Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Dor de viata

marți, 25 aprilie 2017


tragedia retezat bucura dor psihanaliza

Mi-a atras atentia din tragedia petrecuta in Muntii Retezat zilele trecute acest cuvant. Era un nume, iar numele este menit sa numeasca ceva. Ce ar putea numi dorul? Cuvant specific limbii romane, unic, el este definit in dex ca o dorinta puternica de a vedea sau de a revedea pe cineva drag, de a reveni la o indeletnicire preferata, nostalgie; stare sufleteasca a celui care tinde, ravneste, aspira la ceva; suferinta pricinuita de dragostea pentru cineva (care se afla departe). Sunt suficiente aceste cateva randuri explicative pentru a ne da de inteles ca dor se refera la o pierdere, la o cautare infinita a ceva ce am avut si ii simtim din plin si cu durere lipsa.

Pasiunile si actiunile noastre nu sunt definite doar de ganduri rationale si planuri constiente. Inconstientul joaca un rol foarte important in implicarea noastra in tot felul de proiecte, activitati. Cu atat mai mult cu cat ele implica riscuri si pun viata in pericol, semnificatia inconstienta este si mai importanta, iar miza acesteia hotaratoare pentru a duce la bun sfarsit un astfel de plan. Intr-o familie nu este totul alb sau negru. Parintii sunt parinti, copiii sunt copii. Parintii vegheaza asupra copiilor si le traseaza drumul, copiii isi iubesc parintii si se supun ascultatori drumului trasat. Intr-o familie exista de asemenea un inconstient si mai ales aliante inconstiente. Adica conventii inconstiente care mobileaza membrii intregii familii si ii investesc cu anumite roluri, uneori decisive pentru nevoile de supravietuire narcisica ale familiei. Una dintre cele mai importante aliante inconstiente este contractul narcisic, adica acea conventie psihica care se semneaza in alb intre o generatie si urmatoarea, prin care prima investeste urmatoarea generatie si ii acorda privilegiul filiatiei, iar cea de-a doua isi asuma preluarea mandatului de urmas si infaptuirea continuitatii primeia. O alta alianta la fel de importanta este pactul denegativ, prin care o familie pentru a-si atinge scopul narcisic (necesar supravietuirii ei) este capabila sa nege diferentele generationale (adica sa puna egalitate intre adulti si copii), sa nege rolurile familiale (mama, tata, copil se pot interschimba cu usurinta), sa nege pericolul sau sa nege limitele. Omnipotenta unei astfel de familii este in fapt o negare a pierderii.

Cine era acest copil denumit Dor pentru parintii lui? Ce pierdusera atat de pretios incat un copil devenise un adult si constituise un cuplu de rezistenta cu un alt adult, fiind dispusi sa caute neobosit pana la cer? Este inevitabil sa nu ne gandim ca dorul poate fi in cele din urma ecoul unei melancolii surde, uitate de vreme, dar nu si de minte. Travaliul unei pierderi poate deveni patologic atunci cand pierdem contactul cu realitatea si iminent cu acceptarea neputintei de a recupera ceea ce am pierdut si incercam sa mentinem obiectul pierdut printr-o psihoza halucinatorie a dorintei. Acest lucru se intampla cand simtim ca nu putem trai fara ceea ce am pierdut. Si pentru a trai este acceptabila orice strategie inconstienta de a recupera antidotul pierderii, orice alianta prin care putem pastra iluzia ca acolo undeva ne asteapta la capatul drumului salvarea.

Este inacceptabil sa te opresti din acest drum fara a fi recuperat iluzia care te mentine in viata. Moartea este doar un prejudiciu asumat si este preferata lui a trai fara ceea ce s-a pierdut. In astfel de conditii un contract narcisic care este menit sa garanteze viata si sa o protejeze se transforma intr-un pact narcisic, o aparare psihotica contra construirii diferentelor generationale, contra trecerii timpului, contra vietii in cele din urma, o cripta menita sa pastreze un ideal de neatins, o cripta din care aerul se scurge secunda cu secunda pana cand nu mai avem ce respira. O cripta in care este inchis acest dor.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: wikimedia.org/wikipedia/commons/

7 comentarii

  1. Pacat de articol daca nu știm limba maternă. Cuvântul "copii" scris greșit de 3 ori... nu pot fi 3 greșeli, sunt 3 dovezi ca e vorba de o forma fără fond.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De doua ori. Va multumim, am corectat. Cat priveste "verdictul" dv., cam drastic?, nu putem subscrie.

      Ștergere
  2. Pastrati tacerea, domnilor psihanalisti, in fata durerii e cel mai decent si mai uman gest pe care il puteti face. Amanati-va pofta de a analiza pentru mai tarziu. Lasati oamenii sa-si ingroape copiii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii aceia trebuiau să mediteze în prealabil, că-i paște (din plin) pericolul de a-și înhuma copiii.

      Ștergere
    2. „Este inacceptabil sa te opresti din acest drum fara a fi recuperat iluzia care te mentine in viata. ”

      După știința mea, inacceptabil (morala în general) nu au ce căuta în psihanaliză.
      Decît, poate, ca exemplu de rezistență, la neconvenabil.

      Ștergere
  3. Eu mă aflu psiholog mai mult decît amator.
    Dar tot sînt de părere că lungelile verbale - precum cele de mai sus - mai degrabă protejează, decît umblă în teritoriul psihologiei.

    În același timp, nu luați prea-n serios prenumele decedatei.
    De pildă, în acte nu există nici-un Geta. Ci Medina (sic).

    RăspundețiȘtergere
  4. Sâmbătă, 22 aprilie 2017, în munții Retezat au murit striviți de avalanșa de zăpadă și pietre doi copii alpiniști, sportivi de performanță, Dor Geta Popescu de 14 ani, sora mai mică a Crinei „Coco” Popescu, altă recordmenă a escaladărilor montane și Erik Gulacsi de 13 ani, supranumiți copii de aur ai alpinismului românesc. Titlul acestei postări este schimbat față de cel de pe blogul sportiv, fiind un joc de cuvinte și se referă la numele Getei Dor Popescu. Nu știu dacă „Dor” provine de la Dorina sau de la altceva, dar eu am sugerat o variantă prin numele unei postări de pe blogul meu.

    Deja s-a scris mult despre acești copii, despre părinții lor care i-au dus la moarte sigură în condițiile de climă pe care le-au avut în ziua respectivă. Nici părinții lor și nici noi NU trebuia să le cerem acestor copii să ajungă la performanțele montane ale lui Horia Colibășanu, Constantin Lăcătușu, David Neacșu, Ecaterina Cuibuș sau chiar și a surorii mai mari a Getei, Crina „Coco” Popescu. Ne mândrim cu performanțele celor amintiți aici, dar muntele își cere tributul uman din când în când, mai ales atunci când sunt încălcate flagrant legile lui scrise sau nescrise. Mai multe lucruri puteți citi pe blogul meu la linkul următor:

    https://arheologiacopilariei.wordpress.com/2017/04/26/dor-nespus-de-munte/

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!