Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

Întoarcerea miliţistului: Carantina ca traumă, pandemia exceselor şi "instituţiile de forţă" ale statului


Aflăm din presă câteva date pe care începeam să le bănuim. După ce Curtea Constituţională a hotărât la 6 mai 2020 (miercuri) că sunt neconstituţionale prevederile despre amenzi din OUG nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență instituite pentru limitarea pandemiei de coronavirus, poliţiştii şi jandarmii au aplicat în 24 de ore (probabil că joi-vineri) cu 81% mai puţine amenzi pentru nerespectarea restricţiilor de deplasare, iar numărul celor amendaţi s-a redus cu 71%, ne spune Grupul de Comunicare Strategică. Spectaculos!

Prin urmare, au aplicat amenzi, dar numai într-un caz din cinci faţă de cum considerau anterior şi nu în cuantumul "majorat"*.

Coronavirus forte de ordine omnipotenta psihanaliza

Valoarea totală a amenzilor aplicate în timpul stării de urgenţă** a fost de natură să şocheze, situându-se la o distanţă ca de la Pământ la Lună peste practica în Europa şi, posibil, în lume. Comentariile statistice indică un raport dezechilibrat între numărul de testări COVID-19 (întru protejarea populaţiei) şi cel al sancţiunilor aplicate (populaţiei).

Monitorizare coronavirus teste vs. sanctiuni Casa Jurnalistului
Sursă: coronavirus.casajurnalistului.ro

Fenomenul: unde e luna, unde ne sunt lunaticii. Să dăm factor comun, ca de la sine înţelese şi acceptate, măsurile sanitare de carantină şi să vedem ce rămâne sau ce iese în evidenţă. Nu mai vorbim despre coronavirus, care rămâne contextul sau turnesolul, ci despre o constelare psihică a autorităţilor.

De ce visăm atât de mult și de intens în timpul pandemiei

Avem o pandemie a exceselor. Dincolo sau, mai bine spus, dincoace de restricţiile cu ştampila obiectivităţii pentru conţinerea pandemiei COVID-19, excesele dau pe dinafară, în clocot, peste marginile necesităţii, developând o manieră, un stil particular în aplicarea legii.

"Avantajul" statistic al amenzilor este că scoate excesele la lumină şi chiar le cuantifică. Alte abuzuri expuse în presă ne instalează în concretul anecdotic a ce se întâmplă. Sancţionarea crâncenă pentru că ai ieşit la spălătoria auto. Alţii care păţesc similar, din motive şi interpretări venite parcă din irealitatea imediată a stării de urgenţă. Un poliţist "penalizează" fizic un şofer pe care îl extrage din maşină, vătămându-l. Forţe de ordine "taie" difuzarea de muzică simfonică într-un cartier bucureştean: "aici nu suntem în Italia!" (într-adevăr! traduttore traditore: acolo - în ţara carantinei - e libertate?). Altfel, onirice maşini de poliţie patrulează ţara adormită până după miezul nopţii răsunând din difuzoare apeluri grave cu "pentru protecţia dv. staţi în casă" şi Deşteaptă-te, române! Ş.c.l.

Alte gesturi, reflexe, atitudini, unele mai greu de sesizat sau de notat, mărturisesc despre sarcina suplimentară de sadism care apasă, până la flagrant, în exercitarea forţei şi aplicarea legii. Dar chiar mărimea amenzilor, covârşitoare şi fără relaţie cu posibilităţile oamenilor, cât sustrasă realităţii, halucinantă - poate fi văzută ca o augmentare excesivă a legii.

Este rama cea mare în care o precizare despre amenzi precum cea, vădit defensivă, a ministrului Finanţelor Publice:
Nu erau bani pe care să îi luăm în considerare la buget. Și, oricum, să știți că nu au fost plătite foarte multe dintre ele,
pare, este pură raţionalizare.

Dar se face totodată ecoul unei întrebări mai generale cu privire la scopul, direcţia, intenţia acestor amenzi: se dau ele cu atâta zel pentru a consolida bugetul public?!... Oamenii le caută o noimă, un înţeles.

Am răspunde că ministrul are dreptate. Erupţia amenzilor are cauze mai adânci decât găurile în buget.

