Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Am să mă întorc bărbat: Analiza unui caz de întoarcere a obiectelor rele


Această lucrare reprezintă o prezentare a concepțiilor lui Sigmund Freud și Ronald Fairbairn asupra nevrozelor de război și a vieții din mediul cazon. Ca exemplificare şi studiu de caz am folosit albumul Am să mă întorc bărbat al trupei Vama Veche. Acesta prezintă povestea lui Andrei, un tânăr ce trebuie să îndeplinească stagiul militar obligatoriu, dar care trăiește acolo momente terorizante, atât datorită comandanților care întăresc o astfel de atitudine, cât și din pricina trecutului său emoțional.

Prima teorie psihanalitică cu privire la cauzele formării nevrozelor traumatice și de război a aparținut părintelui psihanalizei și a apărut odată cu publicarea lucrării Psihanaliza nevrozelor de război (Freud, 1921). În acest cadru, el a considerat că situațiile întâlnite în război și în mediul cazon apar ca un surplus de excitație în organism și, pe caz de slăbiciune a persoanei în cauză, pot declanșa o situație conflictuală ce obligă pulsiunile să se descarce prin alte moduri decât cele de până atunci folosite. Pe de altă parte, Freud mai vorbește și despre privirea comandantului sau a armatei ca pe un Supraeu, astfel că și acest lucru își spune cuvântul în etiologia nevrozei.

Am sa ma intorc barbat Freud Fairbairn Vama Veche

Dezvoltarea umană din punctul de vedere al relațiilor de obiect este o viziune dezvoltată de Melanie Klein care a început să prindă contur și să fie din ce în ce mai cunoscută după moartea lui Sigmund Freud. Mergând pe acest fir, un nume important este cel al lui W. Ronald Fairbairn, care, alături de cartea lui Studii psihanalitice ale personalității, a adus un suflu nou perspectivelor de abordare ale psihicului uman. Aici, el a exemplificat teoria prezentată printr-o serie de cazuri, pentru noi fiind de mare importanţă cel al nevrozelor de război. În cadrul etiologiei acestei patologii, Fairbairn a venit cu ipoteza, sprijinită de teorie, conform căreia în cazul acestor situații conflictuale obiectele rele refulate se reîntorc brusc, prin asociere cu situațiile văzute de militar pe timp de pace sau de război.

Citiţi despre Gandirea schizo-paranoida

În cadrul viziunilor lui Fairbairn și Freud, voi prezenta o scurtă analiză a unui caz de sinucidere în mediul cazon, fapt provocat atât de factori intrinseci cât și de factori extrinseci. Cazul dezbătut este reprezentat de albumul Am să mă întorc bărbat al trupei Vama Veche, apărut în anul 2002, în care protagonistul pieselor este un tânăr de 18 ani recrutat în armată în cadrul stagiului militar obligatoriu. Aflându-se departe de cei dragi, el este permanent terorizat de un superior în grad, îi este violată intimitatea, este înjosit, iar punctul culminant îl constituie despărțirea de prietena lui. Toate aceste trăiri sunt prezentate treptat în piesele organizate ca o mică poveste, iar sfârșitul albumului îl surprinde pe Andrei, protagonistul, trăgându-și un glonț în cap în timpul pazei.

Cazul din realitate ce a servit ca sursă de inspirație pentru Tudor Chirilă, autorul versurilor, este cel al primului militar dezertor de după Revoluție care a reușit să ucidă. În data de 02.05.1996, pe fondul despărțirii de prietena sa, a fugit înarmat din postul de pază, a ucis trei persoane și a încercat să se sinucidă.

Am demonstrat prin analiza albumului aspecte prezente aici ale teoriilor lui Freud și Fairbairn conform cărora, pe fond emoțional puternic, prin asocieri ale diferitelor situații din mediu cu unele situații întâmpinate în copilărie, se produce un exces de stimuli nesuportabili, o exteriorizare puternică a obiectelor rele, fapt ce generează diverse situații printre care și reîntoarceri ale refulatului care duc în acest caz la o sinucidere.

Vama Veche, Am sa ma intorc barbat, Tudor Chirila


1. Teoria relațiilor de obiect


1.1. Nevrozele de război din perspectiva lui Freud


Toată teoria pornește de la premisa conform căreia aparatul psihic funcționează într-o stare de echilibru și tinde să își păstreze acea stare. Astfel, micile cantități de stimuli sunt percepute și conținute păstrându-se echilibrul. Problema apare în momentul în care există un flux puternic de excitație ce nu poate fi controlat de către organism. Puterea de control a organismului depinde de mai mulți factori, dintre care cel mai important este cel al fixațiilor. Cu cât există mai multe fixații și cu cât sunt mai puternice, cu atât în vederea păstrării refulatului se investesc mai multe resurse, fapt ce slăbește organismul. Un alt factor important este acela al posibilității descărcării motrice a cantității de excitație în plus. Cu cât o persoană este mai limitată în mișcările pe care le poate face, cu atât se formează o tensiune interioară în locul unei puneri în act. Un alt element ce influențează apariția stării patologice este acela al stării de sănătate. Un adult este mai predispus stării de îmbolnăvire dacă atunci când primește stimulul puternic se află într-o stare de oboseală sau de boală, deoarece, la fel ca și în cazul refulării, resursele biologice sunt investite în recuperarea sănătății. Nu trebuie negat faptul că unii oameni pot avea rădăcini constituționale ale acestor slăbiciuni, fiind mai vulnerabili în fața unor fixații decât alții.

Printre simptomele nevrozei traumatice se regăsesc:
a. Blocarea sau diminuarea diferitelor funcții ale Eului
b. Crize emoționale incontrolabile
c. Insomnii, perturbări ale somnului, vise specifice în care trauma este retrăită la nesfârșit sau repetiții diurne ale situației traumatice sub forma fanteziilor, gândurilor sau sentimentelor
d. Complicații psihonevrotice secundare (Fenichel, 1945, p. 140).

