Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihanaliza în vremea coronavirusului


Psihanaliza ne poate fi de mare ajutor cât priveşte identificarea mecanismelor de apărare, individuale şi de grup, care stau în calea conştientizării gravelor probleme cu care trebuie să ne confruntăm în prezent. Printre aceste probleme, printre cele mai urgente acum este cu siguranță focarul de boală coronavirus (COVID-19) care începe să ne influențeze viața de zi cu zi. Nu putem vorbi despre imaginația individuală fără a avea în minte, la baza ei, imaginația colectivă. E de domeniul evidenţei că imaginaţia individuală şi imaginaţia colectivă se află într-o relaţie de co-determinare. Mai mult, nu ne putem gândi la mediu doar ca la o lume externă, independentă de reprezentarea ei în lumea noastră internă.

Cred că, mai mult decât orice altă teorie și practică, psihanaliza e chemată să înțeleagă de ce, pusă în faţa evidenţei unei distrugeri a cărei amplitudine - cât priveşte durata ori gradul de pericol - nu o cunoaştem, omenirea se află aproape în imposibilitatea de a-și da seama ce s-a întâmplat, ce se întâmplă și ce se mai poate întâmpla. Omenirea oscilează între panică și indiferență, catastrofism și scepticism. Dar ar trebui să privească evenimentele recente cu un pic de alarmism, fără doar şi poate, dar nici prea optimist, nici prea indiferent, nici prea catastrofic.

psihanaliza coronavirus cosimo schinaia psychoanalysis

Este limpede că oamenii pun în joc multe mecanisme de apărare, precum clivarea, intelectualizarea, negarea, refularea, reprimarea, deplasarea şi refuzul realităţii. Fiecare mecanism aduce o soluţie care ascunde anxietatea provenind din conştientizarea unui pericol care nu poate fi imediat oprit. În termeni kleinieni, s-ar părea că avem un exemplu de regresie la poziţia paranoid-schizoidă. Riscul este de a nu da importanţă oricărei acţiuni preventive şi / sau reparatorii şi de a împiedica principiul eticii coexistenţei. Mă refer aici la dimensiunea etică a minţii noastre, acea dimensiune particulară care o face umană.

Citiţi şi Anxietate e atunci când simţi prea mult

Privitor la aceste aspecte, găsesc deosebit de interesante şi de stimulatoare consideraţiile psihanalistei Anna Ferruta (2020). Sunt reflecţii care se concentrează pe plăcerea responsabilităţii personale, a faptului de a dovedi grijă pentru condiţia umană ca antidot împotriva fricii şi indiferenţei. Această plăcere şi capacitatea de a restabili contactul cu experienţa emoţională a încrederii într-un îngrijitor ne pot permite să descoperim energii nebănuite şi să le folosim pentru a ne asigura - pentru a ne asigura pe noi şi alţi oameni.

În ce priveşte confuzia complexă pe care o trăim în aceste zile, evidenţiez importanţa dialogului permanent cu alte forme de cunoaştere şi de expertiză şi limbaj. Cred că acesta poate fi realizat fără pretenţioase ambiţii de cucerire de teritorii sau, dimpotrivă, fără a căuta o armonie totalizatoare, însă cu certitudinea importanţei culturii şi a experienţei psihanalitice, care ne pot oferi resurse, instrumente şi procese în confruntarea cu provocările ridicate de focarul de boală al coronavirusului.

Dialogul dintre diferitele limbaje ştiinţifice şi culturale poate avea loc numai pe terenul ospitalităţii şi al respectului. Numai astfel devine cu putinţă să acceptăm gândurile şi sentimentele din alte discipline şi să structurăm diverse şi originale forme ale limbajului şi experienţei. Trebuie observat că aceste forme nu pot fi simpla însumare a limbajelor şi experienţelor iniţiale, ci apar din acestea, cu o configuraţie adecvată şi o viaţă autonomă şi originală.

O utilizare mai evoluată, mai dezvoltată a propriilor convingeri ideologice, ştiinţifice, culturale sau personale poate conduce la poziţii nesaturate şi la tendinţe reparatorii. Odată cu aceste tendinţe predomină preocuparea şi responsabilitatea pentru viaţa şi destinul individului şi al comunităţii (Grinberg & Grinberg, 1975).

