Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Perfectiunea de a fi imperfect

marți, 8 noiembrie 2016


societatea literara din verona psihanaliza

Am luat parte recent la Conferinta Internationala de Psihoterapie Psihanalitica intitulata The practice of psychoanalytic psychotherapy in British tradition: Supervision Masterclass, organizata de Centreitalia in incinta Societatii Literare din Verona. Evenimentul a oferit prezentari de o excelenta calitate, cu numeroase insertii valoroase provenite din clinica, moderate si discutate de psihiatrul si psihoterapeutul Lorenzo Grespi, supervizor pentru o lunga perioada in cadrul clinicii Tavistock si director actual al Westminster, Kensington and Chelsea Psychotherapy Service, si psihanalistul David Morgan, formator si supervizor in cadrul Asociatiei Psihanalitice Britanice. Prezentarile au fost foarte dinamice, cuplul terapeut-supervizor fiind mereu acompaniat de auditoriu in calitate de tert si de spatiu de reverie si reflectie.

Discutiile s-au centrat in jurul unei teme foarte actuale: procesul analitic al pacientilor aflati in mare dificultate (dependentele, riscul suicidar, perversiunile, actele criminale etc) si ajutorul pe care il poate oferi supervizorul cuplului analitic aflat intr-o astfel de situatie complexa. S-a pornit la drum, in cautarea unor raspunsuri la intrebari destul de incurcate, de la o definitie a supervizarii cel putin surprinzatoare: A te indrepta spre alta minte pentru a sprijini pe ea si a reusi impreuna.

Psihanalistul David Morgan a vorbit despre necesitatea construirii pe cat posibil a unei atmosfere care nu persecuta si care nu invita la atingerea unui ideal. Un astfel de scop (atingerea idealului de neatins) ar impinge terapeutul sa actioneze in mod rigid conform cautarii acelui ideal si sa falsifice autenticitatea procesului, lipsindu-se pe sine, cat si supervizarea, de transparenta acestui proces. De asemenea, a adaugat el, a intelege ceea ce se intampla doar intr-un mod intelectual il va aduce pe terapeut in situatia de a lua distanta, implicarea provenind dintr-o traire emotionala, din a descrie atmosfera, ceea ce simte, din a da voce sentimentelor, unor reactii liber asociative si nu doar a unor semnificatii rationale. Aceasta cunoastere ramane insa una limitata, caci procesul analitic este precum un rau care curge si aduce cu el in viteza tot felul de lucruri. Nu putem spera sa dam sens tuturor acestor lucruri aduse de rau, dar ne putem propune sa aducem laolalta cat mai multe dintre aceste bucati.

Dr. Lorenzo Grespi a vorbit despre pericolul utilizarii teoriei intr-o forma idealizata si ideologica care inchide spatiul mental si impiedica tertialitatea relatiei (supervizor, terapeut, apartenenta teoretica). Rolul supervizorului este acela de a-i permite terapeutului sa exploreze mintea sa pentru a-l lasa sa vada daca exista capacitatea de a descoperi impreuna forme simbolice. Ecoul acestei forme de interactiune exploratorii si introspective se transmite si relatiei analitice (terapeut-pacient), acolo unde pacientul are nevoie in egala masura sa exploreze mintea terapeutului pentru a se convinge ca exista aceasta capacitate de simbolizare si mentalizare. A adaugat faptul ca terapeutul trebuie sa gandeasca pacientul in interiorul sedintei si discursul acestuia (cu tot ceea ce include aceasta titulatura complexa) ca pe un material oniric si nu ca pe o realitate, caci daca il percepe ca pe o realitate va obtine fapte si nu emotii si procesul se va transforma in ceva foarte concret care va fi un obstacol in calea dezvoltarii relatiei analitice, creandu-se o structura rigida, stereotipa, un model prefabricat.

Cititi si Despre supervizare, din perspectiva supervizatului...