Cititi despre Pozitia depresiva

Așadar, pe un anumit fond, primind o anumită cantitate de excitație de la stimulii externi, o persoană poate fi traumatizată. Principala caracteristică prezentă din punct de vedere psihanalitic în cadrul traumelor o reprezintă regresia la stadiile la nivelul cărora există fixații și remobilizarea conflictelor care până atunci au fost refulate, asociindu-se situația actuală cu cea din copilărie.
Cel mai semnificativ aspect al reacției la traumă este faptul că se stabilesc imediat conexiunile asociative între traumă și conflictele infantile care au fost acum activate. (...) Vechile amenințări și anxietăți ale copilăriei reapar brusc și preiau un caracter grav. (Fenichel, 1945, p. 145).

Cele mai importante și des întâlnite situații conflictuale ce apar în mediul cazon sunt cele legate de frica de moarte și de conflictele cu Supraeul. În primul caz, armata este cunoscută ca o zonă în care prezența este permisă doar anumitor persoane și în care despărțirea de persoanele dragi reprezintă un lucru indispensabil. Această angoasă de separare reprezintă un pas premergător anxietății de moarte întrucât se constituie o asociere cu momentele în care permanența obiectului nu era atât de bine structurată, iar părăsirea de către mamă a copilului apărea în ochii lui ca un abandon al ei și, în cazul unei dispariții îndelungate, apărea ca o moarte iminentă, mama reprezentând persoana care prin laptele matern și prin grija oferită îi poate menține sau îi poate lua viața. Pe lângă despărțirea de persoanele dragi, existența unui pericol iminent de moarte, oferit ca exemplu de câmpul de luptă și de materialele periculoase manevrate în cadrul antrenamentelor întărește sentimentul de slăbiciune al militarului.

Pe de altă parte, odată cu intrarea în zona militară, existența altora reguli decât în alte locuri face ca psihicul personalului să fie obligat să se adapteze. Faptul că superiorul în grad este cel care îl învață pe militar cum să se comporte în noul mediu, cum să o ia de la început, cum să facă primii pași și de asemenea noul militar este obligat să execute orice ordin i se cere, provoacă o regresie puternică la tipurile pasive de control și îl pune pe comandant în locul Supraeului și al tatălui din cadrul conflictului oedipian. În acest cadrul, persoana care conduce este direct răspunzătoare de recompensă și pedeapsă și sunt foarte dese cazurile în care aceasta se transformă în Supraeu dezamăgitor, castrator. Odată cu apariția dezamăgirii, persoana afectată poate resimți concomitent cu aceasta și o frică de abandon și, după caz, o angoasă de moarte. Ura pentru superior este resimțită de către subordonat ca fiind o retrăire a conflictului oedipian în care apare și angoasa de castrare.
În cazul în care superiorii eșuează în rolul lor de protectori și recompensatori, se instituie cea mai nefavorabilă situație, din moment ce soldatul și-a pierdut obișnuința de a funcționa ca propriu Supraeu. Ura astfel mobilizată față de figura paternă neprotectoare poate să fie condamnată de Supraeul existent și astfel să creeze sentimente de vinovăție și noi conflicte severe. (Fenichel, 1945, p. 147).


1.2. Nevrozele de război din perspectiva lui Fairbairn


În timp ce Freud susține și își dezvoltă psihanaliza după teoria libidoului, Fairbairn adoptă viziunea Melaniei Klein, adică cea a relațiilor de obiect. În acest context, Fairbairn nu renunță la teoria libidoului, despre care afirmă că nu poate fi negată, dar aduce îmbunătățiri. În opinia sa și spre diferență de Freud, scopul libidoului este mai puțin important, pe primul loc fiind relația cu obiectul și tot aceasta este obiectivul ultim al dorințelor libidinale și nu gratificarea. Obiectele principale din viața unei persoane sunt persoanele care îl îngrijesc și care, în funcție de împlinirea nevoilor bebelușului, sunt percepute și ca obiecte bune și ca obiecte rele. Relația copilului la începutul vieții cu obiectele este caracterizată în principal de identificarea cu ele. Datorită faptului că Supraeul este un obiect bun separat, refularea reprezintă funcția unei relații pe care Eul o are cu un obiect internalizat bun ce se îndreaptă către relația cu un obiect rău. Practic, fără o relație cu obiectul bun – Supraeul nu există refulare. Relația Eului cu un astfel de obiect rău nu este numai intolerabilă ci și rușinoasă.

Gravitatea patologiilor este dată de următorii factori:
  1. Extinderea obiectelor rele în inconștient și răutatea de care sunt caracterizate
  2. Gradul de identificare a Eului cu obiectele rele
  3. Natura și puterea mecanismelor de apărare ale Eului.

În exemplificarea teoriilor sale, Fairbairn vine cu cazuri analizate de el precum cele de delincvenți juvenili. O constatare pe care o face este aceea că o mare parte din fugari nu dau vina pe părinți, însă se consideră ei înșiși răi. De aici trage concluzia că este mai bine să fie ei răi, decât să aibă obiecte rele, luând răutatea exterioară, adică a părinților în special, „outer security is thous purchased at the price of inner insecurity” („securitatea exterioară este astfel cumpărată cu prețul insecurității interioare”) (Fairbairn, 1952, p. 65). Pentru a demonstra aceste lucruri, au fost introduși termenii de rău condiționat (din perspectivă morală) și rău necondiționat (din perspectivă libidinală). În momentul în care copilul internalizează un obiect rău, este un rău necondiționat deoarece are o legătură libidinală sau se identifică cu obiectul. Având o legătură sau identificându-se, și Eul este la fel ca și obiectul, rău. Aceste lucru creează o presiune foarte mare, iar pentru reducerea ei este introiectat un obiect bun, la care se raportează relația cu obiectul rău, totul transformându-se în condiționat bun și condiționat rău, adică raportându-se la moralitate. O bună întrebare este: de ce sunt internalizate obiectele rele și nu sunt simplu refuzate? Pentru că, în unele cazuri, obiectele au o foarte mare putere și nu îi acordă copilului șansa de a fi refuzate. Spre exemplu, dacă părinții sunt obiecte rele, ele nu pot fi refuzate deoarece copilul are nevoie de ele. Dacă nevoia nu este satisfăcută, devine și mai aprigă. Pentru a le controla, pentru a nu mai avea putere asupra lui în lumea externă, ele sunt internalizate și lumea pare mai sigură. În acest cadrul își face prezența sentimentul de vinovăție.

