Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Iubirea parinteasca, singura al carei ultim scop e despartirea


Din punct de vedere psihoafectiv, copilul nou-nascut este asemenea unui vas gol in care urmeaza a fi sadite o serie de trasaturi si caracteristice generale, insa care vor capata o specificitate proprie individuala in functie de ingrijirile ce vor fi aduse.

iubirea parinteasca parinti copil iubire despartire

Parintii sunt primii ingrijitori pe care un copil ii are, iar influenta acestora incepe sa se faca simtita inca dinainte de venirea lui pe lume. Asteptarile si dorintele mamei si ale tatalui, adesea si ale familiei extinse impregneaza copilul cu multiple reprezentari si proiectii in functie de care se vor stabili relatiile si se vor desfasura interactiunile cu noul si micul membru.

Privatizarea copilariei: despre "parintii-elicopter" si "copiii-minune"

Daca pana la un anumit punct aceste lucruri sunt obisnuite si nu aduc nici o vatamare structurarii identitare independente a copilului, dincolo de o anumita granita – subtila, de altfel, si atat de arbitrara pentru multi indivizi – lucrurile aluneca pe panta disfunctionalitatii si uneori si a patologiei.

Dificultatea de a privi si de a accepta faptul ca un copil este in sine o entitate distincta si separata de cea a parintelui ajunge sa creeze impedimente serioase in calea dezvoltarii si a castigarii autonomiei. Incapacitatea de a interactiona cu propriul copil altfel decat „la pachet” creeaza un tipar relational dependent, chiar simbiotic, care nu ramane doar al parintelui, ci este preluat si interiorizat de copil.

De fapt, toate continuturile ce se vehiculeaza despre el sunt preluate si interiorizate de copil, care le utilizeaza in acest fel spre a se construi pe sine si a da sens existentei sale in lumea relationala in care traieste. In Arta de a fauri oameni, Virginia Satir dezvolta si aceasta chestiune a psihismului copilului, ce se contureaza avand la baza experientele cu cei din jur, structurandu-si personalitatea (gandire, afectivitate, comportament) in functie de mesajele transmise.

Cum influenteaza valorile culturale ale parintilor temperamentul copiilor

Nu ii putem cere unui copil sa traiasca in imaginea unui parinte si nici invers
este, probabil, esenta necesitatii de constientizare a proiectiilor si a asteptarilor parintelui, mai ales, intrucat acesta detine cea mai mare parte a responsabilitatii initiale, cu atat mai mult cu cat avem in vedere si inegalitatea raporturilor de influenta ale relatiei parinte-copil.

Copilul invata, asadar, despre sine prin intermediul acestei relatii, relatie care, tinand cont de pericolul dependentei anterior mentionate, este bine sa aiba in vedere faptul ca nu asemanarea creeaza iubirea, tot astfel cum diferenta nu o anuleaza. Altfel spus, un copil nu are nevoie si nici nu trebuie sa fie replica fidela a parintilor sai pentru a fi apreciat si valorizat, precum nici nu este nevoie ca aceasta sa fie marca definitorie a ereditatii si apartenentei la identitatea familiala pentru a fi demn de iubire.

Virginia Satir afirma ferm ca
oamenii se intalnesc pe baza asemanarilor si se dezvolta pe baza diferentelor
– idee sustinuta de numeroase alte personalitati care au tratat despre procesul dezvoltarii psihice in contextul mediului familial. Astfel, Pascal Bruckner ne aminteste ca
infruntarea este formatoare
si ca
iubirea nu-ti interzice sa te opui,
iar Susan Forward subliniaza:
iubirea parinteasca e singurul tip de iubire in care scopul final trebuie sa fie despartirea.

"Arta de a fauri oameni" a Virginiei Satir

Revenind la metafora vasului gol, Virginia Satir surprinde tocmai dificultatea cu care se confrunta parintii in indeplinirea acestei sarcini:
poate ca cea mai mare provocare pentru parinti este sa planteze increzatori semintele si apoi sa astepte sa vada ce fel de plante vor iesi din ele.

Ideile preconcepute despre cum ar trebui sa fie un copil sunt cele care saboteaza insa din start potentialul catre echilibru si adecvare relationala. Sarcina parintilor este de a accepta
faptul ca planta va fi unica in felul ei,
afirma Satir, intelegand ca acel copil va semana in egala masura cu fiecare dintre parintii sai, precum si cu toti ceilalti oameni – fiind, la fel si, totusi, diferit de acestia.

Copilul vine pe lume ca o coala alba de hartie,
conchide Virginia Satir, iar pe aceasta coala vor fi trecute inscrisurile ce vor da sens si identitate unei povesti de sine-statatoare, dupa care individul se va orienta ulterior in lume si prin viata...

Stima de sine se invata, dar se si ia: Virginia Satir despre arta de a fauri oameni

Bibliografie

Foto: theparentcue.org

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!