Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo - Evenimente

Cauta in revista

Teoria mintii si contactul metareprezentational a doua realitati

marți, 12 iunie 2018


Faptul de a privi fata altuia este un element fundamental in perceperea oricarei situatii relationale.

Termenul de „cognitie sociala” se refera in general la operatiile mentale care fundamenteaza interactiunile sociale, inclusiv perceperea si interepretarea intentiilor, dispozitiilor si a comportamentelor celorlalti, precum si generarea unui raspuns la aceste comportamente. Astfel, teoria mintii sau mentalizarea se refera la acele procese social-cognitive care asigura abilitatea de a infera stari mentale care cauzeaza actiuni, un individ cu abilitati ToM fiind capabil sa reflecte la continutul propriei sale minti, dar si al celorlalti.

teoria mintii theory of mind cognitie sociala mama copil

Conceptul de „teorie a mintii” (theory of mind) a fost propus pentru prima data intr-un articol de seminar al lui Premack si Woodruff din 1978, ambii autori ocupandu-se cu studiul primatelor. Cei doi au sugerat faptul ca cimpanzeii ar fi capabili de a face inferente cu privire la starile mentale ale celorlalti individi ai aceleiasi specii.

Studiul ontogenetic al dezvoltarii cognitiei sociale a aratat ca este nevoie de aproximativ trei ani pentru instalarea capacitatii copilului de a intui, ghici si citi intentiile celor prezenti, in urma simplului fapt de a-i privi. De asemenea, psihologia evolutionista considera ca aceasta capacitate – de mentalizare sau ToM – a avut valente adaptative, colaborarea cu ceilalti fiind necesara supravietuirii. Astfel, se evaluau nu doar sansele de colaborare, ci si cele de identificare a unui posibil inamic.

Mircea Lazarescu (2014) considera ca
aceste fenomene au ca punct de plecare perceptia situationala ce este mutata imediat pe o scena metareprezentativa, pe care se opereaza cu eventualitati si evaluari (p. 156). 
Altfel spus, prin perceperea celuilalt nu doar se pregateste comunicarea sau strategia de relationare in raport cu el, ci se imagineaza si activitatea reprezentationala si strategia relationala a celuilalt – astfel, este vorba si de procese metareprezentationale.

Cititi Despre atasament si tulburarea de personalitate borderline (I) in conceptia psihanalistului Peter Fonagy 

De vreme ce
perceperea celuilalt se refera la recunoasterea sa ca om, ca o persoana anume, cu o anumita stare afectiva, atitudine si intentionalitate situationala (id.),
atunci este usor de inteles de ce anume ToM pare a se „instala” in jurul varstei de 3 ani: prin capacitatea de mentalizare, individul realizeaza ca celalalt are o minte similara cu a sa, insa distincta, iar pentru aceasta este nevoie ca el, individul, sa se perceapa diferentiat pe sine (recunoasterea in oglinda, a starilor mentale, a intentiilor etc.), fapt ce nu se realizeaza in mod clar decat dupa primii trei ani de viata.

Astfel, cum
sinele se refera la identitatea (cu sine) a subiectului in raportarea sa la lume, la altii si la sine; cu sentimentul originarii in sine a intentiilor (agentie) si apartenenta la sine a trairilor (ownership),
este de la sine inteles ca
sinele sta si la baza mentalizarii, a capacitatii de a atribui altora o minte intentionata, similara, dar distincta de a sa. (ibid., p. 343)
Este vorba deci despre construirea unui spatiu psihic al interioritatii si intimitatii psihice, pe care individul il raporteaza la exterioritatea celorlalti, adica fata de alti indivizi dotati cu un psihism similar,
spune acelasi Mircea Lazarescu, si se pare ca aceasta relationare cu ceilalti isi are baza in atasamentul realizat intre copil si mama.

Copilul introiecteaza in propriul sau psihism imaginile persoanelor de referinta cu care realizeaza atasamentul pe parcursul intregii perioade postnatale, el maturizandu-se sub protectia parintilor. Asadar, creierul social si capacitatile sale se obtin doar partial prin transmiterea genetica directa; este vorba de fapt de o mai mare influenta a factorilor relationali si socializatori ai familiei, copilul validandu-si potentialul prosocial prin contactul direct experiential cu parintii intr-un spatiu de invatare si educare.

Studiul lui Stéphanie Mazzone si Nathalie Nader-Grosbois (2016) a urmarit explorarea modului in care reactiile parintilor la emotiile copiilor coreleaza cu abilitatile de mentalizare ale acestora din urma. Rezultatele au indicat un nivel semnificativ mai mare al importantei modelului matern in ceea ce priveste mentalizarea atat a emotiilor (ToM-emotions), cat si a gandirii (ToM-thinking), in timp ce modelul patern s-a relevat a fi semnificativ in directia mentalizarii credintelor (ToM-beliefs).

De asemenea, reactiile suportive (SR) ale mamei fata de emotiile pozitive s-au aflat in legatura cu mentalizarea emotionala si cognitiva a copilului, in timp ce reactiile non-suportive (NSR) ale acesteia la emotiile negative s-au asociat cu mentalizarea credintelor la copil.

Autoarele au descoperit ca mamele se foloseau de mai multe strategii care ii ajutau pe copii sa gaseasca un mod de a-si gestiona emotiile sau de a face fata unei situatii stresante, precum si sa-si exprime emotiile, folosind mai putine strategii bazate pe controlul sau minimizarea caracterului legitim al experientelor emotionale ale copilului, in contrast cu strategiile adoptate de catre tati. In plus, cand mamele manifesta reactii suportive, precum incurajarea sau socializarea, copiii au o predispozitie mai mare de a explora intelesul emotiilor si deci de a si le intelege atat pe ale lor, cat si starile mentale ale altor oameni.