Se pare că Albert Einstein ar fi scris pe tabla de scris din biroul său de la Institute for Advanced Study in Princeton, New Jersey [2], următoarele:
Nu tot ce contează poate fi numărat şi nu tot ce poate fi numărat contează.
[Not everything that counts can be counted, and not everything that can be counted counts. - in orig.]
Cuvintele lui Einstein au o semnificaţie profundă, subliniind rolul caracteristicilor emoţionale şi subiective în ştiinţele naturale.

Cred că mulţi epidemiologi şi oameni de ştiinţă invitaţi la dezbaterile televizate ar trebui să ţină seama de cuvintele lui Einstein. Iar asta pentru că ei nu realizează că dramatica descriere brută şi obiectivă a dezastrului care ne paşte nu ia în considerare forţa mecanismelor de apărare individuale şi de grup. Aceste mecanisme de apărare sunt obstacole în calea conştientizării noastre nu doar a prejudiciului obiectiv pe care l-am suferit, dar şi a pagubei pe care o putem provoca.

Întrebarea este: în ce fel ne putem confrunta cu marea contradicţie dintre imaginea progresului, a dezvoltării nelimitate şi de neoprit, pe de o parte, şi imaginea zonelor închise (în Italia sunt numite zone rosse, „zone roşii”), limitarea relaţiilor noastre sociale, restrângerea sau chiar pierderea completă a obiceiurilor noastre confortabile şi de zi cu zi, previziunile economice apocaliptice şi actualizările numărului de victime, în creştere, pe de altă parte?

italia coronavirus psihanaliza anxietate zone rosse
Flashmob la un supermarket din Florenţa, unde angajaţii cântă imnul Italiei

Citiţi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul şi psihanaliştii

Jacques Press (2019) aruncă o lumină asupra numeroaselor dificultăţi la care trebuie să facem faţă într-o realitate nouă, critică. El se întreabă cum putem gândi atunci când ne arde casa. Caz în care apare un hiatus între nevoia unei acţiuni urgente în situaţia critică şi prăbuşirea funcţionării noastre psihice, cu deosebire într-un context care este distrus activ. El avertizează asupra faptului că există riscul serios al teoretizării concrete, adică de a face conceptele psihanalitice să adere de o manieră necritică la o situaţie care necesită noi moduri de a gândi, din cauza marii ei complexităţi.

Pierre Fédida (2007) susţine că, atunci când trebuie să ne confruntăm cu o nouă realitate, trebuie să gândim cu noi instrumente care, în faţa noii realităţi, este obligatoriu să fie instrumente care trimit atât la ce cunoaştem, cât şi la ce nu cunoaştem în context. Pentru a fi eficiente, aceste instrumente trebuie să se bazeze pe ce e cunoscut, dar totodată ele trebuie să ia notă de noile contexte. În acest sens, Fédida sugerează că rolul analistului este de a imagina ce a experimentat o altă persoană.

Aceasta înseamnă să foloseşti imaginaţia chiar şi atunci când ceea ce ne apare în faţă arată ca o gaură, ca o imagine goală, un gol fără o cavitate. Mai radical, aceasta înseamnă să ne imaginăm ce este dispărut şi dat deoparte, ştergerea urmelor şi a indiciilor (Galiani, 2009).

Potrivit lui René Kaës (2013), trebuie să încercăm noi analize, să construim noi instrumente mentale, să propunem noi moduri de înțelegere care să ne permită din nou să gândim pentru moment relația cu străinul pe care l-am ales ca mod al nostru de a fi în lume.

