Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Isteria ca o luptă cu tauri şi cum a fost viaţa Dorei după tratamentul cu Freud


Psihanaliza şi-a dobândit statutul de psihanaliză odată cu publicarea de Sigmund Freud a lucrării Fragment dintr-o analiză de isterie, unde vorbeşte despre tratamentul unei tinere fete pe nume Dora. Aici apare, pentru prima dată, problematica transferului şi implicaţiile lui în cura psihanalitică. Psihanaliza a luat naştere odată cu teoretizarea isteriei şi odată cu descoperirea transferului.

Gregorio Kohon, autorul articolului foarte interesant şi formativ "Reflections on Dora: the case of hysteria", avansează ideea existenţei unui stadiu isteric prezent în dezvoltarea fiecărei femei. Stadiul isteric îşi găseşte originea în dezvoltarea dramei oedipiene în care subiectul este prins în lupta schimbării obiectului, dinspre mamă înspre tată. Aici are loc fixaţia care se traduce prin imposibilitatea de a face o alegere necesară, adică de a alege între mamă sau tată. Istericul se află într-o permanenţă oscilaţie între cele două obiecte, în această oscilaţie ambiguă şi chinuitoare găsidu-şi loc suferinţa lui psihică. Dacă acceptăm ideea lui Freud conform căreia femeia alege un partener în acord cu imaginea pe care o are despre tatăl ei şi astfel împlineşte cu el, în fantasmă, acelaşi tip de relaţie pe care a avut-o cu mama, atunci, opinează Kohon, o femeie rămâne pentru totdeauna, în esenţă, isterică.

Isteria dupa Gregorio Kohon: Cazul Dora şi Freud

Cazul Dorei a stârnit mult interes şi a făcut să curgă multă cerneală. Se consideră că Freud însuşi, scriind acest caz, a reuşit să creeze o adevărată operă literară, un roman familial de o complexitate misterioasă care a depăşit cu mult caracterul de dramă domestică victoriană. Geniul scriitoricesc a lui Freud a fost asemănat cu cel al unor titani precum Proust, Mann, Joyce, Ibsen sau Borges. Odată cu tratamentul Dorei, Freud se transformă din terapeutul intolerant din Studii despre isterie în psihanalist.

Caracterul isteric al Dorei se ghiceşte în interacţiunile ei cu domnul K., cu precădere în momentul în care acesta o sărută, acţiune pe care Dora, în vârstă de 14 ani la acel moment, o primeşte cu mare dezgust şi repulsie. Freud interpretează că acest sentiment de repulsie, în concordanţă cu simptomele pe care le manifesta, este legat de senzaţia pe care a simţit-o fata la contactul cu penisul în erecţie al domnului K. în momentul sărutului. Totodată, Freud cataloghează reacţia Dorei ca fiind isterică în întregime. În legătura transferenţială, Freud s-a simţit respins de Dora atunci când a început să arate semne de însănătoşire, aşa cum s-a simţit şi domnul K.

Citiţi aici despre identificările isterice în cazul Dorei

Criticile aduse lui Freud în tratarea pacientei Dora ţin de dezvoltarea teoriei psihanalitice şi de înţelegerea transferului. Lui Freud i se impută că a eşuat în a interpreta suficient transferul, că nu a menţinut o atitudine neutră, că nu a reuşit să vadă cum ceea ce îşi dorea Dora, de fapt, era o relaţie exclusivă şi absolută cu mama. De asemenea, se pare că Freud nu a înţeles problemele Dorei în lumina etapei sale de dezvoltare, adolescenţa, că a eşuat să recunoască defensele principale prezente la adolescenţi şi să ia în considerare propriile reacţii contratransferenţiale. Nu a acordat suficientă atenţie dezamăgirii reale din partea tatălui Dorei şi a altor bărbaţi prezenţi în anii ei de dezvoltare.

