Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Abandonul şcolar: Ce lăsăm astăzi, nu vom avea mâine. Şcoala regretată şi generaţiile pierdute


„Covidian este noul cotidian“ este titlul unui e-mail primit recent de la Iquads - şi cu această afirmaţie am decis să-mi încep articolul, deoarece consider că nu mai există domeniu de activitate sau persoană neinfluenţat/ă de COVID-19.

Într-un context în care mulţi oameni s-au reîntors la baza piramidei lui Maslow, la nevoile primare de supravieţuire (apă, hrană, adăpost), mă gândesc la o categorie vulnerabilă: copiii şi adolescenţii cu risc de abandon şcolar.

abandon scolar saracie romania coronavirus

  1. Abandonul şcolar
  2. Cauzele abandonului şcolar
  3. Situaţia economică
Abandonul şcolar în vreme de pandemie COVID-19
    Referinţe bibliografice


    1. Abandonul şcolar


    Din 1990, abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ public, insuficient adresată şi ce are nevoie de acţiuni urgente. Este un fenomen serios şi larg răspândit, care ar trebui să fie o prioritate pentru toţi cei implicaţi în procesul de educaţie: părinţi, profesori, elevi, politicieni, factori de decizie. [1]

    Harta abandonului şcolar în România
    Harta abandonului şcolar în România [2]

    Din datele prelucrate de Monitor Social rezultă că aproape jumătate dintre tinerii care abandonează timpuriu şcoala o fac pentru a se angaja. Conform datelor Comisiei Europene, cei mai mulţi dintre aceştia provin din familii vulnerabile (cu venituri scăzute) - aspect subliniat şi de UNICEF România într-un raport lansat recent. Concret, instituţia arată că principalele provocări cu care se confruntă un elev în risc major de abandon şcolar sunt: a) venituri ale familiei la limita subzistenţei; b) nivelul redus de educaţie al părinţilor; c) lipsa condiţiilor minimale de studiu acasă; d) situaţia de şomaj a unuia sau a ambilor părinţi etc. Monitor Social precizează că, în ultimii ani, statul român nu a crescut bugetul alocat pentru bursele sociale, pentru a le permită tinerilor să-şi continue studiile.

    În perioada analizată (2014-2017), proporţia tinerilor care au cel mult gimnaziul, în segmentul de vârstă 18-24 ani, este de 18,1% (neschimbată comparativ cu 2014), faţă de o medie UE de 10,6%, apropiată de ţinta de 10% pentru 2020.

    România este pe ultimul loc la ponderea absolvenţilor de studii superioare, înregistrând un procent de 26,3%, faţă de o medie europeană de aproape de 40% pentru anul 2020. [2]

    Conform Biroului de Statistică al UE Eurostat: în 2018, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, cât şi o rată scăzută a populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit învăţământul superior (24,6%), potrivit unui comunicat publicat astăzi. [3]

    Citiţi şi Unul din patru copii români se află sub pragul sărăciei


    2. Cauzele abandonului şcolar


    Cauzele sunt studiate la trei nivele diferite: cel al elevului şi al familiei sale, al comunităţii de provenienţă şi al şcolii.

    Printre factorii care favorizează abandonul şcolar la nivelul elevului şi al familiei se află:
    • Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de muncă (fie pe câmp, fie în familie pentru a avea grijă de fraţii mai mici).
    • Modelul educaţional oferit de părinţi. Adeseori, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi excepţii. Există însă destul de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să îşi completeze educaţia “măcar până la 10 clase”, ca să aibă o calificare, astfel încât să nu ajungă ca părinţii, simpli zilieri, fără mari şanse de reuşită în viaţă.
    • Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. În familiile unde există fraţi mai mari care au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să reproducă acest model.
    • Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul, violenţa domestică sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
    • Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier, integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind prezente ca factori demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada imediat următoare debutului ciclului secundar superior.
    • Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman, de activităţi ilegale de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare, în astfel de activităţi aducătoare de venit, constituie elemente de risc ce se finalizează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune din ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o seară.
    • Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate. Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare abandonului şcolar. În acest sens, ar putea fi util ca elevii care au renunţat deja prematur la şcoală să intre în contact cu cei aflaţi în risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curentă despre şcoală.
    • Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante de reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari. Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul în care elevii intră la vârste mai mari în sistemul de învăţământ.

    La nivelul comunităţii cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar timpuriu sunt:
    • Norma mariajului timpuriu acţionează ca un factor ce împiedică continuarea educaţiei, mai ales în comunităţile rurale.
    • Apariţia unui copil tinde să fie o caracteristică a unor comunităţi, mai degrabă decât un act individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete găsesc de regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc.
    • Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate, cadrele didactice se tem să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare dintre aceştia contribuie la creşterea riscului de abandon şcolar.
    • Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită într-o singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a evită continuarea educaţiei la liceu, motivând adesea absenţa colegilor pentru a-şi continua studiile.

