Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Muzica din mintea noastra

marți, 26 septembrie 2017


festivalul george enescu sandor ferenczi

Daca este septembrie, este de ceva vreme ca o completare aproape perfecta si Festivalul "George Enescu". Am participat intr-una din seri la recitalul sustinut de Royal Philharmonic Orchestra of London. Orchestra a deschis seara cu o interpretare sensibila a Preludiului la Actul 3 din Tristan si Isolda, apoi a continuat cu Concert pentru vioara si orchestra de Berg, pentru a incheia in forta cu Sostakovici, Simfonia nr. 11. Pe masura ce orchestra isi tesea sunetele armonios conjugate, m-am intrebat despre sensul alaturarii unor bucati muzicale si despre asocierile pe care le trezesc in mintea noastra pe masura ce urechile le incorporeaza si incearca sa le aseze undeva, intr-un colt familiar. Imi aduc perfect aminte ca am resimtit instantaneu caldura aproape arhaica a notelor din Tristan si Isolda si aproape ca o ruptura amestecul straniu din Berg, pe care nu il puteam situa aproape nicaieri. Insa, pe masura ce procesul de regasire individuala se desfasura, fiecare ureche fiind izolata in propria ei incercare de a-si construi o cochilie confortabila, cea de-a treia bucata muzicala a produs un efect spectaculos. Complexitatea interpretarii produsa de varietatea sunetelor si instrumentelor, precum si variatia imprevizbila a intensitatii a determinat o rezonanta grupala. Pentru a putea primi o traire foarte intensa, oamenii au devenit un grup si invelisul lor a putut cuprinde si crea un spatiu generos pentru ca aceasta traire sa circule. Pentru minute bune timpul s-a oprit in loc si parca si respiratia si-a amanat propriul curs. Un astfel de efect puternic deformeaza si spatiul, permitand fantasmei sa il transforme dupa bunul plac al asocierilor libere. Puteai la fel de bine sa fii la New York in Lincoln Center sau la Londra. Dupa cum puteai sa fii in plin desert, alaturi de Lawrence al Arabiei.

Asistand la acest efect pe care il produce muzica, si nu orice fel de muzica, ci una fara cuvinte, mi-am adus aminte de un articol al lui Sándor Ferenczi pe care l-am citit mai demult si care se numea "Despre interpretarea melodiilor care ne vin in minte" (1909). Psihanalistul se intreba cum ne pot veni in minte melodii fara cuvinte, adica doar sunete care se leaga intre ele intr-un anumit ritm muzical si, mai mult, cum de capata aceste sunete chiar si o semnificatie, uneori chiar spatiala sau temporala. Cum poate fi un sunet un carlig catre alte amintiri pe care le trezeste asociativ la viata?

Vedeti si De ce iubim repetitia in muzica 

Ipoteza autorului era ca acea linie melodica care ne vine in minte va fi strict legata de starea noastra afectiva (tristete, bucurie, exaltare etc.) si va produce o semnificatie in consecinta. Ceea ce spunea Ferenczi era faptul ca nu exista o singura muzica sau ca o anumita bucata muzicala nu este intr-un singur fel. Ci ea este rezultatul imediat, viu al sentimentului pe care il produce in noi intr-un anumit moment precis. Ca urmare, nu sunetele ne modeleaza pe noi, ci noi modelam sunetele in functie de starea noastra afectiva. Asadar, ca si cuvintele, si sunetele cauta in afara noastra o reprezentare scenica a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Aceasta reprezentare are de fiecare data o cu totul alta interpretare. Aceeasi melodie poate fi ascultata intr-o multime de feluri afective. De fiecare data insa, ceea ce da tonul este starea noastra interioara.
Mi-am spus ca fiecare idee, fiecare cuvant, fiecare situatie (pe scena, de exemplu) trezeste un anume sentiment in oameni, caruia trebuie sa ii corespunda un proces neurofiziologic (oscilant) al unor proportii cantitative definite (lungimi de unda, unde construite in sisteme complicate, ritmuri etc); si ca muzica, prin combinatia de sunet si de secvente-sunet, trebuie sa fie capabila sa creeze structuri acustice care au aceleasi relatii cantitative precum cele ale oscilatiilor nervoase. De aceea, pe de o parte muzica se asociaza cu idei si stari, si pe de alta parte ideile si starile se asociaza cu muzica. Ea este cu adevarat produsul emotiei; o persoana va tot varia notele pana cand ele vor corespunde starii sale.
Sandor Ferenczi, "On the interpretation of tunes that come into one’s head", in Final Contributions to the Problems and Methods of Psychoanalysis

Cititi si Despre analiza mutuala Ferenczi-Severn. O relatare de la locul faptei

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: Catalina Filip, 2017 (Digi24)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!