Cum îşi gestionează Germania epidemia de coronavirus și cum reacţionează cu dispreț la politicile lui Trump

Este interesantă, în aceeaşi lumină şi cu aceeaşi radiografie, motivarea juridică - la întâlnire cu psihologia - a deciziei Curţii Constituţionale (apud "CCR a calmat instituțiile de forță: valoarea amenzilor militare a scăzut cu 81%, iar numărul celor sancționați – cu 71%"):
prevederile art. 28 din OUG 1/1999, prin care au fost stabilite amenzile pentru nerespectarea restricțiilor în perioada stării de urgență, sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, iar stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a polițiștilor (subl. ns.).
Lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate pune diagnosticul exact pentru efectele măsurilor din ultimele două luni ale autorităţilor centrale şi locale, şi chiar din aceste zile premergătoare încetării stării de urgenţă, măsuri care produc, la vedere, confuzie şi, subteran, un spaţiu pentru alte mesaje şi discursuri decât cele oficial declarate. În cuvintele unui observator (nu singurul), jurnalistul Cristian Tudor Popescu (care trimite aici la jocurile politicianiste dinaintea Paştelui):
Au mai fost și alte situații în care mesajele președintelui, premierului și guvernului s-au bătut cap în cap. Aceasta însă e o situație care poate avea consecințe grave, pentru că creează în mintea oamenilor în primul rând confuzie, care duce la neîncredere în autorități. Ce să mai creadă oamenii acum, să se ducă, să nu se ducă la biserică? [...]
Dl Vela [ministrul de Interne - n. red.] a mai aplicat metoda asta. Când a fost cu măsurile, de fiecare dată a venit pe lângă, cu câte un făcut cu ochiul poporului, adică: sunt amicul vostru, partenerul vostru. („CTP: „Bezna absolută a minții domnului Vela. Cum ar fi putut să fie de acord Klaus Iohannis cu acea panaramă de acord?, in Digi24 din 15.04.2020).
Bezna minţii, am putea spune, e un concept pentru mai multe discipline şi pe diferite paliere de interpretare (şi obiect predilect de studiu al psihanalizei). Să constatăm cum, mult dincoace de logica politică, această neclaritate, această imprecizie, această imprevizibilitate, permanent generate, nu sunt din întâmplare, ci piese într-o logică inconştientă.

Frapează repetat retorica şi oscilaţia autorităţilor în a lua măsurile de izolare şi conţinere a pandemiei de coronavirus, pentru ca apoi să escaladeze măsuri tot mai dure şi de o imprecizie şi cu un statut pentru forţele de ordine ce conduc de asemenea la acţiuni dure; cei doi timpi nefiind de altfel strict delimitaţi, ci suprapuşi. Este un climat al nesiguranţei care a fost anticipat de "recomandările obligatorii" ale conferinţei de presă din 21 martie a ministrului de Interne, ce anunţa ordonanţa militară 2 - pentru a reda în cuvintele din conferinţă ale şefului DSU, ce generează şi ele confuzie şi întrebări absolut legitime:
Chiar dacă prin ordonanța militară recomandăm unele măsuri în timpul zilei, considerați-le ca și când ar fi obligatorii.  
Ne putem gândi într-o atare situaţie la neputinţa resimţită de autorităţi în raport cu pandemia şi cu comportamentul imprevizibil al populaţiei şi, corelativ, la mobilizarea defensivă a unei fantasme primitive de control omnipotent; impunerile neimpuse, acest "ca şi cum", fiind fără să fie creează spaţiul pentru o identificare proiectivă, pentru fantezia controlului populaţiei din interior (nu din exterior). Derogarea ulterioară de la măsurile adoptate (de Paşti, pentru credincioşii ortodocşi) nu infirmă, cât confirmă şi mai limpede regresia către un control şi o manipulare omnipotente ale realităţii.

Carantina, augmentată de incertitudinea generală din această perioadă a fost, este pentru mulţi o situaţie traumatică. Dacă această incertitudine şi anxietate sunt adâncite de notele caracteristice pentru comportamentul instituţiilor de forţă ale statului: suspendarea drepturilor omului anunţată în martie la CEDO ("urmează măsuri foarte dure", a fost fiorul anxios din presă, nu fără temei, precum se vede); libera apreciere şi arbitrarul în aplicarea sancţiunilor, imprevizibilitatea lor şi "lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia"; cuantumul năucitor al amenzilor şi privarea de orice posibilitate de a le contesta, indiferent de situaţie; abuzurile notabile, la umbra legii, ale forţelor de ordine, ş.a.m.d. - atunci putem constata, pe aproape toată întinderea sa, potenţialul traumatic, profund regresiv al experienţei carantinei.