Amintesc aici unele consideraţii ale lui Freud (1915, p. 29) despre război. Mi se pare că ele exprimă foarte bine sentimentele noastre în timpul acestei erupţii a coronavirusului. Avem şi astăzi o grămadă de nedumeriri, confuzii, dificultăţi în exprimarea unor judecăţi clare.
Cuprinşi de vârtejul acestui timp de război, informaţi unilateral, fără distanţă faţă de marile transformări care s-au petrecut deja sau care încep să se petreacă şi fără a presimţi viitorul care se conturează, ne vom înşela asupra semnificaţiei impresiei care ni se impune şi asupra valorii judecăţilor pe care le facem. Ni se va părea că niciodată până acum vreo întreprindere nu a tulburat atât de mult preţiosul bine general al umanităţii, nu a ameţit atât de multe dintre cele mai clare inteligenţe, nu a înjosit atât de fundamental ceea ce era înalt. Însăşi ştiinţa şi-a pierdut imparţialitatea lipsită de patimă; [...]. Dar de fapt noi resimţim disproporţionat răul acestui timp şi nu avem nici un drept să îl comparăm cu al altor timpuri pe care nu le-am trăit.
În acest eseu din 1915 Freud observă deopotrivă că, în timp de război, nu e neobişnuit să vezi o reducere a tulburărilor nevrotice. Ceea ce pare să fie confirmat de datele din „zonele afectate”, unde se constată o diminuare a ipohondriei, lăsând loc uneori unor preocupări mai mature şi mai sănătoase, alteori unei creşteri a simptomelor de panică.

Unele reflecţii ale lui Freud despre anticiparea doliului sunt observabile şi azi, în acele atitudini care consideră contagiunea drept ceva care conduce inevitabil la moarte.

La începutul lucrării Despre efemeritate (Vergänglichkeit, 1916 (1915)], Freud descrie o plimbare cu un prieten, poet faimos,
într-o voioasă regiune de ţară (…). În ceea ce priveşte frumusețea naturii, ea e de fiecare dată distrusă de iarnă, dar revine în anul următor, astfel încât, în raport cu durata vieții noastre, poate fi considerată eternă. [...] O floare care înflorește o singură noapte nu ni se pare mai puțin frumoasă.
Freud articulează un aspect fundamental din experienţa schimbărilor la care suntem constrânşi şi al temerilor şi consecinţele lor: doliul anticipativ şi riscul retragerii afecţiunii de la acele obiecte resimţite ca deteriorate sau dăunătoare, adică acea stare mentală care îşi poate afla expresia în apatie. În Despre efemeritate Freud sugerează că putem trăi experienţa mediului şi a obiectelor investite afectiv într-o atmosferă particulară de pierdere şi de teamă de sfârşit. Poetul este numai un martor pasiv al posibilei distrugeri viitoare şi, fără doar şi poate, are experienţa doliului. Însă el nu perlaborează doliul, ci foloseşte o defensă narcisică pentru a evita o perlaborare reală şi dureroasă a doliului - anticipându-l. În acest sens, frumuseţea se pierde în avans. Freud nu acceptă nicidecum acest lucru şi propune o reparare şi o recreere a lumii, fie ea externă sau internă. Şi îşi termină eseul cu aceste cuvinte (p. 307):
Când doliul se va încheia, vom constata că înalta noastră părere despre bogățiile civilizației nu a pierdut nimic odată cu descoperirea fragilității lor. Vom construi din nou tot ce a fost distrus de război, poate pe un teren mai ferm și mai durabil decât înainte.

Citiţi şi Frica de coronavirus sau O schimbare în paradigma muncii la români

În Disconfort în cultură (1929) Freud susţine că pentru construirea civilizaţiei e necesară menţinerea unor limitări individuale. Astfel, el pare să aşeze bazele unei etici a colaborării şi a solidarităţii în care toată lumea trebuie să renunţe la ceva pentru binele comun. Sublimare, prudenţă, împărtăşire, respect, îngrijire, gestionare, responsabilitate. Acestea sunt virtuţile prin care am putea face faţă dificultăţilor actuale. Toate aceste virtuţi exprimă, pe diferite paliere, nevoia unei renunţări la pulsiune.

Reflecţiile stimulatoare ale lui Freud ar trebui să ne fie de ajutor atunci când guvernele şi autorităţile ştiinţifice ne solicită să renunţăm la o parte a libertăţii noastre (de exemplu la a ne deplasa şi la a fi în contact fizic cu ceilalţi oameni) în numele binelui comun.

În exerga ultimului capitol al lucrării sale Attention and Interpretation (1970, p. 125), Bion discută despre capacitatea negativă referindu-se la un pasaj al scrisorii poetului englez John Keats către fraţii săi George şi Thomas din 21 decembrie 1817 despre „calitatea esenţială a unui Om al Realizărilor.” Capacitatea negativă este
atunci când un om este capabil să trăiască în incertitudine, mister, îndoieli, fără a se arunca într-o căutare agitată de fapte şi motive.

