Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Supradotare = nefericire?


Cunoașterea comună definește inteligența drept capacitatea de adaptare la mediu și de găsire a soluțiilor optime în fața unor situații necunoscute, fiind o abilitate intrinsecă a fiecărui individ în parte de a face față cerințelor mediului său.

Numeroase domenii și-au formulat propria perspectivă privitoare la inteligență; astfel, dacă din punct de vedere școlar, inteligența este capacitatea de învățare, de achiziție a conținuturilor predate și de formare de noi aptitudini, punctul de vedere al filosofiei definește inteligența drept un instrument prin care individul ajunge să cunoască lumea, fiind capabil să opereze abstractizări, combinări, analize și sinteze ale fenomenelor din jur.


Acest din urmă punct de vedere se întrepătrunde întrucâtva cu însăși definiția gândirii, ceea ce conduce la distingerea a cel puțin două fațete ale inteligenței: pe de o parte, este vorba despre un sistem complex de operații și, pe de altă parte, de o serie de aptitudini. Acestor două dimensiuni li s-a adăugat, numai de curând (ultimele câteva zeci de ani), o a treia, anume cea a inteligenței emoționale – care se distinge și întrucâtva subsumează și alte fațete, precum inteligența socială (intra- și interpersonală).

Top 10 filme care trateaza tema autismului

În orice caz, adunând toate aceste principii, rezultă din „ecuația” inteligenței o capacitate globală, complexă și multifațetată a personalității umane de a cunoaște lumea și manifestările sale (interne și externe), precum și de a relaționa cu aceasta și de a se adapta la ea, în scopul depășirii obstacolelor întâmpinate și al funcționării optime.

Având în vedere aceste aspecte, cu atât mai interesante ni se par perspectivele care susțin existența unei dimensiuni hipertrofiate a inteligenței, care iese cu mult din medie, dar care, dată fiind această inflație a abilităților, iese și din spectrul funcționării optime, devenind într-o bună măsură dezadaptativă.

O conștientizare prea mare a lumii în care individul trăiește este resimțită drept dureroasă și hiperacută în planul reprezentării interne, afirmă J. Siaud-Facchin (2008), devenind destabilizantă. Este vorba, în acest caz, de o supradotare ce vizează nu neapărat cantitatea inteligenței, cât calitatea acesteia, fără însă a ieși de sub umbrela conceptuală a inteligenței, în ciuda disfuncționalității sale evidente în fața sarcinilor de zi cu zi.

Cu toate că alți cercetători reputați au pledat în favoarea mai degrabă a unei capacități peste medie de receptivitate în loc de sensibilitate, perspectiva anterioară se menține, argumentând că vulnerabilitatea poate fi în egală măsură de prezentă și la polul din extrema dreaptă a mediei inteligenței, ci nu doar la cea stângă (al deficienței).

Deși, din acest punct de vedere, tot de o deficiență începe să fie vorba, ceea ce ne scoate cu totul din însăși definiția inteligenței: capacitate de cunoaștere a lumii și adaptare la aceasta...

Dar poate că este mai degrabă vorba de plasarea eronată a acestor indivizi cu capacități supra: departe de a fi un exces, contextul defavorabil în care ei se regăsesc transformă potențialul ridicat în sursă de vulnerabilitate (vezi dr. W. Thomas Boyce). În condiții optime și într-un context favorabil, inteligența, chiar și cea „obișnuită”, este totuși corelată și considerată factor predictibil al succesului pe plan personal, profesional și chiar al sănătății fizice (Tsaousis & Nikolaou, 2005).

Cum influenteaza emotiile capacitatea de invatare a copilului

Referinţe bibliografice



Foto: Diego Passadori pe Unsplash


Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!