Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Mediul timpuriu si constructia Sinelui – influente si esente necesare

marți, 11 septembrie 2018


Sentimentul continuitatii este extrem de important in viziunea lui Heinz Kohut, necesara fiind tratarea acestuia cu seriozitate crescuta atunci cand privirea clinicianului incearca sa patrunda dincolo de carapacea exterioara ale spectrului patologiei.

heinz kohut psihologia sinelui psihoterapie

Spre exemplu, privitor la tulburarea de personalitate narcisica, trebuie sa
recunoastem (...) ca exista in noi o configuratie centrala a personalitatii, ceva ce recunoastem experiential ca fiind Sinele nostru, 
asigurand continuitatea de-a lungul axei temporale si siguranta nu doar ca am fost (in sensul de „existat”) ieri, ci si ca vom fi si maine.

Heinz Kohut despre dezvoltarea Sinelui in relatie cu mediul 

Este vorba, asadar, conform autorului, de un „tip de structura de sustinere a vietii”, in urma a carei descompuneri, subiectul devine susceptibil de a cadea „in cele mai severe forme de psihopatologie cunoscute”, anume psihozele.

Privitor, deci, la structura Sinelui continuu, ea nu poate fi inteleasa simplist doar intr-un context de „forte mecanice generale” ori „in relatie cu o matrice ontogenetica de evenimente generale singulare sau chiar de evenimente multiple generale”, intrucat, prin complexitatea sa si importanta bazala in existenta Sinelui, nu poate fi desprinsa de conceptualizarea sa particulara, individual-umana.

Astfel, vizualizarea sa trebuie intreprinsa prin intermediul unei „matrice de receptivitate empatica”, in cadrul careia fiecare fiinta se naste si care matrice
provine din ceea ce observatorul exterior, adultul, stie ca este o alta persoana
– iar Kohut ofera aici primul indicator clar a ceea ce mediul aduce ca importanta pentru dezvoltarea sanatoasa a Sinelui.

Aceasta experienta insa copilul nu o poate trai decat ca fiind o parte a sa, autorul numind acest fenomen „experienta obiectului Sinelui”, cu rol vital in cimentarea Sinelui functional. Aceasta „interactiune subtila”, repetata de nenumarate ori prin raspunsurile empatice – sau nonempatice! – la nevoile copilului pe care o realizeaza aceste obiecte importante ale Sinelui este cea care
duce la crearea in copil fie a unei structuri suficiente, fie a unei structuri defectuoase.

Cu alte cuvinte, in relatia sa repetata cu acest „obiect oglinditor al Sinelui”, copilul
recunoaste, accepta si traieste realitatea propriei existente asa cum este ea satisfacator oglindita de obiectul Sinelui.

Ceea ce Heinz Kohut doreste sa exprime aici reprezinta nu banalitatea, caracterul comun si des intalnit al acestui proces interrelational, ci importanta sa, caracterul sau fundamental pentru existenta Sinelui. Copilul fuzioneaza cu acest obiect si, regasindu-se in el, se regaseste pe sine, construindu-si astfel unitatea, care este preluata in mare parte de la imaginea parentala – omnipotenta, in viziunea copilului – si care se cristalizeaza ulterior intr-un „nucleu permanent atotsustinator al scopurilor si idealurilor sale.”

Heinz Kohut: Sinele narcisic tulburat si complexul Oedip 

Structurarea tuturor acestor „detalii” relationale si bazale ale personalitatii si Sinelui sunt dependente de interactiunile repetate dintre subiect si obiectele Sinelui. Cu toate acestea, un esec in fuziunea idealizanta cu acestea din urma, nu conduce in mod necesar la descompunerea Sinelui, ci acesta poate deveni
mai realist perceput, avand acum o componenta capabila sa stabilizeze si sa ghideze experiente de unire timpurii, idealizante, 
pe baza carora se formeaza si senzatia „realitatii propriei persoane si a realitatii propriilor scopuri in viata.”

Cu toate acestea, in cazul unui Sine deficitar construit, desi simtul istoric al individului este „intr-adevar suprasolicitat”, iar persoana este „amenintata cu dezintegrarea”, Sinele nu este mentinut unit de incercarea de amintire a sa si de proiectare in viitor.
Nu elementele cognitive, nu functiile cognitive mentin un Sine laolalta. Ele par s-o faca si pot fi cumva de folos, insa nu ele detin rolul principal, 
subliniaza Kohut!

Si atunci, care este liantul substantial al Sinelui?
Ceea ce mentine Sinele laolalta este, intr-adevar, prezenta a ceva in interiorul Sinelui care ramane la fel, care este ferm din interior.
Este vorba deci de o trasatura inerenta si oarecum independenta de ceea ce tine de extern, care asigura Sinelui taria si rezistenta necesara supravietuirii, ceva intr-o mare masura indescriptibil, dar, cu toate acestea, cert sesizabil.

Ideea centrala este ca Sinele se construieste sub influente multiple si se fateteaza in functie de numeroase aspecte care sunt dependente de specificul individual atat al subiectului in sine, cat si al mediului timpuriu de viata al acestuia. Rezultatul este dat, deci, de interactiunile acestor influente de ordin intern si extern, care „modeleaza si caracterizeaza Sinele”, in cuvintele autorului.

Kohut afirma clar faptul ca este greu de numit ce reprezinta si care sunt cu exactitate acele „evenimente generale din copilaria timpurie” ce ajung sa se constituie sau nu in factori etiologici ai formelor de patologie a personalitatii sau a psihozelor, el considerandu-le mai degraba „puncte de cristalizare” care, desi nu constituie „o explicatie suficienta in si prin sine” pentru aceste psihopatologii, sunt importante prin faptul ca ele actioneaza atat intr-o perioada de constructie de personalitatii (perioada deci vulnerabila in sine), dar sunt importante si in functie de fundamentul pe care ele se intampla sa actioneze: anume aici este ceea ce tine de „cele mai mici unitati structurale” care predispun mai mult sau mai putin – sau deloc – la vulnerabilitate.

Cu toate ca acest fapt este mai greu sesizabil, viziunea lui Heinz Kohut vine in sustinerea unei abordari de detaliu, care ia in calcul nuantele specifice si adopta o perspectiva nuantata, cat mai cuprinzatoare si deschisa in acelasi timp la particularitatile fiecarui caz, cautand de asemenea sa educe in sensul unei abordari clinice care sa permita nu doar intelegerea cat mai profunda si precisa, ci si umana – adica avand unghiuri moarte si pete oarbe, inerente posibilitatilor limitate de cunoastere a universului interior al celuilalt.

Kohut: Sinele si complexul oedipian


Bibliografie: Kohut, H. (2016). Psihologia Sinelui. Prelegerile de la Institutul de Psihanaliza din Chicago. Bucuresti: Editura Trei.

Foto: serenityhousedetoxhouston.com


Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!