Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

Identificarea isterică în visul cu somon afumat şi în cazul Dora


Identificarea isterică reprezintă un mecanism important în rândul proceselor isterice şi constituie subiectul unei lucrări apărute în Revista franceză de psihanaliză din anul 1973, număr dedicat în intregime isteriei. Lucrarea pe care se bazează articolul de faţă este cea a lui Claude Hollande şi se intitulează A propos de l`identification hystérique. Autorul urmează firul roşu al identificării isterice în opera lui Freud, invitându-ne să reflectăm asupra acestui mecanism psihic în două exemple pe care le utilizează: visul cu somon afumat al unei paciente pe care a avut-o Freud şi cazul Dorei, un pseudonim folosit de Freud pentru a descrie tratamentul unei fete de 18 ani pe care a avut-o în tratament.

identificarea isterica sigmund freud Dora vis somon afumat

Dezvoltările teoretice ale lui Freud privind isteria încep să se contureze în scrisorile către Fliess, îndeosebi în cele legate de identificare şi bisexualitate psihică. În Studii despre isterie Freud postula că la baza simptomului isteric se află existenţa unui incident sexual traumatic. Ulterior, plecând de la ideea că în inconştient realitate reprezintă orice trăire, gând, impresie investite cu afect, Freud ajunge la concluzia că fantasmele, fantasmele sexuale mai exact, sunt cele responsabile pentru formațiunile isterice. Aceste fantasme sexuale se joacă întotdeauna în raport cu părinţii şi fac referire la scena primară. Totodată, forţa motivantă a acestor fantasme este dorinţa. Prin urmare, simptomele, precum şi visele sau formațiunile psihopatologice, sunt realizări ale unor dorinţe.

În articolul din 1905 despre fantasmele isterice şi rolul lor cu bisexualitatea, Freud afirmă că toate simptomele isterice sunt expresia unei fantasme sexuale feminine şi a unei fantasme sexuale masculine. Sigur că aceste fantasme sunt inconştiente. Apoi, isteria se manifestă, în principal, prin identificarea cu persoana iubită. Dar, de pildă, spre deosebire de identificarea narcisică din melancolie care presupune o încorporare masivă a obiectului în Eu, identificarea isterică e una parţială, cu toate că şi aici sunt prezente aspecte ce ţin de oralitate. Să păstrăm în minte că identificarea isterică este un mod de gândire, un mecanism psihologic care vorbeşte despre un fel de a fi ca obiectul.


Visul cu somon afumat


Interpretarea viselor aduce explicaţii noi în legătură cu identificarea isterică. Aici, această modalitate de identificare se foloseşte de condensare şi deplasare pentru a facilita figurabilitatea şi pentru a slăbi cenzura. Freud dă exemplul visului unei paciente care, prin relatarea acestui vis, încearcă să contrazică observaţia lui Freud conform căreia visul este realizarea unei dorinţe. În acest vis, pacienta doreşte să dea un supeu, dar în casă nu mai are decât puţin somon afumat. Se gândeşte să meargă la cumpărături, dar îşi aminteşte că este duminică la prânz şi că toate magazinele sunt, prin urmare, închise. Doreşte să telefoneze unor furnizori, dar linia telefonică este deranjată. Se gândeşte, aşadar, că trebuie să renunţe la dorinţa de a da un supeu. Interpretarea acestui vis pleacă de la asociaţiile pe care le face pacienta. Este căsătorită cu un măcelar pe care îl iubeşte mult. Ştie că soţului îi place corpul ei cu formele sale pline. Ea îşi doreşte de mult timp să mănânce o tartină cu caviar în fiecare dimineaţă şi ştie că dacă i-ar cere soţului, nu ar refuza-o. Dar i se pare prea costisitor, așa că își refuză împlinirea acestei pofte. Prin urmare, pacienta şi-a creat, în realitate, o dorinţă frustrată, remarcă Freud. Apoi pacienta asociază cu faptul că, în ziua precedentă, a făcut o vizită unei vechi prietene pe care era geloasă pentru că soţul pacientei o lăuda mereu pe această femeie. Pacienta ştie că nu are de ce să fie geloasă, pentru că soţul ei preferă femeile cu forme pline, iar această prietenă e slabă. Din discuţia pe care o au cele două femei, prietena își exprimă dorinţa de a lua în greutate. O întreabă pe pacientă când mai organizează un supeu şi adaugă că la mesele date de ea se mănâncă foarte bine.
Iată sensul visului, așa cum îl descrie Freud: pacienta nu doreşte, de fapt, să dea un supeu care ar putea să o ajute pe prietenă să ia în greutate şi, deci, să ajungă să placă soţului. Visul traduce, așadar, realizarea dorinţei pacientei ca prietena ei să nu devină mai frumoasă şi, deci, o potenţială ispită pentru soţ.

