Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

4 filme TED despre tulburarile psihice

joi, 15 februarie 2018


Depresia, tulburarea bipolara, tulburarea obsesiv-compulsiva si tulburarea de personalitate narcisica sunt cateva conditii medicale care afecteaza milioane de oameni in intreaga lume. Preocuparea pentru sanatatea psihica a celor care sufera boli mintale se concretizeaza in campanii de constientizare menite sa reduca stigmatizarea si rusinea asociate cu tulburarile psihice.

Tulburari psihice sanatate mintala

Va invitam sa urmariti 4 filme facute de TED despre cateva dintre afectiunile psihice existente, simptomele acestora, tratamentul cel mai adecvat precum si sugestii de a ajuta pe cel de langa noi care se afla in suferinta.


1. Ce este depresia?


Depresia este una din principalele conditii medicale care afecteaza calitatea vietii, semnificativ, in intreaga lume. Ea se caracterizeaza printr-o retragere sociala urmata de persistenta sentimentelor de tristete, vinovatie si pierderea interesului pentru activitati care inainte erau placute. Aflati in filmul de mai jos care sunt simptomele si tratamentul depresiei si cum putem ajuta un prieten care sufera aceasta afectiune. Prezentarea este sustinuta de M. Farrell.



Cititi si Depresia introiectiva si depresia anaclitica: pledoarie pentru diagnostic 


2. Ce este tulburarea bipolara?


Tulburarea bipolara este o tulburare afectiva care se caracterizeaza prin prezenta alternativa a starilor maniacale si a celor depresive. Este o afectiune ale carei manifestari sunt duse “la extrem” si care sunt foarte greu de gestionat de cel aflat in suferinta. Ce duce la aparitia tulburarii bipolare? Poate fi ea tratata? Helen M. Farell explica in prezentarea de mai jos cateva dintre cauzele bolii si indicatii de tratament pentru tulburarea bipolara.



Cititi si Cum sa filmezi experienta unui bipolar


3. Demitizarea tulburarii obsesiv-compulsive


Tulburarea obsesiv-compulsiva e cunoscuta ca acea manifestare clinica data de prezenta unor obsesii persistente si invazive urmate de actiuni compulsive cu scopul de a neutraliza gandurile obsesive. Se spune adesea despre persoana cu tulburare obsesiv-compulsiva ca e foarte organizata, are o preocupare excesiva pentru curatenie si planuieste in detaliu orice actiune pe care urmeaza s-o intreprinda. Totusi, aceasta tulburare reprezinta o patologie in adevaratul sens al cuvantului care invalideaza semnificativ viata celui cu aceasta afectiune. Natascha M. Santos sparge in prezentarea de mai jos cateva dintre miturile tulburarii obsesiv-compulsive si ne ajuta sa intelegem mai bine ce presupune existenta acestei tulburari in viata unei persoane.



Cititi si Tulburarea obsesiv-compulsiva: adevarata ei tragedie


4. Psihologia narcisismului


Narcisismul, in componenta sa patologica, duce la ceea ce numim tulburare de personalitate narcisica. Observam prezenta acestei afectiuni la o persoana pe care o vedem excesiv de preocupata de sine si care nu are capacitatea de a construi relatii profunde si mature cu ceilalti. Personalitatile narcisice sunt caracterizate prin superficialitatea relatiilor si prin tendinta de a devaloriza o persoana odata ce aceasta a fost cucerita. Se cunoaste insa mai putine despre suferinta psihica pe care o persoana cu tulburare de personalitate narcisica o experimenteaza. W. Keith Campbell exploreaza in filmul de mai jos cateva dintre implicatiile psihologice ale narcisismului si ofera cateva abordari de tratament ale simptomelor asociate cu aceasta conditie.



Cititi si 10 filme despre bolile psihice si ce putem invata din ele

Un comentariu

  1. Din experienta personala spun ca toate aceste lucruri pot fi evitate prin psihoterapie si yoga.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!