De asemenea, analiza comparata intre profilurile parentale (matern-patern) au indicat ca mamele si tatii socializeaza stari mentale diferite in legatura cu ToM, si nu doar stari mentale „afective”. Se pare ca mamele au tendinta de a socializa mentalizarea copiilor in legatura cu emotiile si gandirea, in vreme ce tatii au tendinta de a socializa abilitatile ToM ale copilului fata de credinte.

Citand un numar de alte studii care au descoperit de asemenea aceasta diferenta de gen in ceea ce priveste comportamentele privitoare la emotii, autoarele afirma ca aceste diferente intre profilurile matern si patern pot aduce beneficii copilului, deoarece acestea pot imbogati schemele lui emotionale, facandu-l constient de faptul ca oamenii difera in reactiile fata de situatiile emotionale. In acest fel, copiii se adapteaza mult mai bine atunci cand se confrunta cu congeneri ce afiseaza diferite reactii. Studiul autoarelor aduce un plus in ceea ce priveste nevoia de a fi luata in calcul contributia ambilor parinti in procesul de socializare al copilului, in special in ceea ce priveste dezvoltarea lui emotionala.

Concluziile studiului au venit in sustinerea faptului ca abilitatile ToM ale prescolarilor se dezvolta in urma interactiunilor sociale, in special in contextul familial, unde ei invata despre starile mentale atat proprii, cat si ale celorlalti, mai ales prin comportamentele privitoare la emotii ale parintilor, inclusiv prin modul in care acestia reactioneaza la emotiile lor.

Asadar: daca la sfarsitul primului an de viata, copilul dezvolta abilitatile de atentie conjugata, la sfarsitul celui de-al doilea an el este capabil sa se angajeze in joc de rol, iar la sfarsitul celui de-al treilea an poate intelege ca mintea sa este diferita de mintea celuilalt. Incepand cu varsta de 4 ani, copiii trec testul „credintelor false”, putand sa-si dea seama cand cineva are o idee gresita despre lume, insa abia la varsta de 9 ani poate un copil sa recunoasca un faux pas, ceea ce le poate rani sentimentele celorlalti si, astfel, poate ca ar trebui sa ramana nespus.

Dovezile indica insa spre o continuare in dezvoltarea creierului social de-a lungul adolescentei, perioada caracterizata de schimbari sociale, constientizare de sine crescuta, importanta si complexitate crescuta a relatiilor sociale cu congenerii si o mai buna intelegere a celorlalti. (Baron-Cohen, 2008, Blackmore, 2008, si Striano & Reid, 2006, cit. in. Martins-Junior et. al., 2001).

Cititi despre Gandirea schizo-paranoida 

As incheia cu citarea studiului lui Merel Semeijn (2018) care nu doar propune un nou model explicativ cu privire la interactiunea dintre jocul de rol si cotactul cu fictiunea, ci si scoate in evidenta anumite aspecte cu privire la momentele cumva in contratimp in care aceste doua abilitati (joc de rol si ToM) apar la copil, indicand totodata faptul ca cele doua sunt intr-o stransa legatura.

Daca tinem cont de faptul ca, inca de la varsta de doi ani, copilul incepe sa se angajeze in tot felul de jocuri de rol (pretend play - jocul „de-a”, de ex. „de-a pompierii”) si, cu toate ca se comporta de parca ar tine, de exemplu, o ceasca cu ceai, el este capabil sa recunoasca faptul ca, de fapt, tine o ceasca goala (de altfel, jocul de rol a fost asociat cu dezvoltarea cognitiva si emotionala, cu dezvoltarea limbajului si a creativitatii si flexibilitatii cognitive); daca tinem cont si de faptul ca se considera ca un copil este capabil de mentalizare atunci cand poate sa atribuie stari mentale altor oameni (de ex. „Ion crede ca este suc in frigider”) si sa se foloseasca de aceste atribuiri pentru a le explica si prezice comportamentul (de ex. „Ion se va duce la frigider”) – deci de procese reprezentationale si metareprezentationale – abia in jurul varstei de 3-4 ani, atunci ne putem intreba cum se face ca, desi de la varsta de 4 ani copilul trece acele teste ale asa-ziselor credinte false (false beliefs tests), atunci jocul de rol in care el se angajeaza inca de cu doi ani in urma si care presupune anticiparea comportamentului partenerilor de joc si care este de asemenea un comportament fals, prefacut, pretins, poate fi recunoscut ca atare?

De ce mint copiii?

Autorul insusi se intreaba: de ce abilitati anume este nevoie pentru jocul de rol si pentru ToM si care este legatura dintre ele? Cum se construiesc aceste procese cu continut atat de asemanator, insa care se „omogenizeaza” la o distanta semnificativa de timp?

Inca este necunoscut daca oamenii chiar au proprietati cognitive unice; expertii admit aspecte ale imitatiei, ToM, limbajului si constiintei de sine si la alte primate. Este posibil ca aceasta sa semnifice faptul ca aceste abilitati ar rezulta nu in urma unor diferente calitative, ci dintr-o combinare si imbunatatire ale acestor abilitati.

Cu toate ca studiile pe baza de imagistica functionala a creierului sugereaza existenta unor structuri cerebrale specializate in procesarea informatiei sociale in contrast cu ideea conform careia ToM ar emerge din procese ale altor domenii cognitive, dovezile cu privire la aceasta chestiune raman neconcludente.

La fel cum si intrebarile precum cele de mai sus raman, deocamdata, fara raspuns...


Bibliografie



Foto: theoryofmindinventory.com


Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!