Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

De ce isteria nu mai e văzută în cabinetele de psihanaliză și capcanele determinismului biologic si sociologic


Argumentele în favoarea dispariției isteriei ca entitate psihopatologică țin, în special, de eliberarea sexualității de sub rigiditatea morală specifică erei victoriene. Progresul social în privința acceptării și susținerii libertăților sexuale, emanciparea femeii, schimbarea idealului feminin din cel de casnică și mamă în cel al împlinirii profesionale, dispariția credinței conform căreia feminitatea cuprinde în esența ei o inocență genuină, toate acestea contribuie, și ele, la susținerea ipotezei că isteria nu mai există în vremurile noastre. Aceste argumente sunt însă false pentru că, afirmă Gregorio Kohon, se bazează pe ideea conform căreia conflictul nevrotic este un conflict despre impulsurile sexuale din prezent. Or, după cum bine știm, libertatea sexuală nu afectează cu nimic fantasmele oedipiene inconștiente, scenariul psihic inconștient, fantasmele incestuoase.

isteria psihanaliza feminitate gregorio kohon

Societatea în care trăim a ajuns să vulgarizeze drama oedipiană și s-o transforme într-o succesiune de anecdote uneori amuzante, alteori tragice. Toată lumea glumește pe seama complexului Oedip, toată lumea știe, chiar dacă într-o manieră simplistă, ce presupune o fixație oedipiană. Însă tocmai acest caracter amuzant, șugubăț, trivial este dovada unui adevăr mai profund și deloc confortabil: specificitatea sexualității umane este dată tocmai de caracterul ei inconștient, adică de refulare. Altfel spus, sexualitatea își datorează existența fantasmelor inconștiente.

De ce Freud avea dreptate despre isterie

Mergând mai aproape de argumentele teoriei psihanalitice în favoarea dispariției isteriei din cabinetele de consultații, ajungem, spune Gregorio Kohon în lucrarea "Reflections on Dora: the case of hysteria", la o teoretizare naturalistă simplistă a sexualității umane. Aceasta merge mână în mână cu desexualizarea teoriei, o chestiune fundamentală și controversată în istoria psihanalizei. Se face referire îndeosebi la teoria psihiatrului şi psihanalistului Ronald Fairbairn care vede isteria drept o defensă împotriva anxietăților psihotice primitive. Viziunea lui Fairbairn și a celor care o îmbrățișează are ca rezultat eliminarea rolului sexualității din teoria privind etiologia nevrozei, adică eliminarea a ceea ce constituie piatra unghiulară a psihanalizei.

Dezvoltările teoretice principale propuse de Ronald Fairbairn fac referire la faptul că pulsiunile nu au ca scop obținerea de plăcere, ci căutarea obiectului. Consideră, totodată, că isteria demonstrează prezența conflictelor din stadiul oral, conflicte care, în opinia lui, sunt singurele care contează. Conflictul oedipian e văzut ca fiind supraestimat și că face referire mai degrabă la un fenomen sociologic decât la unul psihologic. Vinovăția nu e legată de dorințele incestuoase din situația triangulară, ci izvorăște din interiorizarea unui obiect rău. Fairbairn poziționează tatăl ca obiect într-un rol secundar.

În schimbările care au apărut în conceptualizarea complexului Oedip, Gregorio Kohon ridică problema prohibiției incestului și a complexului castrării. Eliminând existența complexului castrării ca marker al distincției dintre sexe și așteptând, în același timp, o reevaluare a conceptului de feminitate, ne întâlnim, iată, cu o credință în procesul identificărilor biologice care stipulează că diferența între sexe e un dat natural. E inacceptabil, spune Kohon, ca psihanaliștii să ajungă să recurgă la biologie pentru a explica diferențele între sexe. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparenta realitate biologică în comparație cu incertitudinea și caracterul ambiguu al inconștientului.

În inconștient, diferența dintre sexe presupune existența sentimentelor de pericol și amenințare pentru bărbat și dorința și invidia pentru femeie. Nu un penis supraevaluat și un vagin subevaluat. Kohon e tranșant în această discuție și nu lasă loc de interpretări. Un penis, explică el, la fel ca un vagin, nu garantează faptul că subiectul va deveni o ființă umană sexuală. Ceea ce învățăm din bisexualitatea psihică este incertitudinea și lupta prin care un individ va deveni fie femeie, fie bărbat.

isterie psihanaliza sexualitate complexul oedip

Isteria ca o luptă cu tauri şi cum a fost viaţa Dorei după tratamentul cu Freud

În ceea ce privește integrarea naturalismului cultural în teoria psihanalitică, e util să ne amintim că Freud s-a opus atât determinismului biologic, cât și celui sociologic în teoriile care explică diferența între sexe. Dezvoltarea teoriei psihanalitice aduce la lumină ideea conform căreia, indiferent de sexul copilului, ceea ce contează cu adevărat e amenințarea pierderii mamei. Această abordare a dus la progres în teoria și clinica psihanalitică, dar a lăsat nerezolvat misterul prezenței tatălui. În încercarea psihanalizei de a revendica rolul mamei, teoria l-a lăsat pe tată în umbră și l-a transformat într-un fel de apendice al mamei.

Isteria nu mai e văzută în cabinetul de psihanaliză pentru simplul fapt că dacă vom căuta altceva, vom găsi altceva. Altfel spus, proiecțiile teoretice se vor încarna în practica noastră clinică, în timp ce isteria poate supraviețui bine mersi. Există sugestia că pacienții cândva diagnosticați cu isterie sunt, de fapt, mult mai tulburați și se înscriu în patologiile borderline. Plecând de la această ipoteză, se avansează ideea că și pacienții lui Freud erau, de fapt, borderline. Ne e familiară această concepție mai ales în cazul Dorei. Prin urmare, ajungi la concluzia ca isteria nu doar că nu mai există astăzi, ci că ea nu a existat nici pe vremea lui Freud. O demonstrație aparent coerentă. Până la urmă însă, clinicienii sunt cei care rămân cu realitatea din propriile cabinete și cu pacienții pe care îi au în grijă. Ei sunt cei care se vor sprijini pe propriile interiorizări teoretice și pe cele ale modelelor diagnostice. Clinicianul este cel care va decide, în ultimă instanță, dacă ceea ce va căuta și, prin urmare, va și găsi între pacienții săi este o funcționare de tip isteric sau nu.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!