Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

SOS, vine ploaia

marți, 3 octombrie 2017


Ne-am vazut obligati recent sa ne punem o intrebare: ce ne facem daca vine furtuna? Fenomenul care a luat nastere in jurul unei informatii meteorologice obiective merita toata atentia noastra. Intr-adevar am fost puternic afectati de o furtuna, dar ea nu a constat in fenomene meteorologice extreme, ci intr-unele psihologice care au escalad rapid la nivel social creand o imensa panica si dand nastere unui sir interminabil de scenarii apocaliptice. De la furtuna s-a trecut la ciclon, apoi la uragan, pentru ca in final sa fie aproape sigura stergerea orasului de pe fata pamantului.


Cum ajunge o informatie sa devina sursa de alimentare a unei panici imense si chiar a unor scenarii rupte de realitatea imediata? O informatie nu ne mai poate fi de folos atunci cand ea este perceputa ca un persecutor. Mintea nu mai este interesata sa traduca sensul unei informatii daca o percepe ca pe o amenintare iminenta. In acest sens, intrebarea fundamentala este cum am ajuns sa ne simtim amenintati de o avertizare meteo si ce a transformat aceasta avertizare intr-un agresor al sigurantei noastre. O posibila ipoteza pentru a raspunde la aceasta intrebare este ca declansatorul a fost purtatorul informatiei si afectul pe care l-a starnit propria lui minte atunci cand a dat mai departe informatia. Apoi, prin ceea ce se numeste rezonanta fantasmatica, cu o viteza uluitoare, scenariul s-a raspandit peste tot.

Dar chestiunea de fond este ceva mai complexa. Psihanalistul Rene Kaes aloca un spatiu important in cartea sa Le Maletre (titlu pe care am putea sa il traducem prin Disconfortul de a fi, cartea fiind un ecou contemporan al celebrului Disconfort in cultura al lui Sigmund Freud) dezacordajului specific disconfortului contemporan. El afirma ca sursa acestui dezacordaj este transformarea rapida a legaturilor dintre generatii, schimbarile profunde survenite in cursul a doar cateva generatii, schimbari care oricat de liberale ar fi, sunt in egala masura si sursa de tulburare si de conflict, cu atat mai mult cu cat inca nu s-au gasit si mecanisme care sa ajute eficient la reglementarea lor. Asadar, spune psihanalistul, nu avem de-a face doar cu un deranj pasager, ci chiar cu o transformare structurala si avem mare nevoie sa putem discerne ceea ce apartine previzibilului si imprevizibilului, ceea ce este continuu si discontinuu, pentru ca una dintre cele mai mari dificultati ale unei astfel de mutatii structurale este faptul de a trebuie sa ne imaginam viitorul fara a ne putea sprijini pe trecut. Un efect direct este sentimentul tot mai acut ca lumea este un loc plin de pericole si ca viata este periculoasa in sine. Ceea ce odinioara facea parte dintr-un imaginar catastrofic astazi devine ceea ce psihanalistul numeste o cultura fobica a relatiei cu lumea in care traim, aceasta lumea devenind un spatiu permanent de proiectie a disconfortului interior si o cultura a neincrederii, ca o retragere a increderii, ca o distrugere definitiva acesteia. Intr-un astfel de context, angoasele care apar sunt de natura primitiva pentru ca ele evoca o amenintare a existentei si o spaima iminenta de prabusire. “O teroare fara nume” isi cauta exponent in tot ceea ce ar putea constitui un potential pericol. Gandurile persecutoare si depresia semnaleaza astfel esecul mecanismelor de aparare in fata unei angoase arhaice si genereaza suferinta si un “disconfort de a fi”.

In lumina celor descrise mai sus, putem intelege inconstient “avertizarea meteo” ca pe o amenintare care este traita ca o angoasa insuportabila de moarte si genereaza un raspuns primitiv al psihicului, ocolind mentalizarea ei si facand imposibila recunoasterea simbolica a intregii incarcaturi emotionala pe care o produce. Reactia este una foarte asemanatoare cu ceea ce Joyce McDougall numea isterie arhaica, o stare regresiva construita in jurul unor angoase primitive care ameninta identitatea de sine si viata, aceste angoase neavand capacitatea de a dobandi o reprezentare mentala intr-o forma simbolica si verbala.

Asadar, in loc sa ajungem sa ne punem intrebari despre o informatie pe care o primim, sa o traducem in termenii experientei noastre de viata, sa o confruntam cu realitatea imediata, sa ii gasim repere, ajungem inconstient sa fim aruncati in mijlocul unui vartej afectiv in care totul pare amenintator si singura noastra preocupare este sa supravietuim, sa fugim din calea pericolului ucigator.

psiholog psihoterapeut Cristina Calarasanu Cafe Gradiva

Cristina Calarasanu

este psihoterapeut si membru fondator al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!