Se adaugă alarmismul exacerbat şi violenţa activ produse de mass-media (peste toate de televiziune), nu rareori de conivenţă cu măsurile şi opiniile la vârf. Şi nu doar prin ştirile, "breaking-news"-urile permanente (nu, nu mai e demult o contradicţie în termeni!) şi inflamatoarele "dezbateri în direct", faţă de care mult-reclamatele "ştiri false" / fake news (fără a mai menţiona falsele titluri ca practici curente în mai toată presa) reprezintă doar vârful aisbergului, o intuiţie despre un fenomen general. Nu doar prin ştirile difuzate, aşadar, ci şi prin intensitatea şi gradul de expunere fără precedent a oamenilor, care în această perioadă au fost, prin forţa ordonanţelor militare, blocaţi în case, supuşi necontenit unui bombardament anxiogen, paralizant, traumatizant.

COVID-19: Citește știrile ca un om de știință!

Regresie psihică - dar şi o regresie istorică? Ne putem cel puţin întreba despre ce schimbări s-au produs în mentalitatea forţele de ordine după Revoluţie, pe drumul lor de la statutul de miliţian la cel de poliţist. E un subiect despre care s-a dezbătut consistent în primii ani de libertate şi despre care nu prea se mai vorbeşte azi. Unele folclorisme de circulaţie propun însă, în condensări ca miliţist, ideea că aceste schimbări sunt doar de (uni)formă. O analiză rămâne încă de făcut, iar crize, precum pandemia de coronavirus, reprezintă veritabile sonde psihice, momente privilegiate pentru observaţie***.

Am putea vorbi oare aici despre o întoarcere a refulatului, despre o revenire în conştiinţă şi în acţiune a unor conţinuturi psihice cenzurate cale de trei decenii?

Dar să notăm, lărgind cadrul, că nu ne referim, fără doar şi poate, doar la forţele de ordine şi nici la o culoare politică sau alta a conducerii, ci la un imaginar social structurant. În termeni bourdieni, la potenţialul de violenţă simbolică, remarcând că aceste fenomene sunt mai degrabă transpartinice şi că nu apar ca rezultatul vreunei acţiuni deliberate a puterii hegemonice, ci al acţiunii unor forţe în plan inconştient către menţinerea unui statu quo social.


* Premierul Ludovic Orban a contestat recent legitimitatea deciziei Curţii Constituţionale, pe care a calificat-o, paradoxal, drept un "îndemn la nerespectarea Constituţiei, o instigare la nerespectarea legii şi a regulilor", anunţând şi că va lua contramăsuri.

** Despre valoarea amenzilor putem citi, de pildă, "CCR a calmat instituțiile de forță: valoarea amenzilor militare a scăzut cu 81%, iar numărul celor sancționați – cu 71%". O acută analiză-semnal de fond aflăm în articolul "Reflexele autoritariste ale unui stat eșuat, incapabil să-și protejeze cetățenii" de Valer Simion Cosma.

*** Regresând spre un alt moment, ne amintim măsurile excepţionale ale autorităţilor din zilele Summitului NATO de la Bucureşti, 2-4 aprilie 2008, când întinse zone şi artere ale oraşului, mai ales centrale, au fost închise circulaţiei maşinilor şi, într-o măsură, şi pietonilor, stârnind mirare şi pe alocuri altercaţii cu poliţişti. Câteva zile oraşul a arătat ca sub stare de asediu sau în carantină. Circulaţia de la şi spre aeroport a fost restricţionată, taxiurile, transmisiile şi alte mijloace de deplasare şi comunicare au avut regim special. Aproape 50 de demonstranţi pacifişti din mai multe ţări au fost "săltaţi" de "zeci de mascaţi" (şi, potrivit mărturiilor victimelor, "bătuţi cu bestialitate") dintr-o hală închiriată de ei în fosta Uzină "Timpuri Noi", mai înainte de a se manifesta în vreun fel. Corespondenţii străini cu experienţa Summit-ului au fost surprinşi de severitatea şi amploarea nemaiîntâlnite de ei a măsurilor de securitate.

Ca un ecou din trecut către aceste zile, vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti, aprecia atunci despre reprimarea în faşă a demonstranţilor că "poate, câteodată, în cazuri cu totul speciale, ar fi poate mai bine să facem o eventuală nedreptate decât să îngăduim o clară dezordine, o evidentă dezordine", "că intervenţia forţelor de ordine împotriva militanţilor anti-NATO din zona Timpuri Noi a fost prea blândă şi că discuţia ar trebui să se poarte în jurul întrebării de ce nu s-a intervenit mai agresiv". O astfel de remarcă face declic sec pe amintirea intimidării şi reprimării "preventive" şi a tipului de "justiţie" liber-interpretative caracteristice puterii politice de dinainte de '89.


Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19

Foto: Amin Moshrefi pe Unsplash

psihanalist Dorin-Liviu Bîtfoi psihoterapeut Bucuresti Cafe Gradiva

Dorin-Liviu Bîtfoi

este psihanalist-in-formare, scriitor si jurnalist.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!