Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

Femeia care iubea doi bărbați deodată - despre clivajul vertical


Doamna M., în vârstă de 26 de ani, a venit la terapie în urma implicării într-o relație romantică profundă cu un coleg de serviciu. Doamna M. era, de altfel, implicată într-o altă relație de 7 ani cu un bărbat cu care urma să se căsătorească. Părea confuză din cauza comportamentului ei, neștiind de ce inițiase o legătură cu acest coleg de serviciu și ce anume o determina să continue relația cu el.


Simțea că această relație ascunsă nu ducea nicăieri, însă nu putea rezista entuziasmului pe care-l trăia împreună cu el, în pofida faptului că el nu-și dorea o relație serioasă. Uneori îl vedea în cluburi în compania altor femei, ceea ce o făcea să se simtă anxioasă și furioasă, chiar dacă ea știa că el se întâlnea și cu alte partenere.

Doamna M. era critică cu ea însăși și tulburată de neputința ei de a face ceea ce considera că trebuie făcut pentru a încheia această aventură. Se simțea profund atrasă atât de acest coleg, cât și de logodnicul ei cu care avea o viață sexuală satisfăcătoare. Totuși, în privința noii relații cu colegul ei, se simțea de parcă
aș fi din nou la 16 ani… suntem ca niște copii la joacă, tachinându-ne unul pe altul.
În schimb, doamna M. își admira prietenul din relația de lungă durată datorită stabilității și încrederii pe care i le oferea, cu toate că remarcase un sentiment crescând de monotonie în privința lui, fapt care o enerva.


Doamna M. a descris diferența dintre acești bărbați, ca și cum ea însăși ar fi întruchipat două persoane diferite, simțindu-se pe de-o parte învigorată în urma abandonului „în mâinile” colegului, iar pe de altă parte trăind un sentiment confortabil al stabilității provenit din încrederea pe care i-o oferea logodnicul ei. Se simțea vinovată din cauza aventurii cu colegul ei, însă în egală măsură simțea și regretul pentru o eventuală despărțire de acesta. Pe măsură ce își descria sentimentele, părea că îi dau lacrimile, însă nu era în totalitate conștientă de lacrimile ei sau de profunzimea tristeții pe care părea să o trăiască.

Evaluarea Rorschach a doamnei M. a început cât se poate de normal cu răspunsurile referitoare la un gândac și un liliac, aferente primei planșe. Totuși, cercetarea acestor percepții a indicat faptul că ea le-a văzut pe amândouă ca parte dintr-un singur răspuns, în loc să le vadă ca două răspunsuri separate sau ca două obiecte distincte. Ea a continuat să explice cum se aflau în legătură sau de ce erau împreună: gândacul era un animal „minuscul” care nu știa că urma să vină liliacul, iar apoi liliacul s-a năpustit asupra gândacului și l-a mâncat. Astfel, ceea ce la prima vedere părea un răspuns clasic, sugera că obiectele aflate de obicei separat erau de fapt combinate, nu într-o manieră care să trimită la faptul că granițele perceptive dintre cele două obiecte ar fi distorsionate sau fuzionate, ci mai degrabă într-o modalitate care să exprime ceva ce doamna M. a sesizat ca fiind o relație prădător-victimă.

Fenomenul psihic asupra căruia atrag aici atenția nu este nici uitarea (refularea), nici disocierea, ci este modalitatea doamnei M. de a înțelege lumea ei psihică, în care unele aspecte ale realității sunt rememorate și percepute, dar sunt ținute separate unul de celălalt. Atunci când atenția i se concentra pe unul dintre aspecte, celălalt aspect îi ieșea din sfera de conștientizare. Având în vedere răspunsurile doamnei M. la testul Rorschach, devenea tot mai evident faptul că această pacientă reacționa la unele aspecte disparate din experiența ei în moduri care țineau separate acele aspectele disparate, fiind totuși conștientă de ambele părți. Astfel, prădătorul și prada nu erau niște imagini fuzionate, inventate sau disociate, ci erau niște aspecte ținute separate unele de altele, ca și cum ar fi existat un perete de sticlă care separa o imagine de cealaltă.

