Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Imbatranirea ca deconstruire de sine


Nimeni nu stie unde-l va conduce batranetea.

Imbatranirea in contextul social actual este marcata in modul cel mai evident de momentul tranzitiei profesionale de la statutul activ, de asa-numit contribuabil, la cel pasiv, de pensionar. Aceasta trecere insa comporta implicatii ample in ceea ce priveste psihismul individual, dincolo de deposedarea de rolurile sociale schimbandu-se si dinamica gratificarilor narcisice, ne spune David Le Breton.

Imbatranirea si batranetea la David Le Breton

Despre batranete...

In volumul sau Evadarea din sine, David Le Breton descrie etapa imbatranirii si a varstei a treia din perspectiva remodelarii sinelui in raport cu lumea exterioara, sociala, dar si cu cea interioara, proprie, data de procesele psihice, dar si de dimensiunea Eului corporal. Schimbarea acestor raporturi vizeaza astfel aspecte ce tin de a tine pasul cu mediul tehnologiza(n)t in continua schimbare (si adaptare), precum si cu noul ritm impus de capacitatile si abilitatile corporale diminuate.

Vietii varstnicului i se imprima astfel o noua cadenta, ce se aseamana cu
o miscare respiratorie de angajamente si de abandonari intr-o continua ajustare, 
afirma David Le Breton, in care „socoteala semnificatiilor” depinde strict individual, gravitatea procesului imbatranirii fiind definita, deci, in functie de propriul
grad de atasare de viata de zi cu zi.

David Le Breton, Evadarea din sine. O tentatie contemporana, Editura Trei
David Le Breton, Evadarea din sine. O tentatie contemporana, Editura Trei, 2018

Se remarca astfel importanta abilitatilor de adaptare si ajustare, necesare pentru a face fata succesivelor „dolii imperceptibile” care se interpun intre individ si lumea din jur: doliul social, adesea doliuri familiale si de anturaj, doliuri corporale, doliuri aspirationale si care tin de alte capacitati psihice.

In contrast cu tineretea, ce presupune „o construire permanenta” beneficiind de
tot timpul pentru a-si imbogati relatia cu lumea, 
imbatranirea devine parca procesul deconstruirii treptate de sine, cu timpul masurat si in mod implacabil tot mai limitat. Din acest sens,
batranetea este (...) o deposedare progresiva, 
o deposedare de sine impusa de restructurarile identitare date de succesivele dezinvestiri si dezidentificari pe care le impun pierderile si doliurile survenite odata cu etapa de varsta.

Nemaiavand relatile care sa asigure statutul cunoscut, varstnicul se afla dintr-o data confruntat cu o realitate vida – sau vidata – a sinelui: utilitatea sa dispare odata cu rolurile atribuite, pe care contextul de viata nu le mai poate asigura. Aceasta schimbare reprezinta numai una dintre numeroasele astfel de vatamari narcisice ale imbatranirii si poate determina o veritabila prabusire a structurii personalitatii.

A III-a Conferinta Nationala Alzheimer: "Dementa: intre criza demografica si cea economica"

Varstnicul vede
disparand una cate una urmele trecutului
sau si, odata cu acestea, are impresia acuta ca el insusi dispare – din sine, din lume... Resursele de sens se epuizeaza, spune David Le Breton, iar imbatranirea se resimte ca fiind dureroasa odata cu viata care devine apasatoare.

Bibliografie

Le Breton, D. (2018). Evadarea din sine: o tentatie contemporana. Bucuresti: Trei.

Foto: aeon.co

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

2 comentarii

  1. Din fericire, nu e cazul psihanaliștilor - cel puțin, nu dpdv al rolului socio-profesional. Ei pot profesa până mor, pe ei știința lor nu-i deranjează, nu-i depășește și nu-i dezînvestește niciodată. Ca și vinul, devin tot mai buni și mai apreciați pe măsură ce îmbătrânesc - totuși, fizic. Se vede și pe la congrese, fosile ca la întâlnirile psihanaliștilor nu s-or mai găsi la alte categorii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie totusi mi-e mila de ei. Nu stiu ce sa zic, daca e alegerea lor libera sa se chinuie pana la ultima suflare, sau n-au de ales, ca altfel n-au mijloace de subzistenta. Mai e si posibilitatea sa-si fi crescut copiii prost, profitori si iresponsabili, si acum trebuie sa-i intretina pana nu mai pot. Se mai vad cazuri din astea, si la artisti, si la medici, nu neaparat justificate de expertiza de neinlocuit...

      Ștergere

Atentie, se interpreteaza!