Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Care este relatia dintre depresia cronica si melancolie?

joi, 2 august 2018


Distimia sau depresia persistenta, cronica este considerata o forma mai usoara a depresiei, cu simptome diminuate ce permit functionarea stabila in viata de zi cu zi. Simptomele melancolice precum anhedonia, incapacitatea de a simti placere si chiar de a avea reactii emotionale se pot adauga atat depresiei majore, care este o tulburare acuta si intr-un anume sens activa, cat si distimiei, ruda sa mai tacuta, care aproape nu se face simtita in exterior. Simptomele sunt descrise vag de pacienti ca niste stari proaste mai curand psihologice decat fizice, asa cum se intampla de regula in depresia majora. Chiar si simptome precum oboseala permanenta si lipsa energiei au accentele unei trairi psihologice, unei stari subiective, pacientii descriind faptul ca se simt blocati, ca prinsi intr-o capcana si ca nu pot progresa, de parca s-ar afla intr-un prezent continuu. Tema esecului apare la majoritatea pacientilor cumva in contradistinctie cu depresia majora mai comuna în care vina este in prim-plan.

depresie majora melancolie distimie freud cronica

Totusi ambele forme de depresie asociaza in unele cazuri trasaturi melancolice responsabile de o mai mare severitate a bolii in sens subiectiv (distimia), respectiv al functionarii zilnice (depresie majora). Teoretizarea psihanalitica clasica a melancoliei, cea a lui Freud este cuprinzatoare, in sensul ca nu distinge grade de severitate sau de acutizare a unei aceleiasi depresii de fond, ci ia in considerare trasaturi distinctive precum ambivalenta puternica, in care pacientul nu vrea sa stie ca uraste o persoana iubita, astfel ca se uraste pe sine. Freud pune in legatura dispozitia melancolica cu pierderea efectiva prin moarte a unei persoane, dar și cu pierderea iubirii pentru acea persoana sau a legaturii emotionale puternice cu aceasta. Melancolicul a trecut printr-o dezamagire, astfel ca a renuntat la cel iubit, fara a fi insa constient ca a facut acest lucru. El isi atribuie cu seninatate acte reprobabile care de fapt nu-i apartin, fiind reprosuri adresate celuilalt.

Exista cinci subtipuri de anxietate si depresie, arata un studiu de la Stanford

Psihanalistul Thomas H. Ogden observa in comentariile sale asupra ideilor lui Freud ca de fapt pierderea este mult mai vasta, ca nu s-a pierdut sau ingropat in straturi inconstiente ale psihicului doar o persoana, cu trasaturile sale distincte, ci si o parte importanta a propriei personalitati, care a ramas astfel captiva, incapabila sa se manifeste. Pacientul nu stie ce a pierdut, chiar daca stie pe cine a pierdut. In vise acest fapt apare ca repetitie, ca o reluare la nesfarsit a unor actiuni, iar pacientul nu intelege de ce eforturile sale de a le opri esueaza. Daca privim depresia cronica din perspectiva acestei intelegeri mai profunde, in care tinem cont de o dinamica intrapsihica,  atunci poate ca de fapt nu este nicidecum depresie, ci melancolie.

Un grup de cercetatori propune ca melancolia sa fie recunoscuta ca distincta de depresie: ei au observat ca pacientii depresivi reactioneaza la mediu, in timp ce melancolicii par sa functioneze dupa mecanisme pur interne, ale caror legi ne sunt inaccesibile. Daca depresia respecta logica stresorilor si a impactului lumii externe, melancolia nu o face. Acesti cercetatori au remarcat ca melancolia are propriile caracteristici care nu se regasesc in depresie, printre cele mai remarcabile fiind poate chiar acelea care corespund observatiilor psihanalitice si care au un caracter contradictoriu:
  • afecte puternice transpuse in afirmatii morbide, pe de o parte, si dispozitie care nu reactioneaza la schimbari provenite din mediu, precum si lipsa raspunsului emotional, pe de alta parte;
  • variatii ale dispozitiei pe parcursul zilei fara a se ajunge la o stabilizare intr-un sens sau altul: pacientul se plange de letargie, dar are putere sa sustina afirmatii puternice, pline de disperare.

