Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Fiul meu a murit

marți, 14 martie 2017


ana mon amour netzer psihanaliza

Aceasta este dupa parerea mea fraza cheie a filmului Ana, mon amour de Calin Peter Netzer. Un film intortocheat, greu de urmarit, asemenea unui vis rasucit. De altfel, tema visului pare a fi foarte prezenta in film, intreaga relatare parand a fi in cele din urma continutul unei sedinta de psihanaliza. Ceea ce face greu de urmarit filmul si da impresia unui labirint oniric este lipsa istoricitatii, spectatorul fiind plimbat dintr-o parte in alta pe un fir liber asociativ si nu pe unul cronologic, dar si felul in care acesta patrunde cu o bruschete violenta intr-o intimitate a personajului (fie ca este sexuala, fie ca este agresivitate sau doar solitudine).

Greu de spus despre ce este filmul. Pare a fi vorba despre un cuplu si relatia tumultoasa, uneori pana la nebunie a acestui cuplu. Dar ne putem intreba cu usurinta despre ce cuplu este vorba? Este aceasta relatare istoria reala a acestui cuplu? Este aceasta relatare istoria fantasmelor care au creat si mai apoi au destramat acest cuplu? De fapt, ceea ce primeste spectatorul este o imagine a relatiei dintre unul din partenerii acestui cuplu si analistul lui, relatie in care se reiau istoriile mai multor cupluri (sot-sotie, tata-fiica, mama-fiu, analist-pacient etc.). Fara a fi lipsit de cateva clisee ale filmelor romaneste in general, dar si ale psihanalizei in particular, filmul aduce totusi cu mult curaj in atentie abordarea unei situatii de boala, de criza a unui cuplu si din punct de vedere terapeutic si nu doar medical sau psihiatric si in special pune problema gasirii unui sens asupra a ceea ce li se intampla personajelor.

Desi este prezentat ca un film despre iubire, scenele aduc in ochii si mintea spectatorului realitati foarte dure (boala psihica, violenta fizica, abuzul, incestualitatea etc.), toate cumva in cautarea unei explicatii. De ce ni se intampla anumite lucruri si mai ales ce se intampla daca incercam sa uitam de ele? Cum putem evada din propria noastra viata si ne putem refugia in viata celuilalt, tocmai pentru a gasi si acolo scheletii pe care ii credeam inchisi in dulapul de care am fugit. Multe dintre scene par excesive sau caricaturizate, dar daca ne gandim ca vorbim despre continutul unei sedinte de psihanaliza, atunci toate cele prezentate apartin lumii interioare si pastreaza urmele ei afective.

Cititi si Psihanaliza in Romania, primii 25 de ani

Toma, micul Hans, scriitor in devenire o intalneste pe Ana, Marele Balaur, ea insasi in propria ei devenire. Dinamica legaturii de cuplu devine rapid foarte complicata, simplul fapt ca el este un barbat si ea este o femeie si amandoi isi doresc sa fie impreuna neredand nici macar pe de aproape complicata lor existenta de pana atunci si turbulenta lumii lor interne. Toma poarta rana narcisica a unui destin oedipian in calea caruia s-a interpus nu doar tatal sau autoritar si violent, ci si un intrus in viata lor, Marele Hans, pentru care mama sa i-a tradat iubirea. Marele Hans a disparut destul de repede din viata lor, dar urma lui a fost suficienta pentru a-l transforma pe el pentru totdeauna in micul Hans, obiectul adoratiei mamei sale, dar in egala masura si depozitarul intregii melacolii a acesteia. Mai mult, tradarea mamei sale si refugiul acestei in relatia cu fiul ei, l-a dezmostenit pe acesta si de legatura cu tatal sau, care identificandu-l cu mama lui, l-a urat la fel de tare. Ana este purtatoarea unui erotism aproape sacrificial, aceasta fiind singura ei aparare in fata unei suferinte devastatoare, aceea de a fi fost deprivata de propria ei identitate printr-un abandon prematur al tatalui ei natural si printr-o relatie la limita incestului cu tatal vitreg. Corpul Anei este purtatorul unei povesti stranii, lipsite de cuvinte, dar zgmotoase in manifestari. Toma pare a-i propune Anei sa ia mai degraba in grija corpul ei, pentru ca mai apoi psihanaliza sa fie cea care sa ia in grija si mintea ei si sa o repuna in legatura cu corpul sau. Insa, foarte rapid, el se va simti tradat de relatia dintre Ana si analista ei, fiind inca o data exclus. Dorinta lui pare aceea de a pretinde exclusivitate si de a evita orice triangulare.



Cititi si Caninul - Muscaturi schizo-paranoide

In ciuda dramatismului, filmul instaleaza o oarecare monotonie a actiunii sale care este insa sparta de ultima secventa. Atunci cand sedinta de psihanaliza se incheie si analistul ii spune ca vor continua data viitoare, conducandu-l pana la usa, Toma se opreste imediat ce iese pe usa si ii adreseaza inca o intrebare analistului:
Si totusi nu pot exista si alte posibilitati?
(decat aceea de a o “ucide” pe Ana).
Pot exista multe posibilitati,
ii raspunde analistul. Se deschide astfel in pragul usii, la limita dintre interior si exterior, printr-un acting out al relatiei analitice (sau poate ca ar fi mai potrivit sa spunem printr-un enactment, pentru ca desi este in afara sedintei tocmai incheiate, este un moment de intalnire autentica), o noua lume pentru Toma. Cea in care exista intrebari si nu doar certitudini. Si mai ales o lume in care ura poate exista fara a ucide. Pentru ca Ana, mon amour este un film despre ura. Despre ura tatalui care si-a ucis fiul. Despre ura fiicei care si-a ucis tatal. Despre ura lui Toma care a ucis-o pe Ana.
Si ce ati face daca un pacient v-ar marturisi ca a ucis pe cineva?
il intreaba Toma pe analist.
Depinde,
raspunde acesta.
Depinde de context.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!