Freud oferă şi o altă interpretare mai fină a visului de mai sus demonstrând prin aceasta că visul are, întotdeauna, mai multe sensuri care se suprapun. Această interpretare face referire la identificarea isterică. Somonul afumat era felul de mâncare preferat al prietenei pacientei. Ea nu şi-l permitea, la fel cum nici pacienta nu-şi permitea tartina cu caviar. Astfel, prin intermediul visului în care ei inseşi nu i se îndeplineşte o dorinţă, ea ia locul prietenei sale, identificându-se cu aceasta. Identificarea, subliniază Freud, deţine un loc special în mecanismele simptomelor isterice: "pe această cale bolnavii sunt în stare să exprime în simptomele lor experiențele unei serii întregi de persoane şi nu numai ale lor înşile, să sufere pentru mulţimi întregi de oameni şi să interpreteze toate rolurile unei piese de teatru numai cu mijloacele lor personale." (pag. 156, Opere, vol. IX, Interpretarea viselor, ed. Trei, 2003). Acest mecanism nu trimite doar la așa-numita contagiune psihică prin care persoana imită pe altcineva, ci la un act psihic mai complicat care presupune o deducţie inconştientă. Freud explică faptul că identificarea nu este o simplă imitaţie, ci este expresia unei comuniuni la nivelul fantasmelor inconştiente. Este o apropriere legată de o etiologie similară care trimite la o trăsătură sexuală comună cu obiectul identificării. Revenind la visul pacientei lui Freud, procesul de identificare isterică se traduce astfel: ea se pune în vis în locul prietenei pentru că aceasta din urmă se pune, la rândul ei, în locul pacientei atunci când vrea ca, în aprecierea pe care o are soţul pentru ea, să ia locul pacientei.


Identificare isterică în cazul Dora


Cel de-al doilea context la care se referă articolul citat şi care vorbeşte despre identificarea isterică e legat de o altă pacientă pe care a avut-o Freud în tratament, Dora. În acest caz, sunt formulate şi explicate trăsături caracteristice identificării isterice. Identificarea isterică este o identificare obiectală, secundară şi parţială. În 1912, în articolul despre psihologia maselor şi analiza Eului, Freud afirma că se întâmplă adesea ca alegerea unui obiect libidinal să cedeze locul identificării, caz în care Eul absoarbe în sine anumite proprietăți ale obiectului. În acest tip de identificare, Eul copiază câteodată persoana pe care o iubeşte, câteodată persoana pe care nu o iubeşte. Cazul Dora reprezintă un bun exemplu în acest sens, pentru că identificările ei dau seamă atât de predispozițiile sale erotice, cât şi de mişcările agresive în relațiile de obiect.

Identificarea isterică diferă de identificarea narcisică despre care Freud vorbeşte în Doliu şi melancolie şi în care Eul încorporează cu totul obiectul. În identificarea isterică este vorba despre o acţiune limitată ce are anumite efecte. Identificările isterice sunt deci parţiale, chiar dacă multiple şi imperative. Dora foloseşte mecanisme de condensare şi deplasare pentru a ilustra modalitatăţile ei de identificare. Dora prezintă episoade depresive, are perioade de derealizare şi chiar stări confuzionale, lucru care a făcut pe mulţi psihanalişti contemporani să considere că Dora suferea de ceea ce azi numim tulburare de personalitate borderline. Dar pe parcursul celor trei luni de analiză structura ei nevrotică oedipiană este evidentă. În organizarea oedipiană, întotdeauna există o relaţie de triangularizare. Regresiile întâmpinate de Dora, explică Hollande, nu au antrenat niciodată investiri care să dea seamă de relaţii exclusiv cu dinamică orală. Al treilea şi-a făcut întotdeauna simţită prezenţa în recunoașterea sau nerecunoașterea dorinţei. Hollande explică această ipoteză argumentând că Dora nu părăseşte niciodată planul genital, ci ea doar "deplasează zonele erogene, inversează afectele, schimbă un obiect al iubirii cu unul de identificare, substituie unele persoane cu altele, inversează rolurile, variază neîncetat punerile în scenă, locul psihic în care își formează scenariul." Altfel spus, simptomele isterice sunt similare cu mecanismele visului (condensarea, deplasarea, figurabilitatea, elaborarea secundară, regresia topică). Aceasta este o afirmaţie esenţială în înțelegerea isteriei.

