Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

Isteria sau tulburarea conversivă în DSM-5


Cunoscută inițial drept isterie, tulburarea se regăsește astăzi în DSM-5 ca tulburare conversivă și se referă la prezența unuia sau a mai multor simptome care presupun alterarea unei „funcții motorii ori senzoriale voluntare”.

Semnele clinice, în cazul prezentei tulburări, trebuie să ofere dovada unei incompatibilități „dintre simptom și afecțiunile neurologice ori medicale cunoscute”, precizează DSM-5, precum și să nu poată fi mai bine explicate printr-o altă afecțiune medicală ori psihică.

Isteria sau tulburarea conversivă în DSM-5

Putându-se manifesta atât sub forma unui episod acut (simptome < 6 luni), cât și sub formă persistentă (simptome > 6 luni), tipurile de simptome manifestate pot include: slăbiciune ori paralizie, tulburări de deglutiție sau vorbire, crize, convulsii, anestezie, mișcări anormale (tremor, distonie etc.).

Mai există isteria astăzi? Pledoarie pentru isterie şi pentru diagnosticul psihanalitic

Este important de subliniat această caracteristică funcțională a manifestării somatice, numită și „psihogenă”, dată fiind originea sa. Episoadele de reactivitate sunt în egală măsură pasibile de a apărea precum cele de areactivitate, acestea din urmă fiind asemănătoare stărilor comatoase ori de sincopă.

Deși pentru diagnostic este necesar ca simptomul să nu aparțină unei afecțiuni neurologice, acesta nu ar trebui stabilit doar pe baza rezultatelor normale ale testelor și a faptului că simptomul este „bizar”,
atrage atenția DSM-5. Dovezile clinice necesare trebuie să ateste fără echivoc „incompatibilitatea cu o afecțiune neurologică”, orice inconsecvență a examinării fiind una dintre modalitățile de a demonstra o atare neconcordanță.

La fel bine, precizează DSM-5, absența unei aparente coerențe temporale ori logice a unui factor de stres sau traumatic (fie de natură psihică, fie de natură fizică) nu ar trebui „să excludă diagnosticul”, în parte și din cauza faptului că tulburarea conversivă se asociază adesea cu simptome disociative – depersonalizare, derealizare, amnezie disociativă, mai ales la debutul simptomatologic ori în timpul crizelor.

Nu considerăm a fi deplasate aceste reacții în contextul înțelegerii lor drept forme de manifestare a resorturilor de apărare ale Eului, care se retrage din fața traumei, din fața a ceea ce consideră pe bună dreptate drept de neconceput, de nesuportat.

Este însă de subliniat și următorul aspect, anume că, deși această retragere din fața factorului agresor nu trebuie considerată ca fiind intenționată, totuși păstrarea unei anumite doze de simț critic în considerarea prezenței sau absenței simulării poate fi salutară, dacă nu în cazul tulburării de față, atunci cel puțin în identificarea corectă a motivațiilor din spatele simulării.

În orice caz, prevalența tulburării este necunoscută, un motiv fiind acela că
diagnosticul necesită de obicei evaluarea în clinicile de specialitate, 
unde pot fi întâlniți aproximativ „5% din pacienții trimiși către clinicile de neurologie”, specifică DSM-5.

De ce Freud avea dreptate despre isterie

Debutul nu ține cont de vârstă, cu toate că s-a remarcat o incidență în debutul crizelor non-epileptice pentru cea de-a treia decadă, cu un vârf al debutului simptomelor motorii în cea de-a patra. De notat și faptul că
prognosticul poate fi mai bun la copiii mici decât la adolescenți și adulți.

Referitor la factorii de risc, vorbim de factori ce țin de constituția temperamentală, de trăsăturile de personalitate (indadaptare, organizare și forță slabe ale Eului), dar și de factori de mediu (istoric de abuz și neglijare). Factorii genetici și fiziologici sunt de luat în calcul în egală măsură, prezența unor boli neurologice putând provoca simptome similare (manualul precizează în acest sens faptul că crizele non-epileptice sunt mai frecvente la pacienții care au și epilepsie).

Având o prevalență de două-trei ori mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților, tulburarea conversivă se asociază în comorbiditate cu tulburarea anxioasă, în mod aparte cu cea de panică, dar și cu cea depresivă. În aceeași idee cu factorii de risc mai sus menționați, se pare că tulburările de personalitate au o frecvență ceva mai ridicată în rândul persoanelor cu tulburare conversivă decât în populația generală.

Vedeţi aici toate articolele din dosarul "Isteria astăzi: pledoarie pentru diagnosticul psihanalitic"

Bibliografie: DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, (2016). Editura Medicală Callisto: București.

Foto: Mercedes Álvarez / Unsplash

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!