Pe lângă eliberarea treptată de obiecte rele și înțelegerea lor, fapt ce se realizează în cadrul terapiei, modul traumatic de eliberare a obiectelor rele se face spontan, ca exemplu avem nevrozele de război, sau cum se spune contemporan, tulburarea de stres post traumatic. În aceste cazuri eliberarea spontană a obiectelor rele se face prin asociere cu un anumit eveniment care, aparent poate să nu fie atât de grav. Pornind de la explozii de bombe, accidente de mașină și crime, ajungem la dezamăgirea pe care superiorul în grad o demonstrează, o acuzație de homosexualitate sau poate un refuz puternic de a părăsit soția. Eliberarea obiectelor rele apare în situațiile din vis ca fiind strivit de greutăți foarte mari, sugrumat de cineva, urmărit de animale preistorice, urmărit de fantome etc. (crushed by great weights, about being strangled by someone, about being pursued by prehistoric animals, about being visited by ghosts) (Fairbairn, 1952, p. 77). O importanță mare în etiologia eliberării spontane a obiectelor rele o are scăderea influenței obiectelor bune, în relația cu care Eul realizează procesul de refulare.

În finalul lucrării, ca o scurtă concluzie, Fairbairn susține faptul că principala cauză a căderii mintale a unui militar este dependența infantilă de obiectele rele, punând accept în special pe anxietatea de separare. Dezvoltând această idee, el a făcut o diferență între regimul democratic, care menține dependențele cu familia și regimul totalitar care întărește ideea de dependență față de regim. Dependența față de regimul totalitar are valoare de obiect bun dacă este prezent succesul, dar în caz de eșec se transformă într-un obiect rău. În concluzie, în opinia lui Fairbairn, întoarcerea traumatică a obiectelor rele implică o cădere a apărărilor ce mențin refulările, o cădere a apărărilor morale și un colaps al autorității Supraeului.

Gandirea schizo-paranoida in filmul White, white world


2. Prezentarea cazului


2.1. Cazul real


Tudor Chirilă, vocalistul trupei Vama Veche și cel care a compus acest album, a fost inspirat de povestea lui Laurențiu Gabriel Cotea de 21 de ani, militar în termen care își desfășura activitatea la UM 01713 București. Acesta a fost primul militar român de după revoluție care, după ce a dezertat, a ucis. La data de 02.05.1996, cu doar o lună înaintea de finalizarea stagiului militar obligatoriu, pe fondul primirii veștii despărțirii de prietena lui, el a dezertat din postul de pază, a fugit cu armamentul din dotare încărcat cu 60 de cartușe și, pe drum, a ucis 3 agenți de poliție. Fiind urmărit, a fost încolțit în zona Periș unde acesta a încercat să se sinucidă trăgându-și cu pistolul în bărbie și apoi în piept, dar a fost capturat în viață. Un lucru important de menționat este faptul că vocalistul nu a efectuat niciodată stagiul militar obligatoriu.


2.2. Cazul prezentat în melodie


Cazul pe care îl regăsim pe parcursul albumului este cel al lui Andrei Gavrilă, soldat de 18 ani, care este recrutat pentru a satisface stagiul militar obligatoriu. În urma despărțirii de mamă, eveniment puternic încărcat emoțional, acesta ia primul contact cu armată prin comandantul lui direct, cunoscut în piesă doar prin gradul său, „plutonierul”. Acesta îi distruge rapid părerea bună pe care o avea despre sistemul militar și îl persecută permanent. Punctul culminant se produce în momentul în care protagonistul primește o scrisoare din partea prietenei sale, scrisoare pe care i-o deschide și i-o citește plutonierul, prin care aceasta îl anunță că se desparte de el. După o perioadă în care se refugiază în alcool, Andrei poartă un monolog în care își recunoaște conflictul care îl macină, la finalul căruia spune că odată cu prietena lui s-a stins totul. Sfârșitul apare în penultima piesă când se face o recapitulare a evenimentelor și care se termină cu sinuciderea soldatului, cu doar 2 zile înainte de terminarea stagiului militar.

vama veche am doar 18 ani curva regimentului


3. Analiza cazului


a. Uvertură și Epilog


Prima piesă a albumului se numește simplu Uvertură. Definiția uverturii, conform site-ului Wikipedia este:
o piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporții, destinată să introducă spectatorul în atmosfera operei ce urmează, sau care constituie o lucrare independentă. 
În acest cadrul, autorul a dorit să sublinieze importanța albumului. Întărind această idee, pe lângă instrumentele orchestrale, se pot distinge negativele pieselor Am să mă întorc bărbat și Scrisorile, piese ce definesc albumul. Folosind această stilistică muzicală, vocalistul a făcut și o simetrie între începutul și finalul albumului, introducând ascultătorul în atmosfera unei opere în care însuși timpul nu curge natural.


b. Prolog


Continuând ideea simetriei, începutul primei strofe din piesa Prolog, adică „Mai e o clipă până când glonțul / îmi va mângâia tâmpla dreaptă” este o pregătire pentru finalul albumului, o reluare a momentului sinuciderii, clipă în decursul căreia tot albumul se desfășoară. În acest cadru, glonțul este numit de către protagonist „singurul meu prieten”, alături de care se desfășoară în fața ochilor toată viața lui. Piesa are 4 strofe, iar refrenul este ținut de repetiția versului enunțat la început. Apariția refrenului are valoarea de a simboliza trecerea de la prezent la trecut, timpurile fiind întrepătrunse, moment determinat de asocierea lui Andrei a cuvintelor pe care le folosește. În opinia mea, fiecare strofă este asemănătoare unei structurii inconștientului, folosindu-se metafore și metonimii astfel că, pornindu-se de la o idee și, prin asociere liberă inconștientă, prin urmărirea firului gândurilor, se ajunge la un conflict, o inhibiție în dezvoltare, un obiect rău.

