ilustrat starile de retragere in somn prin intermediul intuitiei inconstiente generate din narcisismul primar. Printre cei mai cunoscuti se afla pictorul suprarealist, Salvador Dali. Acesta dedica un intreg capitol amintirilor intrauterine in autobiografia publicata in 1952:
In somn omul regaseste ceva din acea stare paradisiaca pe care incearca s-o reconstituie in cele mai mici amanunte. Atitudinile celor care dorm sunt, in acest caz, foarte instructive. Inainte de a adormi ma ghemuiesc sau, ca sa spun mai exact, ma gaocesc intr-un fel caracteristic. E o adevarata pantonima de mici gesturi, de ticuri, de miscari, un soi de balet secret precedand clipa cand te lasi prada nirvanei temporare a somnului, prin care avem acces la parcele pretioase din paradisul nostru pierdut. Inainte de somn, stau gaocit in pozitia embrionara, cu degetele mari stranse dureros de tare intre celelalte degete. Spinarea mea cauta sa adere la placenta imaginara a cearsafurilor cu care incerc sa ma infasor cat mai strans. Chiar si pe zapuseala cea mai mare am nevoie de acest invelis al cearsafurilor fara de care nu pot dormi. Pozitia mea trebuie sa fie totdeauna de o exactitate riguroasa. Degetelul mic de la picior trebuie sa fie neaparat mai la stanga sau mai la dreapta, buza de sus sa atinga imperceptibil perna, si abia atunci zeul Somn are dreptul de a ma poseda cu totul. Pe masura ce el pune stapanire pe mine, corpul meu dispare si se localizeaza in intregime in capul meu, impovarandu-l cu toata greutatea sa. Aceasta reprezentare a mea regaseste amintirea existentei mele intrauterine pe care as putea sa o definesc ca pe o anumita greutate in jurul a doua cercuri: ochii.

Totodata, Dali relateaza ca o tema foarte importanta din opera sa, imaginea halucinanta a oualelor-ochiuri suspendate, este strans legata de perceptiile din perioada prenatala, iar
luminile si culorile pe care el le regaseste il fac pe copil sa revada divina aureola a ingerilor zariti in Paradisul pierdut.

Dupa ce Freud publica eseul Viitorul unei iluzii in 1927, scriitorul francez Romain Rolland a regretat ca vienezul nu tinuse cont in acesta lucrare de ,,sentimentul oceanic” pe care il considera sursa subiectiva a energiei religioase, si de care se simtea el insusi in mod constant stapanit. Freud descria
acest sentiment ar putea fi numit foarte bine senzatie de eternitate, sentimentul de ceva nelimitat, infinit, intr-un cuvant: oceanic.
Adica
un sentiment de uniune indisolubila cu Marele-Tot si de apartenenta la universal.
Pentru Freud, senzatia acesta de nelimitat ce caracterizeaza ,,sentimentul oceanic” corespunde supravietuirii la varsta adulta a starii de uniune primitiva cu mediul trait de bebelus. La inceputul vietii, bebelusul nu diferentiaza inca Eul sau de lumea exterioara, iar sanul matern nu este experimentat ca fiind un ,,obiect” situat in afara Eului.

Despre sentimentul oceanic cititi si Sindromul idealitatii si credinciosul adolescent

Sandor Ferenczi, fidel conceptiei lui Freud, ca psihogeneza recapituleaza filogeneza, a sugerat in Thalassa: O teorie a genitalitatii (1924): dorinta de intoarcere la pantec si la confortul dat de mediul lichidului amniotic, simbolizeaza o dorinta inconstienta de reintoarcere la originea vietii – marea (gr.- thalassa).

Mai recent, in 1989, Thomas Ogden a cercetat starile cele mai timpurii ale psihismului uman si a introdus conceptul de ,,pozitie autist-contigua”. Aceasta pozitie este descrisa ca fiind mai veche decat pozitia schizoid-paranoida teoretizata de Melanie Klein si ar fi caracterizata prin disolutia in nemarginire, rezultand sentimente de scurgere, cadere sau dizolvare intr-un spatiu amorf si nesfarsit.

