Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Neurostiintele si psihanaliza - reperele unei aliante

miercuri, 22 noiembrie 2017


Premisele neuropsihanalizei


Prin demersul sau interdisciplinar, Mark Solms, initiatorul neuropsihanalizei, incearca sa puna bazele unei aliante stiintifice intre neurostiinte si psihanaliza prin aducerea lor, in ciuda metodologiilor diferite, pe terenul comun al mintii, al aparatului mental uman, ca interfata intre creier, corp si subiectivitate. Argumentul sau este ca indiferent din ce punct de vedere privim, si cu ce instrumente, important este ca ne uitam la o singura minte, care este si sine, si agent al deciziilor, si intentionalitate, si functii cognitive inalte, si emotii primitive, si tesuturi cerebrale brute. Cat priveste stiintele mintii, pe o parte avem de-a face cu un subiect uman aparent de neinteles cu toata multitudinea lui de stari si simptome variabile, subiectiv prin chiar natura lui, iar pe alta cu un creier cat se poate de fizic, cu localizarile sale rigide si arhitectura complexa. Calea cea mai buna de a-i intelege pe ambii este mintea, care, oricat de abstracta, imprumuta de la si se defineste din ambele teritorii. Implicit, mintea este obiectul de studiu comun neurostiintelor si psihanalizei.

mark solms psihanaliza neurostiinte
Mark Solms

Premisa lui Mark Solms este ca anatomia creierului este diferita de cea a oricarui alt organ al corpului in sensul in care depinde crucial de experienta. In aceste conditii, este cat se poate de natural ca neurostiintele sa se preocupe de minte, si nu pur si simplu de creierul fizic, chiar daca doar acesta din urma este observabil. Neurostiintele fac inferente din observatii ale creierului in actiune sau ale celui cu leziuni focalizate si ajung la functii si legi ale mintii, iar psihanalistii fac si ei inferente din ce spun si fac pacientii, si tot la dinamici si structuri ale mintii ajung. In concluzie, nici psihanaliza, nici neurostiintele singure nu ajung substantial mai departe, desi fiecare are un punct de referinta privilegiat la un moment dat, fie datorita metodologiei mai fine, fie pur si simplu datorita materialului uman cu care lucreaza.


De ce tocmai psihanaliza si de ce psihanaliza clasica freudiana


Psihanaliza a aparut din incercarile neuropsihologice ale lui Freud care s-a vazut nevoit sa se adapteze obiectului sau de studiu cu alte mijloace decat cele pur stiintifice. Altminteri, subiectul uman, si el o parte de natura, ar fi fost exclus din abordarile stiintifice. Insa, spune Solms, acum avem la indemana progresele consistente ale ambelor stiinte: avem psihanaliza ca cea mai inchegata metodologie si conceptualizare a subiectului uman, care a strans un bogat material despre viata subiectiva umana, si avem neurostiintele, care prin tehnologiile de imagistica au posibilitatea de a testa fenomenele mentale ale clinicii psihanalitice.

Desigur ca totusi lucrurile nu sunt chiar atat de simple. De aceea Solms isi propune sa cerceteze corespondentele neuronale ale conceptelor elementare ale psihanalizei si abia ulterior sa aiba in vedere concepte teoretice mai complexe si alte elaborari psihanalitice contemporane. De exemplu, cercetarile sale initiale au inclus mecanismele neuronale ale viselor si studierea cu mijloace psihanalitice a confabularii si anozognoziei pacientilor cu leziuni traumatice ale creierului. Confabulatia pacientilor nu se datoreaza numai deficitului de memorie, ci si dezinhibarii nivelului motivational determinand constructii in sensul unei stari de lucruri dezirabile.

Daca neurostiintele vor sa atinga straturi profunde ale neuropsihologiei, adica acele aspecte ale mintii care tin de persoana, de subiectivitate, si nu doar functiile cognitive inalte (adica ce se afla la suprafata creierului, asa cum Eul se afla la suprafata subiectivitatii), atunci se pot raporta cu folos la psihanaliza. La randul ei, psihanaliza poate profita de pe urma atingerii unor niveluri profunde de organizare neurologica de catre neurostiinte. Neurostiintele si psihanaliza pot avea un dialog in privinta lucrurilor fundamentale de cercetat.

