Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo - Evenimente

Cauta in revista

Travaliul pierderii in “Detachment”

miercuri, 3 ianuarie 2018


Travaliul pierderii in Detachment


Detachment face parte din categoria filmelor care pot fi analizate retrospectiv avand drept reper experienta afectiva ramasa. Imi pare ca seamana cu spatiul potential de reflectie care se creeaza dupa sedinta de analiza in care pacientul pune cap la cap, reaseaza cuvintele sale si ale analistului intr-o alta forma si ceea ce este neverbalizat creeaza in interiorul gandirii si simtirii fiecaruia o reprezentare care isi cauta asezarea in ansamblul creat.

Nu m-am simtit niciodata atat de indepartat de mine insumi si, totusi, atat de prezent in lume,
este deviza filmului Detachment; un film care incearca sa arate legatura dintre mecanismele psihologice, motivatiile si dorintele inconstiente ale alegerii unei profesii si modul in care se achita Henry, un profesor de literatura comparata, de rolul care i-a fost “prescris”.

detachment travaliul pierderii doliului depresie psihanaliza

Henry preda literatura la un liceu pe o perioada determinata, urmand sa plece la alta scoala dupa ce ii expira contractul. El nu poate ramane prea mult timp intr-un loc, are nevoie de schimbarea acestuia dintr-o nevoie de a nu crea legaturi si de a nu se atasa afectiv.

De ce ar alege cineva sa devina profesor? Raspunsurile profesorilor care participa la studiu sunt dintre cele mai diverse, insa, toate fac apel la o intamplare, profesia a fost aleasa fie prin excluziune, pentru ca in momentul de fata nu stiau ce anume sa aleaga si sa predea le oferea un ragaz, fie pentru a se opune inconstient dorintei parintilor, fie pentru a continua sa invete considerand ca educatia de pana atunci nu a fost suficienta.
Majoritatea profesorilor au crezut la un moment dat ca pot face ceva care sa conteze. Stiu cat de important este sa ai pe cineva care sa te ghideze, cineva care sa te ajute sa intelegi complexitatea lumii.

Cu aceasta fraza neputinta lui Henry este recuperata retrospectiv in sensul ca, originar, a existat un ideal, o aspiratie a Eului catre realizarea unui scop. Imi aduc aminte de o replica cinica dintr-un film al lui Woody Allen in care acesta spunea:
Cei care nu sunt in stare sa faca nimic, predau… (iar cei care nu pot nici macar sa predea, predau sport).

detachment doliu depresie psihanaliza

Cititi si Woody Allen si abuzul sexual

In aceeasi maniera pesimista, in Analiza cu final si analiza nesfarsita, Freud observa ca meseria de profesor, educator, ghid, la fel precum cea a psihanalistului, este una “imposibila”, caci nici un pacient nu vrea sa se incline in fata unui substitut patern.

Pe langa toate avantajele constiente cum ar fi lucrul cu copiii si adolescentii, deci cu fiinte umane tinere nu cu adulti sau cu masini, contributiile la dezvoltarea cognitiva a copiilor, vacantele lungi, legaturile afective care se creeaza, continuarea unui proiect generational / transgenerational in care inaintasii au fost profesori, exista alti factori care scapa controlului constient.

Cred ca unul dintre cei mai importanti, asa cum subliniaza intr-o varianta denegata fraza sus-citata, este acela ca un profesor si-a dorit initial sa faca ceva important, ceva care sa conteze, sa schimbe lumea unui copil, cu alte cuvinte “sa lase o urma” in psihicul acestuia.

Henry, eroul filmului nostru, nu a avut acesta sansa. Il vedem pe baietelul de odinioara cum asista neputincios, intr-o stare de siderare, la degradarea fizica si morala a mamei sale, ii vedem spaima si ochii mari cu care cerceteaza lumea. Nu exista nimeni care sa i-o reprezinte, care sa puna in cuvinte ceea ce vede, el este un observator tacut al prabusirii psihice a mamei sale.

Care sunt imaginile mamei si tatalui lui Henry care il determina sa devina profesor?

El nu a avut un model in persoana celor care l-au ingrijit, nici unul dintre membrii familiei sale nu dispunea de calitatile necesare exercitarii acestei profesii. Tatal sau l-a abandonat si a ramas in grija unei mame tulburate si a bunicului. Dupa sinuciderea mamei, bunicul nu si-a mai revenit. Un copil care a asistat neputincios la pierderea mamei, la abandonul tatalui, care a ramas mut si tacut in fata unor lucruri pe care si le poate aminti secvential, a unor imagini disparate, a unor intrebari fara raspuns. El simte ca intre mama si bunicul sau s-a intamplat ceva, ca mamei sale i s-a intamplat ceva – acel ceva ar putea fi cheia unei intelegeri mai bune, insa nu se stie ce, ramane prizonierul senzatiilor si experientelor vagi in care perceptiile deformate se amesteca intre ele, in care singura sa sansa este aceea de a incerca sa scrie un jurnal pentru a da un sens tuturor acelor goluri.

In viata sa cotidiana, toate evenimentele prin care trece Henry sunt legate de flash-back-uri in care o vede pe mama sa, cufundata in propria sa lume, absenta, incapabila sa il ingrijeasca, dependenta de alcool, intr-o stare de suferinta profunda.

