Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Divortul, rit de trecere pentru calatoria interioara


Riturile de trecere initiatice au fost folosite din cele mai vechi timpuri pentru a marca si a sarbatori trecerea dintr-un punct intr-altul al vietii noastre. Daca in trecut si cu predilectie in societatile traditionale riturile de trecere aveau o forma mai elaborata si se bucurau de participarea activa a intregului grup, in zilele noastre asistam la o transformare profunda, atat ca forma, cat si continut.

Ritul de trecere atesta faptul ca putem gestiona si depasi cu succes nenumaratele provocari pe care viata ni le scoate in cale: nasterea si botezul ne marcheaza intrarea in existenta pamanteasca, absolvirea diverselor forme de invatamant marcheaza separarea de familie si tranzitia catre maturitate si independenta, casatoria atesta disponibilitatea de a intra intr-o uniune cu un altul si asezarea bazelor propriei familii si a procrearii.

divortul rit de trecere libido moarte crestere

In contextul actual, cand asistam parca la o epidemie a divorturilor, emerge necesitatea integrarii in existenta noastra a unui nou ritual de trecere: cel al divortului. Schimbarea este adeseori pe cat de temuta, pe atat de inevitabila si un element fara de care evolutia nu s-ar putea produce.

Cititi si Certuri, tensiuni, divort… Copiii!

Divortul a atras cu sine stigmatizarea celor care aleg sa puna capat parteneriatului, fiind inconjurat de o aura a distructivitatii si vazut mai degraba ca o involutie in plan personal: destin nefast, blamare, esec, resemnare si neputinta. Aproximativ 1 milion de divorturi au loc anual numai in Europa, divortul fiind prin urmare o experienta extrem de comuna, desi totodata marcata de teama, incertitudine, pierdere si insingurare. Motivatiile ce stau la baza divorturilor sunt dintre cele mai variate si nuantate, purtand deseori pecetea libertatii, a cautarii linistii si echilibrului personal sau a parasirii unei relatii ce s-a dovedit a fi toxica.

In anumite cazuri, putem privi divortul ca pe un semn al unei societati evoluate, care nu mai constrange partenerii sa traiasca intr-un cuplu alienat, ce le erodeaza stima de sine si echilibrul psihic. Esecul pastrarii relatiei de cuplu reprezinta esecuri ale sinelui, purtand aspecte ale eului ideal pe care il proiectam pe partener, dar si prin vicisitudinile jocurilor de putere si posesie, si efectul fazelor critice in ciclul de viata al familiei. Psihanalistul René Kaës postuleaza ca exista o ruptura a coluziunii, in sensul unui "joc" impartasit cu celalalt sau al unui joc ce pune in scena o iluzionare comuna.

Deseori, momentul in care membrii cuplului decid sa incheie relatia nu este impartasit. In timp ce un sot se prezinta intr-o stare mai buna si manifesta dorinta de a divorta, celalalt se afla la polul opus. In general, sentimentul de vina este resimtit mai puternic in cazul partenerului care pune in joc “abandonul”, iar rana narcisica este cea care domina viata emotionala a celui care traieste conditia de a fi abandonat. Fiecare divort implica un indelungat proces al transformarii personale, cat si al relationarii cu un partener. "Fiecare divort este moartea unei mici societati”, subliniaza psihologul si cercetatorul Judith Wallerstein. Acest lucru presupune, de asemenea, pierderea obiectivelor - iluzorii sau nu - care au dus la formarea cuplului. Stim ca identitatea unui individ este intotdeauna construita din interactiunea cu altii si ca acest proces se desfasoara continuu inca din timpul copilariei si se perfectioneaza ulterior pe tot parcursul vietii. In acest context, putem privi divortul ca pe o redefinire a identitatii personale ce poate implica trecerea unui prag.

Despre riturile de trecere cititi si Balena Albastra, intre manipulare si amenintare paranoida

Divortul poate fi o ocazie importanta pentru ca doi oameni sa integreze cu succes experienta si sa transforme suferinta in intelepciune, sa inteleaga propriile lor resurse si limitari intr-un mod care ar fi putut fi eludat in timpul casatoriei.

divortul rit de trecere libido moarte crestere

Divortul, ca si moartea, reprezinta un sfarsit si o transformare. Indiferent de modul in care relatia va continua dupa acest prag, putem imbratisa transformarea benefica a vechilor cai. A trata cu gratie si in mod productiv aceasta transformare personala presupune un anumit grad necesar de maturitate.