În prima strofă, se pornește de la prezent, se continuă cu specificul conform căruia înaintea sinuciderii se derulează în fața ochilor toată viața, iar întreruperea se face prin descrierea propriei vieți folosind structura „filmul ăsta prost”, o viață nereușită, ratată.

A doua strofă pornește cu momentul zero, momentul nașterii, țipetele de atunci ducând către amintirea primei zile de școală în care se simte rănit fizic ceea ce aduce în mintea protagonistului un episod de înfruntare a unei figuri autoritare, în care oferă un răspuns ironic profesoarei.

A treia strofă începe cu ziua de naștere a protagonistului, sentimentele plăcute ale chitarei și corzilor, dar continuă cu un gând al unei bătăi la care a fost supus, iar amintirea întâlnirii cu iubita de la final este asociată cu despărțirea.

Ultima strofă debutează cu starea plăcută pe care o simte fiind aproape unul cu persoana iubită, într-o stare de simbioză, stare exprimată prin „trupul nostru” sau „un fior ne străbate”, dar această simbioză este asociată plânsetul mamei la aflarea veștii că Andrei va pleca în armată.

Toate aceste structuri cheie aflate la sfârșitul strofelor, structuri pe care personajul principal le asociază cu diferite experiențe negative din trecut nu reprezintă decât obiectele rele ce își demonstrează prezența în fiecare dintre momentele în care el încearcă să aibă un gând. Încercarea de rememorare a trecutul pe care o face protagonistul este o încercare de reamintire a importanței obiectelor bune, o încercare de a se baza pe ele pentru a se împotrivi obiectelor rele ce se doresc a fi descătușate.

Singurătatea și slăbiciunea pot fi observate prin apariția greierilor de pe fundalul versurilor-refren, dândune senzația de noapte, întuneric, singurătate fiind asociați atât cu liniștea cât și cu apusul, sfârșitul luminii.

Agresivitatea în creaţiile culturale pentru copii


c. 18 ani


Piesa 18 ani este cea mai cunoscută piesă din album datorită mesajului optimist transmis. Principalul motiv îl reprezintă fericirea lui Andrei, un sentiment de împlinire a vieții. Acest stare vine pe fondul finalizării studiilor, a împlinirii vârstei majoratului și a relației tot mai strânse de iubire cu prietena lui. Un motiv important al piesei este cel al libertății, viața lui fiind descrisă ca „șoseaua mea, doar cu-n singur sens”. Visele, care reprezintă un factor important în continuarea albumului, sunt acum mascate de iubirea trăită, iar totul este un tablou complet, „Nu mai vreau altceva / Ochii verzi și părul tău mi-ajung”. O importantă remarcă este aceea că pe tot parcursul melodiei este folosit termenul de „vise” și nu „visuri”, întărind ideea dorințelor inconștiente din mintea protagonistului care acum sunt împlinit: „Visul meu îl trăiesc chiar acum”. Aici apare prima relație pe care o are Andrei, o relație senzuală, sexuală, caracterizată de o iubire exprimată, conștientizată și asumată, diferită față de cea pe care o trăiește cu mama lui, adică una tandră și idealizantă.


d. Trecerea


Începutul acestei piese reprezintă prima legătură cu armata în sensul în care aceasta prezintă o repetiție a motivului ultimului cântec, am doar optișpe ani, urmată de un dialog între militarii însărcinați cu informarea de recrutare a noilor recruți în armată și familia Gavrilă. Pentru că tot este primul moment în care apare familia Gavrilă, doresc să evidențiez faptul că pe tot parcursul albumului apare doar mama protagonistului, tatăl nefiind nici măcar pomenit.

Acest lucru m-a condus către o teorie conform căreia protagonistul îi nega existența tatălui, dorea să îl facă dispărut, lucruri ce servesc ca o acoperire unei angoase de castrare puternice. Concomitent cu această teamă, apare și o fixație maternă oedipiană puternică. Pe parcursul analizei voi prezenta mai multe motive astfel încât tabloul va fi completat.

Ca urmare a discuției mamei lui Andrei cu militarii, sunt repetate ultimele versuri din primul cântec și pe fundal se aude plânsetul ei. La a doua repetare, fantasma protagonistului se derulează odată cu reluarea structurii: „mama plânge”, astfel că își imaginează un cor de militari spunându-i că îl vor face bărbat. Din punct de vedere manifest aceste lucruri reprezintă așteptările pe care tânărul le are de la armată, sistem tipic bărbătesc asociat cu maturizarea. În plan inconștient, armata, loc creator al bărbaților, reprezintă o încercare de asumare a masculinității lui Andrei, într-un moment în care el se consideră castrat. Visul oedipian trăit până atunci și factor generator al sentimentelor de vinovăție trebuie depășit și „terminat” deoarece „visele-s pentru copii”. Protestul viril aflat la un stadiu de început apare în această melodia prin dorințele protagonistului de a accepta încorporarea în armată, chiar dacă știe că va fi o perioadă dificilă, deoarece are certitudinea maturizării. Fantasma pe care o cântă corul de militar prezintă o idealizare a armatei, o urmare total pozitivă a educației primite acolo, fără a pune la socoteală câtuși de puțin părțile negative. În acest cântec, în armată „mintea ta se va întări”, „o să înveți ce e onoarea”, „o să te învățăm să lupți”, „ai să te întorci bărbat”, „vei fi om adevărat”. Aici putem vedea începutul deplasării sentimentelor materne, idealizante, sub forma dorințelor, asupra sistemului militar de care este sigur că va fi protejat asemeni unei mame.