Această capacitate negativă face posibilă tolerarea diferenţelor, schimbarea punctelor de vedere, incertitudinile de pe drumul căutării soluţiilor terapeutice şi de prevenţie adecvate. Este o capacitate care ne permite să fim noi înşine şi să menţinem vie în noi dorinţa de a înţelege şi de a învăţa, fără a fi nevoie să simţim vidul cu orice preţ.

Cuvintele lui Keats şi reflecţiile lui Bion sunt sfaturi pentru a face faţă vicisitudinilor existenţei, acceptând incertitudinea şi complexitatea, evitând iluzia anti-economică de a crede că putem gestiona ceea ce este de fapt negestionabil. Dacă încercăm lesne să reducem ceva necunoscut la ceva cunoscut, ceea ce este incongruent la ceea ce este congruent, riscăm să ne parteneriem defectuos cu rezistenţele trezite de anxietate şi să ne îndepărtăm de o soluţie non-imediată a problemelor.

În Transformations (1965) Bion a arătat că ni-micul* (no-thing) este o indicaţie pentru acele procese psihice prin care putem tolera limitările cunoaşterii, pe de o parte, şi prin care putem evita să le saturăm cu o aroganţă pseudoştiinţifică, pe de altă parte. Mai mult, nu le putem transforma în nimic (nothing) din cauza incapacităţii noastre de a tolera lipsa ni-micului (no-thing).

În 1987 Bion revine la riscurile neaplicării capacităţii negative la munca analitică:
Dacă este adevărat că ființa umană, ca și natura, are oroare de vid, că nu poate tolera spațiul gol, atunci ea va încerca să-l umple găsind ceva care să intre în acel spațiu re-prezentat de ignoranța sa. Intoleranța la frustrare, neplăcerea de a fi ignoranți, neplăcerea de a avea un spațiu care nu este umplut poate stimula o dorință precoce și prematură de a umple spațiul. […] Cu alte cuvinte, analistul practician trebuie să se hotărască dacă formulează o teorie sau o umplutură a spațiului ce nu poate fi distinsă de o paramnezie. [...] Întrebarea este dacă aceste paramnezie, răspunsurile imediat inteligibile, acelea care pot fi folosite pentru a umple spațiul ignoranței noastre duc la un pericol extrem; dacă puterile minții umane sunt egale cu distrugerea ei. ” (1987, pp. 301-303

Mai departe, în Cogitations (1991, p. 195), Bion subliniază importanţa
conştientizării elementelor incoerente şi capacitatea individuală de a tolera această conştientizare.

Constatăm prin urmare profunzimea şi utilitatea reflecţiilor lui Freud şi Bion pentru situaţia de azi. Ele ne permit să luăm în considerare modul în care, în vicisitudinile actuale legate de erupţia coronavirusului, este necesar ca psihanaliza să contribuie la dezvoltarea unei etici comunitare.

Fiecare evoluţie ne solicită capacitatea de a tolera incertitudinea „adevărurilor în tranzit” (Horovitz, 2007), prin aceea că amână o soluţie finală şi definitivă, la îndemână. Acestea sunt mici adevăruri, probabil doar un pic mai mari decât o îngăimare exprimând o dorinţă. Cu toate acestea, nu putem exclude aceste adevăruri deoarece susţin şi promovează transformările psihice. Ele pot fi explorate într-un mod folositor şi profund, cu condiţia să nu îşi piardă semnificaţia, adică acel statut de adevăr în tranzit către o soluţie pentru dificultăţi care necesită timp şi răbdare.

Psihanaliştii ar trebui să ajute la reînsufleţirea capacităţii de a gândi şi de a visa un viitor mai bun şi să contribuie la păstrarea simţului măsurii şi a sobrietăţii, reacţionând la sentimentele de catastrofă, de sfârşitul lumii aşa cum am cunoscut-o până acum, sentimente de care în aceste momente dificile ne putem simţi constrânşi, de asemenea contemplând cu integritate şi sinceritate aspectele neplăcute ale existenţei, dar favorizând posibilitatea de a le trăi cu o mai mare conştientizare reflexivă, prin pacient şi o continuă muncă de simbolizare.

