Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo - Evenimente

Cauta in revista

Compulsia si religiozitatea ca tandem ritualizat

marți, 3 iulie 2018


Sigmund Freud sugereaza ca nevroza obsesionala functioneaza asemenea unei religii private, „nevrozatul” fiind preotul propriilor sale ritualuri. De altfel, el este primul care a analizat indeaproape asemanarile si diferentele dintre practica religioasa si ceremonialurile specifice obsesiv-compulsivitatii.

Freud este cel dintai care a vazut ca orice activitate poate deveni actiune obsesiva, in sensul larg al termenului, daca este elaborata prin mici aditii sau i se da un caracter ritmic prin pauze si repetitii, ca regula actiunile obsesive derivand din ceremonialuri. Amandoi – credinciosul si nevroticul – se angajeaza obsesional si compulsiv in executarea anumitor actiuni precise, a caror omitere sau executare defectuoasa produce angoasa.

obsesiv-compulsiv nevroza obsesionala religie freud psihanaliza

Se intalneste astfel in ambele cazuri un amestesc de sacru si profan, coroborat cu un soi de gandire magica, toate avand in spate teama de a nu atrage asupra sa ori a celor dragi o nenorocire sau mania divina, conturandu-se astfel un sentiment pregnant al vinovatiei, manifestat compensatoriu si prin supraresponsabilizare.

Contopirea sacru-profan lasa loc insa si unei transgresari intre cele doua, altfel interzisa: actul nepermis (profan) este in continuare exercitat prin substituirea sa cu un alt act simbolic (sacru), realizandu-se astfel un „compromis” dat de intrepatrunderea lor in cadrul ritului. Altfel spus, ritul ofera posibilitatea incalcarii interdictiei insa intr-o forma mascata, concomitent cu respectarea ei de o forma aparent riguroasa, organizata.

Se impune, as zice, o clarificare a terminologiei. Astfel, daca ritualul reprezinta o serie de reguli de respectat cu privire la actiunile care trebuie executate (ordinea lor, in special), atunci ritul este reprezentat de fiecare actiune in sine, din punct de vedere antropologic semnificand o practica religioasa regulata, colectiva si transmisa, adesea cu caracter sacru si mereu cu o dimensiune simbolica. Strans legata de acestea, gandirea magica presupune interpretarea unui eveniment ca fiind cauza altuia fara existenta unui mecanism plauzibil care sa explice legatura cauza-efect, fiind specifica perioadei infantile de dezvoltare a psihismului.

In tulburarea obsesiv-compulsiva, ritualurile superstitioase se bazeaza pe acest mecanism al gandirii magice, ocupand un loc care hraneste considerabil adaptarea. Pentru psihic insa, acest compromis despre care vorbeam nu este totusi suficient, atat renuntarea, cat si indeplinirea interdictiei fiind incomplete, astfel ca dorinta in sine este mentinuta la un nivel mediu constant al frustrarii, satisfacerea sa cerandu-se a fi repetata.

Tot Freud este cel care a observat faptul ca mecanismul deplasarii este cel care domina procesele mentale in nevroza obsesionala. Simbolistica si detaliile executiei lor sunt determinate de deplasarea de la lucrul important, efectiv, la unul marunt care ii ia locul. Este aceasta tendinta a deplasarii care schimba progresiv tabloul clinic si reuseste pana la urma sa transforme ceea ce este aparent cel mai trivial lucru in ceva de cea mai mare importanta si cu caracter presant.

Cititi si Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii 

Catherine Le Grand-Sébille (2005) se refera la ritualuri ca o modalitate de situare in temporal, asemenea unui adapost sau loc sigur, fiind totodata un reper ce da structura temporalitatii, o ordoneaza si o solidifica, devenind astfel indispensabil. Modalitatea magica de a abordare a existentei vine sa construiasca o ritualistica ordonata care integreaza in ordinea umana ceea ce reprezinta sursa de angoasa a existentei exterioare.

In cazurile de tulburare obsesiv-compulsiva, este vorba despre o constrangere compulsiva interna care ii conduce pe indivizi la executarea de acte repetitive si stereotipe despre care sunt perfect constienti ca sunt absurde si derizorii; cu toate acestea, daca ei nu procedeaza in concordanta, sunt coplesiti de o angoasa imensa. De aceea, cea mai frecvent descrisa impresie este aceea a posedarii, a unei instante demonice care preia controlul asupra propriei vointe si caruia persoana nu poate decat sa i se supuna. Freud insusi concepe compulsia asemenea unei puneri in scena a unei constrangeri urmand un scenariu ascuns.

Leuba considera ca nevroza are intotdeauna radacini in copilarie, persoana fiind intotdeauna, intr-o anumita masura, un adult care a regresat la un stadiu infantil al evolutiei sale psihice si din acest punct conflictele nevrotice se exprima intr-un limbaj infantil, aceasta relevandu-se in mod exact prin culoarea magica data exprimarii acestor conflicte.

Philip Roth si narcisismul mistuitor in romanul "Viata mea de barbat" 

Eul regresat functioneaza, asadar, la adultul nevrozat, exact asa cum functiona la momentul refularii principale, anume cand a avut loc trauma initiala. Actul obsesiv nu mai traduce afectul care a condus la pulsiunea agresiva, intrucat acest afect a fost refulat de catre Eu, insa prin mijlocul de actare obsesionala, Eul trebuie sa se protejeze impotriva acestei pulsiuni.

J. Leuba realizeaza de asemenea o paralela intre un primitiv si un individ din prezent suferind de tulburare obsesiv-compulsiva, paralela care se poate cu usurinta aplica diadei credincios-nevrotic in termenii de subliniere a diferentelor astfel: daca primitivul crede cu toata taria in gandirea care ii dicteaza actele, fie ca zeitate, fie ca instanta exterioara siesi, obsesiv-compulsivul este perfect constient in acelasi timp de absurditatea actelor sale.

Cititi si Tulburarea obsesiv-compulsiva: adevarata ei tragedie

Mai mult, actul primitivului traduce o pulsiune agresiva, in vreme ce actul nevrozatului traduce o protejare impotriva unei pulsiuni agresive. Aceasta pulsiune este implicit continuta in obsesie, deoarece obsesivul se apara de ea.

Foto: https://www.youtube.com/watch?v=ZdB8WmDplqg

Cititi in continuare Religia, nevroza obsesionala a umanitatii


Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!