e. Drumul


Drumul este o piesă scurtă ce prezintă perioada premergătoare încorporării, perioadă clar dominată de despărțirea lui Andrei de mamă. Începutul o prezintă pe mama lui, ca o voce ce se depărtează în timp ce trenul pleca, spuându-i „Să nu fii prost! Să nu te cerți cu ei!”. Aceste cuvinte sunt ultimele pe care le aude Andrei de la mamă, aceleași răsunându-i în urechi și în ultimele clipe ale vieții sale. Angoasa de separare apare din clipa următoare despărțirii, trenul fiind prezentat ca mergând „spre nicăieri”. Acest „nicăieri” este o descrierii a vieții protagonistului fără mama sa alături. Acest episod este pus înaintea dezamăgirii pe care o resimte datorită faptului că nu poate juca rolul de bărbat încă: „încă mai am păr pe gât”. Această dorință apare în strofa următoare în care Andrei se așteaptă să primească de la armată penisul de care a fost castrat, sub forma armei, mergând încorporat „ca să învăț să trag”.


f. Cazarma


Această piesă prezintă momentul în care Andrei pășește într-o unitate militară și descoperă ceea ce presupune cu adevărat armata. Începând cu prima clipă, el împreună cu toți viitorii lui colegi sunt puși să lasă de-o parte toate obiectele personale, să se îmbrace în uniformă și sunt numiți soldați, acest lucru reprezentând dezindividualizarea totală a protagonistului. Plutonierul își face apariția în următorul moment și este cel care solicită obediența totală din partea subordonaților săi. În prima parte a discursului său apare dorința de control fizic a oamenilor, urmată de controlul rațional și apoi de cel emoțional, totul fiind efectuat într-o atmosferă traumatizantă, subliniind de multe ori dependența militarilor de el. Forțarea regresiei și a apariției transferului apare prin prezentarea sa folosind numele „Dumnezeu” și prin puterea sa asupra vieții și a morții, „viața ta-i un an în mâna mea”, la fel cum era cazul părintelui în primii ani ai nașterii. Acest lucru obligă și la o conștientizare a neputinței subordonaților, întărind astfel sentimentul de abandon și forțând eliberarea obiectului rău asociat. Transferul pe care îl forțează este evident prin structura: „n-am să vă mai las nici să iubiți”, sugerând faptul că până acum datorită lui soldații au trăit sentimente pozitive și au avut parte de gratificări și de fericire. Depersonalizare și dorința unei regresii în scopul identificării cu agresorul este obiectivul asumat de plutonier în special prin versurile „am să scot și creierii din voi/am să vă spăl inima-n noroi”. Pentru el, libidoul este cauză a rănirii, un punct de plecare al durerii, astfel că mascarea sentimentelor de iubire este obligatorie.

Împotriva acestor enunțuri, Andrei își exprimă incertitudinea, identificându-se parțial cu iubirea aducătoare de durere, trăită în complexul lui Oedip, dar refuzul vehement al echivalării plutonierului cu Dumnezeu este clar, protagonistul refuzând orice fel de transfer. În acest cadru al provocării eliberării obiectelor rele unul câte unul, el se bazează pe obiectele bune, astfel că invocarea lor îl protejează pe moment împotriva hărțuirii suferite: „Dumnezeu e dumnezeu/ nu e plutonier/ viața mea e-n mâna Lui” sau „mama m-a învățat să zbor/înaintea ta”. Un rezultat al efectului benefic al acestui plan este acela că i se reduce autoritatea plutonierului asupra psihicului soldatului. Acest lucru este vizibil în contextul în care în prima strofă, când Andrei este atacat direct, el se raportează la atacator folosind persoana a II-a, la plural: „nu înțelege de ce țipați / eu v-am auzit”, dar spre sfârșit, cu în compania obiectelor bune, plutonierul scade ca intensitate: „mama m-a învățat să zbor/ înaintea ta”. La finalul melodiei, plutonierul îi certifică protagonistului că lumea militară este cea în care „nu mai poți visa”, dar Andrei, sub influența acestor amenințări, renunță la speranța de dobândirea a masculinității: „Să visez e lumea mea/ Pușca e lumea ta”.

Tot în această piesă apare două dintre cele trei simboluri principale ale albumului, cel al visului și cel al zborului. În opinia mea, simbolul visului reprezintă pentru protagonist împlinirea fantasmatică a dorințelor, îndeosebi ale celor libidinale oedipiene. Lumea plutonierului, cea caracterizată de interzicerea viselor, reprezintă o lumea în care libidoul este canalizat către superior, sistemul militar și patrie, acestea fiind înlocuitoare ale părinților. Văzută prin ochii lui Andrei, renunțarea la vise înseamnă conștientizarea dureroasă a castrării, a iubirii oedipiale ratate, a realității dure și o maturizarea prea abruptă.

Pe de altă parte, simbolul zborului nu este atât de evident, însă am interpretat acesta lucru ca fiind în perspectiva protagonistului o eliberare de frustrare, o detașare, o apărare de obiectele rele, cele care îl țin pe el asemenea unor greutăți și îl împiedică să zboare. Aici apare și o confuzie de cuvinte întrucât plutonierul se folosește de verbul „a zbura” pentru a întări ieșirea obiectului rău specific traumei abandonului: „Mă-ta a zburat demult din cuib”, dar pentru Andrei zborul are o altă conotație, după cum observăm în versurile ce urmează: „Mama m-a învățat să zbor/ Înaintea ta”.

Cât de prezentă este trauma psihică în viaţa noastră şi cum facem faţă efectelor ei?


g. Instrucția 1


Piesa Instrucția 1 prezintă prima zi de instrucție a noului soldat, instrucție coordonată de plutonier. Precum a făcut și în piesa trecută, și aici în discursul plutonierului se află forțări de conștientizare a abandonului de către militari spunându-le de la început că sunt singuri și că „tot ce ai învățat acasă-i prost”. Pe parcursul melodiei putem observa clar sadismul lui și putem presupune că există o plăcere ascunsă sub fațada producerii „soldaților în serie”. Nu este greu de imaginat o asociere probabilă pe care a făcut-o protagonistul între imaginea comandantului și cea a unui obiect persecutoriu, ce îi amenința existența încă din perioada copilăriei.