Cititi si Psihanaliza ar trebui sa incorporeze neurostiintele pentru a supravietui


De ce neurostiintele nu pot dialoga cu psihanaliza fara o punte


Neurostiintele tind sa se focalizeze pe mintea ca mecanism de procesare a informatiei si sa o priveasca din exterior, cu referinta la comportamente si capacitati cognitive. Dar asta nu inseamna a explica mintea in termenii ei, in termenii unui subiect care are o experienta subiectiva a functionarii sale cognitive si a procesarii emotiilor.

La randul ei, psihanaliza tinde sa fie foarte speculativa si teoretica, exact intr-o vreme in care  prapastia dintre teorie si observatie se tot micsoreaza, si teoria nu e vazuta cu ochi buni.

Neuropsihanaliza e necesara pentru ca ea face posibila privirea din ambele puncte de vedere odata ce anumiti pacientii neurologici sau neuropsihiatrici sunt investigati si observati psihanalitic si odata ce tratarea pacientilor cu traume psihice puternice este informata de descoperirile neurostiintelor.

De asemenea, ca mediator, poate corecta extremele ambelor demersuri:
  • Salturile unei parti a neurostiintelor de la minte direct la mecanismele neurale.
  • Salturile metapsihologiei la tehnici terapeutice.

mark solms feeling brain psihanaliza neurostiinte
Foto:goodreads.com
  • Pacientii cu leziuni/tulburari neurologice sau cei neuropsihiatrici, cu asa-zise dezechilibre chimice, au nevoie sa fie intelesi si abordati psihologic, pentru ca nu doar creierul lor e afectat, ci si mintea lor - pe care nu o putem da la o parte, ca si cum deodata ea nu mai exista.
  • Micsorarea prapastiei dintre metapsihologie sau teorie si clinica, pentru ca asta limiteaza posibilitatile terapeutice sau chiar le orienteaza gresit.
Ca punte intre psihanaliza si neurostiinta, neuropsihanaliza isi propune sa reduca dezechilibrul din intelegerea mintii in cazul ambelor, sa arate cum traumele psihice sau ale creierului afecteaza functionarea mintii ca intreg; deci nu doar mintea corticala inalta, ci si cea inferioara, cu sistemul limbic si trunchiul cerebral, elucidand astfel mai mult acea parte intima, biologica a mintii, si anume mecanismele cerebrale ale pulsiunii si impulsivitatii.

Neuropsihanaliza nu a ajuns la stadiul in care sa faca recomandari de tehnica terapeutica psihanalitica, sa aduca plusuri substantiale intelegerii psihanalitice, pasii ei sunt inca mici. De exemplu, se stie ca in anumite situatii traumatice hipocampusul este pur si simplu dezactivat, anulat ca functie, asa ca nu putem astepta ca acesti pacienti sa ne spuna: am fost acolo, asta am simtit, asta mi s-a intamplat mie. Amintirea nu exista propriu-zis, asa ca trebuie reconstruita din alte forme de memorie (procedurala, memorie semantica inconstienta). Ca amintirea nu a fost suprimata din motive de conflict este un fapt fundamental si neuropsihanaliza aici vrea sa ajunga prin integrarea metodologiilor din ambele stiinte.

Cititi si Psihanaliza: pluralisme, afilieri... 


Un exemplu de tratament neuropsihanalitic


Un pacient apropiindu-se de 90 de ani, diagnosticat cu dementa vasculara, se plange de probleme de somn. Se trezea noaptea probabil dintr-un vis convins ca un hot se afla in casa si chiar in dormitorul sau. Ca om de afaceri bogat avea paznici peste tot si sotia lui, care dormea alaturi de el, il asigura de fiecare data ca nu era nimeni in casa si ca nu lipsea nimic. Degeaba, era absolut convins de contrariu.

Cazul acestui pacient ar putea suscita un dialog foarte scurt intre un psihanalist si un neuropsihanalist.