Asadar, sentimentul oceanic este definit de catre psihanaliza ca fiind starea de plenitudine caracteristica Eului primar, acela al sugarului inainte de separarea fizica si psihica de mama. Astfel, primordialul uman in care fatul traieste beatitudinea originilor intr-un timp paradisiac se poate observa la adulti intr-o serie numeroasa de fenomene sociale. Aceste fenomene au la baza un scenariu inconstient prin care individul incearca sa fuzioneze cu ceva mai grandios decat el, in fapt, propria mama. Se remarca manifestarile din registrul nevoii de apartenenta in care sa se stearga intr-un oarecare grad individualitatea proprie si nostalgia de se dizolva intr-o comunitate, de a fi impreuna cu altii pana a nu mai sti exact pana unde tine fiecare. Aceasta fantasma este des intalnita prin tendinta devenirii unei aceeasi substante, adica, stergerea granitelor Eului prin topirea intr-o multime. Dorinta de comuniune este alimentata de nevoia de a participa, ca parte, la un corp mai mare si mai puternic, la o multime organizata sau spontana, fie ca este un concert cu mii de persoane, secta, mars / manifestatie, partid, fie ca este grup profesional. Uneori, aceasta nevoie este exploatata de cei care racoleaza aderenti pentru diverse grupari politice extremiste sau religioase.

Ecranizarea lui Luc Besson din 1988 Le Grand Bleu ilustreaza povestea reala a doi sportivi care se scufundau in adancuri pentru a stabili noi recorduri. Dincolo de motivatia competitiei oedipiene dintre cei doi, transpare nevoia de a plonja in apnee pentru a cunoaste betia abisurilor si contopirea cu imensitatea oceanului. Personajele aveau aceasta fantasma de imersiune in adancuri (yearning for the deep), totodata, si in profunzimile inconstientului, pentru a reintalni starea primordiala de beatitudine.

le grand bleu luc besson narcisism primar

Freud descoperea prin investigarea psihismului uman similitudinile gandirii dintre copii, primitivi si nevrotici. Primele doua categorii au fost confirmate adesea de discipline ca antropologia culturala si istoria religiilor. Frapeaza prin universalitate in aproape orice cultura faptul ca exista o analogie intre fenomenul nasterii si cel al mortii. A fost documentat obiceiul multor triburi primitive de a-si ingropa mortii chirciti si legati in pozitie fetala. Freud a explicat ca la nivelul inconstientului este imposibila reprezentarea finitudinii propriei fiinte. De aceea, putem observa cum prin negare si transformare in contrariu, toate religiile s-au fondat in principal pe aceasta angoasa teribila a speciei noastre. Dorinta de ,,viata dupa moarte” este omniprezenta, iar moartea nu ar fi decat o renastere de-a-ndoaselea, o simpla trecere dintr-o stare in alta. In acelasi fel, pulsiunile suicidare se pot genera din fantasmele de fuziune cu cei dragi care au fost pierduti sau cu dorinta de a trece intr-un plan mai fericit al existentei. Aceasta tendinta regresiva masiva se poate vedea in toate situatiile de primejdie si boala, la fel, cum omul care moare pe campul de lupta exclama:
Mama!,
exprimand nevoia de reintoarcere in paradisul de unde a fost expulzat.

In cultura iudeo-crestina si cea musulmana se distinge mitul biblic-coranic a lui Iona cu o evidenta simbolistica a regesiei la uter. Iona ar fi fost un profet care din cauza nesupunerii in fata lui Dumnezeu este pedepsit, fiind aruncat in mare in timpul unei furtuni. Cand Iona se afla in apa, marea se calmeaza, apoi este inghitit de un peste mare. Dupa ce sta trei zile in burta pestelui rugandu-se, este scuipat pe tarmul unei cetati.

Mircea Eliade a studiat in 1957 mitul colectiv al ,,Eternei Reintoarceri”:
Studiind aceste societati traditionale, o trasatura ne-a uimit in mod deosebit: revolta impotriva timpului concret, istoric si nostalgia unei reintoarceri periodice la un timp mitic al originilor, la Marele Timp.
Cunoscutul istoric al religiilor a remarcat la aproape toate culturile primitive, traditionale, aceasta tendinta conservatoare, nostalgia dupa niste timpuri imemoriale, dupa o regasire a ,,izvoarelor” prin intermediul retrairii originilor.

