Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Mişcări psihice şi logică internă


Suntem dependenți de sistemele noastre de referință.

În fața absurdului existențial, coroborat cu o serie de condiții – în special de ordin biologic – care fac improbabilul imposibil, individul se vede confruntat cu ceva atât de ilogic, încât mintea sa nu îl poate cuprinde.

miscari psihice logica interna psihoterapie

Pentru că mintea umană nu are capacitatea de a tolera incertitudinea, absurdul. Dependentă de sens, ea este dependentă și de un context – pe care îl poate la fel de bine imagina pe cât îl îl poate și nega în cazul în care acesta este copleșitor.

Citiţi şi Tipuri de psihoterapie. Explicatii pe intelesul tuturor

Probabil că astfel apar sentimentele de predestinare și acele motive superioare de sens, chiar mistice, și tot astfel se „nasc” așa-numiții profeți ai unor lumi despre care nimeni în afara lor nu are cunoștință: din nevoia de sens.

Cu adevărat stranie devine însă nevoia de afirmare ce poate fi observată la acești indivizi; uneori doar zgomotoasă, alteori chiar agresivă, trecând dincolo de pragul proclamativ, acești indivizi încep să caute în exterior afirmarea pe care nu o pot găsi în interior.

Pentru că măsura disproporționată a improbabilului este destructurantă, iar sensul are nevoie să-și extragă legitimitatea din ceva – și ce altceva decât cantitatea este mai afirmativă atunci când există îndoială subiacentă?

Legitimitatea pare a fi dată și de număr, așa cum prea bine s-a constatat de-a lungul vremurilor și al mișcărilor umanității. Validarea pe care o dau o sută, o mie de alte voci devine astfel mai zgomotoasă decât murmurul îndoielii interioare. Iar a-ți auzi propriul glas amplificat de atât de multe ori îți alterează, inevitabil, simțul realității – care, iată, este definită de acum de formele pe care le iau reflexiile exterioare.

Desigur, merită să ne întrebăm care sunt funcțiile acestor nevoi – de afirmare, de sens – și, la fel de bine, ce fac din noi incoerența, destructurarea?

Poate că ne reamintesc întrucâtva de acea izgonire din „paradisul” inițial pe care cu toții îl avem structurat, sub o formă sau alta, undeva în spatele minții noastre conștiente – paradis ce poate reprezenta la fel de bine existența preverbală cât și, pentru unii adepți ai unor mișcări nonconformiste, chiar alte existențe individuale.

La ce trebuie să te aştepţi când citeşti un anunţ de genul Psihoterapeut bun Bucureşti - cum îl găseşti?

Pierderea paradisului în contextul vieții adulte însă nu poate fi comparată decât cu pierderea sistemului de referință personal, ceea ce determină și destabilizarea axului central care ținea în echilibru și în coerență întregul ansamblu de personalitate. Iar pierderea aceasta nu lasă în urma sa decât un vid – vid care, așa cum am afirmat, nu poate fi tolerat. Astfel că este înlocuit, în mod necesar și paradoxal, tot cu un alt sistem de referință: sau, la fel de bine zis, cu un sistem de credință.

Iar prin credință se pot înțelege multe; originea cuvântului este latinească, credentia, ceea ce înseamnă „credere” – a crede poate însemna, deci, certitudinea interioară a unui fapt exterior. Acest fapt nu este însă condiționat de concret, de palpabil, de real – cu atât mai puțin de această din urmă dimensiune, dat fiind că, pentru credincios, obiectul credinței sale este cât se poate de real...

În orice caz, aceste credințe poartă tot atâtea denumiri și chipuri pe cât de mulți credincioși există. Frapantă este mai degrabă familiaritatea de substrat, de conținut a acestor sisteme decât forma pe care ele o iau. Desigur, în aceeași măsură, este interesant și caracterul contradictoriu pe care diferitele formațiuni îl manifestă una față de cealaltă.

În ceea ce privește perspectiva psihologică, aș zice că există o serie de referințe demne de remarcat.

Religia, nevroza obsesionala a umanitatii

Pe de o parte, este, pe bună dreptate, fascinant ceea ce inconștientul arhaic al fiecărui individ poate scoate la suprafață în momentele de mare cumpănă, precum este fascinant și felul în care aceste conținuturi se organizează spre a da coerență și sens întâmplării, salvând de la destructurare acea esență interioară ce ține împreună elementele psihicului.

Pe de altă parte, este în egală măsură de interesant faptul că nu există, aș zice, vreo formă de manifestare psihopatologică în care să nu poată fi vorba de un sistem coerent de credințe; chiar și în aparenta destructurare psihotică a tulburării depresive sau schizofrenice tot se mai poate vorbi de un sistem, specific și coerent organizat în jurul tulburării înseși.

Desigur, nu în ultimul rând, este de cercetat și ceea ce poate fi numit drept catalizatorul acestor ample și extreme mișcări psihice ale structurii unei personalități; dependente fiind, în cea mai mare măsură, de individualitatea fiecăruia (și mai puțin, deci, de predispozițiile impuse de normarea socio-culturală), robustețea sau antifragilitatea unui sistem viu nu pot fi luate în considerare decât într-un context cel puțin la fel de amplu precum mișcările sale.

Logica internă, iată ceea ce ne ghidează mișcările psihice și ne domină, întrucâtva, existențele – iar sensul pare a deveni legea prin care această dinamică a coerenței se impune asupra ansamblului viu, tocmai în acest scop: de a structura, pentru a deveni construcție...

Stres si depresie la locul de munca. Psihoterapie pentru un milion de romani?

Foto: eternalcreative / iStock

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor

Un comentariu

Atentie, se interpreteaza!