Astăzi e destul de uşor să vedem erorile tehnice sau teoretice ale lui Freud, dar ce putem învăţa din ele despre Dora şi despre isterie? În conturarea răspunsului la această întrebare, Gregorio Kohon găseşte util să aflăm câte ceva din biografia Dorei, după tratamentul ei cu Freud. După mai bine de 20 de ani de la încheierea curei analitice, doctorul Dorei îi recomandă să apeleze la Felix Deutsch care este, şi el, psihanalist. Simptomele Dorei erau isterice: tinnitus, pierderea auzului la o ureche, stări de ameţeală. Se plângea, totodată, de indiferenţa soţului faţă de ea, de abandonul pe care îl simţea în relaţia cu fiul ei care începea să fie interesat de femei, de viaţa ei nefericită, de frigiditate, de neplăcerea şi dezgustul pentru relaţiile sexuale, de refuzul de a mai avea un copil din cauza fricii de durerile naşterii, de insomnii. Insomniile erau legate îndeosebi de faptul că aştepta, în fiecare noapte, momentul întoarcerii fiului ei care, credea ea, întârzia din cauza interesului său pentru fete. Era convinsă că soţul o înşela şi că toţi bărbaţii sunt răi şi egoişti. Aflând că Felix Deutsch era el însuşi un psihanalist care cunoştea lucrările lui Freud, Dora se însănătoşeşte subit. Chiar din a doua şedinţă, iar aceasta după ce a vorbit despre durerile ei premenstruale, despre obsesiile şi compulsiile mamei ei, despre lipsa de iubire, copilăria nefericită, secreţiile vaginale, constipaţia... Fratele Dorei, Otto Bauer (gânditorul şi militantul austro-marxist; precum se ştie astăzi, identitatea reală a Dorei fiind Ida Bauer), îi telefonează doctorului Deutsch spre a-mi mulţumi pentru contribuţia avută la această vindecare miraculoasă a surorii lui, subliniind cât e Dora de suspicioasă faţă de toată lumea şi cum încearcă neobosit să-i învrăjbească pe oameni între ei. Din însemnările lui Felix Deutsch aflăm că Dora era posesivă şi geloasă în relaţia cu fiul ei şi că se agăţa de acesta în acelaşi fel în care se agăţase de soţul ei care murise în urma unui infarct, scăpând astfel de propriile inhibiţii şi de comportamentul paranoid şi sufocant al Dorei.

Despre Felix Deutsch citiţi şi Cum şi-a dorit Sigmund Freud să moară

Palpitaţiile, atacurile de panică, angoasa de moarte, toate aceste simptome ale Dorei au provocat în cei apropiaţi o stare permanentă de alarmă. Moartea ei datorată cancerului de colon a constituit o uşurare pentru cei din jur. Dora era, conform lui Deutsch, una dintre cele mai repulsive isterice. Ea afişa mereu, folosindu-se inconştient de patologia sa, figura femeii care seduce şi abandonează. Freud însuşi apare în ochii noştri ca sedus şi abandonat în iluzia unei puteri cu care pacienta sa l-a investit, doar ca apoi să i-o ia. Gregorio Kohon observă cum Freud, confruntându-se cu problemele derivate din homosexualitatea Dorei, luptându-se cu sine însuşi în mişcările contratansferenţiale şi cu teoria iniţială, simplistă, a Oedipului, a ajuns prins în transferul Dorei, luând el însuşi locul domnului K.

Psihanalistul francez Paul-Claude Racamier compară isteria cu o coridă. Toreadorul, ca şi isterica, iniţiază o mişcare doar cu scopul de a trezi o reacţie din partea taurului. În acelaşi fel, Dora, asemenea toreadorului, continuă să-şi fluture capa în faţa noastră aşa cum a făcut şi cu Freud. Gregorio Kohon e de părere că textul lui Freud despre cazul Dorei provoacă în cititor dorinţa de a afla mai mult, dar că niciodată acesta nu se simte satisfăcut. Din acest punct de vedere, textul însuşi are un caracter isteric: ne aţâţă fluturând o capă în spatele căreia nu se află nimic. Acest sentiment amar merge mână în mână cu cel al lui Freud care spunea, referitor la Dora, că, în cele din urmă, nu a putut afla ce fel de ajutor şi-a dorit de la el.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!