De asemenea, Eliade a observat fenomenul simbolic numit regressus ad uterum in ,,nasterile mistice” in formele manifestate de ritualurile de initiere.
Inca din stadiile arhaice ale culturii, initierea adolescentilor comporta o serie de ritualuri a caror simbolism e transparent: e vorba ca novicele sa fie transformat intr-un embrion, spre a-l face apoi sa renasca. Initierea este echivalenta cu o a doua nastere. Prin intermediul initierii adolescentul devine deopotriva o fiinta responsabila din punct de vedere social si avizata din punct de vedere cultural. Intoarcerea la matrice e figurata fie prin recluziunea intr-o coliba, fie prin inghitirea lui simbolica de catre un monstru, fie prin patrunderea intr-un teren sacru identificat cu uterul pamantului muma.

Totodata, Eliade subliniaza ca un mare numar de mituri descriu:
1 – inghitirea unui erou de catre un monstru marin si iesirea victorioasa dupa ce a spintecat pantecele monstrului; 2 – strabaterea in chip de initiere a unui – vagina dentata – sau coborarea primejdioasa intr-o pestera sau prapastie asimilata cu gura sau uterul pamantului muma.

Avem de-a face, asadar, cu niste nasteri mistice, de ordin spiritual, care simbolizeaza nasterea fizica.

Ideea fundamentala este aceea ca, pentru a avea acces la un mod superior de existenta trebuie repetata gestatia si nasterea. Iar din punctul de vedere al structurii mitului putem identifica bezna prenatala sau cea din coliba de initiere cu noaptea premergatoare creatiei / nasterii. Un simbolism clar in toate miturile cosmogonice in care haosul primordial este biruit de catre lumina, asa cum dupa fiecare dimineata se naste soarele. Astfel, la Eliade regressus ad uterum semnifica regresia spre o stare haotica premergatoare Creatiei.

Numeroase tehnici fiziologice si psihologice folosesc intoarcerea rituala la matrice pentru diverse scopuri legate de vindecare. Spre exemplu, transele samanice care pot folosi pentru regresie substante psihotrope (ciuperci halucinogene), dansuri si incantatii paroxistice. In India zilelor noastre, medicina traditionala opereaza intinerirea batranilor si regenerarea bolnavilor prin asezarea intr-o groapa care are forma unei matrice. Simbolismul intoarcerii in uterul matern fiind evident.

In China regasim prestigiul terapeutic al ,,intoarcerii la origine”: taoismul acorda o foarte mare importanta unui anumit tip de ,,respiratie embrionara” (tai-si). Aceasta consta intr-o respiratie de circuit inchis, ca acea a fetusului; adeptul se straduieste sa imite circulatia sangelui si a aerului de la mama la copil si de la copil la mama.

Alta metoda de sorginte japoneza care induce o stare a narcisismului primar este meditatia Zen. Practicantii trebuie sa-si goleasca mintea / constiinta de dorinte, ganduri, reprezentari, prin relaxare si repliere pe sine. Prin aceasta practica se anihileaza distinctiile dualiste care tin de granitele Eului: inauntru-afara, eu-celalalt, subiect-obiect etc. Astfel, se ajunge la o atitudine interioara de ,,constiinta pura” si de liniste absoluta prin eliminarea tensiunilor care asalteaza, de obicei, mintea si corpul. Starea ultima care se poate atinge prin deconectarea simturilor este Iluminarea (Satori), care e resimtita ca nemarginire, omnipotenta, nemurire, beatitudine / extaz, omniscienta / intelepciune, autosuficienta etc. - prin unirea dintre sine insusi si intregul cosmos.

Prefata lucrarii Tai-SI K eou Kine / Formulele orale ale respiratiei embrionare o spune in chip explicit:
Revenind la baza, intorcandu-te la origine, izgonesti batranetea si te intorci la starea de fetus.