Citiţi aici despre Destinele pacientilor lui Freud. Note de semilectură

Dora dă dovadă, de asemenea, de un mare consum de obiecte, fie feminine, fie masculine şi, adaugă Hollande, investeşte concomitent aceste obiecte masculine sau feminine ca obiecte ale dorinţei sau ca obiecte de identificare:
  1. Mătuşa, sora tatălui, este prezentată lui Freud drept un model iubit şi admirat.
  2. Propria guvernantă a fost pentru Dora prietenă şi confidentă. Tot ea e cea care îi deschide ochii Dorei în privinţa relației tatălui ei cu doamna K. Dora vede această confidenţă ca pe un argument că guvernanta însăşi îl iubeşte pe tatăl său, ignorând propriile sale sentimente amoroase pentru doică. Dora se comportă faţă de copiii doamnei K. în acelaşi fel în care doica a tratat-o pe ea.
  3. Verişoara Dorei de la care Dora "împrumută" durerile de stomac. Aici identificarea isterică exprimă dorinţa Dorei de a avea parte de aceeaşi dragoste de care avea parte sora acestei verişoare. Așa cum s-a întâmplat în cazul pacientei cu visul cu somon afumat, Dora creează un simptom prin care ea reproduce dorinţa nesatisfăcută a verișoarei: Dora "s-a plâns într-o zi de un prezumtiv nou simptom, acute dureri de stomac. Când am întrebat "pe cine imitaţi cu aceasta?", am nimerit. Ea îşi vizitase cu câteva zile înainte verişoarele, fiicele mătuşii care murise. Cea mai mică se logodise. Cu acest prilej, cea mare s-a îmbolnăvit de stomac şi a trebuit să fie dusă la Semmering. Ea a susţinut că la această verişoară ar fi numai invidie; se îmbolnăveşte întotdeauna când vrea să obţină ceva şi acum vrea chiar să plece de acasă pentru a nu vedea fericirea surorii ei. Propriile dureri de stomac (ale Dorei) arătau însă că ea s-a identificat cu verişoara calificată drept prefăcută; aceasta pentru că, în mod asemănător, Dora o invidia pe cea fericită pentru dragostea ei sau pentru că şi-a văzut destinul reflectat în destinul acestei verişoare mai mari care de puţină vreme terminase în mod nefericit o relaţie amoroasă." (pag. 103, Opere, vol. V, Inhibiţie, simptom, angoasă, Sigmund Freud, ed. Trei, 2001)
  4.  Doamna K, personajul principal în scenariul Dorei. Dragostea fetei pentru doamna K. demonstrează aspectul homosexual al acestei iubiri.
  5. Mama Dorei care este exclusă radical ca obiect al iubirii sau al idealului Eului feminin, reprezintă, în acelaşi timp, un model de identificare pentru Dora. Ea este devalorizată în calitatea ei de model de feminitate pe care ar fi trebuit să-l încarneze. Dora afirmă că, pentru tatăl ei, soţia lui nu contează deloc. Iar pentru ea însăşi, această mamă nu a putut fi nici rivală, nici model. Mama Dorei a avut, la rândul ei, un tată pe care îl acuză că i-ar fi transmis o boală ereditară. Identificările Dorei cu această mamă contaminată, decăzută, sunt întotdeauna marcate de vinovăţie. Dora se identifică cu mama sa pentru că, prin aceasta, vrea să demonstreze că suferă în acelaşi fel în care suferă mama ei. Relaţia defectuasă pe care o are Dora cu mama explică oscilațiile în relațiile ei cu femeile, oscilaţii între un model de identificare şi un obiect de iubire. 
  6. Tatăl Dorei, figură oedipiană prin excelenţă.
  7. Fratele mai mare, un model către care Dora aspiră şi doreşte să-i semene. Trimite la ceea ce Freud avea să numească mai târziu idealul Eului masculin.
  8.  Bărbatul care face parte din asocierile Dorei despre al doilea vis, bărbat care rătăcea într-o ţară străină. Analiza visului vorbeşte despre scopul sexual al rătăcirilor acestui tânăr şi, deci, al Dorei. Dora ia locul acestui bărbat în visul ei, se identifică deci cu el, şi rătăceşte pe străzi în căutarea Madonei, Femeia prin excelenţă.
Freud găseşte că bisexualitatea psihică este responsabilă în cea mai mare măsură de complicațiile unui simptom isteric. Sentimentului de gelozie feminină îi este asociat, în inconștientul Dorei, o gelozie analogă celei experimentată de un bărbat. Totodată, atitudinea Dorei vizavi de doamna K. aminteşte de atitudinea unui îndrăgostit faţă de un rival învins. Hollande afirmă că "situaţia Dorei este complicată fiindcă o dublă identificare sprijină în permanenţă cei doi poli ai bisexualităţii sale, permiţându-i fără încetare să menţină în preconştient iminenţa unei dorinţe nesatisfăcute." Acest lucru se traduce prin imposibilitatea istericei de a se afirma ca obiect al dorinţei şi ca subiect dezirant. Ceea ce vrea Dora este să fie a treia în dorinţa parterilor cuplului format de doamna şi domnul K., la adăpostul identificărilor pe care le are cu amândoi. Hollande adaugă că Dora vrea sa continue să se identifice cu doamna K. care e dorită de tatăl Dorei şi care, la rîndul ei, îl doreşte pe acesta. În ceea ce îl priveşte pe domnul K, Dora doreşte să descopere, prin intermediul lui, dorinţa unui bărbat pentru o femeie. Dacă doamna K. nu înseamnă nimic pentru domnul K. înseamnă că Dora devine obiect al dorinţei şi este astfel confruntată cu dorinţa incestuoasă pentru propriul tată, domnul K. servind drept avatar al acestei dorinţe. Reproșurile aduse tatălui ei în legătură cu relaţia acestuia cu doamna K. vorbesc despre identificarea Dorei cu rivala exclusă, cu mama decăzută.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!