“Divortul nu inseamna intotdeauna ca o casatorie a fost un esec. Exista unele casatorii in care ambii parteneri au respectat juramintele lor si au crescut, de-a lungul anilor, iubirea lor intr-una mai adulta. Cu toate acestea, poate veni un timp cand parti ale personalitatilor acestora se straduiesc sa devina constiente. Atunci, se poate ivi situatia in care devine evident ca, daca acestia raman impreuna, cei doi, care in mod obisnuit se iubesc si se vor iubi mereu unul pe celalalt, pot cadea in sterilitate si amaraciune, daca nu au curajul sa accepte suferinta si necesitatea despartirii.

O recunoastere constienta a esecurilor si devotamentul neclintit fata de dragostea care elibereaza poate transforma divortul intr-un lucru frumos si pozitiv; o experienta prin care un barbat sau o femeie poate aduce din suferinta o iubire mai autentica pentru toate intalnirile viitoare. Divortul este apoi un act sacrificial, nu un act distructiv, iar casatoria originala poate sa ramana, in cel mai profund sens, procreatoare pana la sfarșitul vietii " (Helen M. Luke, The way of woman).

Mircea Eliade subliniaza faptul ca „moartea initiatoare este indispensabila pentru inceputul vietii spirituale”. Functia sa trebuie inteleasa in raport cu ceea ce se pregateste: nastere la un mod mai inalt de a fi. „Ritualul de initiere poate fi privit ca o expresie a mitului renasterii si mortii care este atat de inradacinat in psihologia umana.”

Psihanalistul elvetian Carl Gustav Jung a sustinut ca moartea si invierea sunt procese arhetipale (universale) care fac parte din inconstientul colectiv (taramul innascut al psihicului uman care contine arhetipuri - simboluri universale care modeleaza experientele noastre personale). Pentru Jung, procesele arhetipale ale mortii si invierii pot fi folosite in sarcina transformarii si dezvoltarii psihologice, a extinderii constiintei. Acest lucru se intampla in ritualurile de initiere. A muri in forma veche pentru a renaste intr-o conditie transformata. Riturile de trecere, in special cele care contin o forma de lupta si durere, pot fi vazute ca etape si praguri in calatoria arhetipala a eroului.

Din moment ce toate relatiile incep prin proiectie, cursul acestora implica erodarea progresiva a proiectiilor partenerilor si trairile aferente: surpriza, confuzie, mahnire, iar uneori chiar furie.

Odata ce proiectiile cad, cuplu poate cadea in capcana luptei pentru putere. La baza jocurilor de putere sta de cele mai multe ori frica. Anumite frici sunt existentiale si universale raportat la psihicul uman: frica de abandon, frica de a fi devorat, de a fi coplesit sau frica lipsei de sens a existentei. Cu cat suntem mai putini constienti de modul in care ne relationam, de lucrurile de care ne temen si de modul in care ne raportam la copilaria timpurie, cu atat mai fragil este parteneriatul cu celalalt.

In suferintele sau afectiunile care survin dupa separarea de o persoana iubita „se poate descoperi cu siguranta ca mecanismul unei astfel de boli este intoarcerea libidoului catre persoanele iubite in copilarie". (Sigmund Freud, Three Essays on the Theory of Sexuality, 1970, pp.103-104).

Pe cat de profana ar putea parea, pecetea pe care o poarta relatiile nu este fericirea, ci transformarea. Fericirea este, in mod esential, o traire tranzitorie, fragila, parca mereu scapandu-ne printre degete. Transformarea este despre crestere, iar cresterea vine, de cele mai multe ori, din experimentarea si depasirea suferintelor personale. In mod invariabil, transformarea apare din conflict, pierdere, suferinta, caci constiinta ia forma din tensiunea contrariilor.

Despre René Kaës cititi si Psihanaliza in fata disconfortului contemporan de a fi


Bibliografie

  • Luke, Helen M. The Way of Woman: Awakening the Perennial Feminine, New York: Millenium Books, 1996
  • Freud, Sigmund. Three essays on the theory of sexuality, Harmondsworth: Penguin, 1970
  • Wallerenstein,Judith. The unexpected legacy of divorce, New York: Hachette Books, 2001
  • Eliade, Mircea. Rites and symbols of initiation, New York: Harper Colophon, 1975

Foto: europeanceo.com, Aykut Aydogdu


Alexandra Dragoi psihologie clinica analitica psihosomatica

Alexandra Dragoi

este psiholog cu formare in psihologie analitica si clinica, pasionata de scris, psihosomatica si calatorii. Site personal: alexandradragoi.com

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!