Idealul taoistilor ar fi obtinerea beatitudinii si a longevitatii (nemuririi) printr-o ,,revenire la matrice”, adica la intoarcerea catre Marele-Unu Cosmic.

Mircea Eliade mai mentioneaza ca reimersiunea in plenitudinea primordiala este sugerata si de alte credinte orientale cum ar fi Yoga sau Buddism. Ambele orientari mistice se situeaza pe un alt plan decat cel al terapiilor primitive. Telul lor ultim nu este sanatatea sau intinerirea, ci controlul spiritual si izbavirea karmica. Pentru misticii chinezi si indieni, scopul nu mai era de a reincepe o noua existenta pe acest pamant, ci de ,,a reveni inapoi” si de a reintegra Marele-Unu primordial.

Pe plan autohton, Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut (M. I. S. A.) concentreaza in insasi denumirea asociatiei fantasma de contopire cu Marele-Tot.

De asemenea, se poate spune ca scopul suprem al acestor raspandite religii extrem-orientale este abolirea oricarei suferinte prin oprirea ciclului reincarnarii si atingerea starii de eliberare Nirvana (snsk.-stingere). Wikipedia defineste Nirvana ca fiind
eternitatea, inexistenta, o pace profunda a mintii, incremenirea atemporala, o stare de fericire realizata prin eliberarea de grijile vietii, de suferinte prin contopirea sufletului individual cu Divinitatea, cu ajutorul contemplatiei si ascezei.
Asadar, Nirvana ar fi o stare imperturbata a sufletului dupa ce focul dorintelor, al aversiunilor si al iluziilor a fost stins intr-un final. Totodata, Nirvana este in afara oricarei posibilitati de reprezentare mentala pentru ca nu poate fi exprimat in concepte ceea ce este mai presus de a fi exprimat in cuvinte. Din perspectiva psihologiei dezvoltarii, se poate traduce ca Nirvana este o stare arhaica si traita anterior achizitionarii limbajului de catre copil.

O alta serie de observatii asupra copiilor releva faptul ca cei mici recurg adesea la placerea de a se retrage in locuri stramte pentru a se calma si pentru a se simti in siguranta. In ceea ce priveste adultii, adoptarea insinctiva a aceluiasi comportament duce la rezultate similare. O alta amintire relatata de Salvador Dali din Parisul anului 1939 este un exemplu izbitor:
In timpul alertelor desenam pozitii fetale gaocite pe care oamenii le adoptau in adaposturi. Acolo primejdia exterioara era completata de senzatia intrauterina pe care o poate da un beci intunecat si umed. Alertatii adormeau adesea cu un suras fericit.

In literatura putem remarca tema regresiei la uter in romanul Oblomov scris de Ivan Alexandrovici Goncearov. Personajul principal, Ilia Ilici Oblomov, este un tanar nobil generos, deosebit de lenes, incapabil sa ia decizii importante sau sa faca diverse actiuni. De-a lungul povestirii aproape ca nu-si paraseste camera, iar in primele 50 de pagini el reuseste doar sa se mute din pat in fotoliu. Asadar, Oblomov s-a retras din societate, doreste doar sa fie lasat in pace, este caracterizat de o pasivitate extrema si halucineaza starea de beatitudine infasurat in nedespartitul sau halat. In final, se casatoreste cu o vaduva care are o grija materna fata de el, pregatindu-i multa hrana suculenta si care se asigura ca Oblomov nu are nici o ingrijorare. Astfel, acesta moare in timpul somnului, in final implinindu-i-se dorinta de a dormi vesnic...