Am putea considera ca Henry sufera de depresie, intruneste caracterisiticile clasice ale tipului depresiv: dezinvestire a relatiilor cu lumea exterioara, repliere narcisica, dezinteres fata de activitati care i-ar putea procura satisfactii, pe scurt o absenta totala a vreunei dorinte.

Cititi despre Depresia introiectiva si depresia anaclitica: pledoarie pentru psihodiagnostic 

Secventele intercalate in actiunea filmului fac ca memoria vizuala sa prevaleze si sa determine maniera in care personajul va aborda urmatoarea situatie traumatica. El are deja o experienta anterioara de deprivare, de incremenire in fata abuzurilor, este un spectator pasiv al crimelor savarsite de un “parinte” rau. Astfel, scenele cu cel mai mare impact sunt cele ale “re-memorarii fara repetitie” intr-un efort de perlaborare.

Pozitia adoptata de Henry este cea in care el este un parinte bun, un tata de substitut, un salvator al elevilor sai, subintelegand ca trauma imposibilitatii de o salva pe mama produce o incercare de reparatie in relatiile cu elevii sai.

Mitul salavatorului esueaza atunci cand una dintre adolescente se sinucide.

Meredith are un tata necrutator care o hraneste cu ura, cu reprosuri, nu reuseste sa o vada sau sa-i aprecieze lucrarile de fotografie. Pasiunea pentru fotografie se naste din dorinta de a surprinde autenticitatea trairii dincolo de mastile pe care oamenii le poarta. Ea cauta in persoana lui Henry un parinte care sa ii confirme existenta, valoarea sa personala. In incercarea de a se apropia de Henry care a protejat-o de colegii abuzivi, simte ca el ar putea sa o iubeasca, sa ii ofere acea hrana afectiva dupa care tanjeste. Insa asteptarea sa de a gasi in persoana reala a profesorului ei un tata simbolic, altul decat cel pe care il are in realitate se izbeste de constatarea ca el nu este capabil sa ii indeplineasca cererea.

detachment depresie psihanaliza

De fapt ea a intuit bine, in timp ce il fotografia pe ascuns, Henry este un om fara chip, de pe fizionomia sa lipsesc trasaturile, prin urmare intre ei apare ceva din registrul preverbal, de ordinul unui ceva incomunicabil. Meredith isi doreste ca Henry sa ii confirme existenta printr-o imbratisare reasiguratoare. Daca in acea clipa in care ea a cautat sprijin, el ar fi putut sa ii ofere sprijinul afectiv, daca nu s-ar fi lasat cuprins de panica, daca ar fi putut sa se dezvaluie, poate durerea ar fi putut fi exprimata, iar suicidul nu ar mai fi avut loc. O reasigurare narcisica in acel moment pentru ea era decisiva.

Granitele Eului nu se pot stabili decat gradat si pe masura ce pacientul devine capabil sa infrunte emotiile intense si conflictuale (…). Intr-un fel, aici avem dovada ca modurile de gandire caracteristice adultului intr-o stare buna de sanatate se constituie odata cu constientizarea emotiei. – Searles

Cealalta situatie in care Henry, care si-a pierdut mama, bunicul, o parte din sine, reuseste sa o salveze de la prostitutie si decadere pe cealalta adolescenta va prelua rolul unei fiice / mame ce produce o reparatie.

Initial, adolesecenta incearca sa il seduca in aceeasi maniera compulsiva in care isi folosise trupul cu cateva minute mai devreme. Aventura sexuala este sortita esecului. Henry nu raspunde avansurilor fetei, ba mai mult, in discursul manifest o respinge. Intre ei circula un ceva straniu - un fel de fantasma comun impartasita: sunt impreuna pentru ca fiecare are o istorie traumatica de elaborat. Legatura care se creeaza intre ei este simbolizata prin intermediul actiunilor intreprinse: ea il ingrijeste, ii pregateste micul dejun, merge la spitalul unde era internat bunicul lui bolnav. Incapacitatea fiecaruia de a crea si mentine angajamente care sa presupuna implicare afectiva si stabilitate, se transforma in crearea unui spatiu in care cei doi sunt pe rand, intr-un fel contradictoriu si paradoxal in ipostaza de a-l ingriji pe celalalt permitand o elaborare a trecutului traumatic.

travaliul doliului attachment depresie psihanaliza

Incepem astfel sa intelegem motivul inconstient al alegerii sale: nu este cel de a obtine beneficii narcisice identificandu-se cu reusitele elevilor; este altceva, este vorba despre o transmitere, pe care se simte dator sa o puna in functiune. Dar aceasta transmitere nu se poate realiza decat atunci cand exista diferentiere, exista o distanta intre cel care transmite si cel care primeste, distanta care va permite transformarea unei experiente traumatice timpurii marcata de lipsa ingrijirii materne intr-una in care Henry poate furniza bazele unui atasament sigur intre el si elevii sai. In incercarea de perlaborare a pierderilor suferite, este ca si cum, fiecare pierdere il pune pe Henry in situatia de a se detasa de cel care a fost, cu alte cuvinte de cel care nu va mai putea fi si il pune in contact cu cel care este astazi.

Cititi si Relatia psihanalitica

Caterina Popescu

3 comentarii

  1. Pacat ca tocmai doamna psholog nu are si o poza aici, pentru ca e foarte draguta... sper ca nu sunt in eroare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "si s-asaza toti la masa, cum li-s anii, cum li-i rangul...", deci fara al doilea "e" la "reasaza"!

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!