Doamna M. părea să se simtă confortabil cu trăirea unor imagini disparate care, în mod normal, nu s-ar acomoda împreună. Era conștientă de acele disparități și în același timp nu era deloc îngrijorată în privința lor. Acesta ar putea fi motivul pentru privea acea aventură amoroasă de parcă ar fi fost întreprinsă de o altă persoană, deși realiza foarte bine că ea era cea care se simțea afectată și că tot ea era cea care se simțea învigorată în relația ei cu colegul de serviciu. Ea devenise expertă în perceperea lumii ei psihice în această manieră. Ca și în cazul răspunsurilor neconcordante date la testul Rorschach, chiar dacă doamna M. putea recunoaște faptul că a fi logodită și a avea o aventură erau două lucruri care nu se potriveau, uneori putea fi indiferentă în această privință, iar alteori se simțea vinovată. În orice caz, sentimentul ei de culpă nu era de tipul vinovăției intrapunitive specifice unui conflict intrapsihic.

Acest caz ilustrează clivajul vertical, cum l-a numit Heinz Kohut. El accepta conceptul lui Freud (1927) de barieră a refulării, prin care „pacientul suferă de un anumit tip de ignoranță” și, astfel, conținuturile psihice devin inaccesibile. Kohut numea acest fenomen clivaj orizontal. De asemenea, el a descris un alt fenomen de diviziune a conținuturilor psihice, numit clivaj vertical, pentru a indica faptul că unele aspecte ale experienței erau accesibile conștiinței, dar și dezavuate sau izolate în același timp. În opinia lui, clivajul vertical reprezintă o modificare a clivajului Eului, despre care Freud (1927/2010, 1940/2010) vorbea în cazul fetișismului, în care ideile distorsionate despre fetiș erau separate de percepția Eului asupra realității. Kohut vorbea despre un element al experienței Sinelui care nu a fost scos în afara câmpului conștiinței de uitarea din tipul refulării (sau de ignoranță, cum spune Freud), ci din cauza faptului că aceste conținuturi psihice dezavuate sunt în contradicție cu imaginea de sine predominantă a unei persoane, deci sunt ținute separate de conștiinței acesteia, dar nu sunt cu totul scoase din conștient.

Despre clivaj citiţi şi Gândirea schizo-paranoidă

Fragment din vol. Tulburări ale Sinelui. O abordare axată pe tipurile de personalitate, de Marshall L. Silverstein (Editura Trei, 2019). Publicat cu acordul Editurii Trei.

Foto: Unsplash

2 comentarii

  1. Aveti grija cu moralismul imbracat in analiza psy aparent neutra. Canguilhem spunea ca psihologia risca sa o ia foarte usor in jos, spre politie sociala. Subtextul din acest articol este ca persoana ar trebui sa-si doreasca sa se investeasca total intr-o relatie serioasa si sa nu aiba aventuri, in numele sinelui unificat. E o viziune simplista, de o naivitate usor periculoasa. Realitatea (psy) e mai complexa de atat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumim pentru grijă! În sus pe colina Panteonului sau în jos spre Prefectura de Poliţie, spunea Canguilhem că sunt traseele de elecţie pentru licenţiatul sorbonard în Psihologie. E interesant ce spuneţi, dar şi complet pe lângă subiect. Nu se predică, nu se moralizează, nu se insinuează, nu se face cu ochiul şi, dezirabil, nu există vreun subtext socio-politic în cabinetul de psihologie kohutian. Femeia poate avea câţi bărbaţi doreşte; problema e că se află în cabinetul de terapie pentru suferinţa psihică (explicită în articol). Clivajul vertical sau orizontal sunt concepte clinice, nu categorii morale. Citiţi şi Kohut, Freud, clinică - pot fi lecturi extrem de interesante, de nuanţate şi infinit de subtile despre natura şi scopurile unei terapii.

      Ștergere

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!