h. Punctul culminant – Scrisorile


Melodia Scrisorile reprezintă punctul culminant al melodiei, punct de întorsură în care se produce un dezechilibru puternic în psihicul lui Andrei, fapt ce conduce direct către sinucidere. În ciuda faptului că poartă titlul Scrisorile, în melodie este vorba de o singură scrisoare pe care o primește protagonistul. Înainte de primirea acesteia, soldatul se întâlnește cu plutonierul care deja îi deschisese scrisoarea și i-o citise. Violarea intimității discuțiilor de către plutonier conduce protagonistul către o asociere cu momentul copilăriei, moment în care dependența față de părinți este maximă și în unele cazuri părinții sunt considerați a avea puterea de a citit gândurile copilului. Urmare a violării corespondenței, Andrei este castrat din nou de către plutonier, în timp ce acesta îi repetă faptul că a fost părăsit, accentuând efectele negative ale aceste situații. În acest cadru, prietena, cea față de care trăia sentimente de dragoste asumate, este și un substitut al mamei, iar despărțirea de ea este văzută ca un abandon al mamei ce duce cu gândul la o angoasă de moarte. Mai rău de atât, ceea ce îi agravează situația este faptul că plutonierul îl obligă la sfârșit să își recunoască castrarea prin executarea târâșului pentru a îi oferi dreptul de a își citi scrisoarea. De reținut din discursul superiorului în grad este faptul că speranțele pe care le are de a scăpa de armată sunt năruite spunându-i că nu se va sfârși doar după un an de zile.

După citirea scrisorii, urmează un discurs imaginar pe care îl are Andrei cu prietena lui, aceasta spunându-i că îl părăsește „pentru altul mai bun”, obligând protagonistul să retrăiască drama oedipiană. Tensiunea crescândă din organismul lui Andrei se poate vedea descărcându-se într-o psihosomatizare, versurile următoare prezentând simptoamele pe care le încearcă.


i. Beția


Beția este melodia ce prezintă compensările pe care le face Andrei pentru a se proteja împotriva stresului puternic suferit. Printre versurile melodiei, apare prima ideea suicidală pe care o are protagonistul. „Am să-mi trag un glonț în cap / Și-am să-mi fac o gaură”/ Și-o să văd lumea prin ea/Într-o altă aură” este strofa pe care artistul o prezintă spre a înțelege presiunea covârșitoare a obiectelor rele din psihicul lui. Visul pe care îl are, „o apă care venea peste mine” apare pentru a confirma puterea obiectelor rele asemeni unei revărsări de apă care mătură tot în cale. Din următoarele versuri aflăm conflictul oedipian ce macină mintea protagonistului, dar care este deplasat asupra prietenei de care s-a despărțit: „te săruți cu altul oare?”, ce ne amintește de condiția celui de-al treilea lezat de care vorbea Freud. Finalul melodiei ne certifică asocierea obiectului persecutor cu plutonierul deoarece versul „Îl urăsc pe plutonier” se repetă de 10 ori.


j. Curva regimentului


Din punct de vedere manifest, melodia Curva regimentului prezintă experiența pe care o are protagonistul alături de o prostituată. Din punct de vedere latent Andrei prezintă o încercare de a se baza pe obiectele bune și dorește o reapărare împotriva obiectului persecutor așa cum s-a întâmplat în dezvoltarea sa. De aceea aici apare simbolul sânului bun după care protagonistul „salivează” pentru a fi salvat de sânul rău, plutonierul. „Curva” despre care se vorbește în melodie este, în opinia mea, reuniunea curentelor tandru și senzual (Freud, 1912, p. 234) într-o ființă asemenea mamei care deține sânul bun, reprezintă o împlinire a dorinței oedipiene prin degradarea obiectului (idem, p. 235).

Un important punct pe care îl observăm aici apare chiar la sfârșit, într-o formă repetată: „Iubirea se plătește”. Protagonistul astfel asociază pedeapsa pe care i-o servește plutonierul drept un răspuns pentru iubirea pe care o trăiește, o castrare directă.


k. Andrei singur


Următoarea piesă reprezintă un monolog al lui Andrei, un strigăt inconștient al lui, dar și o recunoaștere a realității traumatizante. Acest moment se desfășoară la 8 luni de la majorat, însă resimte momentul ca fiind mult mai îndepărtat, datorită rupturii puternice dintre cel de dinainte și cel de acum. În structura „N-am mai visat demult că pot să zbor și nu mai știu exact unde e marea” el explică starea pe care o trăiește acum. În urma trăirilor pe care le-a încercat în mediul militar, Andrei nu mai poate spera, nu mai poate fantasma dorințele libidinale, nu se mai poate baza pe obiectele bune și, cel mai important, nu se mai poate detașa de influența obiectelor rele.

Simbolul mării este al treilea simbol important reprezentativ pentru melodie și exprimă iubirea împlinită a protagonistului, iubire cu o căldură asemeni unei zile de plajă la mare. Dacă visul este o cale de împlinire a iubirii, marea este destinația. În acest monolog, el își exprimă regretul datorat pierderii mării pe care nici în vis nu o mai poate percepe, ca urmare a tratamentului la care a fost supus. Alături de pierderea mării, el pierde memoria acesteia din toate simțurile: vizual, auditiv, olfactiv, cutanate prin cuvintele: „culoare”, „trandafir”, „muzică”, „plajă”. De asemenea apare și motivul acestei pierderi: „în ochii curvei ce-am văzut-o ieri....era drumul spre mare”, aducându-ne cu gândul la separarea de iubită/ mamă.


l. Instrucția 2


Piesa Instrucția 2 reprezintă o continuare a primei piese, o ședință de instrucție cu plutonierul ce persecută soldații. Rolul pe care le atribuie comandantul subordonaților este reprezentat de masca de gaze pe care sunt obligați să o poarte, un rol de militar, soldat al armatei, ascunzând adevăratul self în interior: „Soldat n-am ce să văd la fața ta”. Sadismul pe care îl manifestă plutonierul apare prin sintagma „eu vă urăsc cu toată dragostea”, exprimând ambivalența sentimentelor trăite. Deplasarea sentimentelor oedipiene și al supraeului asupra patriei și al plutonierului apare în sfârșitul melodiei, când soldatul Andrei pare că a cedat: „Armata română-i mama mea / Tatăl meu e domnul plutonier”.