Primul ar spune:
Pacientul e confuz cum e si firesc, doar are o tulburare neurologica.

Al doilea ar spune:
Este evident ca are si o tulburare psihiatrica pe langa cea neurologica. E un adevarat delir aici care merita investigat.

 Daca ar fi fost vorba de un alt pacient, psihanalistul ar fi intrebat:
 Dar ce e cu tot scenariul asta, ce e cu baietelul care fura, de ce ar face-o, de ce pana la urma e vorba de un intrus?      

Dar sa zicem ca neuropsihanalistul ar continua:
Se intampla mai multe lucruri cu acest pacient. El e confuz si o mare parte din zi, dupa ce se trezeste. Si are mai multe simptome. E absolut convins ca a auzit la stiri ca partenerul de afaceri si prietenul lui de o viata un pic mai tanar decat el s-a dus la o companie rivala. Se simte tradat si sufera teribil. Merge si mai departe: isi cheama bancherii si contabilii sa se uite peste fondurile si bunurile lui, sa vada cu ochii lui ca inca ii apartin, ca nu au fost cumva instrainate, vandute sau ipotecate. Are nevoie sa vada efectiv iar si iar titlurile de proprietate si toate actele.

Toate astea inseamna de fapt ca acest pacient a carui functionare cognitiva s-a deteriorat intelege ca nu mai este stapanul casei sale, ca a pierdut controlul afacerilor sale si de aici sentimentul de a fi fost deposedat in mod substantial.   

Acesta a fost un prim nivel al interpretarii pe care Mark Solms i-a oferit-o pacientului sau. Apoi i-a spus: uite, mai tinzi sa uiti de locul unui lucru sau altul si asta iti produce anxietate. In cele din urma, din legatura in legatura, a ajuns la ce-l ingrijora de fapt pe pacient: ca ii scapau din mana fraiele vietii insesi. Concluzia neuropsihanalistului care nu a oprit totul la diagnosticul neurologic e urmatoarea:
Pacientul acesta se confrunta cu finalul vietii. El nu-si pierdea posesiile materiale sau doar capacitatile mentale, ci intreaga fiinta. Existenta aceasta constienta de sine si de lumea se disipa si acesta era lucrul cu adevarat infricosator.

Potrivit teoriei psihanalitice in somn are loc o slabire a Eului, o retragere a investitiei sale in realitate, o schimbare de stafeta in favoarea Se-ului, a mintii profund emotionale si pulsionale, in aspectele sale cele mai intime, chiar biologice de-a dreptul. Problema acestui pacient care-si pierduse considerabil capacitatile cognitive e ca nu se mai putea trezi visul sau nocturn si avea o mare dificultate sa aiba un Eu functional. Interventia terapeutica a fost oferirea unui astfel de Eu. Simptomul convingerii delirante nu a disparut, dar nu-l mai tulbura atat de mult. Fundamental, simptomul era acolo sa-i ofere o stare de lucruri mai buna decat cea reala.

Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii


Mark Solms este un neuropsiholog si psihanalist sud-african, fondator al The International Neuropsychoanalysis Society (in 2000) si director al Arnold Pfeffer Center for Neuropsychoanalysis al New York Psychoanalytic Institute.


Surse: http://www.bookslut.com/features/2007_05_011064.php, https://npsa-association.org/videos/video-1-introducing-field-neuropsychoanalysis/, https://thepsychologist.bps.org.uk/volume-19/edition-9/special-issue-putting-psyche-neuropsychology
Foto: https://www.youtube.com/watch?v=BElUOQqvyEg

Cristina Ene Cafe Gradiva psihoterapie psihanalitica

Cristina Ene

se formeaza in psihoterapie psihanalitica.

Toate articolele acestui autor

Un comentariu

  1. Uitati-l pe Mark Solms si aici
    www.youtube.com/watch?v=zlkliGaIBQI&t=4869s
    impreuna cu Vittorio Gallese si altii.
    Enjoy! :)

    Georgiana Branisteanu
    (CPsychol)

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!