    La nivelul şcolii situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi frecvente, de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii. La nivelul şcolii sunt foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar. Cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica problemele acestora şi pot atrage atenţia autorităţilor sau organizaţiilor non-guvernamentale competente pentru a interveni la nevoie. [1]

    Un articol din Adevărul ne înştiințează că suntem, ca şi în anii trecuți, cea mai săracă țară din Europa, cu parametri apropiați de cei asiatici. >>> Ion Vianu despre „Sărăcia şi mentalităţile retrograde”


    3. Situaţia economică


    În România avem în prezent o categorie de ocupaţie preponderent săracă: 54,3% dintre oamenii între 16 şi 64 de ani trăiesc la limita sărăciei. Indicatorul este în scădere faţă de anul 2017 (58,2%).

    Ocuparea în sărăcie după tipul de contract
    Infografic: Ocuparea în sărăcie după tipul de contract (anul 2018) [4]

    În 2020, se estimează că 4,5 milioane de români trăiesc la limita sărăciei. Aceştia au copii, care sunt afectaţi direct din cauza decalajelor sociale ale familiei. Uneori copiii nu au acte de identitate, deci nu au acces la educaţie sau la servicii de sănătate. Vă invit să citiţi în continuare povestea lui Cristi.
    Cristi are 11 ani, însă munceşte ca un om mare. Împreună cu bunica lui, colectează fier vechi şi orice mai poate valorifica, de la o groapă de gunoi. Baiatul trăieşte într-o sărăcie lucie. Nu locuieşte însă într-o localitate uitată de lume, ci în sectorul 1 al capitalei, considerat a fi cel mai prosper din Bucureşti. Cristi nu are acte, nici bani şi nici speranţa că va avea cândva o viaţă normală.

    El este doar unul dintre cazurile de copii care trăiesc, fără acte identitate, şi, prin urmare, condamnaţi la sărăcie, în România anului 2016. Copiii români, spun statisticile, sunt cei mai expuşi la riscul de sărăcie din întreaga Europă.

    Cristi s-a născut într-o comunitate care se confruntă de generaţii cu sărăcia. Seara, după o zi petrecută în groapa Giuleşti-Sârbi, toţi cei 14 membri ai familiei se adună în două camere. Cât bărbaţii sunt încă la muncă, femeile se îngrijesc de copii. Bunica Marcela este capul familiei.



    În România, 1,7 milioane de copii trăiesc în sărăcie, iar unii dintre ei sunt invizibili pentru statul român. Deşi nu există o statistică oficială, se estimează că peste 150.000 de români, cu vârsta de cel puţin 14 ani, nu au acte de identitate.

    Copiii acestora moştenesc problema. Săraci şi încurcaţi de sistemul greoi de dobândire a identităţii, părinţii amână eliberarea actelor, condamnându-şi astfel copiii la excluziune socială.

    „În momentul în care se naşte copilul, mama nu are un act de identitate şi atunci trec cele 15 zile în care trebuie să obţii certificatul de naştere, după aceea este foarte grea înregistrarea şi presupune ceva bani, nişte cereri, presupune instanţă”, a explicat fondatoarea Asociaţiei Ovidiu Ro, Maria Gheorghiu.

    Până la noi date statistice, România rămâne pe primul loc în Europa în topul dezolant al sărăciei. [5]

    Dar să revenim la statisticile oficiale ale UE.

    În 2018, aproape un sfert (22,3%) din populaţia UE-28 care trăieşte în gospodării cu copii risca sărăcia sau excluderea socială. Această rată a variat considerabil în statele membre ale UE, de la 33,9% în România până la 11,4% în Cehia.

    Riscul sărăciei sau excluziunii sociale pentru populaţiile rurale a fost de 45,5% pentru România.

    În 2018, mai mult de o cincime din populaţia totală era în pericol de sărăcie în România (23,5%).

    În gospodăriile compuse din doi sau mai mulţi adulţi cu copii în îngrijire, rata persistentă la risc de sărăcie a atins în 2018 un nivel de 27,2%. [6]

    Persoane cu risc de sărăcie şi excludere socială
    Persoanele cu risc de sărăcie sau excludere socială în funcţie de tipul de risc, 2018 (mil. persoane). Sursa: Eurostat

    Aflaţi de ce Boala psihică generează mai multă nefericire decât sărăcia


    Abandonul şcolar în vreme de pandemie COVID-19


    Să analizăm ce se întâmplă după 24 martie 2020, când a fost emisă Ordonanţa Militară nr. 3, ce impune măsuri mai stricte în România. Aceste dispoziţii sunt emise în contextul pandemiei declarată de OMS la 12 martie 2020, pentru infecţia cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Au avut loc restrângeri ale multor domenii de activitate, concedieri, aplicarea regimului de telemuncă (acolo unde specificul activităţii a permis).

    Se estimează că în perioada martie-aprilie aproximativ un milion de persoane şi-au pierdut locurile de muncă.

    Pentru copiii ai căror familii dispun de posibilităţi materiale cel puţin medii, continuarea educaţiei a fost posibilă prin teleşcoală (TVR) şi cursuri digitale.

    Dar pentru ceilalţi copii?

    Diana Certan (director executiv la Organizaţia Umanitară Concordia) a afirmat că 80% dintre copiii din mediile rurale sărace nu mai învaţă, iar părinţii lor sunt copleşiţi (Webinar „Innovators for Children”, 07.04.2020).