m. Violul


Violul prezintă momentul în care plutonierul, acum ajuns obiect intern, o figură asemănătoare figurii parentale, vorbește fantasmatic despre timpurile copilăriei sale, iar aici putem observa o mare asemănare între el și protagonist. Ideea melodiei este aceea că obiectul intern crește în intensitate și încet – încet începe să preia controlul, forțând o identificare cu eul. Aceasta reprezintă, în opinia mea, momentul regresiei în perioada timpurie atunci când relaționarea se baza în mod particular pe identificare. Un lucru important de observat este acela că, în pofida faptului că melodia se numește Violul și descrie viața plutonierului, ea este cântată de Andrei fapt ce ilustrează confuzia pe care o încearcă protagonistul. Sfârșitul piesei acesteia și începutul piesei următoare prezintă plânsetul mamei lui Andrei pe fundal, „domnișoara curvă” așa cum este numită în ultimele versuri alături de care fiului îi revine fantasmatic în minte scena originară în care, în loc de tată se află plutonierul. Practic, el se identifică cu plutonierul-tată în momentul desfășurării unui act sexual violent cu mamă.


n. Am să mă întorc bărbat


Aceasta este ultima melodie din album, înainte de Epilog. Aici se face o rememorare a tuturor faptelor de la momentul plecării trenului până la cel al sinuciderii. Prima strofă o prezintă pe mamă plângând, continuând sfârșitul melodiei trecute, cu ocazia plecării copilului ei în armată, însă Andrei o asociază foarte repede cu prietena lui, reproșându-i infidelitatea. A doua strofă prezintă prima întâlnire cu mediul cazon, violența de care dă dovadă plutonierul și interdicțiile impuse asupra sexualității și asupra transferului. În continuare, plutonierul îi prezintă scrisoarea care îl anunță asupra despărțirii de prietena lui, iar în finalul trist al strofei, Andrei plângea. În a treia strofă, el se află într-o stare psihică sensibilă, folosește alcoolul pentru a ameliora efectele pierderii pe care a suferit-o, plânge și se teme. Într-un moment critic, el se revoltă împotriva rolului impus, cel de soldat, „Simt că-nebunesc și masca asta / Nu mă mai slăbește”. Încercarea de a invoca obiectele bune rămâne eșuată, el regresând la vârsta în care dorește a fi protejat de mamă și pe care o acuză pentru această frustrare: „Mamă de ce nu vii să mă ajuți?”, și plutonierul – tată apare în mintea protagonistului și de această dată, castrându-l: „Târâș soldat !”. Ultima strofă prezintă momentul sinuciderii, moment antemergător unei discuții cu colegii de pluton în care le spune că se simte bine.

Momentul declanșator al sinuciderii reprezintă momentul liberării. El își ia viața cu 2 zile înainte de a se întoarce acasă, pe data de 28.01.1996. Un alt factor declanșator poate fi considerat faptul că exact peste o lună de acum ar fi împlinit un an de relație cu prietena lui, adică pe 28.02.1996.


4. Concluzie


a. Concepția lui Freud


Conform concepției clasice freudiene, totul pornește de la faptul că protagonistul are o fixație pe de-o parte în ceea ce privește angoasa de abandon și pe de altă parte în ceea ce privește angoasa de castrare. Angoasa de abandon este clar reliefată de momentul plecării trenului și este întreținută de atitudinea protectivă a mamei: „Vreau să te întorci întreg acasă !”. Teama de castrare cu care merge în mediul militar o observăm prin faptul că tatăl protagonistului nu este deloc pomenit, practic îi este negată existența. Alături de aceasta, protestul viril manifestat de Andrei este încă o dovadă a faptului că se simte castrat, mergând în sistemul militar cu obiectivul de a deveni bărbat și de a primi un penis simbolic. Efectul negativ puternic pe care îl are armata asupra psihicului lui Andrei este puternic accentuat de oboseala fizică pe care o încearcă, precum susține și Otto Fenichel:
Dacă o persoană a dezvoltat un anumit cuantum de angoasă de castrare sau de pierdere a iubirii și mai apoi a depășit această anxietate prin anumite asigurări interne („Nu este chiar atât de rău și probabil că nu există o castrare reală, și nu voi fi abandonat pentru totdeauna”), experiența unei traume poate să perturbe aceste asigurări și să remobilizeze vechile anxietăți. (...) Acest lucru este în special valabil în cazul unui anumit tip de angoasă de pierdere a iubirii. (...). Efectul angoasei de castrare este evident în special în cazurile în care trauma a prezentat un pericol intens de rănire fizică. (Fenichel, 1945, p. 145).

Alături de acest lucru, o circumstanță agravantă este aceea că în momentul producerii noilor traume, persoanei nu i-a fost permisă o descărcare motrică, astfel că toată intensitatea a fost preluată în interior.
Nevrozele traumatice sunt mai intense atunci când trauma întâlnește un Eu epuizat de un stres îndelung suportat (idem, p. 144). 
Datorită situației militare, în care persoanele sunt obligate de lege să execute ordinele primite și să prezinte o totală obediență față de comandant, plutonierul a devenit pentru Andrei un simbol patern, dar și un Supraeu, din partea căruia el aștepta să primească o busolă morală cu ajutorul căreia să se ghideze în noul rol, dar și dreptate în sensul de pedeapsă și recompensă. După cum am putut vedea, acest lucru nu a funcționat, plutonierul a fost privit ca un tată – Supraeu sever, care permanent condamnă și faptele bune și faptele rele și promovează o atitudine sadică sub masca instruirii. Încă din momentul în care protagonistul a plecat de acasă, a apărut o anxietate de separare, lucru produs de comportamentul mamei, iar odată cu despărțirea de prietena lui, acest sentiment s-a transformat întro angoasă de moarte. Castrat, suferind de o angoasă de moarte și având un sentiment de vinovăție legat de relația pe care o avea cu mama – prietena și întărit de atitudinea plutonierului și de ura pe care o purta plutonierului - tată, el se refugiază în alcool. Sentimentul de vinovăție
este reprezentat de trezirea vechilor conflicte dintre Eu și Supraeu. (...) atunci când Eul trăiește o traumă, el nu o resimte doar în acest fel: "Soarta (comandantul), succesorul părinților mei, mă abandonează și mă castrează", ci și astfel: "Și așa îmi trebuie, pentru că sunt vinovat". (idem, p. 146).

