Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Da, putem! Persoanele cu dizabilităţi, între stigmatizare şi afirmare


Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.
Nicolae Iorga

Dizabilitatea este acea stare fizică, psihică sau mentală care limitează, considerabil, felul unei persoane de a se adapta la normele societății, de a învăța, de a munci, de a-și întemeia o familie, de a participa la activități recreative etc. Orice persoană care are o dizabilitate se confruntă cu un handicap în societate, respectiv cu o lipsă de mijloace adecvate pentru a face activitățile necesare supraviețuirii sale autonome, independente sau pe cele dorite.

Copiii care râd de colegii lor cu dizabilități, angajatorii care discriminează persoanele cu dizabilități, persoanele necunoscute care ironizează persoane cu dizabilități, pe stradă, sunt, din păcate, câteva exemple de comportamente nefavorabile des întâlnite. Persoanele cu dizabilități manifestă, oricum, mai mult sau mai puțin vizibil, sentimente de neajutorare și de inferioritate datorită dizabilităților lor.

Însă există un aspect care le poate accentua aceste sentimente, iar acesta este modul în care sunt percepute sau judecate de ceilalți. Și cum percepțiile oamenilor, prejudecățile sau stigmatizarea din partea celorlalte persoane a persoanelor cu dizabilităţi conduc la diverse atitudini și comportamente, în cazurile acestea se manifestă, destul de des, ignorarea acestor persoane sau comportamente extreme faţă de ele. Mai precis ceilalți se comportă ori prea frumos și permisiv (comportamente, evident, neverosimile), ori prea urât, lucru atât de nepotrivit, chiar dezumanizant.

persoane cu dizabilitati inferioritate depresie

Conform studiilor, limbajul nonverbal (postura, mimica, privirea, gesturile folosite etc.) comunică în proporție de 60-70% din ceea ce dorim să comunicăm. Astfel, chiar dacă am dori să comunicăm un mesaj încurajator unei persoane cu dizabilități, fiind bine intenționați și facem asta prin cuvinte, dacă limbajul nostru nonverbal spune altceva, mesajul transmis este neautentic și poate face mai mult rău decât bine. Nu trebuie să fim experți în citirea limbajului nonverbal pentru a ne da seama când interlocutorul nostru ne arată dezinteres, plictiseală, lipsă de autenticitate sau ipocrizie, deși cuvintele sale transmit contrariul.
  
Copiii cu dizabilitati au de azi Parcul Stop Discriminarii in Brasov

Din păcate, reacțiile nefavorabile ale celorlalți pot avea ca rezultat inhibarea inițiativei, a creativității, a dorinței de a se face utile a persoanelor cu dizabilităţi, a simțului umorului și a anumitor comportamente dezirabile. Totodată, în astfel de condiții, este foarte posibil ca respectul de sine și stima de sine a persoanelor cu dizabilităţi să nu se poată menține la un nivel ridicat (în cazul în care ar fi ridicate). De asemenea, aceste reacții mai pot creiona și un context nefavorabil în care să le scadă și încrederea în sine, în ceilalți și în viitor. Acestea, pe lângă retragerea sau chiar izolarea socială (văzute ca posibile soluții ce le-ar scuti de observarea reacțiilor nefavorabile ale celorlalți) sunt simptome clare ale depresiei.

În plus, mai pot apărea la persoanele cu dizabilităţi:
  • alienarea, inadaptarea, neintegrarea socială și conflicte sau dezorganizare în familiile lor;
  • comportamente ostile față de celelelate persoane, "normale", precum agresivitate, violență și chiar unele comportamente deviante;
  • opoziția față de normele și valorile sociale aflate în dezacord cu neputința, dependența de ceilalți, însingurarea și inadaptarea socială a persoanelor cu dizabilităţi.

Pedofilia, o dizabilitate pe statul de plată

Personal, am cunoscut persoane de diverse vârste, cu diverse dizabilități, care, până să se îmbolnăvească, fuseseră profesori, ingineri, arhitecți etc., și care lucrau, cu conștiinciozitate, în domeniile lor. Și care excelau în bun-simț, inteligență, educație, toleranță și modestie.

Veronica, o persoană minunată care suferă de dizabilități motorii, este un model de luptătoare tăcută, cu toate greutățile și dezavantajele condiției sale, cărora le face față, cu capul sus, zi de zi. Trăiește singură, fără a se plânge de condiția ei, lucrând ca economist (cu program normal); făcând naveta, timp de aproape o oră și jumătate/ zi, cu mijloacele de transport în comun; făcându-și singură cumpărăturile și treburile gospodărești. Cu toate astea nu și-a pierdut simțul umorului și nici bunătatea, generozitatea sau curiozitatea, pe care o hrăneşte citind cât poate de des…

Am mai cunoscut tineri care, în urma unor traume sau accidente, dezvoltaseră anumite dizabilități, din cauza cărora nu au mai putut studia, face sport sau multe alte activități pe care și le-ar fi dorit, nu au reușit să își creeze familii și nu și-au putut atinge potențialul. Și cu toate acestea, erau veseli și binevoitori.

Consider că majoritatea acestor persoane cu dizabilităţi manifestau empatie, deschidere, tenacitate în a-și depăși condiția, încredere în ceilalți, curiozitatea de a învăța lucruri noi despre ele însele și despre ceilalți. Însă recunoșteau că, atunci când erau privite sau tratate cu compătimire sau cu lipsă de respect, se închideau în sine și se comportau diferit de felul cum și-ar fi dorit. Deveneau suspicioase și neîncrezătoare și se comportau într-un mod defensiv sau chiar agresiv, din punct de vedere verbal. Și erau încercate, din nou, de tristețe, rușine, furie, regret, vină, dezamăgire.

Consider că felul cum percepem și cum ne comportăm cu aceste persoane cu dizabilităţi le influențează, atât starea de spirit cât și acțiunile pe care le fac, ca rezultat al acțiunilor noastre. Este, cumva, un raport de cauzalitate… Putem să le fim de folos, facând eforturi cu noi înșine, în sensul de a elimina prejudecățile și stereotipurile legate de aceste persoane. Totodată, putem să împărtășim celorlalți câte ceva despre abilitățile lor, despre realizările lor trecute și prezente și mai ales despre ce simt persoanele cu dizabilităţi ori de câte ori sunt ironizate, criticate, discriminate sau marginalizate în viața lor de zi cu zi. Și desigur să le oferim sprijinul de care au nevoie, atât pe cel material, cât și pe cel emoțional, încurajându-le și susținându-le, continuu, în eforturile lor zilnice, deloc ușoare, de a deveni ceea ce pot și-și doresc să devină…

Autism Romania: Angajarea in munca a persoanelor cu autism

Foto: codipunnett de la Pixabay

Cristina-Mihaela Mandreş Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Cristina-Mihaela Mandreş

este psiholog clinician autonom și psihoterapeut în specializarea cognitiv-comportamentală și lucrează cu copii, adolescenți, adulți, varstnici, cupluri și familii. Site: www.cristinamandres.ro.


Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!