Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Darnicia vinovatiei

marți, 20 decembrie 2016


mos craciun psihanaliza vinovatie

Ma intreba deunazi cineva de ce devenim dintr-o data in apropierea Craciunului foarte preocupati de a fi mai buni, de a darui, da a ne arunca privirea asupra celor mai putin fericiti sau avuti, cu alte cuvinte de a ne preocupa de aproapele nostru, acela de la care de obicei ne intoarcem privirea si ne inchidem urechile. Chiar intreband un copil cum isi va petrece Craciunului, acesta mi-a raspuns ca mai intai de toate vor merge cu scoala la „copiii sarmani”. Dincolo de aceasta tendinta de a organiza diferite campanii de caritate in preajma Sarbatorilor de iarna, binevenite de astfel din punct de vedere social, m-am intrebat ce sa fie totusi in spatele acestei „darnicii” aparent rasarite spontan.

Mintea mea s-a dus rapid cu foarte multi ani in urma, cand ni se spunea foarte limpede ca Mos Craciun vine numai la copiii cuminti. Cu alte cuvinte, a darui nu era ceva izvorat din iubire, ci era o experienta care marca foarte clar rasplata pentru comportament frumos. Absenta darurilor avand rolul de a sublinia in tacere pedeapsa pentru ne-cumintenie si vinovatia aferenta. In Disconfort in cultura, Freud incearca sa descopere care este cauza originara a acestei vinovatii si conclude ca ea se naste o data cu sentimentul ca am facut sau ca intentionam sa facem ceva rau. El afirma ca pentru eu nu este relevanta conotatia morala a acestui "rau" si nici complementaritatea lui cu "bun", ci ceea ce conteaza fundamental este daca el ameninta cu pierderea iubirii din partea obiectului dorit. Freud numeste "simtul vinovatiei" drept cea mai importanta problema in dezvoltarea civilizatiei si unul din elementele cu potential autoregulator, caracterizand-o ca pe o forma particulara de anxietate ce deriva din doua surse principale: frica de autoritate si frica de supraeu.

Cititi si Psihanaliza in fata disconfortului contemporan de a fi 

Cele doua se inlantuie reciproc intr-o incrucisare atat de incurcata, incat la un moment dat este greu sa mai distingem care este sursa determinanta a actiunilor noastre. Este greu sa ne mai dam seama daca eram cuminti pentru ca „rautatile” ne-ar fi sters de pe lista lui Mos Craciun si atunci am fi ajuns pe „lista neagra” a celor refuzati si damnati la mustrare sau daca eram cuminti pentru a pastra intacta iubirea si blandetea mamei, fiind inimaginabila furia si respingerea ei.

Cititi si Mos Craciun e-un tinerel (?) 

Revenind la actual, este foarte probabil sa daruim pentru ne simtim foarte vinovati de a ne permite in aceste zile o placere nemasurata. Contrabalansam prin a ne aminti ca altii nu au nimic, ca altii sunt tristi sau necajiti si acest supraeu externalizat ne aminteste ca a ne simti bine mereu se masoara prin contravaloarea sa in disconfort. Ne simtim vinovati ca urmare a reziduurilor infantile ale tuturor „relelor” pe care le-am comis candva obiectului iubit, dar in egala masura ne simtim vinovati si ca urmare a sentimentului de pierdere acuta a omnipotentei de a absolutiza fericirea sau bunastarea:
Orice om este vinovat pentru tot binele pe care nu l-a facut. (Voltaire)

Undeva, intr-o iluzie, am vrea ca ceilalti sa fie asemenea noua, racordati la ceea ce simtim noi si intr-o empatie perfecta cu starile noastre. Orice diferenta perturba senzatia de unitar si strica prin constrast ceea ce incercam sa construim simetric.

Asadar, nu este nimic mai darnic decat vinovatia. Ea poate aparea cu usurinta la orice mictiune milimetrica a mintii, la orice clipa in care sovaim, la orice capat de gand sau inceput de dorinta. Suntem liberi sa facem orice gest caritabil cu conditia ca el sa reflecte speranta si iubirea noastra si nu incercarea de a ne scapa de o autoflagerare.

Cititi si Mos Craciun explicat de Slavoj Žižek

Va doresc sarbatori libere de apasarea vinovatiei si incarcate de sensul autentic al libertatii fiecaruia dintre voi!

PS. Tarziu in noapte, in tacerea absoluta ce se asternuse la umbra bradului ce lumina la intervale regulate, trimitand fasii de sclipiri derutante pe cadourile impachetate frumos, undeva departe, tocmai la Berlin, intr-o piata de Craciun, un camion a intrat in plin intr-o multime de oameni care se bucurau la fel de linistiti, cuprinsi de spiritul sarbatorilor. Scrasneala camionului si tipetele oamenilor nu au spart doar linistea si bucuria din acea piata, ci s-au raspandit cu repeziciune in toata lumea, raspandind prin ecranul televizorului si oglindind in privirea noastra oroarea unei noi efractii a terorii. Inca o data, trezind in noi in miez de noapte, vinovatia neputintei de a opri aceasta teroare si facandu-ne, foarte probabil sa ne simtim vinovati ca aproape o atragem prin incercarea noastra de a ne pastra nestingherita si neatinsa bucuria de a trai.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!