Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

DSM-5 despre nosofobie sau tulburarea nosofobică (ipohondria)


Nosofobia sau tulburarea nosofobică – ori, în termeni populari, ipohondria* – este forma tulburării cu simptome somatice în care simptomul principal este reprezentat de îngrijorarea de a avea sau de a dobândi o boală gravă.

Criteriile de diagnostic diferențial precizate în DSM-V pentru nosofobie sau tulburare nosofobică accentuează faptul că această preocupare excesivă, disfuncțională nu se explică prin prezența unei alte forme de tulburare mintală, precum anxietatea generalizată, tulburarea dismorfică ori cea obsesiv-compulsivă (cu toate că se poate asocia în comorbiditate cu acestea), și că poate prezenta două forme, anume cu evitarea ori cu solicitarea îngrijirilor medicale.

nosofobie tulburare nosofobică ipohondrie dsm-5

De notat este faptul că această formă de tulburare psihosomatică, nosofobia, adesea nu este însoțită de prezența unor simptome – iar dacă, totuși, acestea există, nu sunt de o intensitate ori gravitate care să justifice dimensiunea preocupării.
Suferința individului nu este generată în primul rând de acuza fizică în sine, ci de anxietatea privind sensul, semnificația sau cauza simptomului,
precizează manualul de diagnostic DSM-5.
  
Heinz Kohut: Sinele narcisic tulburat si complexul Oedip

Dincolo de dimensiunea, evidentă, a corporalității, subsumată preocupărilor nosofobicului, ce interesează de fapt este dimensiunea sănătății și a bolii, pilonul central în jurul căruia se construiește angoasa. Extrapolând, poate că nu ar fi deplasată nici afirmația conform căreia în spatele acestei dimensiuni se află, în fond, o angoasă existențială, bazală, specifică fiecărei ființei umane, și anume angoasa față de moarte.

Orientarea psihogenealogică distinge adesea în privința dezvoltărilor de simptome ori afecțiuni de origine psihosomatică și modalități prin care persoana se identifică cu o figură a arborelui familial. Întâlnită mai este și dinamica preluării unei presupuse vinovății, astfel încât boala devine mecanismul de ispășire și de eliberare a tensiunii psihoafective acumulate și interiorizate inadecvat.

Revenind la statisticile și factorii de risc enumerați de către DSM-5, se remarcă faptul că prevalența tulburării nosofobice nu se diferențiază în mod aparte în funcție de gen, iar debutul și evoluția nu par a urma o cale clară. Cu toate că anxietatea legată de starea de sănătate se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, acest criteriu singur nu este suficient pentru explicarea apariției tulburării și cu atât mai puțin în rândul persoanelor de vârstă tânără.

DSM-5 admite că evenimentele traumatice sau de risc major pot precipita apariția tulburării nosofobice, precum și un istoric de abuz ori de boală gravă în perioada copilăriei; putem adăuga, totuși, faptul că o insuficientă elaborare a personalității din punctele de vedere ale identității, rezilienței și autonomiei, precum poate și o incapacitate de securizare afectivă internă, sunt factori individuali relevanți în contextul conceptualizării afecțiunii.

Durerea în isterie și sindromul bărbaților care experimentează simptomele soțiilor gravide

În această idee, DSM-5 însuși conchide:
indivizii cu tulburare nosofobică pot avea un risc crescut pentru (...) tulburările de personalitate,
ceea ce ne face mai degrabă să ne întrebăm dacă nu cumva acestea reprezintă ele însele un „teren fertil” pentru dezvoltarea și manifestarea tulburării.

* ...deşi există o discuţie întreagă dacă nosofobia şi ipohondria pot fi echivalate terminologic şi ca realităţi clinice (n. red.).

...am aflat că e bine să eviți informarea în exces, pentru că te poți îngrijora neproductiv. Fără să-ți dai seama, ajungi să te identifici cu simptomele așa-numitului sindrom al studentului la medicină, o formă de ipohondrie ce afectează peste 70% dintre studenții la specializările asociate domeniului. >>> „Ce am învățat despre sine în 60 de zile de carantină”


Bibliografie: DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, (2016). Editura Medicală Callisto: București.

Foto: Alexandra Gorn / Unsplash

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!