Sfârșitul suicidal al militarului vine pe fondul sentimentului de vinovăție în principal. Odată cu intrarea în armată, Supraeul a devenit unul foarte sever, valorile i-au fost amestecate și s-a aflat într-o stare de confuzie totală. Precum se observă și pe parcursul piese, singura legătură care îi dădea speranță era cea cu mama, o legătură încărcată cu și mai multă vinovăție apărută în piesa Violul. În ultimele clipe, el are o stare de disperare, o cădere psihică, datorată prăbușirii Supraeului-mamă și, înainte cu 2 zile de posibila reîntâlnire cu mama, el se sinucide.


b. Concepția lui Fairbairn


Conform concepției lui Fairbairn asupra nevrozelor de război, există trei factori care influențează starea patologică a persoanei: extinderea obiectelor rele în inconștient și răutatea lor, gradul de identificare a Eului cu ele și puterea și natura mecanismelor de apărare ale Eului. Un factor important, o circumstanță agravantă o reprezintă dependența de obiectele infantile ale persoanei. După cum am descoperit, Andrei avea pe de-o parte o fixație maternă și pe de altă parte tatăl său ocupa un loc destul de important în psihic ca obiect rău, mai ales ca obiect castrator. Împotriva lui, protagonistul a folosit denegarea, ignorându-i prezența. Un alt obiect bun, pe lângă mamă, este și iubita, în contul căreia Andrei investește o mare cantitate libidinală. Odată ajuns în unitatea militară, el întâlnește plutonierul care, asociat cu tatăl, devine un obiect rău. Pe lângă răutatea deja investită în el, acesta are o mare putere asupra lui și, la fel ca relațiile dintre victimă și agresor, nu poate fi refuzat, întărind puterea obiectului rău deja existent. În piesa Cazarma vedem cum Andrei se bazează pe relațiile cu obiectele bune, cu mama și cu iubita, pentru a face față persecuției obiectului rău, dar în melodia Scrisorile obiectul bun iubita dispare, lăsând un gol care este înghițit de plutonier. Având o influență atât de mare, obiectul rău începe o identificare cu Eul în piesa Violul, piesă în care putem vedea sabotorul intern cum atacă relația libidinală pe care Andrei o are cu mama și o distruge aproape în totalitate. Colapsul are loc în melodia Am să mă întorc bărbat când protagonistul nu se mai poate baza pe obiectul bun mamă pentru a face față celorlalte obiecte și vedem cum acesta se transformă într-un obiect rău, astfel că rămâne fără un echilibru, fără îndeajuns de multe obiecte bune pentru a le ține piept celor rele. Ca exemplu, putem vedea visul lui cu apa ce venea peste el interpretat ca fiind puterea în creștere a obiectelor rele.

Un factor important al întoarcerii traumatice ale obiectelor este căderea apărărilor morale alături de slăbirea Supraeului, lucruri la care suntem martori și despre care am discutat mai sus. Pe parcursul albumului putem vedea clar eliberarea forțată a obiectului castrator, Andrei simțind acest pericol împlinit mai complet decât era înainte. Pe lângă acesta, anxietățile de separare și de moarte apar pe rând, trăite în relație cu mama și cu iubita, dar și asociate cu atitudinea plutonierului, alături de care este legat și obiectul persecutor. Finalul albumului ne prezintă colapsul Supraeului, extinderea puternică a obiectului rău plutonier și înghițirea de către acesta a obiectului bun mamă. Refularea, privită din punctul de vedere al lui Fairbairn ca o rezultantă a relației de obiect a Eului cu Supraeul, odată cu slăbirea excesivă a celui din urmă, devine ineficientă și cedează. În acest caz, într-un moment de disperare, Andrei se sinucide, nesuportând presiunea și distrugând odată cu el și obiectele rele.

Traumele din copilarie: cum ne afecteaza ele sanatatea?


Referințe

  1. Gilbert Diatkine, Jacques Lacan, Editura Fundaţiei Generaţia, București, 2002
  2. W.R.D. Fairbairn, Psychoanalytical studies of the personality, Routledge, London, 1952
  3. Otto Fenichel, Teoria psihanalitică a nevrozei, Editura Trei, București, 2013
  4. Anna Freud, Eul și mecanismele de apărare, Editura Fundaţiei Generaţia, București, 2002
  5. Sigmund Freud, Interpretarea viselor, Editura Trei, București, 2009
  6. Sigmund Freud, Psihologia inconștientului, Editura Trei, București, 2009
  7. Sigmund Freud, Studii despre sexualitate, Editura Trei, București, 2010
  8. Sigmund Freud, Inhibiție, simptom, angoasă, Editura Trei, București, 2010
  9. Sigmund Freud, Nevroză, psihoză, perversiune, Editura Trei, București, 2010
  10. Corneliu Irimia, Idealizare și dragoste, Editura Fundaţiei Generaţia, București, 2003
  11. Melanie Klein, Iubire, vinovăție și reparație, Editura Trei, București, 2011
  12. Larousse, Marele dicționar al psihologiei, Editura Trei, București, 2006
  13. Roger Perron, Michele Perron-Borelli, Complexul Oedip, Editura Fundaţiei Generaţia, București, 2005
  14. Hanna Segal, Introducere în opera kleiniană, Editura Fundaţiei Generaţia, București, 2016
  15. Vasile Dem. Zamfirescu, Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană, Editura Trei, București, 2015

Foto: pxhere.com/ro

Tiberiu Seeberger Cafe Gradiva psihoterapeut psihanalist

Tiberiu Seeberger

este psihoterapeut psihanalist, pasionat de muzică și de citit.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!