Citiţi şi Coronavirus, pericolul contagiunii emotionale si al isteriei in masa

În finalul Oraşelor invizibile (1972), Italo Calvino îi atribuie lui Marco Polo următoarele cuvinte: 
- Infernul celor în viaţă nu e ceva care va să vină; dacă infernul există, este cel care se află deja aici, infernul pe care îl locuim în toate zilele, pe care îl creăm stând împreună. În două feluri poţi ocoli suferinţa asta. Primul le vine multora la-ndemână: să accepţi infernul şi să devii parte din el, până ce nu-l mai vezi. Cel de-al doilea este riscant şi cere băgare de seamă şi necontenită învăţătură: să cauţi şi să ştii să recunoşti cine sau ce, în plin infern, nu e infern, şi să-l faci să dureze, şi să-i oferi spaţiu.

* După o sugestie a filosofului limbajului Henri Wald, care indica plastic, dacă nu şi riguros documentat, că nimic, aşadar ni-mic, ar putea însemna nici [măcar] mic (n. trad.).


Referinţe bibliografice


  • Bion, W.R. (1965). Transformations. London: Heinemann.
  • Bion, W. R. (1970), Attention and Interpretation. London: Karnac, 1984.
  • Bion, W.R. (1977). Emotional turbulence. In: F. Bion (Ed.), Clinical Seminars and Other Work (pp. 223-233). Abingdon: Fleetwood Press.
  • Bion, W. R. (1992). Cogitations. F. Bion (Ed.). London: Karnac.
  • Calvino, I. (1972). The Invisible Cities. W. Weaver (Trans.). Orlando, FL: Harcourt, 1974. Citat în română din Oraşele invizibile, traducere de Oana Boşca-Mălin, Editura ALLFA, Bucureşti, 2011.
  • Cameron, W. B. (1963). Informal Sociology: A Casual Introduction to Sociological Thinking. New York: Random House.
  • Fédida, P. et al. (2007), Umano/Disumano. Trad. it. Roma: Borla, 2009.
  • Ferruta, A. (2020), Coronavirus: a Sphinx of Modern Times. Website of Milan Psychoanalytic Centre.
  • Freud, S. (1915), Thoughts for the times on war and death. S.E., 8: 273-300. London: Hogarth. Citat în română din „Consideraţii actuale despre război şi moarte”, in Opere, vol. IV: Scrieri despre societate şi religie, traducere din limba germană de Roxana Melnicu, Editura Trei, Bucureşti, 2000
  • Freud, S. [1916 (1915)]. On transience. S.E., 14: 303-307. London: Hogarth. Titlu tradus aici ca Despre efemeritate.
  • Galiani, Riccardo (2009), “Introduzione all’edizione italiana”, in Fédida, (pp. 5-24), op. cit.
  • Grinberg, L. & Grinberg, R. (1975), Identità e cambiamento. Trad. it. Roma: Armando, 1976.
  • Horovitz, M. (2007), “Transfert et vérité » in F. Guignard e Th. Bokanowski, (ed.), Actualité de la pensée de Bion (pp. 44-51). Paris: Editions in Press.
  • Kaës, R. (2013), “Malessere sociale e malessere individuale: alleati o nemici?”, Report Seminar AFPP CSMH – AMHPPIA SIPP SPI “Malessere sociale e malessere individuale: alleati o nemici?”, Centro Psicoanalitico Florence, 13 April.
  • Press, J. (2019), “Psychanalyse et crise environnementale”, in L. Magnenat, (ed.), La crise environnementale sur le divan (pp. 261-270) . Paris: In Press.

Fotomontaj - din următoarele imagini: Adli Wahid pe Unsplash, https://www.pngguru.com/free-transparent-background-png-clipart-nwldv/download?width=750, http://clipart-library.com/clipart/microscope-cartoon-png-clipart.htm; foto: Coronavirus: a Firenze i dipendenti Coop.fi cantano l'Inno d'Italia

Traducere de Dorin Bîtfoi

Articolul este publicat cu permisiunea autorului. 
A apărut iniţial pe site-ul autorului cosimoschinaia.it şi pe site-urile Società Psicoanalitica Italiana şi International Psychoanalytic Association

Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19

Cosimo Schinaia Cafe Gradiva psihiatru psihanalist

Cosimo Schinaia

este psihiatru şi psihanalist, analist formator şi supervizor al Societăţii Italiene de Psihanaliză şi membru al Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză. 

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!