    Casele lor nu sunt conectate la reţeaua naţională de energie electrică, iar noi îi rugăm pe copii să acceseze internetul şi tehnologiile care i-ar putea ajuta să treacă peste această perioadă. Pur şi simplu nu este posibil!

    tineri în şomaj coronavirus
    Campanie de strângere de fonduri pentru tinerii care şi-au pierdut locul de muncă în pandemia de coronavirus

    Nicu este un tânăr cu nevoi speciale care a crescut în mai multe case de copii, unde a avut o viaţă foarte grea. Apoi a trăit pe stradă. La Concordia a fost ajutat să treacă peste traume, să se simtă în siguranţă şi să îşi găsească un loc de muncă. I-a fost mereu frică să nu rămână fără mâncare, fără serviciu. Una dintre frici s-a adeverit: criza Coronavirus-ului l-a făcut să îşi piardă locul de muncă. Pentru Nicu este greu să înţeleagă de ce nu poate fi angajat şi îşi face griji pentru că nu ştie cum se va descurca. Tot ce îşi doreşte este să poată să-şi asigure cele necesare traiului zilnic.

    Ca el avem 78 de copii care au ieşit din centrele de plasament şi care au devenit adulţi. Este o perioadă grea în care trebuie să avem grijă de cei mai vulnerabili. Un tânăr are nevoie de 700 lei pe lună sau de 24 de lei pe zi pentru a trece peste perioada asta. [8]

    Poate că mai au o şansă copiii care sunt în grija ONG-urilor. Însă şi situaţia financiară a acestora este dificilă, în contextul în care donaţiile au scăzut cu până la 90%.

    Sectorul ONG-urilor, care trăia în principal din donaţii şi sponsorizări, este printre cele mai afectate de criza economică generată de covid-19. Banii disponibili ale persoanele fizice şi companiilor au fost mobilizaţi către spitalele publice, pentru echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi ventilatoare, iar încasările ONG-urilor au scăzut şi cu până la 90%. Dacă o parte dintre fundaţii şi-au suspendat fără probleme activitatea, intrând în şomaj tehnic, situaţia este dramatică în cazul ONG-urilor care prestează servicii socio-medicale, de care este nevoie mai mult ca niciodată, în timp ce numărul solicitanţilor a crescut. [9]

    Este ca într-un efect de domino: economia românească aduce mai puţine venituri, activitatea se va relua la o dată ce nu a fost încă precizată, sărăcia populaţiei se adânceşte, ONG-urile au mai puţini bani să ajungă la grupul cel mai vulnerabil, reprezentat de copii. Probabil că anul viitor vom avea statistici oficiale referitoare la rata abandonului şcolar din perioada pandemiei. Până atunci, se vor fi întâmplat multe poveşti dramatice ai căror protagonişti principali sunt copiii aflaţi în situaţii de viaţă pe care nu le pot gestiona singuri, pentru care au nevoie de ajutorul adulţilor, aflaţi ei înşişi într-un decalaj social adâncit de criza actuală.

    Cum afirmam încă din titlul articolului, se pierd generaţii de copii. Se pierde potenţial socio-uman. Se pierde şansa de a ieşi din sărăcie.

    Iar costul acestor pierderi nu îl vom găsi cuantificat în indicatorii statistici oficiali.

    Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19

    Referinţe bibliografice


    [1] Abandonul şcolar timpuriu: cauze şi posibilităţi de prevenire, site-ul UNICEF, 17.04.2012
    [2] Florinela Iosip, Harta abandonului şcolar: în ce regiuni sunt cei mai mulţi tineri care au renunţat timpuriu la studii, Adevărul, 03.01.2019,
    [3] Mirela Dădăcuş, Rata abandonului şcolar timpuriu în România, printre cele mai mari din UE, RFI România, 26.04.2019
    [4] Monitor Social
    [5] Ţara europeană unde milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei, Digi TV, 10.04.2016 
    [6] Living conditions in Europe - poverty and social exclusion, data extracted in : October 2019, planned article update : October 2020
    [7] Ajută şi tu! > Donează acum! Anca Sandu - Manager Atragere Fonduri Organizaţia Umanitară Concordia
    [8] Idem
    [9] Cum a afectat criza coronavirusului ONG-urile: donaţiile au scăzut cu până la 90% / Situaţie dramatică în cazul celor care prestează servicii socio-medicale, Finantare.ro, 16.04.2020

    Foto: Nicola Ogilvie împreună cu copiii unui orfelinat din Iaşi (anii '90)

    Teodora Dobrescu Cafe Gradiva psiholog clinician psihoterapie

    Teodora Dobrescu

    este psiholog clinician, absolventa a Masterului de Psihologie Clinica, Hipnoza si Interventii Terapeutice de Scurta Durata. Iubeste oamenii, este pasionata de psihoterapie, neurostiinte si interesata de tot ce este nou.

    Toate articolele acestui autor

    Niciun comentariu

    Trimiteți un comentariu

    Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

    Atentie, se interpreteaza!