Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Familia cu nevroza de angoasa


Familia cu nevroza de angoasa: membrii acestei familii nu pot scapa unii de altii nici daca ar vrea, pentru ca nu pot exista independent fara sa traiasca un sentiment de prabusire totala a increderii in sine.

Facand parte din categoria nevrozelor familiale de caracter, conform lui Horst-Eberhard Richter (2016), familia cu nevroza de angoasa este caracterizata de organizarea relativ omogena in functie de un anumit concept nevrotic unitar sau tema comuna la care toata viata familiei se adapteaza, anume laitmotivul „sanatoriului”.

familia cu nevroza de angoasa terapie familiala psihanalitica


Familia cu nevroza de angoasa


Grupul familial cu nevroza de angoasa isi construieste o „lume protejata” prin intermediul careia cauta sa se tina la distanta de acei declansatori ai angoaselor puternice care domina, de fapt, acest tip de familie. Membrii familiei au rolul de „protectie impotriva pericolului atacurilor de anxietate”, iar indivizii depind unii de ceilalti in mod vital si se agata cat se poate de mult unii de ceilalti, evitand impreuna confruntarea cu problemele creatoare de angoasa.

Cititi despre Familia patologica

Horst-Eberhard Richter Familia ca pacient Terapia conflictelor in cuplu si familie
Aceasta angoasa are provenienta nu doar in teama fata de intamplarile sau situatiile in sine care constituie riscuri, ci si in anticiparile si asteptarile pe care membrii si le creeaza si intretin si pe care nu reusesc sa le reprime in mod suficient. Tendintele care se instituie sunt astfel de evitare si, implicit, de retragere si de izolare fata de orice fel de stimul care provoaca angoasa – inclusiv lecturi, discutii sau filme ce trateaza despre posibile nenorociri
pe care ei [membrii familiei cu nevroza de angoasa], in demoralizarea lor pesimista, o si asteapta sa apara si sa persiste in viata lor incepand din acel moment.

Este, deci, genul de familie care se agata obsesiv de iluzia unei lumi roz si linistite, in care domneste o pace absoluta si in care nu exista decat sanatate si securitate si care, in echilibrul sau „sufletesc extrem de vulnerabil”, se foloseste de aceste autoiluzionari ca de un „bandaj”. Astfel se intampla ca grupul familial se configureaza precum un sanatoriu, de dragul – zice-se – acelui membru care se decompenseaza si, asa cum am abordat in articolele anterioare, preia rolul de „tap ispasitor” ce detensioneaza relatiile familiale prin simptomatologia declansata.

Cititi si Familii nevrotice de simptom, familii nevrotice de caracter

Retragerea si izolarea permit totodata si mascarea afectiunii decompensate a membrului „tap ispasitor”, ceea ce face ca atmosfera din cadrul grupului familial sa ajunga intr-o stare de latenta, cu efecte in plan psihologic asupra Eului colectiv, pe care l-a limitat si l-a saracit, aruncandu-l intr-o „aplatizare emotionala si o imobilizare partiala.”

Functionarea sociala este afectata insa, autorul vorbind nu doar despre pierderea libertatii individuale si a intregii familii, ci si de „o schilodire psihosociala ireparabila” pe care o comporta aceasta „ingradire fobica a Eului grupului.” Din aceste familii, spune Richter, copiii devin persoane care au frica de asumarea riscurilor de orice fel, sunt ipohondriace si cu predispozitie la nevrozele cardiace.

In ceea ce priveste viziunea din exterior asupra acestei familii, se intampla ca, deseori, sa fie adaugata „o suprastructura ideologica”, iar agatarea patologica disperata a membrilor unii fata de altii sa fie interpretata drept „un comportament fidel liber ales si o decenta obisnuita.”

Rolul sursei de angoasa in dezvoltarea mecanismelor de aparare

Tabloul oferit este cel clasic al burgheziei respectabile, in care domina o armonie idilica, cu o legatura intre soti exemplara si o relatie stransa si armonioasa cu copiii, ce nu inceteaza nici la varsta adulta. Ceea ce se petrece insa, asa cum a fost descris mai sus, este ca frica face ca aceste relatii sa nu poata sa fie altfel si nici membrii sa existe in mod independent si autonom unii fata de ceilalti.

In fine, daca in aceste familii conflictele tipice in casnicie sau inerente relatiilor parinti-copii apar mai rar sau chiar nu apar deloc, aceasta se datoreaza, explica Horst-Eberhard Richter, faptului ca acesti indivizi nu ating, de cele mai multe ori, un grad de maturitate care sa faca din astfel de problematici unele actuale, fiecare membru din acest sanatoriu fiind asemenea unui „copil inhibat” care nu are incredere in sine sa abordeze si sa gestioneze ambiguitatile sau discrepantele interpersonale...

Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii


Bibliografie: Horst-Eberhard Richter, Familia ca pacient. Terapia conflictelor in cuplu si in familie, Editura Trei, Bucuresti, 2016

Foto: Cadru din serialul Outnumbered


Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!