oblomov regressus ad uterum narcisism primar

Acelasi subiect este abordat de catre Patrick Süskind in romanul Parfumul. Personajul central al cartii, Jean-Baptiste Grenouille, are un simt olfactiv foarte dezvoltat. La un moment dat al existentei lui, acesta prefera sa se izoleze in munti, fiind incercat de nostalgia unei autosuficiente in care sa nu mai fie nevoit sa se relationeze cu vreun seaman. Euforia se instalase atunci cand
scapase de izul mult urat! Era intr-adevar singur, de tot singur! Era singurul om de pe lume!
In acest fel are loc o regresie profunda la un stadiu anterior care a fost resimtit de catre Grenouille ca fiind mai securizant afectiv, dar si mai gratificant. Replierea pe sine se produce prin dezinvestirea masiva a principiului realitatii si prin retragerea personajului intr-o pestera. Aceasta retragere din lume este o autentica regressus ad uterum in sensul fantasmei universale descrise de psihanaliza.
Se retrasese pur si simplu pentru propria placere, numai pentru a-si fi siesi aproape. Se scalda in propria, de acum nimic derutata sa existenta si o gasea minunata.

Extazul este atins prin fantasma de intoarcere in burta mamei, ceea ce implica scaderea la minimum a tensiunii (conform principiului Nirvana):
O instinctiva rezerva il tinea intotdeauna treaz fata de tot ce venea din afara, spre a-l patrunde. Toata viata, chiar si in putinele clipe cand traise ecouri de ceea ce s-ar putea numi impacare, multumire, poate chiar fericire, expirase mai cu placere decat inspirase; dupa cum nici viata nu si-o incepuse cu o plina nadejde de inspirare, ci cu un strigat ucigator. Zacea in grota de stanci ca insusi cadavrul sau, abia respirand, cu inima parca fara bataie.
Se simtea dumnezeieste. Pe cel mai pustiu munte al Frantei zacea la cincizeci de metri sub pamant in propria cripta. Niciodata in viata nu se simtise atat de singur – in pantecul mamei cu atat mai putin. Nici nu stia cui sa-i multumeasca pentru asta.

Cititi si Parfumul, un mod de iubire

Din registrul psihopatologic putem remarca tulburarile mintale care implica regresii masive (psihoze grave) sau cele care presupun incapacitatea de a evolua in dezvoltarea psihica (autism). Prima categorie implica reintoarcerea la modul de functionare a bebelusului, in timp ce a doua presupune fixarea in felul in care cel mic functioneaza la cea mai frageda varsta. Aceasta prima stare de ,,narcisism primar” in care subiectul sau sugarul este absolut repliat pe sine, stare pe care o intalnim in tulburarile de spectru autist si in anumite schizofrenii, se produce atunci cand constiinta realitatii este cvasi-absenta si cand se percepe doar tensiunea sau detensionarea. Observatiile clinice arata ca pacientii traiesc stari psihice foarte primitive prin care incearca sa blocheze stimulii veniti din exterior, dar si sa evacuaeze masiv ceea ce e simtit in interior. Trairile lor sunt foarte asemanatoare cu ceea ce nou-nascutii experimenteaza in primele zile.

Alta manifestare regresiva se mai poate observa la adolescentii care dezvolta o dependenta de internet si lumea virtuala. Acestia pot naviga excesiv pe oceanul informatiei nelimitate (www) accesand narcisismul primar si uitand efectiv de tensiunile nevoilor fiziologice. Ei pot pierde notiunea timpului prin scufundarea in abundenta fantasmelor pe care le provoaca o asemenea tehnologie.

Putem conchide prin a afirma ca a simti ca un bebelus este un fapt general uman si care se poate intalni intr-o diversitate enorma de manifestari si domenii de activitate.


Bibliografie

  1. Salvador Dali, Viata secreta a lui Salvador Dali, povestita de Salvador Dali, Editura Cartier, 1996
  2. Mircea Eliade, Mitul eternei reintoarceri, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999
  3. Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucuresti 1978
  4. Mircea Eliade, Sacru si profan, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995
  5. Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Editura Humanitas, 1994
  6. Rodica Matei, Elemente introductive de teorie si tehnica psihanalitica, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007
  7. Elisabeth Roudinesco si Michel Plon, Dictionar de psihanaliza, Editura Trei, 2000

psiholog psihoterapeut Ruxandra Niculescu Cafe Gradiva

Ruxandra Niculescu

este psihoterapeut psihanalitic pentru copii, adolescenti si adulti.

Toate articolele acestui autor

Foto: Pictura de Eglė Razumaitė,

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!