Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Viitorul cuvintelor scrise

marți, 22 noiembrie 2016


fnac lyon psihanaliza

In fiecare oras exista un loc unde prezentul se intalneste cu trecutul si viitorul intr-un mod aproape magic. Unde poti intr-o clipa sa te scufunzi in tainele Antichitatii sau sa faci o calatorie in 2060. Pentru Lyon acel loc minunat este libraria Fnac. Desi doua etaje sunt ocupate de tehnologia moderna, ultimul etaj inca revine cartilor asa cum le stim noi: niste cuvinte inscrise pe foi albe incadrate de o coperta. Imi amintesc prima data cand am vizitat acest loc, obisnuita cu austeritatea literaturii psihanalitice de la noi, m-am regasit intr-un soi de rai privat al psihanalizei. Era cate putin din toate, nu lipsea nici un invitat, puteai ramane ore in sir pe podea sa rasfoiesti sutele de titluri care te ademeneau. Cu timpul devenim insa din ce in ce mai pretentiosi si micul rai s-a transformat in cativa ani (nu foarte multi, dar nici putini) intr-o anexa a mintii mele pe care o vizitez aproape din inertie, dar cu aceeasi placere. Nici la ultima mea trecere pe acolo nu am plecat cu mana goala, desi sentimentul de a gasi ceva nou si atractiv a fost ceva mai greu de satisfacut. Am cules in cele din urma Le couple: sa vie, sa mort si Une après-midi d’analyse, doua carti ale unor psihanalisti parizieni, Jean Lemaire si Alain Lemosof.

Sunt aproape inerente cateva intrebari: Mai citesc oamenii? Mai are sens cuvantul in forma aceasta anacronica? Mai poate fi satisfacatoarea lentoarea unei lecturi clasice intr-un moment al vitezei?

Oamenii au ramas inca in apropierea cartilor, inca le cauta paginile, inca le deslusesc cuvintele. Atata timp cat oamenii mai cauta inca raspuns la intrebari, ei vor mai cauta si cartile. Caci asemenea unui analist a carui voce este inconfundabila, si cartile au propriul lor grai si modalitati de adresate specifice cititorului lor. O carte iti spune o poveste incepand chiar cu coperta ei. De cate ori nu am privit o coperta minute in sir incercand sa descoperim ce urmeaza sa ne spuna? In plus o carte ne propune si experienta atingerii ei, a contactului intim cu fiecare pagina in parte, a intalnirii aparte dintre privirea noastra si fiecare cuvant care i se ofera.

Forma aceasta scrisa este inca de actualitate. Intr-un moment in care totul trece prin fata ochilor nostri si se disipeaza apoi, ne e greu sa regasim urme, repere sau sa reluam ceva ce am parcurs deja. De fiecare data acelasi lucru cautat pare mereu noi si aceasta transformare perpetua este derutanta. Cuvantul scris reuseste sa imprine sens si continuitate. Fara a se impietri intr-o carcasa impenetrabila, reuseste totusi sa ramana mereu familiar, usor de identificat, disponibil.

Viteza in care traim ne-a impins catre condensare. Cuvintele au regresat la imagini pentru ca imaginile curg si graiesc infinit mai mult. Complexitatea lor conduce insa la ambiguitate, caci aceeasi imagine poate incanta sau inspaimanta. Mintea noastra trebuie sa efectueze un travaliu incurcat de descifrare a ceea ce vine fara o legenda de subsol. Recent, intr-o conferinta, psihanalistul Philippe Robert spunea ca suntem tot mai preocupati de a decodifica si tot mai putin interesati de a da un sens. Mintea, in aparenta, este tot mai solicitata, dar in fapt tot mai goala. Vrem sa intelegem imediat, in urgenta. Aceasta este in fapt o pseudo-intelegere, ea fiind lipsita de procesul complex al construirii unui sens in acord cu interiorul nostru si nu a unei decriptari mimetice. Cautam un adevar exterior si transplantam interiorului nostru fara sa ne intrebam daca se potriveste. Asa apare criza, un strigat de revolta ca devenim falsi, lipsiti de unicitatea propriului nostru sine.

Intr-una dintre serile trecute, luand cina cu doi prieteni francezi, o psihanalista si un geograf, s-a starnit o discutie foarte actuala care s-a concretizat in intrebarea: oare incotro se indreapta Franta, incotro se indreapta Europa? Cum, invariabil, discutia lua forme contradictorii si pe alocuri conflictuale, prezenta angoasei fiind mult mai acuta decat cea a capacitatii de reprezentare a ceea ce va urma, pansamentul avea sa vina sub forma unei carti. Numitorul comun al gandirii celor doi parteneri ai mei de discutie, care de astfel aveau opinii destul de diferite, s-a regasit in cuvintele unei lecturi pe care o efectuasera amandoi, cu un titlu mai mult decat simbolic: Soumission, a autorului Michel Houellebecq, un roman SF care descrie Franta anului 2022 in care au loc alegeri prezidentiale si este ales un presedinte musulman. Cei doi mi-au spus intr-un glas: Se pare ca viitorul Frantei si al Europei este fie fascist, fie musulman. Adica o alegere imposibila.

Cuvintele aceste carti, care ramane o metafora, o fictiune, au permis accesul gandirii la simbolizarea unui paradox inacceptabil. Mintea noastra nu este pregatita pentru a gandi conflicte majore atat de straine de radacinile ei. Singura cale de a se acomoda cu ele raman cuvintele. Cuvintele viitorului sunt cele pe care nu le cunoastem inca, dar de care avem nevoie pentru a da sens hieroglifelor timpurilor noastre. Temerea noastra cea mai mare este ca tot ceea stim acum va inceta sa mai existe asa cum stim noi si ca vom fi nevoiti sa acceptam noul. Acest nou pare o amenintare majora la adresa identitatii noastre si, pentru a ne pastra pe noi insine, este nevoie sa pastram in mintea noastra istoria devenirii acestui noi, caci nimic nu se naste din neant.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://www.mypresquile.com/commerces-lyon/fnac-lyon

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!