Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Erich Fromm despre simbol şi lumea interioară


O definiție scurtă a simbolului s-ar putea rezuma la explicația că este „ceva ce reprezintă altceva”, indiferent de natura senzorială a acestui „altceva”, întrucât esențialul său constă, de fapt, în reprezentarea internă, adică în experiența subiectivă a elementului. Astfel, Erich Fromm specifică faptul că dacă simbolul este ceva ce se află în afara noastră, atunci sensul său este ceva din interiorul nostru – iar măsura exprimării acestui ceva intern este dată de limbajul simbolic al basmelor, miturilor și viselor.
Limbajul simbolic este limbajul în care lumea exterioară devine un simbol al lumii interioare, un simbol al sufletului și al minții noastre,
afirmă teoreticianul, ducând însă chestiunea un pas mai departe: dacă simbolul este ceva ce reprezintă altceva, atunci ce legătură există între simbol și semnificația sa, deci între forma și conținutul asociat?

Erich Fromm simbol Limbajul uitat

Este importantă în acest sens distingerea între diferitele tipuri de simboluri, nu doar pentru a înțelege natura lor și cauza asocierii cu diferitele semnificații, cât mai ales pentru a putea înțelege relația dintre acestea și a semnificației acestei relații pentru existența individuală, cu atât mai mult atunci când simbolul și mesajul pe care îl poartă din inconștient reprezintă miza descoperirii acestui adevăr interior revelat.

În primul rând, simbolul convențional este cel utilizat în limbajul de zi cu zi, precum asocierea unui cuvânt și/ sau a unor sunete corespunzătoare (spre exemplu, carte) cu obiectul carte. În sine, nu există nici o legătură între aceste litere și sunete, organizate astfel sub forma lingvistică, ci este vorba de o convenție la nivel social și cultural, convenție perpetuată de-a lungul generațiilor prin învățare și socializare.

Erich Fromm despre fenomenul narcisismului individual

Totodată imagini, obiecte sau desene pot fi folosite în același scop, precum un steag (reprezentând simbolic o națiune), o cruce (reprezentând ritul creștin) și așa mai departe. Este de reținut, așadar, că acest conținut specific – al crucii, al steagului etc. – doar pune în legătură simbolul cu semnificația de dincolo de el, revelând un conținut social, cultural și uneori – adeseori – afectiv specific (în acest din urmă sens, la nivel global de altfel, putem vorbi de semnificația simbolurilor de tip emoji).

În al doilea rând, simbolurile accidentale sunt asemănătoare celor convenționale prin faptul că au o oarecare trăsătură comună, anume lipsa legăturii intrinseci dintre simbol și semnificația sa. Se diferențiază însă prin faptul că ele, simbolurile accidentale, sunt în mai mare măsură supuse asocierii personale, individuale. Încărcătura lor este astfel mai degrabă de proveniență experiențială subiectivă și particulară, depinzând de stilul de gândire, de istoricul de viață și de afectivitatea fiecăruia.

Erich Fromm Limbajul uitat simbol
Erich Fromm, Limbajul uitat. O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor, traducere din limba engleză de Costel Popa, Editura Trei, 2019

Acest le fapt le face totodată să se diferențieze de cele convenționale prin faptul că nu pot fi într-o la fel de mare, generală măsură împărtășite – decât dacă toți cei în chestiune pot să asocieze evenimentul particular cu simbolul respectiv. Erich Fromm le categorisește astfel ca nefiind comunicabile și nici utilizabile la scară largă în mituri ori basme, cu toate că ele reprezintă experiențe interne asociate unor elemente externe (o altă diferență față de cele convenționale) și că se pot regăsi în conținutul viselor, fiind totuși relevante din acest din urmă punct de vedere.

În al treilea rând, simbolul universal este cel care exprimă cel mai bine legătura intrinsecă dintre un simbol și semnificația sa, ele fiind înrădăcinate în experiența tuturor ființelor umane. Erich Fromm se apropie cu descrierea acestora de formele arhetipale ale lui Jung, însă numai atât, doar în ceea ce privește caracteristica general universală pentru reprezentarea experienței interne a umanității.

Simbolurile şi transformarea psihicului 

Limbajul simbolurilor universale este singura limbă comună dezvoltată de rasa umană,
susține Erich Fromm, fiind asemenea unui fir roșu al experienței care se păstrează nealterată în structura construcției psihice indiferent de numărul și de caracteristicile „straturilor” istorice, sociale și culturale adăugate. Limbajul universal este, așadar, expresia unei limbi pe care umanitatea a dat-o uitării, predatând chiar timpurilor în care limbajul universal convențional a apărut.

Experiențele corporală și mintală sunt comune în sine tuturor, astfel că ereditatea, consideră Fromm, nu poate fi o explicație plauzibilă în ceea ce privește caracterul universal al simbolurilor:
Orice ființă umană împărtășește trăsăturile esențiale ale corpului și minții,
astfel că suntem cu toții capabili să vorbim și, mai ales, să înțelegem acest limbaj bazat pe trăsături comune.

Cum nu avem nevoie să învățăm să rândem ori să plângem, cum se simte bucuria sau tristețea, tot astfel nu se poate afirma că limbajul simbolic este limitat cunoașterii doar pentru o fracțiune din rasa umană – dovadă stând, desigur, înseși miturile, basmele și visele, cu elemente și structuri comune de-a lungul tuturor culturilor și timpurilor, fie ele primitive, antice ori moderne.

Focul, apa, soarele sau noaptea sunt simboluri universale asociate unor trăiri și experiențe caracteristice fiecărui individ, surprinzând astfel fațete ale relației sale arhaice cu lumea din jur, dar mai ales cu lumea din interiorul său. Dominate de asemenea de polaritate și întrucâtva dependente de ambivalența interacțiunii cu mediul (spre exemplu, apa poate fi deopotrivă simbol al vieții și abundenței, pe cât și al prăpădului și distrugerii), este de reținut astfel și relevanța din punct de vedere al experienței propriu-zise cu mediul înconjurător, care nuanțează trăirea și dă naștere unor „dialecte simbolice” a sensurilor și semnificațiilor.

Sensul special al unui simbol într-un anumit loc poate fi determinat doar luând în considerare întregul context în care apare acel simbol și experiențele predominante ale persoanei care folosește simbolul,
concluzionăm, în cuvintele lui Erich Fromm, precizând și faptul că tocmai această posibilitate de nuanțare și diversificare la nivel individual a experienței universale reflectă cu atât mai mult cât de strâns legată este natura umană și trăirea acesteia de fondul natural din care provine și în mijlocul căruia își desfășoară existența.

Citiţi şi Erich Fromm despre limbajul uitat al viselor si psihanaliza

Bibliografie: Erich Fromm, Limbajul uitat. O introducere în înțelegerea viselor, basmelor și miturilor, Editura Trei, Bucureşti, 2019, pp. 20-27

Foto: pawel szvmanski pe Unsplash

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!