Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

De ce majoritatea nu are în mod obiectiv dreptul de a se identifica cu norma


Modelul genetic, propus de Serge Moscovici pentru procesele de influență socială, prezintă o serie de aspecte și de premise care se opun modelului funcționalist, în mod special în ceea ce privește conformarea, devianța și organizarea sociale, prezentând în același timp un punct de vedere nou care face posibilă explicarea unor mișcări și dinamici sociale altfel dificil de înțeles și prevăzut.

Serge Moscovici psihologie socială

Citiţi şi De ce ne apărăm de izolarea socială?

O premisă importantă de la care modelul pornește este faptul că realitatea socială se construiește prin negociere și interacțiune între indivizi și grupuri, subliniindu-se interdependența dintre individ, grup și procesele de interacțiune, cu atât mai mult în ceea ce privește conflictele – ca surse principale de schimbare, dar și ca elemente determinante și determinate de interacțiune.
Studiul conformării nu poate explica singur procesul de influență în ansamblul, care mai include două modalități de influență socială: normalizarea și inovarea,
afirmă Serge Moscovici (p. 197). Deși procesul de conformare poate interveni când individul este confruntat cu un grup ale cărui opinii sunt divergente de ale sale, a afirma că „majoritatea reprezintă deopotrivă norma și realitatea” nu este decât o „modalitate foarte comodă de a împărți dihotomic” oamenii și interacțiunile dintre ei, reducând totul fie la a nu fi în dezacord cu grupul, fie la a tolera nedumerirea de a apăra propriile poziții în fața opiniilor majoritare.

Nu se poate spune cu certitudine vreodată că „majoritatea are în mod obiectiv dreptul de a se identifica cu norma”, ceea ce face destul de relativă presupusa aderență depotrivă externă (explicită) și implicită (internă) la o serie de precepte considerate ca atare la nivel social. Cu toate că, în ciuda numeroaselor abateri de la norme (legi, etc.), lumea gândește și acționează ca și când ar fi imuabile, acest aspect nu face decât să atragă atenția că presupusa unanimitate – și, deci, justețe – a majorității servește doar drept convenție pentru a face posibilă influența sa.
Unitatea, unanimitatea, glorificarea cu dragă inimă a unor truisme culturale liniștitoare, totul slujește la a confirma soliditatea tradiției și înțelepciunea alegerilor și deciziilor anterioare. (p. 199)

Cu alte cuvinte, pare a fi vorba de un sistem care se autovalidează și perpetuează, excluzând în același timp orice încercare sau posibilitate de a fi adoptate „alte reguli sau norme”, care oricum nu ar fi decât forme deviante: „barbare”, „străine”, „nerealiste” etc.

Serge Moscovici argumentează pertinent că schimbarea poate fi posibilă chiar și din direcția grupurilor minoritare, întrucât în situațiile de influență socială nu este cantitatea cea care contează, ci modalitatea prin care este insinuat impulsul schimbării – introdus la nivel de interacțiune prin conflict.

Conflictul este dat de diferența de opinii, diferență care cauzează acea incertitudine internă determinată de constatarea opoziției (să fiu în dezacord cu grupul?, şi oare ceea ce cred este, totuși pertinent?). Din acest punct, ambele grupuri sunt obligate să acționeze și nu mai pot evita conflictul: pe de o parte, grupul are nevoie să restabilească consensul și raporturile dintre membri și lumea exterioară, iar pe de alta, individul are nevoie să-și recâștige consistența interioară și să-și asigure supraviețuirea în societate.

Serge Moscovici, Influenţă socială şi schimbare socială, Polirom

Citiţi despre Herbert Marcuse şi supraorganizarea socială a instinctelor

O modalitate, așadar, prin care se soluționează aceste conflicte este procesul de normalizare, în accepțiunea lui Serge Moscovici fiind înțeles drept influența reciprocă de a formula și/ sau accepta compromisuri – iar acest fapt este susținut de numeroase dovezi experiementale, precum cele realizate de Sherif sau Mausner (cit. in Moscovici, 2011, p. 201).

Conflictul relevă astfel „o pluratitate de norme, judecăți și răspunsuri” care, cel puțin la nivel potențial, sunt toate echivalente și juste, conducând la necesitatea unui proces de nivelare care să reducă incertitudinea. „Îndemnul” de a realiza aceasta se realizează mai degrabă tacit, declanșând o negociere ce impune nevoia de concesii mutuale spre ajungerea la „o convergență de judecăți sau opinii” în care nici o parte să nu se simtă lezată.
Aceste concesii (...) permit fiecărei părți să obțină, într-o anumită măsură, confirmarea validității judecății personale fără a trebui să se supună unui punct de vedere diferit. (p. 202)
Consensul este obținut, așadar, prin eliminarea extremelor și adoptarea poziției cel mai puțin controversate:
partenerii încearcă să descopere ce este „rezonabil” mai degrabă decât adevărat. (ibid.)

Acum, modalitățile prin care se ajunge la „suprimarea diferențelor și acceptarea celui mai mic numitor comun” țin de acel al treilea proces esențial influențării sociale din modelul genetic al lui Moscovici, anume inovarea. Fie că schimbarea și transformarea au loc de o manieră mai turbulentă, fie de una ce poate trece cu ușurință neobservată depinde de un alt punct central al modelului în discuție: contextul de spațiu și de timp în care „normalul” și „deviantul” sunt situate într-o societate dată.

Dacă ar fi totuși să menționăm două direcții dinspre care inovația poate apărea, acestea ar fi, pe de o parte, „inovarea «venită de sus»”, anume introdusă de lideri și de indivizii cu autoritate și mijloace de impunere și persuasiune, și, pe de altă parte, „inovarea «venită de jos»”, anume din acțiunea unei minorități ce nu are nici statut privilegiat, nici mijloace consistente ori competență socială așa cum sunt ele înțelese în condițiile normelor curente.

Modul de influență socială propus de Serge Moscovici a fost la momentul său – și este încă – unul inovator în sine, marcând o schimbare paradigmatică în psihologia socială și în ceea ce înseamnă procese de influență socială, dar mai ales conformare și conflict sociale. De reținut, în final, ar fi câteva aspecte privitoare la:
  • Conflict: este în sine impuls inovator care împinge spre schimbare, în dinamica grupurilor majoritare versus minoritare dimensiuni precum puterea sau numărul nefiind determinante;
  • Normalizare și negociere: se realizează pentru întrunirea unui punct comun și a aplanării conflictului, astfel încât incertitudinea să fie eliminată, iar fiecare parte să-și păstreze sentimentul validității;
  • Interacțiune: există o interdependență între individ și grup, iar interacțiunea dintre aceste părți modelează realitatea și adaptează sistemul și mediul la individ și la grup.

Ce crede Serge Moscovici despre incertitudine şi mecanismele de apărare socială

Bibliografie: Serge Moscovici, Influență socială și schimbare socială, Polirom, Iaşi, 2011.

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!