Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Lehamitea depresiva

marți, 10 octombrie 2017


Tot ceea ce are legatura cu vara se inscrie in cliseul feeric “si au trait fericiti cat a fost vara de lunga”. Ca e vorba de reclama la inghetata sau spray de tantari, vara contine intotdeauna o plaja superba, cu o mare albastra cum doar in vise (sau in filme) vezi, musai cu palmieri si mai ales o stare de beatitudine completa. Este nevoie doar de cativa pasi in realitatea cruda pentru a observa ca vara nu este nici pe aproape paradisul regasit al stralucirii cautate un an intreg. O caldura infioratoare, o plaja aglomerata, o mare plina de alge, gunoaie in loc de palmieri, nervi, agitatie, inghionteala pentru o friptura cu cartofi prajiti si deja feeria e la fel de utopica precum gandul ca ai putea intalni in zilele noastre un dinozaur adevarat. In fapt, este doar o iluzie faptul ca vara este despre relaxare si odihna. Acesta este un ideal inaltat atat de sus incat orice incercare de a ne apropia de el devine la fel de zadarnica ca aceea de a inalta un zmeu in timpul unui taifun. A pune o presiune atat de mare si atat de indelung asteptata pe doar cateva zile este o reteta care are toate premisele de a transforma multa visata vacanta intr-o dezamgire cumplita. Fara ca locul in sine sau vacanta sa aiba vreo legatura cu asta. Pur si simplu din ecuatia elementara in care un papuc din plastic nu poate fi niciodata un pantof Louboutin. In orice caz, cu un papuc din plastic te poti deplasa foarte bine, cu conditia sa nu te astepti sa te simti in el ca intr-un pantof de lux. Si sa iti asumi bataturile iminente.

lehamitea pozitia depresiva

Daca dam de-o parte intreaga suita de expresii maniacale ale fericirii de vacanta, constatam cu usurinta ca starea de fapt este ceea ce un coleg, intr-o discutie recenta, numea foarte sugestiv lehamitea depresiva. Atunci cand intre ideal si realitate se casca o prapastie precum distanta de la pamant la cer, singura aparare decenta este resemnarea si includerea a tot ceea ce ne inconjoara in acelasi aluat. Celebrele expresii: asta e viata, nu le poti avea pe toate, oricum totul e de rahat, lasa ca nici la altii nu e mai bine, oricum n-am ce face, de unde sa ceri mai mult sunt doar o extensie verbala a mai sus numitei atitudini. Combinatia dintre cele doua cuvinte mi s-a parut una foarte sugestiva: lehamite (oboseala, plictiseala, dezgust, sila) depresiva (o conditie ulterioara acceptarii unei pierderi irecuperabile in starea ei originara). Intr-una din reflectiile sale, Emil Cioran spunea:
Melancolia e sentimentul ca nefericirea are sa te copleseasca chiar in mijlocul paradisului.

Cititi despre Pozitia depresiva

Si chiar asa se intampla vara. In mijlocul vacantei mult visate si a regasirii paradisului pierdut, te cuprinde tristetea ca nu este ceea ce stiai ca ar fi, ca nu mai este ceea ce ai lasat candva si mai ales ca nu este cum te-ai fi asteptat sa fie. Singurul destin viabil este lehamitea. A pastra cu anduranta un sentiment de dezgust fata de propria iluzie care a esuat rasunator, dezgust care este insa proiectat cu succes asupra exteriorului. Incercam sa ne convingem ca nu este vorba despre faptul ca am esuat in incercarea noastra de a acomoda realitatea idealului nostru si ne spunem ca realitatea a esuat lamentabil in incercarea ei de a se transforma in idealul nostru.

Un mic exemplu. Intr-una din zilele de vacanta la malul marii, soarele refuza sa apara. Nori negri se arata la orizont, vantul bate cu putere, marea este intr-o zvarcoleala deloc primitoare pentru o baie relaxanta, iar soarele este ca si inexistent pentru o zi superba de plaja. Prima reactie este una de siderare, marcata printr-o negare vehementa: cu siguranta astazi va fi o zi superba. Apoi, pe masura ce aceasta iluzie este destramata, apare timid, dar din ce in ce mai evident o teorie a conspiratiei paranoide: Mi s-a stricat si concediul acesta. Numai mie mi se putea intampla. Ulterior, pe masura ce norii se incapataneaza sa ramana negri, gandul aluneca usor catre pozitia depresiva: Oricum e naspa, sigur nu o sa se mai insenizeze. Si iata-ne foarte aproape de lehamite: mai bine as pleca deja acasa, oricum a fost de rahat.

Cititi si De la pozitia schizo-paranoida la pozitia depresiva

Drama nu apare din cauza factorului imprevizibil pe care nu il putem controla, ci apare din inertia incapatanata cu care ne opunem acceptarii unei schimbari care ne deviaza putin de la scenariul cotidian. Ce pot face cand nu mai pot face ceea ce mi-am propus sa fac? Cum as putea profita de un moment care nu seamana cu ceea ce mi-am imaginat? Si mai ales cum as putea reusi sa gasesc ceva care sa imi place placere, in ciuda neplacerii deja create?

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Foto: http://7-themes.com/data_images/collection/9/4500938-summer-beach-wallpapers.png

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!