In prezentarea sa, „The conscious and unconscious dinamic of the supervision group”, psihiatrul a adus in discutie intelegerea tridimensionala a dinamicii pacientului si procesului terapeutic in termeni de continere ca o sarcina primara (containment as a primary task), de adresare activa a obstacolelor care apar si care abat de la sarcina primara de semnificare si intelegere a continutului (working together). Unul dintre cele mai importante obiective este acela de a determina care este starea psihologica a pacientului aici si acum. In aceste conditii, supervizarea ar trebui sa permita accesul la materialul clinic si capacitatea de a emite o formulare (formulation) care sa sintetizeze esenta situatiei psihologice a pacientului urmarind trei linii directoare: care este anxietatea principala (constituind si problema centrala a starii pacientului), care este apararea principala impotriva acestei anxietati (cum reuseste sa gestioneze pacientul angoasa, care sunt simptomele sale care il „ajuta” sa exprime disfunctiile sale) si care este capacitatea pacientului de a descoperi o perspectiva asupra a ceea ce se intampla cu el, de a introspecta propriile sale trairi (insight). La acestea se adauga un element extrem de valoros, de factura inconstienta, si anume efectul contrastranferential, impactul pe care il resimte in interactiunea cu pacientul, terapeutul.

Continutul clinic prezentat in supervizare nu se limiteaza doar la comunicarea verbala, ci include elemente de cadru, atmosfera, comunicare non verbala, si chiar micile discutii care au loc la inceputul unei sedinte de supervizare si care nu par a avea nici o legatura cu cazul discutat ulterior. Psihanalistul David Morgan a adaugat ca nu este vorba doar despre ce este prezentat, ca nu este vorba despre a realiza o istorie a pacientului, ci despre a permite unui context emotional sa se lase descoperit, ca si cum ai picta pe un perete putin cate putin, fara sa stii de la inceput ce va iesi la final. Este vorba despre o istorie care se schimba, o imagine care se transforma mereu si daca redarea ei de catre terapeut se realizeaza intr-un mod concret, aceasta se transforma intr-un obstacol care se opune gandirii introspective si care este la randul sau o aparare contra angoasei. De asemenea, aceasta redare concreta poate conduce la stimularea unui atmosfere care faciliteaza critica, invinovatirea, selectarea anumitor aspecte privilegiate considerate „importante”.

Un timp de reflectie aparte a fost acordat ideii de „practica corecta”. A lucra corect, a evita cu orice pret erorile, a intelege tot, a oferi interpretarea perfecta etc., toate acestea cu scopul de a primi gratificarea cu privire la pricepere sau competenta. O astfel de atitudine construieste o gandire anti-analitica, si in acelasi timp in care face din psihanaliza un obiect de adoratie, o carte sacra care trebuie urmata la litera. Au fost date multe exemple de erori (in special acting-out-uri sau enactment-uri), a caror intelegere contextuala a dat sens relatiei analitice, s-a vorbit despre importanta respectarii apararilor pacientului si despre faptul ca ceea ce se considera uneori inamicul terapiei si al reusitei pacientului, se intampla ca pentru pacient sa fie ceea ce ii permite sa supravietuiasca pana va descoperi alte modalitati de a interactiona cu sine si cu altii.

„Ce se intampla in cuplul analitic” pare a fi intrebarea fundamentala si David Morgan a vorbit despre riscul de a ignora aceasta intrebare printr-o permanenta fuga in discursul narativ care dilueaza relatia, afirmand ca adesea le spune terapeutilor pe care ii supervizeaza:
Spatiul dintre mine si tine este amenintator, e greu sa nu simti nevoia sa il umpli cu ceva, insa e important sa poti fi acolo, sa asculti, sa lasi sa vezi ce urmeaza sa se intample, sa afli ceva nou. Ceea ce te poate ajuta sa faci acest lucru este faptul ca nu esti singur.

Asadar, analistul se descopera pe sine si se lasa descoperit ca o fiinta imperfecta care rezista, suporta, tolereaza, nu moare, dar nici nu este de neatins. Si inchei tot cu raspunsul psihanalistului David Morgan la prezentarea unei terapeute care avea un pacient extrem de depresiv si care ii spunea adesea in sedinte, lucru care o facea sa se simta inutila, ba chiar invizibila:
All this, what are we doing here, this is rubbish!

Iar raspunsul psihanalistului supervizor a fost:
Rubbish is far away of being nothing!

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://www.societaletteraria.it/

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!