Pacientii distimici descriu o depresie mereu prezenta, care isi poate diminua intensitatea, dar care pur si simplu nu trece, ramanand egala cu sine. Nu exista nici un oponent vizibil pe scena intrapsihica, astfel ca pacientul nu are pe cine invinge. Esecul e sigur cand dusmanul nu e de gasit nicaieri. 
Emotiile nu sunt resmitite cu adevarat, nici macar cele care insotesc depresia, pacientul nu traieste pana la capat nici tristetea, nici disperarea neputintei, oprindu-se la jumatatea drumului. La iesirea din perioadele de acutizare, cand incep sa fie mai bine, resimt furia ca pe o trezire la viata. Insa indreptând-o asupra propriei persoane nu fac decat sa parcurga drumul inapoi catre punctul de plecare. E ca si cum ei stiu cand starea de spirit depresiva s-a pornit, dar nu si ce s-a intamplat inainte.

Aflati Ce tulburari psihice scad cel mai mult calitatea vietii?

Ca si melancolicul descris de Freud, care a captat obiectul abandonat inauntru pentru a i se putea adresa ca propriei persoane, depresivul cronic nu se poate raporta decat la un acelasi sine, caruia nu-i poate aduce nici o modificare si pe care nu-l poate pune in miscare. Aceasta stagnare pare a avea multe in comun cu acea umbra a obiectului care a cazut asupra eului, substituindu-se acestuia de care vorbeste Freud descriind melancolia. Instaurarea unui mare gol interior in depresie poate adaposti un obiect nestiut care s-a interpus in comunicarea intre eu si lumea exterioara, la fel ca in melancolie.

Pacientii diagnosticati cu depresie cronica spun ca traiesc cu aceasta boala din copilarie si ca viata este pentru ei un efort epuizant. Se simt storsi de energie si fiecare zi inseamna doar supravietuire, desi la suprafata lucrurile sunt bine și nu exista nici un motiv real pentru a avea aceste stari. Povestesc ca
ceva se pune in drumul meu, nedandu-mi voie sa inaintez si punand stapanire pe emotiile mele 
si in acelasi timp ca
nu pot lasa in urma lucrurile la care am esuat pana cand nu inteleg in ce punct totul s-a naruit in jurul meu.
Daca in melancolie pacientul isi reproseaza absolut tot, fara discriminare si fara mila, in depresia cronica pacientul absoarbe indicii de la cei din jur pentru a conferi putere criticii de sine. Stie ca nu e vinovat, dar nu-si poate ierta neputinta si incapacitatea de a lupta cu adversitatile. De aceea se izoleaza, evitand interactiunile sociale care i-ar putea semnala esecul.

Experienta subiectiva a depresiei este de a parea fara sfarsit, de a fi o reluare continua a punctului de plecare deoarece
imaginea de ansamblu, finalitatea e mereu pe punctul de a deveni intreaga, de a se inchega, ca apoi sa se prabuseasca iar. Nu pot gasi inceputul care sa declanseze schimbarea si sa o mentina.
Descrierea trairii depresiei drept ceva ce se intampla si are o evolutie ma face sa ma intreb daca nu cumva exista un teren melancolic pe care se grefeaza depresia, ca izvor al sau. Depresia si melancolia se intalnesc la un punct de plecare precum pierderea iubirii sau a legaturii emotionale si parcurg o bucata de drum impreuna. In melancolie apare nevoia de agatare de obiect prin conservarea starilor emotionale declansate de pierdere (resentiment, durere, deznadejde), deoarece acestea il fac pe pacient sa se simta viu. Prin contrast, depresia sterge accentele ascuțite, diminuand intensitatile la un nivel tolerabil:
Folosesc depresia ca pe un refugiu in fata emotiilor. Depresia iti permite sa nu mai simti nimic. Dar nu-ti dai seama cat de mult a nivelat totul pentru ca nu e atat de severa ca depresia clinica.
Ce s-a intamplat pe parcurs, cum s-a realizat trecerea de la melancolie la depresie?

Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii


Bibliografie


Ogden, T. H. (2002). A new reading of the origins of object relations theory. International Journal of Psychoanalysis, 83:767-782.

Foto: https://www.tumblr.com/search/palabras%20de%20dolor


Cristina Ene Cafe Gradiva psihoterapie psihanalitica

Cristina Ene

se formeaza in psihoterapie psihanalitica.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!