Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Stadiul isteric şi imposibilitatea de a alege obiectul dorinţei


Dacă la baza conflictului oedipian se află ambivalenţa tradusă prin coexistenţa sentimentelor de iubire şi de ură în relaţia cu acelaşi obiect, conflictul specific isteriei se ţese în jurul divalenţei (divalence org.). Termenul divalenţă este folosit de Gregorio Kohon în lucrarea Reflection on Dora: The Case of Hysteria pentru a descrie o trăsătură specific feminină prezentă în drama oedipiană. Conflictul intrapsihic este centrat în jurul alegerii pe care subiectul trebuie s-o facă între două obiecte, cel matern şi cel patern.

stadiul isteric isteria divalenta obiectul dorintei

Conceptul de divalenţă aparţine, originar, psihiatrului şi psihanalistului E. Pichon-Rivière care l-a folosit însă într-un context diferit şi cu o altă semnificaţie. Pichon-Rivière foloseşte divalenţa în contextul poziţiei schizo-paranoide pentru a ilustra aspectul dublu, bun şi rău, prezent în interiorul unui obiect parţial. Kohon utilizează divalenţa într-un stadiu de dezvoltare mai avansat, în care obiectul s-a constituit deja ca întreg. Kohon numeşte acest stadiu unul isteric în care divalenţa trimite, am putea spune, la un fel de oscilare continuă, de suspendare în alegerea obiectului.

Enrique Pichon-Rivière: viaţa şi opera sa

Psihanalistul Humberto Nagera subliniază două stadii premergătoare complexului Oedip în cazul fetei. În primul stadiu numit falic-oedipal, mama încă reprezintă primul obiect libidinal. Fata se află, în relaţie cu mama, într-o poziţie activă. În al doilea stadiu care instituie, de fapt, faza oedipiană, tatăl este cel care se poziţionează în centrul interesului fetei. Stadiul isteric descris de Kohon se situează între aceste două poziţii şi are loc în momentul în care subiectul, după recunoaşterea completă a diferenţelor dintre sexe, trebuie să-şi mute interesul dinspre mamă înspre tată. Gregorio Kohon adaugă că el nu utilizează conceptul de stadiu isteric în sensul de dezvoltare psihosexuală, ci pentru a numi un loc, pentru a numi un spaţiu unde drama oedipiană se dezvoltă.

În psihoterapie, conflictul divalenţei comportă probleme speciale pentru că pacientul, din cauza confuziei sale, îl investeşte pe terapeut ca un obiect transferenţial bisexual. În timp ce obsesionalul este măcinat de ambivalenţa sa, este paralizat în conflictul dintre iubire şi ură faţă de obiect, istericul pribegeşte între două obiecte, incapabil să aleagă între ele.

Întorcându-ne la cazul Dorei, Freud tratează iubirea ei faţă de tată ca pe un simptom reactiv, ca o apărare împotriva iubirii pentru dl. K. În timp ce ea se comportă într-o manieră seductivă cu tatăl idealizat, se află cu el într-o competiţie falică pentru câştigarea iubirii mamei. Ceea ce este adânc refulat în inconştientul Dorei este tocmai acest ataşament falic faţă de mama ei, observă Kohon.

De ce isteria nu mai e văzută în cabinetele de psihanaliză și capcanele determinismului biologic si sociologic

Blocat în acest conflict al divalenţei, istericul pare să creeze, în inconştient, două scenarii care mereu alternează, însă niciodată nu există o finalitate. Într-unul dintre scenarii isterica ocupă locul mamei acum devenită rivală şi încearcă să-l seducă pe tată. În celălalt scenariu, ea se află într-o crâncenă rivalitate cu tatăl, în încercarea de a obţine iubirea mamei. Aceste două situaţii se combină mereu fără a se întrepătrunde sau a se rezolva, explică Kohon. În cele din urmă, istericul se va simţi trădat atât de mamă cât şi de tată şi nu va găsi niciodată satisfacţia. Consecinţele oscilaţiei între mamă şi tată fără posibilitatea de a alege pe unul dintre ei se văd reflectate în însăşi identitatea istericului care nu se poate defini pe sine nici ca bărbat, nici ca femeie. Mereu prins la mijloc, pe jumătate participant, pe jumătate exclus, hăituit de această dublă identificare, istericul va rămâne mereu cu dorinţa neîmplinită. Va respinge pe oricine îi va oferi dragostea şi va tânji cu disperare după o pasiune cu cineva inaccesibil. Frigiditatea va fi îngerul păzitor al istericei, simptom care va oglindi dezinteresul ei ambiguu (F. Perrier).

Problema istericului, spune Kohon, este că nu poate tolera iubirea atunci când e prezent şi sexul. În cazul Dorei, ceea ce constituia întregul ei interes, era să se poziţioneze mereu între relaţia dintre cei doi soţi, dl. K. şi dna. K., pe care însă nu-i vedea niciodată ca doi oameni separaţi. Identificarea cu unul dintre ei făcea sens pentru ea doar văzută din perspectiva celuilalt. Acest joc al identificărilor multiple îl lasă pe isteric într-o pustiire şi disperare lăuntrică greu tolerabile. Labirintul dorinţei lui nu duce nicăieri, dar facilitează prezervarea dorinţei. Dorinţa în sine rămâne astfel singura care contează pentru isteric, în lipsa capacităţii de a-şi alege, de fapt, obiectul dorinţei.

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!